IN MISIUNE


    Pentru a ne îndeplini cu succes misiunea de părinţi este esenţială calitatea relaţiilor din familie. "Civilizaţia iubirii" trebuie să înceapă în familia noastră, prin relaţii de iubire. Este esenţial deci ca fiii şi fiicele noastre să ştie că sunt iubiţi şi să îi învăţăm să iubească la rândul lor. Fără această temelie, şi cele mai bune strategii pentru părinţi vor eşua. 

    Studiile arată că în căsătoriile în care raportul pozitiv-negativ nu este de 5 la 1, relaţiile se deteriorează rapid, în câţiva ani ajungându-se la divorţ. Cu alte cuvinte, dacă un cuplu nu investeşte de cinci ori mai mult în atenţie, afecţiune, sprijin şi încurajare, decât în critici, confruntări şi supărări, relaţia ajunge rapid pe cale de dispariţie. Noi am observat acest lucru şi în relaţia cu copiii. De aceea considerăm că este fundamental să ne analizăm relaţiile pe care le avem cu ei. Vă propunem unsprezece paşi care vă pot ajuta să construiţi relaţiile solide şi sănătoase în familie, iar la final un chestionar de evaluare a stadiului actual al relaţiilor. 


    1. Declaraţi-vă iubirea 

    Să nu vă fie ruşine să spuneţi "te iubesc" copiilor Dvs (şi soţului/soţiei Dvs de asemenea). Spuneţi "te iubesc" şi "sunt mândru de tine" de cel puţin o sută de ori pe zi. Spuneţi până când se satură şi atunci mai spuneţi o dată, pentru a fi siguri. Spuneţi-le cât de mândri sunteţi de ei. Faceţi să audă cât mai des de la Dvs: "Eşti comoara mea cea mai mare. Nu există nimic pe pământul acesta mai important pentru mine decât persoana ta." Luaţi exemplu de la Tatăl ceresc, care a anunţat public la botezul lui Cristos: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit, în Tine îmi găsesc toată bucuria". 

    Mai mult, vă încurajăm să căutaţi ocaziile pentru a vorbi despre succesele şi punctele tari ale copiilor Dvs. Lăudaţi-i. Nu le oferiţi laude prea generale, ci fiţi exacţi: "Îmi plac culorile pe care le-ai folosit în desen." "Te admir pentru cât de serios ai lucrat la proiectul tău." "Îţi mulţumesc că astăzi ai fost atât de generos cu fratele tău." Nu vă plângeţi de ei în public - niciodată. Mai ales în faţa prietenilor lor. Dacă trebuie să îi criticaţi pentru ceva, faceţi-o în particular şi în mod respectuos. Căutaţi însă în primul rând să le faceţi complimente în public, dar nu dintre acelea care vă pun pe Dvs în lumină bună, mai mult decât pe ei. Copiii vor şti să facă diferenţa. 


    2. Arătaţi-vă iubirea 

    Fiţi generoşi cu manifestarea fizică a afecţiunii pe care o aveţi pentru copiii Dvs, deoarece - după cum învaţă Biserica - aceste manifestări răspund de fapt naturii trupurilor noastre. Ele au fost create de Dumnezeu în primul rând pentru a dărui şi pentru a împărtăşi iubirea. Să nu vă fie ruşine să vă folosiţi trupurile pentru a vă arăta iubirea. Îmbrăţişaţi-i, sărutaţi-i, mângâiaţi-i. Taţii în special trebuie să facă aceasta. Când taţii sunt afectuoşi ei le arată fetelor lor ce să caute la bărbaţi, iar băieţilor cum trebuie să fie un bărbat. Desigur, şi mamele trebuie să fie afectuoase, dar cel mai adesea lor le este mai uşor să îşi manifeste fizic iubirea faţă de copii. 

    Dincolo de manifestarea iubirii la nivelul simţurilor, ambii părinţi trebuie să se întrebe: "Ce lucru mic aş putea face astăzi prin care să mă dăruiesc mai mult copiilor mei?" (Desigur, copiii trebuie învăţaţi să îşi pună aceeaşi întrebare - iubirea presupune reciprocitate). Nu uitaţi că pentru copiii Dvs cinci minute în plus de joacă cu ei pe covor sau de vorbit în doi valorează mult, mult mai mult decât toate jucăriile pe care le-aţi putea cumpăra vreodată. Exemplul iubirii Dvs îi va învăţa pe copii să se îndrepte spre oameni, nu spre lucruri, atunci când au nevoie de sprijin sau de mângâiere. Iar afecţiunea Dvs îi va ajuta să fie mai bine pregătiţi pentru a experimenta iubirea pe care Dumnezeu o are pentru ei. 


