IN MISIUNE

    Lucrul în echipe interculturale

    Lucrez frecvent în astfel de echipe și am să vă descriu puțin cum se desfășura o întâlnire a noastră:

    {AF} Aveam întâlnire de echipă săptămânal la 9.00. Eu și colega mea de apartament americancă ajungeam mai înainte de ora începerii, făceam puțin curat, aranjam scaunele pentru întâlnire, aeriseam camerele. Pe la 9.10-9.15 începeau să apară colegii coreeni. Începeam întâlnirea. La și 25 veneau pe rând indienii  tot așa până pe la final tot intrau. La 11.00 când ne pregăteam să plecăm, sosea și colegul din America Latină. Frumos era că niciunul nu avea nici o problemă că a ajuns târziu și nu cerea niciodată scuze. Și mai mereu era cel puțin unul pierdut în trafic sau în spațiu care nu mai apărea deloc. 
    Vorbeam toți engleză între noi dar numai unul ca limbă maternă. Mă chinuiam să înțeleg pe rând accentele lor. Un coleg coreean nu înțelegea tot și cerea din când în când lămuriri în coreeană. Din fericire aveam alți colegi de aceeași cultură cu el să i le dea, din păcate acestea se puteau transforma oricând în discuții lungi și chiar certuri. Colegii indieni profitau de „pauza de divertisment” și începeau și ei să discute în hindi, una dintre multele lor limbi locale, despre ce, numai ei știau. Pierdută în acel mic Turn Babel, încercam să verific dacă am înțeles ce am de făcut în săptămâna aceea. Dar liderul, asiatic și el, avea brusc ceva de rezolvat împreună cu un alt  membru al echipei (desigur bărbat) și nelămuririle unei persoane mai tinere și se sex feminin pe deasupra nu mai erau o prioritate... {/AF}

     

    Dacă o întâlnire simplă poate arăta așa într-o echipă transculturală, imaginați-vă cum este când trebuie să faci un proiect împreună, când trebuie să duci ceva la bun sfârșit. 

    Posibile probleme în echipele transculturale:

