IN MISIUNE

    Misiune și depresie

     


    Misionar în depresie? -

    Mulți nu vor să pună alături nici cuvintele creștin și depresie, nicidecum pe cel de misionar cu depresia, dar asta nu va aduce o soluție și nu va elimina faptul că misionarii sunt oameni și ei și că pot trece prin perioade mai grele de depresie sau burn-out. Personal am întâlnit 3 persoane diferite, români, care acum nu mai sunt în misiune pentru că au nu au reușit să treacă cu bine peste o perioadă de depresie. Am mai întâlnit câțiva (incluzându-mă pe mine), care s-au confruntat cu astfel de probleme și nu au avut unde să găsească suport, nu știau dacă pot să spună cuiva sau unde ar putea găsi ajutor. 

    A simți depresie nu este un păcat sau un lucru pentru care trebuie să fim condamnați ori să ne autocondamnăm. Trăim într-o lume în care ni s-a spus că vom avea necazuri și organismul nostru reacționează la ele și fizic și emoțional – schimbările, moartea, traumele, stresul prelungit, dezamăgirile,  dar și lipsa anumitor substanțe din corp pot produce depresie.

    Sperăm ca materialele și rândurile de mai jos să vă ajute în perioade mai puțin roz din viața de misionar, în anotimpuri grele dar perfect normale sau cu ele să puteți ajuta alți membri ai familiei, prieteni sau colegi misionari aflați în depresie. 

     

    {AF}Mărturia unui misionar care a învins depresia

    Am venit în S. când aveam 20 de ani, eram tânăr și entuziast. Am început să lucrez cu o biserică locală și să învăț limba. Acolo am cunoscut-o și pe viitoarea mea soție, tot misionară și ea. Ne-am căsătorit și cei 2 copii au venit foarte curând după aceea. Plin de energie și de idei, am pionierat un centru de training pentru tineri creștini. Toate mergeau bine și personal și în lucrare.Misiunea noastră a crescut și s-a diversificat și am ajuns să avem 24 de lucrători full time. Parcă au zburat 16 ani de la mutarea mea în S. Am început și un proiect mare de construcție a unui centru și așa de multe depindeau de mine. 

    Când M, fetița mea mai mare a ajuns adolescentă, am considerat că problemele ei sunt doar datorită vârstei și că o să treacă. Dar într-o zi a avut o tentativă de sinucidere, ne-a spus că nu mai crede în Dumnezeu și m-a acuzat că am neglijat-o din cauza lucrării. Nu știam ce să cred. Am fost zguduit și am început să-mi pun multe întrebări, ușor să mă depărtez și de soția mea. La misiune nu arătam nimic față de colegii mei și nici nu aveam un mentor sau un prieten de încredere cu care să împărtățesc despre mine. La biserica ce m-a trimis tocmai se schimbase pastorul cu unul care nu mă cunoscuse deloc. Eram mulțumitor că încă mă sprijineau financiar dar nu puteam aștepta altceva de la ei. 
    O perioadă am încercat singur să fac față problemelor. Am început să postesc și să mă rog dar postul mi-a slăbit mai mult organismul. Aveam insomnii și tot felul de dureri ciudate. Pe deasupra, a intervenit moartea neașteptată a tatălui meu și mutarea acasă pentru câteva săptămâni s-o sprijin pe mama, singur, la celălalt capăt de lume. M-am trezit după un timp că nu mai aveam nici o dorință să mă întorc în S. deși tot ceea ce făcusem jumătate din viața mea și familia mea erau acolo. M-am închis în camera mea de copil și ieșeam foarte rar. Oricum plecasem de mult timp și nu mai aparțineam acelui loc, nu mai cunoșteam pe nimeni. Citeam, visam cu ochii deschiși, mă lăsam cuprins de gânduri și de disperare. Mă simțeam și foarte deconectat de Dumnezeu deși petreceam mai mult timp în rugăciune ca de obicei. Mă gândeam chiar la moarte, ca la singura soluție de a scăpa de presiunea responsabilităților și de lucrurile de care mă autoînvinuiam. 

    Mama a observat prima problema mea, devenise evidentă. Într-o zi a invitat o bătrânică simpatică din grupul ei de pensionari. M-a enervat că mă cheamă s-o cunosc, nu aveam nici cea mai mică intenție să fac asta. Femeia era un psiholog creștin renumit, acum la pensie. A știut imediat cum să mă ia, ce să mă întrebe. M-am pomenit vorbind cu ea ore în șir și mărturisindu-i cele mai ascunse gânduri și sentimente ale mele. Eram în depresie adâncă, aveam nevoie de ajutor, asta am înțeles atunci atât de clar. Teama de a nu scădea prin starea mea în ochii oamenilor și de a nu afecta lucrarea, mă ținuse mult timp departe de a cere sprijinul lor.  

    M-am întors în S. cu un plan, cu pași concreți de a ieși din impas: am numit mai întâi oameni să se ocupe de responsabilitățile mele la misiune, le-am spus deschis că am o problemă. Au fost foarte suportivi deși nu mă așteptasem la asta și s-au descurcat excelent și în lucrare. Anumite lucruri le-am amânat temporar. Am făcut o prioritate din a merge singur sau cu familia la consilieri și în locuri care mă puteau reîncărca fizic, emoțional, spiritual. Am urmat și un tratament medicamentos ușor. 

    Am reluat lucrarea doar după 2 ani când m-am simțit perfect refăcut. Nu am crezut niciodată că depresia îi poate afecta pe misionari și mai ales nu pe mine care îmi dăruisem viața Domnului de la 9 ani și misionam de la 20 de ani. Dar am învățat prin această experiență că sunt om, nu sunt un super-erou sau ceva și că în slăbiciunea mea Dumnezeu și-a arătat mult puterea. Sunt acum mult mai aproape de familie, de copiii mei și chiar pot să acord asistență altor misionari care trec prin momente grele ca și mine. {/AF}

    ARTICOLE DESPRE ACEST SUBIECT:

    Ce spune Biblia despre depresie

    Situații favorizante de depresie în misiune

    Diferența dintre Depresie și Burn-out

    Tratarea depresiei

     

     


    * surse 

    Mărturii cunoscuți, experiențe personale- Dana V.

    Misiunea Alege Astazi -www.CeAlegi.BlogSpot.ro

    Gary E. Gilley,"Think on These Things"

    Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 685


     

    © 2015 Resurse pentru misiune