    3. Ţineţi-vă promisiunile 

    Una este să spui "te iubesc" şi alta este să demonstrezi cu fapta că se poate conta pe tine. Dacă spuneţi că veţi fi acolo, fiţi acolo. Dacă fixaţi o limită, ţineţi-vă de ea. Dacă promiteţi o surpriză, oferiţi-o. Dacă spuneţi că veţi face ceva, faceţi. În caz că un cataclism vă împiedică să vă ţineţi promisiunea, luaţi-vă angajamentul reprogramării ei şi apoi faceţi ce aţi promis. Angajamentele trebuie respectate. După cum spunea Isus: "Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu" (Matei 5,37). Fiţi un om de cuvânt iar copilul Dvs vă va respecta pentru aceasta. 


    4. Jucaţi-vă împreună 

    Faceţi-vă timp pentru a vă juca împreună. Importanţa jocului pentru adulţi şi copii într-o familie nu poate fi subliniată îndeajuns. După cum scria pr. Flanagan: "Mulţi oameni din această lume trec prin viaţă cu un handicap, deoarece nu au învăţat cum să se joace atunci când erau copii." Fiţi dispuşi la lucruri copilăreşti. Învăţaţi cu răbdare cum să vă jucaţi ceea ce se joacă cei mici. Învăţaţi-i pe copii jocuri pe care le cunoaşteţi Dvs. Spuneţi bancuri la masă. Rezervaţi cel puţin o zi pe săptămână în care să vă distraţi cu familia. 

    Vă mai recomandăm de asemenea ca, o dată pe lună, Dvs şi partenerul să vă organizaţi pe rând câteva momente pe care să le petreceţi unu-la-unu cu copiii Dvs. Daţi fiecărui fiu sau fiică a Dvs un timp special doar cu Dvs. Folosiţi-vă de aceste momente pentru a vă asculta copilul. Aflaţi gândurile lor, bucuriile lor, luptele lor interioare. Alocarea de timp unu-la-unu şi joaca împreună este una dintre cele mai bune căi pe care le ştim pentru a construi o relaţie solidă cu copiii. 


    5. Lucraţi împreună 

    Invitaţi-i sau cereţi-le copiilor să lucreze alături de Dvs când faceţi diverse lucruri prin casă sau lucraţi la proiecte speciale. Aceasta nu doar ajută la creşterea competenţelor lor, ci şi îi încredinţează de faptul că sunt valoroşi, că ajutorul lor contează. Cel mai important, faceţi-i să se simtă o componentă esenţială a familiei. Cei mici se vor simţi foarte bine în sinea lor să poată să îşi ajute părinţii, adică să facă lucruri de "oameni mari". 


    6. Rugaţi-vă împreună 

    După cum se spune: "Familia care se roagă împreună, rămâne împreună." Rugăciunea împreună este o parte esenţială a vieţii de familie, care hrăneşte relaţiile familiale. Iată câteva moduri speciale în care puteţi folosi rugăciunea pentru a întări raporturile şi afecţiunea în familia Dvs. În primul rând, în fiecare dimineaţă sau seară să aveţi un timp în care să vă binecuvântaţi unii pe alţii. Ca părinţi, aşezaţi-vă mâinile pe fiecare copil, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru el sau pentru ea, şi cerându-i să îl ajute "să devină bărbatul (sau femeia) pe care îl (o) vrea Dumnezeu". Apoi invitaţi-i pe copiii să vă întoarcă gestul, cerându-le să îşi aşeze mâinile asupra Dvs şi să se roage pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiilor noştri le place aceasta, simţind că primesc un dar special de la noi şi că ne dau şi ei, la rândul lor, un dar special. Nu suntem singurii: am auzit asemenea practici şi la alte familii. 

    De asemenea, când sunteţi drăgăstoşi cu copiii Dvs, amintiţi-le: "Te iubesc mai mult decât aş putea spune, iar Dumnezeu te iubeşte şi mai mult decât mine". Iar atunci când vă înveliţi copiii după ce au adormit în paturile lor, faceţi semnul crucii pe fruntea lor şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să trimită îngerii Lui păzitori, care să le vegheze somnul. În fine, asiguraţi-vă că cel puţin o dată pe săptămână familia Dvs petrece ceva timp în rugăciune, inclusiv studiind Biblia. În aceste perioade speciale de rugăciune şi de reflecţie, mulţumiţi pentru fiecare dintre membrii familiei, cereţi-i lui Dumnezeu să vă arate voia Sa pentru vieţile voastre, cereţi-i ajutor în nevoile Dvs, pentru ca "să arate în veacurile viitoare măreţia bogăţiei harului Său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus" (Efeseni 2,7). Nu vă reţineţi de la a-i lăsa uneori pe copiii Dvs să conducă timpul de rugăciune. Astfel de alegeri le arată copiilor că preţuiţi ce fac şi ce gândesc, şi că rugăciunea este ceva ce ţine de familie şi nu exclusiv de cei mari. 