    • limba, comunicarea- folosirea altei limbi decât cea maternă poate fi greoaie, poate crea confuzii și chiar provoca conflicte datorate unei înțelegeri greșite. Când am particapat prima dată la o misiune transculturală am lucrat 4 luni cu niște americani în India. Erau cam 10 din 7 state diferite ale SUA, fiecare cu accentele lor, și eu cunoșteam pe atunci foarte puțină engleză. Foarte curând am început să întârzii la întâlniri sau să ajung în alt loc ori deloc pentru că eu de fapt nu înțelegeam prea bine când ne explicau programul. Această problemă a fost rezolvată foarte matur de lideră care a început să scrie programul amănunțit pentru mine și să verifice după întâlniri cu ce am rămas eu. Dar faptul că nu puteam comunica bine, nu puteam spune ce simt, nu puteam participa la discuții cu feedback-ul meu, m-a făcut să mă simt printre ei singură, ciudată și neînțeleasă. Mai târziu, într-o altă echipă, de data asta de localnici indieni, comunicarea ne era redusă din cauză că engleza lor era foarte la început. Ne înțelegeam cumva în lucrare dar a început să-mi lipsească cineva cu care să pot vorbi deschis, să spun ce simt, să explic nevoile de rugăciune sau problemele mele. 
    • limbaj nonverbal diferit- de exemplu indienii când spun DA dau din cap ca la noi când se spune NU. Și când ei folosesc engleza, limbajul nonverbal e același ca la limbile locale așa că pentru cei dinafara Indiei e foarte confuz. Am întâlnit și alte gesturi  care la noi nu au o semnificație anume dar în alte culturi sunt considerate insultă, avansuri sexuale etc. Cunoașterea limbajului nonverbal este important în toate relațiile dintr-o cultură diferită ca să înțelegi corect anumite discuții/situații dar și să eviți conflinctele datorită încălcării unor norme locale. O româncă a stat într-o zi cu fetița unei colege din India. Era agitată, nemulțumită și îi tot arăta degețelul arătător puțin îndoit. Românca noastră nu știa semnificația acestui semn și a înțeles abia prea târziu că micuța se cerea de fapt la toaletă, așa arată aici copiii la școală. 
    • percepție diferită a timpului- am dat mai sus un exemplu de diferențe în sosirea la întâlnire. A pune împreună în echipă pe cineva vestic pentru care time is money cu o cultură relaxată în care percepția locală e că timpul e ceva nesfârșit, ciclic (indienii cred în mai multe vieți, în reîncarnare) e o adevărată provocare. Eram intrigată la sosirea mea aici să văd creștini mințind, după părerea mea: spuneau că sunt pe drum deși ei nici nu plecaseră de acasă. Apoi să îi văd că nu vin niciodată la ora stabilită. Liderul nostru creștin local ne-a lămurit unele lucruri cu care nu pot fi total de acord dar trebuie să le accept cum sunt: pentru indieni o călătorie începe încă de acasă, când poate doar și-a pus în gând să meargă așa că ei nu mint spunând că sunt pe drum; apoi pentru ei nu este importantă întâlnirea la care merg ci întreg drumul, cu cine merg, cu cine se întâlnesc, conversațiile până la destinație etc de aceea a se grăbi nu are nici un sens. 
    • Un om de afaceri străin a rămas repede fără lucrători deși oferea salarii bune. Mulți au motivat că nu le plăceau întâlnirile lui. Foarte curios a întrebat ce era rău la organizarea lor pentru că încerca mereu să le facă foarte scurte și oamenii să se poată întoarce la lucru. Foștii lucrători au motivat că erau prea scurte, erau mereu certați pentru întârzieri, nu se oferea ceai și biscuiți și când se simțeau mai bine împreună erau trimiși repede la lucru... 
    • Mai sunt și situații locale care pot produce întârzieri și care trebuiesc înțelese ca atare: două dintre colegele mele localnice locuiesc într-un cartier mărginaș, foarte sărac. Ele au apă doar 2 ore pe zi, de multe ori se oprește acolo curentul electric și transportul în acea zonă este foarte dificil. Cum o femeie indiancă din clasa lor trebuie să spele la mână, să gătească de 3 ori pe zi, să facă piața în fiecare zi (nu au frigider și chiar dacă au nu e curent, s-ar strica mâncarea), să-și pregătească copiii de școală etc, desigur că aveau zile când întârziau. 
    • roluri diferite în funcție de sex- ca și la români, în anumite culturi e bine fixat cam care este rolul unei femei și care al unui bărbat, ce slujbe pot fiecare să primească într-un grup. În unele culturi femeia nu va putea avea funcții de conducere peste bărbați, nu va putea predica, nu va putea acorda asistență medicală unei persoane de sex opus. În Orientul Mijlociu sau zonele mai conservatoare nu vei putea ca femeie să ieși neînsoțită pe stradă, iar  pentru majoritatea lucrurilor (cumpărături, afaceri) va trebui să folosești ca intermediar un bărbat. 