    7. Fiţi acolo 

    Faceţi-vă un obicei din a participa la activităţile în care este implicat copilul Dvs. Desigur, trebuie să fiţi acolo pentru evenimente importante precum jocuri, recitaluri, piese de teatru, festivităţi importante, dar pe cât posibil fiţi alături de ei chiar şi pentru lucruri mai mici, precum lecţii de gimnastică sau de vioară. Dar desigur, pe lângă prezenţa fizică a Dvs lângă copii trebuie să fiţi prezenţi şi mental. Ascultaţi-i cu adevărat pe copii. Prea adesea cuvintele lor ne intră pe o ureche şi ies pe alta, considerând că nu au ceva important să ne spună, dar tocmai atunci ratăm ocazii importante de a întări legăturile cu ei. Când copiii ne vorbesc, căutaţi să îi priviţi direct în ochi. Reacţionaţi la ce vă spun, puneţi întrebări. Faceţi-le complimente când spun lucruri frumoase. Eforturile de a-i asculta pe copii activ şi respectuos se vor resimţi în disponibilitatea lor de a vă asculta pe Dvs. 


    8. Fiţi ospitalieri 

    Fiecare dintre noi ne amintim că în copilărie am avut între vecini o casă unde ne adunam toţi copiii să ne jucăm. Încercaţi acum ca acea casă să fie a Dvs. Fiţi ospitalieri cu prietenii copiilor Dvs. Faceţi-i să se simtă bine. Dotaţi-vă casa cu ceea ce este nevoie pentru jocurile lor. Fiţi acolo pentru a-i felicita pentru succese şi pentru a-i sprijini în eşecuri. Veţi avea ocazia să vă înţelegeţi copiii şi să le arătaţi că îi înţelegeţi. Eforturile Dvs de a vă arăta gazde bune îi vor ajuta în plus să înţeleagă aspecte importante ale ospitalităţii creştine. 


    9. Respectaţi-le spaţiul 

    A fi un părinte afectuos nu este tot una cu a fi un părinte care nu îi dă copilului său spaţiu să respire. Uneori a-ţi iubi copilul înseamnă să îi respecţi dorinţe precum "Aş vrea să fiu puţin singur". Afecţiunea şi iubirea presupun ajutarea copilului în direcţia dezvoltării unei temelii ferme şi sănătoase pe care el să îşi construiască propria viaţă. Aveţi grijă ca în timp ce sunteţi cu ochii pe ei şi cu urechile ciulite la eventualele probleme, să lăsaţi copiilor spaţiul necesar pentru a creşte. 


    10. Faceţi din legăturile dintre voi străzi cu sens dublu 

    Unii părinţi fac greşeala să creadă că relaţia părinte-copil este o stradă cu sens unic. Astfel de părinţi se spetesc din greu pentru copii, fără să le ceară vreodată acestora să fie la fel de respectuoşi şi de serviabili ca ei. Să nu ne înţelegeţi greşit: considerăm foarte importantă slujirea copiilor de către părinţi, dar în acelaşi timp să fim clari că părinţii nu există pentru a fi sclavii copiilor. După cum învaţă Biserica, fiecare membru al familiei este chemat să slujească pe fiecare membru al familiei, cu generozitatea şi forţele corespunzătoare. Învăţaţi-i pe copii această lecţie invitându-i să vă urmeze exemplul. Relaţiile cu copiii trebuie să fie străzi cu sens dublu, aşa după cum iubirea dintre voi este reciprocă. Asiguraţi-vă că vă învăţaţi copilul în acelaşi timp să dea iubire şi să primească iubire. 


    11. Organizaţi regulat întâlniri de familie 

    O dată pe lună (sau mai des, dacă preferaţi) întâlniţi-vă toată familia pentru a discuta probleme care ţin de viaţa voastră. Vă sugerăm următorul format al întâlnirii, ca punct de plecare. 

     

    ► Începeţi cu o rugăciune-  Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru fiecare membru al familiei Dvs şi cereţi-i să vă dea înţelepciune şi ca pacea să domnească în casa Dvs. 

    ► Exprimaţi-vă recunoştinţa. - Gândiţi-vă la un lucru pe care fiecare membru al familiei l-a făcut de la ultima întâlnire pentru ca viaţa familiei să fie mai uşoară. Fiţi concreţi. Mulţumiţi pentru tot ce aţi găsit bun. Părinţii trebuie să înceapă aceasta, apoi să îi roage pe copii să facă la fel. 

    ► Ridicaţi probleme generale- Acesta nu este timpul pentru a rezolva probleme ce au de-a face cu un anumit membru al familiei. Astfel de probleme trebuie în general rezolvate în particular, doar dacă respectiva problemă nu îi afectează pe toţi. În cadrul întâlnirii de familie este bine să ridicaţi probleme privind evenimente sau circumstanţe viitoare care ar putea afecta familia, sau puteţi fixa obiective în vederea realizării cărora este nevoie de efort comun. 

    ► Discutaţi orice întrebări-Asiguraţi-vă că întâlnirea nu se încheie cu neclarităţi, precum şi că au participat cu toţii la discuţii. Dacă vreun membru a fost tăcut tot timpul, amintiţi-i cât de importantă este opinia sa şi invitaţi-l să se implice pe viitor. 

    ► Încheiaţi cu o rugăciune... Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru că vă călăuzeşte familia şi cereţi-i harul să vă iubiţi unii pe alţii, aşa după cum El vă iubeşte. 

    ... şi cu un moment de distracţie. După ce aţi lucrat la relaţia dintre voi, este nevoie şi de ceva distracţie. Mâncaţi o pizza sau altceva în timp ce vă uitaţi la un film cu toţii, sau ieşiţi afară să vă jucaţi. Seriozitatea momentelor anterioare cere momentul de relaxare!

    Pentru aceste întâlniri este bine să fixaţi nişte reguli. De exemplu, nu se vor folosi porecle şi nimeni nu se leagă de nimeni în particular. Ascultarea trebuie să fie respectuoasă (nu se admit întreruperi sau discuţii în paralel). Cu toţii trebuie să participe. Aceste întâlniri întăresc în copiii ideea că familia este o echipă, chemată de Dumnezeu să practice iubirea şi care are ca obiectiv mântuirea fiecăruia. 


    Chestionar 

    ► Copilul meu este reticent chiar şi când îi cer să facă sarcini foarte simple. 

    ► Copilul meu nu se comportă ca şi cum mi-ar fi simţit lipsa atunci când vin de la serviciu. 

    ► Copilul meu îmi vorbeşte în mod constant fără respect. 

    ► Copilul meu mă ascultă doar când strig la el. 

    ► Copilul meu se plânge că simte că nu poate să facă nimic bine, după standardele mele. 

    ► Copilul meu ţine secrete faţă de mine. 

    ► Copilul meu le spune prietenilor săi că nu poate vorbi cu mine unele subiecte. 

    ► Nu mă bucură compania copilului meu. 

    ► Mă simt foarte apăsat de sarcina de a fi părinte. 

    ► Copilul meu mă acuză că nu îl ascult.

     

    Notare 
    Daţi-vă câte un punct pentru fiecare propoziţie de mai sus pe care o consideraţi adevărată în cazul Dvs. Cu cât aveţi scorul mai mic, cu atât mai bine. 

    0-1 
    Felicitări! Probabil aveţi relaţii bune cu copiii Dvs. Fiţi însă atent să nu vă culcaţi pe lauri. Folosiţi cei "Unsprezece paşi de construire a relaţiilor" pentru a păstra o relaţie copil-părinte solidă. 

    2-4 
    Raporturilor pe care le aveţi cu copiii le-ar prinde bine o îmbunătăţire. Fiţi atenţi la paşii propuşi sau riscaţi ca, mai devreme ori mai târziu, copilul Dvs să se înstrăineze iar Dvs să pierdeţi controlul situaţiei. 

    5-10 
    Trebuie să luaţi măsuri de urgenţă! Folosiţi paşii propuşi, iar dacă aveţi nevoie de ajutor suplimentar sau de alte sugestii pentru repararea relaţiei Dvs cu copiii, nu ezitaţi să cereţi sfatul unor specialişti.

     

    Autori: Gregory K. şi Lisa Popcak

    traducere:         Radu Capan


     


    Să fii cu familia " în misiune " este o frază pe care ne place să o spunem la prezentările noastre de misiune și în calătoriile de misiune, dar ce înseamnă cu adevărat ? Este aceasta ceva ce doar se întâmplă, sau este ceva în care trebuie să depunem muncă și efort ? Este familia mea întreagă în misiune ? Cum știu asta?

     

    În Fapte 18, citim despre Aquila și Priscila , o echipă soț și soție aflat în misiune pentru cauza lui Hristos . O privire mai atenta la acest pasaj dezvăluie câteva adevăruri despre cum trebuie să fie o familie în misiune :

     

    Ei au aratat ospitalitate ( vs 1-4 )

    Dumnezeu a pus pe Aquila și Priscila într-un loc și timp specific, în scopul de a oferi lui Pavel resurse (afacerea cu confecțioarea de corturi) și o casă în timp ce el predica în sinagogă în Corint.