    • Într-o echipă multiculturală vor exista și concepții de acest tip, depinde de locul de origine al membrilor. Unele femei nu vor fi implicate deloc în lucrare, liderii bărbați vor evita să discute direct cu membrii de sex opus sau pur și simplu sarcinile pentru membrele femei vor fi aproape invariabil la gătit, curățenie, lucrări de copii. 
    • mai pot exista și diferențe legate de sex și starea civilă: unei fete din echipă i s-a interzis să mai lucreze la școala duminicală după ce s-a căsătorit, motivând că în acea biserică doar fetele necăsătorite pot avea slujba asta. O misionară care lucra cu musulmani avea acces foarte ușor în familiile lor și chiar era invitată, protejată de ei și folosea asta ca să construiască relații și să le spună despre Domnul. După căsătorie i s-au închis multe uși, musulmanii se temeau ca ea să nu vină și cu soțul, lucru nepermis pentru că ei erau la lucru si soțiile erau singure acasă. La fel în anumite culturi nu se va permite ca băieți necăsătoriți să facă echipă cu fete necăsătorite, nici chiar să călătorească împreună ori să stea nesupravegheați în aceeași cameră și trebuie să respectați aceste reguli culturale.
    • tratament diferit în funcție de vârstă -într-una din călătoriile mele misionare, am întâlnit o echipă de coreeni cu care am stat câteva zile la același loc de cazare. Au venit și s-au prezentat pe rând spunându-și și vârsta. Le-am spus numele meu și nu înțelegeam de ce să le spun și câți ani am. Au spus că e foarte important pentru ei pentru a ști cum să se adreseze și cum să mă trateze. Nu am înțeles mare lucru, m-am gândit că doar vor să fie politicoși. Mai târziu, observându-i, am văzut că persoana din grupul lor care era cea mai mare ca ani (deși numai cu 2-3 ani peste vârsta celor din grup) era tratată foarte diferit, era servită, i se păstra loc pe scaun, foloseau formule speciale de adresare etc. 
    • Unele diferențe culturale privind acest aspect pot crea probleme reale: am fost în misiune cu un grup de tineri din națiuni africane. Un lider al unei biserici locale a tradus și a petrecut mult timp cu noi. Într-o zi a împrumutat de la noi niște cărți și nu le-a mai returnat deși se apropia data plecării. Am discutat între noi să le cerem pentru că nu erau toate proprietatea noastă ci și împrumutate dar africanii nu au fost de acord, au motivat că e o persoană mai învârstă și nu putem s-o ofensăm. 
    • stil de viață comunitar/ individualist- la una dintre școlile din organizația noastră din Europa s-a înscris și o tânără din China. Cum aveau baie la fiecare cameră, cele 2 colege cu care stătea (europence) și-au pus acolo pe rafturi articolele de toaletă. Chinezoaica a intrat și ea să vadă baia și s-a întors radiind de bucurie: Fetelor avem șampon! Situația spune multe despre cultura din care vin cei de mai sus. 
    • Când eram copil, am crescut într-un sat din Moldova și aveam un stil de viață destul de comunitar: mergeam la vecini neinvitată să mă joc cu copiii lor, dacă venea ora mesei îmi puneau și mie să mănânc, mergeam să împrumutăm sare, zahăr, ulei și ce mai aveam nevoie, eram lăsați în grija unei rude sau vecine când părinții plecau undeva etc. Astăzi lucrurile s-au mai schimbat și în România. Am stat 5 ani la bloc în oraș și nu am cunoscut nici unul dintre vecini în tot acest timp (înafară de cel de jos care venea furios când îl inundam). Ajunsă în India am fost șocată să văd oamenii locuind mai multe familii împreună, folosind fără probleme lucrurile altuia etc. O dată am uitat să încuiem ușa când am mers la apartamentul în care stăteam cu chirie și apartamentul ni s-a umplut imediat de indieni mici și mari, curioși care deschideau dulapurile, se serveau din frigider și sporovăiau în limba lor de parcă noi nici nu eram acolo. Într-o zi o femeie a sunat și  i-am arătat că lidera noastră pe care o căuta  dormea. Am crezut că va pleca dar, spre stupoarea noastră, s-a lungit lângă ea pe pat și a tras și ea un pui de somn acolo. 