     

    Ei erau dispuși să meargă oriunde Dumnezeu i-a chemat ( vs 18-19 ) 

    Acest cuplu l-a urmat pe Pavel , atunci când lucrarea lui l-au dus la Efes , sprijinindu-l și ocupându-se de nevoile lui, în timp ce el a proclamat Cuvântul . După sosirea în Efes, Pavel a continuat fără ei, dar munca lor nu a luat sfârșit.

     

    Ei au continuat să mentoreze și învețe pe alții ceea ce ei au învățat ( vs 26 ) 

    Când Apolo a ajuns în Efes, el știa Vechiul Testament și el știa despre Isus, dar el nu înțelesese încă toată vestea bună a mesajului Evangheliei . Aquila și Priscila au făcut ceea ce făceau de obicei- l-au invitat pe Apolo în casa lor și au început să-l instruiască corect în căile mântuirii.

     

    Ei au făcut toate aceste lucruri fără a aștepta răsplătire sau de recunoaștere

    Aquila și Priscila nu au fost niciodată în centrul atenției . Ei nu au primit premiile pe care Pavel și Apolo le-au primit. Ei nu au fost oamenii de pe scenă sau vorbitorii din fața unui public de mii de oameni. Dar fără efortul lor intenționat, lucrarea lui Pavel și formarea lui Apolo ar fi avut de suferit.

     

    Păstrați în minte . . .

    Nici unul dintre aceste patru lucruri nu vine ușor . Fiecare are nevoie de planificare, de efort și de voință. Deci , cum pot face un plan pentru a ajuta familia mea să trăiască un stil de viață "în misiune" ?

     

    1 . Fiți gata să arătați ospitalitate

    Uită-te la oportunitățile de a deschide casa ta pentru cei în nevoie. Paul avea nevoie de un loc pentru a rămâne pentru o lungă perioadă de timp , dar poate e nevoie doar să fiți dispuși invitați o familie la cină. Fiți cu ochii în patru la slujitorii lui Dumnezeu care au nevoie de un loc de refugiu.

     

    2 . Fiți dispuși să slujiți oriunde cheamă Dumnezeu

    Chiar dacă sunteți chemați să slujiți într-o lucrare de pregătire a misionarilor, sau într-un alt stat , să fiți dispușimergeți cu toată familia în zona de slujire pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru voi.

     

    3.Lăsați moștenire o viață evlavioasă

    Învățați-vă copiii, nepoții și pe alții care sunt mai tineri în credință lucrurile lui Dumnezeu . Conduceți prin exemplu propriu, dar, de asemenea, fiți pregătițiexplicați Scripturile și să-i învățați pe alții ceea ce spune Biblia despre Hristos .

     

    4 . În cele din urmă , nu căutați recunoaștere pentru acțiunile voastre

    Faceți tot ce trebuie făcut doar pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru aplauzele altor persoane . Ca să fiți o familie " în misiune " e nevoie de muncă , dar efortul este foarte valoros!

     

    Autor: Beth Holmes

    Beth Holmes și soțul ei , Chris slujesc ca o familie " în misiune " în Owensboro , Kentucky 


     


    {AF} Eu și soția mea ne-am întâlnit în ultimul an de facultate. Și, o mare parte din acel an, preocuparea mea principală a fost de a o cuceri. Când în cele din urmă ea a spus "da", naivitatea mea tinerească m-a făcut să cred că am depășit partea cea mai grea. Doar la puțin timp după nuntă mi-am dat seama cât de greșit am fost. Mă așteptam la câteva hopuri pe drumul nostru ca parteri. Știam că în căsătorie trebuie să faci ajustări constante și compromisuri dificile. Dar nimic (nici părinții noștri, bisericile noastre, nici educația noastră din facultate) nu ne pregătise ceea ce aveam să înțegem că este cel mai dificil de realizat-  armonia într-o căsătorie interculturală!{/AF}

     

    Va fi mai greu într-o căsătorie interculturală decât într-una cu parteneri din aceeași cultură?

    În orice căsătorie din aceeași cultură sau transculturală este vorba despre două "culturi" diferite aduse în cuplu de fiecare dintre soți. Modul în care am fost crescuți acasă, exemplul părinților în a-și asuma roluri în casă, în educația copiilor, exemplul colegilor de lucru, al prietenilor, ceea ce am citit sau am auzit, predicile din biserica proprie, toate ne duc la anumite idei și prejudecâți despre cum trebuie să fie o căsătorie. Factorul de vârstă își spune iarăși cuvântul. Dacă ne căsătorim după ce am experimentat viața independentă, după ce ne-am format anumite obiceiuri și am luat multi ani decizii singuri, atunci aducem alte dificultăți în viața de cuplu. 

     

    Desigur că diferențele culturale pot sa aducă un plus de risc și de dificultate. Dar iată cum răspunde John Piper la acest subiect:

    Aici este locul unde Hristos face diferența. Hristos nu ne chema la o viață prudentă, ci la o viață centrată pe Dumnezeu, în care Hristos să fie înălțat, în care să primeze dreptatea împotriva diferențelor culturale, la o viață de iubire și curaj, de asumare de riscuri. Va fi mai greu să te căsătorești cu cineva din altă rasă (cultură), și va fi mai greu pentru copii? Poate da. Poate că nu. Dar, de când este acesta modul în care gândește un creștin? Viața este grea. Și cu cât iubești mai mult, cu atât mai grea devine.

    John Piper, Racial Harmony and Interracial Marriage

     

    Probleme care pot apărea:

    ♦ certuri și neînțelegeri datorate stilurilor diferite de comunicare- uneori cuplurile interculturale vorbesc o limbă familiară doar unuia dintre soți sau chiar o limbă diferită dar comună. În funcție de gradul de cunoaștere a acelei limbi de comunicare pot apărea și neînțelegeri. Verificați mereu dacă ați înțeles corect ceea ce a comunicat celălalt mai ales asupra lucrurilor care vi se par tulburi, conflictuale. 
    Oamenii sunt atât de orientați spre o interpretare psihologică că, atunci când soția simte că soțul ei nu este atent la ea, ea nu-și dă seama că el are un mod diferit de a asculta sau de a fi implicat în conversație. În funcție de cultura din care oamenii sunt, vor fi diferențe în vorbire (unii vorbesc mai tare alții foarte repede), diferențe în modul în care aceștia argumentează, tachinează sau ascultă. Deborah Tannen, autor al I Only Say This Because I Love You: How the Way We Talk Can Make or Break Family Relationships Throughout Our Lives

    Într-o cultură în care se vorbește mult, cum ar fi cea italiană, braziliană și greacă, oamenilor le place mult să facă comentarii. Argumentând asupra unui lucru minor poate fi o modalitate de a se aproapia de ceilalți, în timp ce, faptul că nu intervin în discuție, poate fi luat de către vorbitor ca un semn de indiferență. Pe de altă parte, într-o cultură scandinavă sau japoneză, o persoană poate percepe argumentarea ca pe un atac verbal.
    O colegă din State i-a spus soțului asiatic că se simte rănită când ea vorbește și el nu scoate un cuvânt, parcă este total absent. El a explicat că în cultura lui acesta este un mod de a asculta și că a fost învățat că este nepoliticos să întrerupi. 


    ♦ Percepții diferite asupra creșterii copiilor- în mod specific  cu privire la disciplinarea lor, la comportamentul așteptat în funcție de sexul copilului, la tipurile de jucării și ce maniere trebuiesc învățați. Toate acestea sunt foarte mult derivate din cultura proprie. "Doi oameni pot fi atrași unul de celălalt, deoarece au găsit diferențele lor de a fi o sursă de plăcere, dar când trebuie să crescă copii diferit de modul în care au crescut, pot să conștientizeze foarte acut deosebirile dintre ei, ceea ce poate crea tensiune, anxietate și chiar teama de diferență" spune Judith P. Siegel 
    Am mers la niște prieteni în Marea Britanie la o masă de Crăciun organizată la biserică. Spre mirarea mea, copii cuplurilor de acolo erau lăsați să facă ce vor drept care au transformat masa într-un câmp original de război: au făcut din tacâmuri arme, au început să arunce peste tot cu pâine și bobițe de struguri, au făcut avioane din șervețele și le aruncau în capul tuturor, erau când pe masă când sub masă și făceau o gălăgie de nedescris. Aoleu, dacă am fi făcut eu și fratele meu asta în public când eram copii, sigur am fi fost curând opriți și duși acasă sau pedepsiți. Prietena mea (româncă căsătorită cu un galez de acolo) mi-a explicat că așa sunt copiii crescuți mai liberi în Marea Britanie și că dacă părinții intervin să îi disciplineze cei mici vor da repede replica :  Mi-ai rănit sentimentele!(you hurt my feelings) sau, și mai rău, se pot folosi de dreptul de a te raporta la Protecția Copilului că i-ai abuzat. Ea a ales să se adapteze la modul local de a educa și disciplina copii, într-o căsătorie interculturală aceste lucruri ar trebui discutate dinainte sau în momentul când diferențele devin evidente. 