    • Pentru că în biserica locală copiii, femeile și bărbații stau fiecare separat la slujbă, mi-a fost greu să înțeleg care sunt părinții copiilor de la Școala Duminicală cu care lucram. S-a organizat o tabără de familii și m-am gândit că acolo voi vedea însfârșit cine e copilul cui. Am mers dar am sfârșit prin a fi și mai confuză: copiii indieni erau supravegheați de toți, câte o femeie lua inițiativa să ia câțiva să îi spele pe mâini, alta să îi pună la masă, cei mici erau trecuți din brațe în brațe ca într-o mare familie așa că nu am avut succes să aflu care erau părinții reali. 
    • Conflictele în echipă legate de acest subiect, pot apărea mai ales când cineva dintr-o cultură mai comunitară va crede că e ok să folosească lucrurile celorlalți fără să le ceară sau să le înnapoieze. Vesticii vor simți nevoia de spațiu privat/ lucruri private și vor fi considerați de ceilalți neprietenoși, greu de lucrat cu ei. Cineva care nu împarte ceea ce mănâncă la birou, cineva care nu se bucură când are musafiri tam-nesam acasă sau la masă, va fi o ciudățenie pentru cei din culturile comunitare, se vor simți chiar jigniți. 
    • Tot legat de modul lor de viață, automat cei la care domină comunitatea vor fi mai orientați pe oameni și nu pe proiecte și va da bătăi de cap liderilor care vor dori să se încadreze într-o grilă de timp și vor dori rezultate imediate. 
    • percepții diferite asupra leadershipului- uneori percepția poate fi culturală dar poate să fie și legată de persoană, de modul cum s-au raportat la ei alți lideri, de cum au fost învățați să accepte lidershipul. Am avut o dată o acțiune cu voluntari din mai multe culturi și am condus un grup mic dintre ei. Am încercat să facem un plan, să ne organizăm. Am observat că majoritatea doar ascultau, nu participau cu nimic la discuție. Și când am avut impresia că totul era clar și trebuia să ne apucăm de lucru, m-am trezit că unii mă priveau așteptând iar restul echipei au început o discuție amuzantă nu știu despre ce și nici nu s-au ridicat de pe scaune. Un lider local m-a abordat deoparte: Nu așa se face, stai că te învăț eu cum. Oamenii ăștia nu vor mișca nimic dacă nu îi ei tare, trebuie să ridici vocea la ei și să le spui la fiecare în parte ce sarcini au. Cred că a fost ce-l mai greu test de conducere al meu. Pur și simplu ei preferau un stil dictatorial, pe cineva care să fie ca un zbir printre ei. 
    • La polul opus, am fost colegă cu niște persoane dintr-o fostă țară comunistă. Repulsia lor pentru un dictator s-a transformat probabil în respingere a tuturor care au un rol de lider. Aceste persoane găseau foarte greu să se integreze într-o biserică, erau foarte critici la adresa păstorilor din oraș, dar nu-și găseau locul nici în echipe de lucrare. Ca si coordonatoare a lor într-o scurtă misiune, mi-a fost foarte greu. Lucrau excelent individual, când erau lăsați să se organizeze singuri, să facă ce vor, când vor, dar și o simplă sugestie sau cerință din partea mea stârnea proteste și genera conflict. Mi s-a mai întâmplat să nu fiu respectată ca lideră și pentru că eram femeie și oamenii se așteptau ca o misiune să aibă aceeși mod de organizare și conducere ca în bisericile lor mai tradiționale. 
    • așteptări nefondate de la vestici/ străini- multe lucrări creștine din țările din lumea a 3a au fost inițiate și conduse de vestici, oameni din culturi mai bogate care au avut resurse și poate mai multă pregătire. Unii au fost destul de înțelepți să creeze echipe echilibrate și să investească în localnici care să preia sau să continuie acele lucrări. Mulți însă au folosit localnicii doar ca pe niște angajați, conduceau ei totul și le acordau un salariu sau un suport lunar în schimbul serviciilor lor. De aceea nu e de mirare că în multe locații a fi străin și a încerca să te integrezi într-o echipă în care predomină cei din națiunea respectivă, a devenit egal cu a aduce un bancomat cu tine sau a prelua controlul lucrării. Aproape imediat vei primi cereri de fonduri, ți se vor prezenta nevoi diverse de lucrare sau personale. La polul opus, liderii locali  pot vedea în tine o amenințare că ai putea să  le iei puterea, să ademenești oamenii cu bani sau resurse pentru interesul tău. 
    • O imagine greșită asupra străinilor este creată și de turiștii cu bani care vin și stau în hoteluri scumpe și cheltuiesc mult, sau de filmele preponderent americane prezentate la cinema în lumea a 3a care de asemenea arată o față mai puțin creștină a altor națiuni mai bogate. 