    ♦ Lipsa de armonie poate rezulta din diferite atitudini culturale fata de familia extinsă. În cultura indiană de exemplu cineva din familie trebuie să însoțească proaspătul cuplu în luna lor de miere. Vă dați seama cum ar percepe asta soțul sau soția din altă cultură. Casătoria în India nu este între două persoane ci între două familii. Părinții sunt nelipsiți încă de la negocierea și aranjarea căsătoriei până și după, amestecându-se în toate deciziile și treburile familiei. Colega mea din Chile este casatorită cu un indian, ambii creștini implicați în misiune. Iată cum descrie ea aceste diferențe:

    M-am căsătorit cu toată familia lui de fapt. Am convenit să locuim separat de familia lui și a fost o decizie bună. Totuși sunt multe diferențe. Nu este nimic neobișnuit pentru ei să te trezești cu părinții la ușă sau cu alte rude venind neanunțați și să se instaleze la tine pentru câteva săptămâni. Soțul meu are un nepoțel la țară de 6 ani. A început de pe acum să îmi spună că atunci când acesta va crește și va ajunge la liceu, trebuie să îl luăm să stea la noi. Din punctul meu de vedere nu văd de ce nu ar sta la internatul școlii. JD

    Uneori socrii vor fi așa de atașați de cultura lor, că nu vor aprecia niciodată o noră sau un ginere din altă cultură și mereu vor găsi doar cuvinte de critică: nu știe să îi gătească la fel ca noi, nu știe să se ocupe de copii, nu ne dă destul respect sau atenție etc. 
    Pentru unele culturi copilul cel mai mare sau mai mic al familiei are datoria de a întreține părinții sau de a-i îngriji când aceștia sunt bolnavi. Alte culturi pot simplu lăsa asta pe mâna unor instituții. Pentru alții toată familia largită este o datorie directă, sunt foarte apropiați și orice problemă intervine ei trebuie să fie acolo. 


    ♦ Obiceiuri și percepții culturale diferite- diferențe alimentare, moduri diferite de a înțelege rolul soțului, al soției etc. Acestea crează așteptări de la celălalt. 
    Când soția mea mi-a spus că gătește pui cu sos m-am bucurat ca un copil, mă și vedeam lingându-mi degetele cum făceam după sosul cu bulion și ceapă al bunicii. Dar la masă entuziasmul meu s-a stins repede. Amestecătura ciudată de ierburi și mirodenii care însoțea separat puiul, nu avea nici într-un caz legătură cu ceea ce eram obișnuit. Am realizat că aveam percepții diferite asupra a ceea ce însemna sos pentru pui. G.M.


    Soluții posibile

    ► Este ideal să găsiți un consilier premarital sau un cuplu cu experiență în căsătoria transculturală cu care să vă întâlniți înainte de căsătorie și să discutați. Ei vă pot pune întrebări, vă pot ajuta să vedeți mai multe aspecte ale unei astfel de decizii curajoase. 
    I-am întâlnit pe C. și M. înainte de nunta noastră de câteva ori. Ne-au dat multe sfaturi despre căsătoria interculturală, majoritatea din experiența lor ca și cuplu mixt. Pe atunci, sincer, nu ne gândeam la acele lucruri, eram îndrăgostiți și nu credeam că așa ceva ni se poate nouă întâmpla sau că noi o să ne lovim vreodată de problemele despre care ei ne vorbeau. Dar acum avem 5 ani de căsătorie și vedem că așa a fost cum ne-au spus ei, am întâlnit aproape toate aspectele despre care ne-au avertizat atunci. A fost așa de bine că cineva ne-a sfătuit înainte cum să acționăm în astfel de cazuri. G și B cuplu misionar

    ► Află tot ce se poate despre cultura partenerului – familiarizează-te cu trecutul său,  fără obligația de a te schimba sau de a te converti la stilul celuilalt. Pune-i întrebări (Cum faceți asta? Ce faceți la aniversări, la Crăciun? Cine pentru ce este responsabil în familie? Cine trebuie să gătească, să ducă gunoiul în familie? etc) Du-te la familia, la biserica celuilalt și vezi cum este. Experimentați reciproc obiceiurile și ritualurile celuilalt dar fără a pretinde celuilalt să le adopte obligatoriu. 

    ► Învață să gătești ceva din cultura partenerului tău. Citește despre asta, caută ghiduri sau rețete. Nu puteți să vă căsătoriți cu cineva din altă cultură și să nu fiți deloc interesat de ceea ce le place. Nu le critica obiceiurile alimentare sau alte obiceiuri, nu ajută cu nimic. 

    ► Negociază si renegociază asupra problemelor tulburi. În mod ideal, timpul pentru a discuta și a face acorduri cu privire la subiectele interculturale este înainte de nuntă. Ce nivel de angajament pentru cultura proprie are fiecare? Fiind grec sau român sau de altă națiune presupune a trăi numai acolo? Înseamnă a face o călătorie obligatoriu în țara de origine în fiecare an pentru a vizita rudele?  În orice familie se crează de fapt o a 3a cultură și corect ar fi ca aceasta să conțină elemente din ambele culturi. 