    • tendința de a se grupa pe națiuni/ culturi – când în echipa transculturală există mai multe persoane din aceeași țară, tendința va fi ca ei să se grupeze, să lucreze mai mult împreună, să petreacă timp împreună și atunci ceilalți se pot simți excluși. Mai les dacă majoritatea sunt localnici și unul sau foarte puțini sunt străini, necesită un efort foarte mare din partea tuturor de a-i integra, de a-i face să se simtă bine-veniți. 
    • atitudine de "coloniști"- de multe ori a trăi ca vestic sau ca persoană dintr-o țară mai dezvoltată într-o țară săracă este o adevărată provocare. Cu toată renunțarea ta, ai nevoie de un loc curat și liniștit în care să te odihnești, să te încarci, să îți știi familia în siguranță. Pentru localnici ideea de locuință și de condiții necesare vieții poate fi cu totul diferită. Când căutam un apartament să stau cu chirie, un coleg indian mi-a spus că pot să locuiesc cu familia lui. Avea soție și 2 copii și stăteau într-o cămăruță. Înafară de bucătărie mai aveau un fel de terasă de 4-5 metri pătrați despărțită de strada gălăgioasă și prăfuită doar cu niște gratii de fier forjat și cu niște draperii de cârpă. Prin acea terasă se ieșea și din casă în stradă, era intrarea lor.  Gândacii și șobolanii circulau ca la ei acasă pe acolo. Aceea ar fi devenit imediat camera mea dacă eu nu aș fi spus nu ospitalității lor. 
    • Problema apare însă atunci când membrii echipei mai privilegiați ajung să depășească cu mult noțiunea de condiții decente și ajung să se comporte ca adevărați coloniști: cheltuie mii de dolari pe case de lux, circulă doar cu mașina indiferent cât de mici sunt distanțele, manâncă doar la restaurante sau cumpără produse din malluri scumpe, au slugi pentru toate treburile și chiar tratează și colegii localnici ca pe servitorii lor.  Distanța dintre ei și coechipierii locali devine așa de mare încât greu mai găsesc puncte comune și posibilitatea de a fi una în Hristos. Mă aflam câteva zile în vizită la o familie de misionari dintr-o țară vestică. Aveau o casă foarte modernă care, să spun drept, și pe mine m-a șocat. M-au lăsat o zi singură și în acest timp li s-a ars o priză de la bucătărie și scotea fum. Pentru că nu știam ce să fac, am mers în vecini și am chemat unul dintre misionarii locali care lucra cu această familie de 3 ani în echipa de plantare de biserici. El a intrat sfios, a rezolvat cumva problema și apoi am văzut că se uită ciudat prin casă. L-am întrebat de ce și a spus că nu a mai fost niciodată acolo înăuntru. Am mers mai târziu și în cămăruța acestuia în care locuia cu cei 4 copii și soția. S-a simțit onorat, nici un străin din echipă nu-i mai călcase pragul. Dormeau pe jos și singura avere erau niște vase de gătit și un dulap de tablă. Cărau apă de la o pompă din capătul străzii și foloseau o toaletă publică. Dacă copiii misionarilor germani aveau o cameră de plină de jucării scumpe, jocuri, leagăne, biciclete etc, copiii celui localnic aveau niște bile din sticlă cu care jucau un joc pe pământ și 2-3 jucării jerpelite de pluș. Nu cred că rostul nostru aici este să rezolvăm situația materială a tuturor localnicilor cu care intrăm în contact dar diferențele atât de mari în stilul de viață și lipsa purtării de grijă pentru coechipieri nu fac decât să adâncească diferențele dintre noi, să ne împiedice să lucrăm împreună și să crească sentimente de invidie, de judecată care nu o să ne aducă nici un beneficiu în lucrare. 
    • sistem diferit de valori- Familia este o valoare în multe țări din lumea a 3a. Tot ce ține de familie este important și ei nu concep să nu fie acolo. Și uneori familie înseamnă ceva larg cu veri, unchi, nepoți îndepărtați etc. Pentru noi cei dinafara Indiei e foarte greu să înțelegem de ce colegii indieni pot dispărea o săptămână de la lucru când o mătușă  a lor este spitalizată și de ce nu poate altcineva mai apropiat să îi poarte de grijă. La fel de ce trebuie neaparat să străbată mii de km cu toată familia, uneori mai mult de o săptămână de mers cu trenul dus si intors pentru a participa la nunta unui văr? 
    • prejudecăți- Am participat la un curs într-o țară africană. Aveam colegi din multe națiuni dar și localnici. Am observat că localnicii, deși toți creștini, aveau o relație bună cu străinii dar nu și între ei. Am aflat cu stupoare motivul: aparțineau din grupuri etnice diferite și de fapt ostile în istoria lor și așa au crescut învățați să se dușmănească. În India o colegă misionară a părăsit echipa pentru că nu a putut accepta ca lideră o persoană dintr-o castă (grup social) mai joasă ca ea. 