    Factorii de stres externi sunt amplificați în căsătoriile interculturale din cauza dezamăgirii când presupunerile culturale ale soților sunt nesatisfacute. Dezvoltarea unei identități comune este cheia pentru creștere.  Dr. Harold L. Arnold, Jr.

    ► Există diferențe de cult sau de tip de biserică în care ați crescut? Aflați dacă partenerul va cere să faceți o schimbare majoră (să te botezi, să te treci la cultul lui). Discutați despre cum ați vrea să fie crescuți copii? Care este percepția asupra educației spirituale a unui copil în familie? Cine să le spună despre Dumnezeu? La ce vârstă? Când și unde să fie botezați?  

    ► Când ceva nu merge într-o conversație nu vă grăbiți să trageți concluzii, să o luați personal. Fii grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie (Iacov 1:8). Și nici tăcerea nu este o soluție. Discutați dar fără acuzații, verificați că ați înțeles atitudinea, vorbele partenerului: Poate nu ai vrut să spui așa dar vreau să verific dacă am înțeles ce ai spus mai devreme.... M-am simțit rănit de atitudinea ta dar vreau să înțeles dacă chiar ai intenționat asta. etc
    Dacă sunteți nervoși, așteptați puțin să se calmeze lucrurile și apoi discutați. Acordă-i celuilalt circumstanțe atenuante într-un conflict sau îmtr-o neînțelegere: poate nu a înțeles bine, poate e ceva din cultura mea care face grea comunicarea sau înțelegerea anumitor lucruri.

    ► Explică partenerului ceea ce este important pentru tine, nu presupune că el știe sau înțelege deja. Dacă în cultura ta capul familiei face piața, nu presupune că soțul știe și că va aface asta automat, că e un lucru elementar. 

    ► Într-o căsătorie sănătoasă trebuie să primeze relația și angajametul dintre soți, nu relația cu familia extinsă a partenerilor! Dacă această prieritate există dar sunt așteptări culturale sau conflicte trebuie să luați măsuri. Comunică cu socrii, calm și cu răbdare. Este greșit să presupunem că persoanele mai în vârstă sunt incapabile de schimbare sau că nu vor vorbi despre teme culturale. Unele situații nu pot fi corectate, dar este important să găsim căi de comunicare cu generația mai în vârstă, dacă aceasta ne cauzează probleme maritale. De asemenea, este greșit să presupunem că este un moment perfect pentru a discuta probleme dificile - nu există. Nu amânați mereu. Comunicați-le clar socrilor că nu încercați să le faceți rău sau să subminați tot ceea ce le este drag, că doar faceți lucrurile diferit dar nu greșit. Soții trebuie să discute înainte împreună și să se sprijine reciproc în astfel de discuții. 

    ► Fiți toleranți unul cu altul.  Acceptați că există mai multe moduri de a face lucrurile și nu doar unul cu care sunteți obișnuit din familie, cultură. 

    ► Creșteți copiii bicultural- stabiliți împreună ce aplicați din culturile personale în educația lor. Nu încercați doar să impuneți modul propriu sau să îl blamați de al celuilalt că este greșit. Copiii trebuie să fie familiarizați cu ambele culturi pentru că altfel vizitele la rude vor fi un șoc sau îi va pune în dificultate. A lupta în cuplu pentru moduri diferite de a-i educa, poate crea probleme de identitate copiilor. De fapt a crea un cadru multicultural ajută copilul să învețe mai multe lucruri, să fie mai ușor adaptabil față de alți copii, mai deschis să accepte diferențele. 

    ► Bucurați-vă de diferențe- Dumnezeu ne-a creat diferiți dar suntem toți copii ai Lui prin răscumpărarea dată de Hristos. Romani 8:16. 

    ► Faceți o prioritate din identitatea spirituală ca și urmași ai lui Hristos și nu din identitatea culturală personală. 

    ► Rugați-vă zilnic pentru înțelepciune, har și răbdarea necesare pentru a trata partenerul tău cu încredere și respect.

    ► Rugați-vă împreună, rugăciunea unește în mod nevăzut oameni care sunt foarte diferiți.


     

    Surse
    Phillip Holmes-  Love and Interracial Marriage: 5 Principles for Engaging a Disapproving Family http://www.desiringgod.org/

    Rebecca R. Kahlenberg- The I Do's and Don'ts of Intercultural Marriage http://www.interfaithfamily.com/

    Dr. Harold L. Arnold, Jr. - Ten Tips for Protecting Your Cross-Cultural Marriage From Outside Influences http://www.focusonthefamily.com/

    © 2015 Resurse pentru misiune