       

    Soluții posibile:

    • ►studiază înainte de a merge în misiune despre caracteristicile culturale, de limbă, gesturi, roluri, valori ale celor cu care vei lucra
    • nu incerca să impui cultura ta sau modul tău de a face lucruri acolo, considerându-le singurele corecte sau eficiente
    • comunică mereu, întreabă ce nu înțelegi
    • spune-le personal deoparte ce te rănește sau intrigă în comportamentul lor- atenție nu fă afirmații când nu ești sigur că i-ai înțeles bine. Folosește mai bine fraze ca: Mi se pare că ai spus asta/ mi se pare că am văzut asta în comportamentul tău/ cred că nu am înțeles bine gestul tău...
    • învață limba locală, măcar câteva formule de adresare uzuale; chiar dacă nu o folosești în mod uzual în echipă, nu poți să ai decât avantaje. 
    • definește-ți de la început rolul, slujba pentru a evita confuziile și așteptările nerealiste
    • nu te grăbi să tragi concluzii când îți este ceva neclar/ nefamiliar
    • învață să accepți și ceea ce nu vei înțelege sau nu vei practica niciodată dar atenție când e vorba de lucruri nebiblice: un coleg african, căsătorit, mi se tot adresa cu dragă. I-am spus să nu-mi mai spună așa că acesta e un cuvânt pe care ar trebui să i-l zică doar soției. După o perioadă a mărturisit că el crede că e ok ca și creștinii să aibă mai multe soții (deși în țara lui doar căsătoria cu una e recunoscută și oficiată, restul sunt concubine). Desigur că l-am pus repede la punct să-și ia gândul că eu aș fi acceptat așa ceva.
    • organizați evenimente înafara orelor de lucru care să vă ajute să vă cunoașteți mai bine (luați masa împreună, ieșire la iarbă verde, sărbătoriți zile de naștere, retreat etc)
    • încurajează-i pe ceilalți să își prezinte cultura lor : am organizat masă împreună la care fiecare aducea mâncare specifică națiunii/ zonei lui. Făceam ceva jocuri distractive cu întrebări la care răspundeam toți: ex: Cum se spune la voi la mamă? Cum spuneți voi că face câinele? Puteți organiza întâlniri de rugăciune pentru țara/ zona din care fac parte cei din echipă și ei să prezinte date despre cultură, populație, religie etc. La închinarea comună învățați câte un cântec în limbile care sunt reprezentate în echipă, dați-le posibilitatea să se roage în limba lor chiar dacă aveți o limbă de comunicare comună în  echipă. 
    • Descoperiți ce avantaje și talente oferă un anumit tip de cultură și țineți cont de ele când împărțiți responsabilitățile: pe cei orientați pe oameni, pe comunitate îi puteți implica în evanghelizări, plantare de biserici, consiliere, proiecte de sprijin care implică interacțiunea cu oameni, relații publice etc; vesticii mai organizați și din culturi mai reci își pot aduce contribuția în crearea de strategii, programe, manuale, predare, ucenicie unu la unu, marketing, secretariat, contabilitate etc; unele culturi mai creative pot fi o resursă bună pentru a face design de materiale promoționale, promovare online, newslettere, pentru a organiza activități de artă pentru copii, materiale pentru cursuri etc; unele națiuni au un adevărat talent pentru învățarea de limbi străine și acesta poate fi un mare plus pentru echipă. 
    • Rotiți responsabilitățile în așa fel încât membrii echipei să aibă diverse roluri în care să poată interacționa cu cât mai mulți din grup dar și să învețe lucruri noi: conducere, organizare unui proiect, planificare, evaluare, slujire etc.
    • Trăiește simplu, invită-ți colegii la tine acasă la un ceai sau la masă, fă-ți timp să îi cunoști, să le auzi poveștile, bucuriile, nevoile. 
    • Evită să-ți creezi prejudecăți bazate doar pe cum este sau se comportă o persoană dintr-o anumită națiune din echipă, ca de exemplu: Românii sunt leneși./ Indienii nu sunt de încredere./ Africanii sunt nepunctuali etc. Nu ai întâlnit probabil destui oameni din acea națiune pentru a-ți face o idee corectă și întotdeauna vor exista și excepții de la regulă. 
    • Ai o atenție specială față de colegii care sunt minoritate în echipă (ca națiune, sex etc), încearcă să îi integrezi, să îi ajuți să nu se simtă exclus
    • Și nu în ultimul rând rugați-vă împreună, petrece timp cu cei care au diferite probleme și du-i în fața Domnului, vei descoperi ca rugăciunea și părtășia îți vor aduce frați, surori și prieteni deosebiți din orice colț al lumii ar fi

    Dana V.- misionară

    TPM Mediaș


     

    © 2015 Resurse pentru misiune