IN MISIUNE

    Ce spune Biblia despre Depresie

    „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.” (Psalmii 34,18) 


    Scriptura oferă nişte descrieri foarte clare ale celor deprimaţi. Ne spune că îi caracterizează:

    • ♦ mâhnirea şi pesimismul (Ps. 32:3)
    • ♦ apatia şi oboseala (Ps. 32:4)
    • ♦ disperarea (Ps. 38:2-4 şi vers.10)
    • ♦ problemele fizice - durerile de spate, durerile de cap, etc. (Ps. 38:5-8)
    • ♦ izolarea (retragerea din lume) - blamarea frecventă a altora (Ps. 38:11; Ps. 55:6-8)
    • ♦ sentimentele de vinovăţie şi persistenţa vinei (Ps. 51:3)
    • ♦ lipsa somnului, sau somnul tulburat (Ps. 42:2, 3)
    • ♦ pierderea productivităţii (a eficienţei la lucru) (1Împăraţi 19:3-5)
    • ♦ contemplarea morţii, ori a sinuciderii (1Împăraţi 19:4)

     

    Chiar și anumite personaje biblice s-au confruntat cu perioade de deznădejde și depresie:

    Ilie- a avut semne clare de depresie. El cauta însingurarea. Textul ne spune că, ilogic și spre paguba sa, Ilie a ales să se despartă de singurul om care-l însoțea pretutindeni și care avea menirea să-l … slujească! 
    Are gândirea neclară, spune că își dorește moartea. „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei!“ Și asta chiar după victoria asupra proorocilor lui Baal, după ce văzuse clar pe Dumnezeu fiind cu el și lucrând prin el.
    Moise- Biblia ne spune că marele Moise a cerut lui Dumnezeu să nu-l mai chinuiască cu viața de slujire, ci să-i ia viața (Num. 11:15).
    David- a cunoscut modificări serioase de dispoziţie din cauza persecuţiei nedrepte (din partea lui Saul şi a duşmanilor lui Israel, de pildă). Pe lângă aceasta, faptul că el însuşi a călcat poruncile lui Dumnezeu i-a provocat un sentiment de vinovăţie (Ps. 51,4), iar acest sentiment este deseori asociat cu depresia. 
    Iov- omul cu care s-a lăudat Dumnezeu în fața Satanei, omul ne-pereche între cei vii a spus și el vorbe nesocotite și și-a blestemat chiar și ziua în care s-a născut (Iov 3:3-12, 20-21). 
    Ieremia- Marele, singularul și singuratecul profet al lacrimilor, Ieremia și-a blestemat viața și clipa în care a văzut lumina zilei (Ier. 20:15). 
    Ezechia - ”Ciripeam ca o rândunea, croncăneam ca un cocor şi gemeam ca o porumbiţă. Ochii îmi priveau topiţi spre cer. Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!” (Is. 38:14) Descrierea din acest text nu ne lasă nicio îndoială cu privire la durerea intensă simţită de Ezechia. El era bolnav, iar boala aceasta ameninţa să-i pună capăt vieţii. Din acest motiv, el a căzut în depresia descrisă de Isaia .
    Iona-porumbelul trimis cu vestea mântuitoare la Ninive, a gustat și el din zațul amar al depresiei după călătoria lui cale de trei zile în interiorul cetății, ajungând penibil să se mânie pe Dumnezeu și să-și dorească moartea (Iona 4:3).
    Pavel- experimentează tristețe și singurătate. Pe vremea întemnițării în Roma, apostolul Pavel a fost părăsit de conlucrătorii săi (2 Timotei 4:16-17). 
    Isus- Tristeţea nu este un păcat. Şi Isus a fost trist destul de des. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi din cauză că suntem trişti sau deprimaţi. Trecem uneori prin situaţii în care suntem trişti din motive bine întemeiate. 
    Citeşte Matei 26,36-43 şi meditează la acest pasaj. Isus a fost cuprins de o întristare „de moarte” (vs. 38). Încearcă să-ţi imaginezi agonia lui Isus: a fost lipsit de orice suport social, a fost trădat de ucenicii Lui, Dumnezeu Însuşi părea că-L părăseşte şi pe umerii Lui apăsa vina întregii omeniri. Suferinţa Sa întrece orice formă de depresie experimentată de muritori. „Pe măsură ce se apropia de Ghetsemani, El devenea neobişnuit de tăcut. El vizitase adesea acest loc pentru meditaţie şi rugăciune, dar niciodată cu o inimă atât de plină de tristeţe ca în această noapte a ultimei Sale lupte. În toată viaţa Sa de pe pământ, El umblase în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Când ajungea în conflict cu oamenii care erau inspiraţi chiar de Satana, El putea spune: «Cel ce M-a trimis este cu Mine: Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8:29). Dar acum avea simţământul că este despărţit de lumina care Îl susţinea, a prezenţei lui Dumnezeu. Acum, El era socotit în numărul călcătorilor Legii. Vinovăţia neamului omenesc căzut trebuia să fie purtată de El. Asupra Aceluia care nu cunoştea păcatul, avea să fie aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. Atât de înspăimântător îi apărea păcatul, atât de mare greutatea vinei pe care trebuia s-o poarte, încât era ispitit să se teamă ca nu cumva aceasta să-L despartă pentru totdeauna de iubirea Tatălui Său. Simţind cât de teribilă este mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului, El exclamă: «Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte»”.  Iar la cruce se simte de tot părăsit de Dumnezeu. 

    Interesant și cu totul remarcabil este că Dumnezeu nu s-a mâniat pe oamenii aceștia! Cuvintele lor nu i-au stârnit furia și clătinările lor nu L-au făcut să renunțe la ei. Cu adevărat, „El știe din ce suntem făcuți! Știe că suntem … țărână“. Dumnezeu nu ne-a făcut să existăm în condițiile „căderii“ pe care o experimentăm astăzi. Omul a fost făcut pentru desăvârșirea raiului, nu pentru încleștarea supratensionată din lupta spirituală actuală. Dumnezeu ne-a creat pentru uniformitatea liniștitoare a sfințeniei, nu pentru dualitatea conflictuală dintre omul dinăuntru, căruia îi place Legea lui Dumnezeu și firea pământească ce ne trage iremediabil și inevitabil spre păcat. Alegerea noastră nesăbuită din Eden a complicat planurile Lui și ne-a prăbușit într-o lume a conflictelor, a suferinței, a despărțirilor, a insucceselor, a diagnosticelor fatale și a morții. N-am fost făcuți să fim ținta atacurilor demonice și nici să ne purtăm idealurile în niște perisabile vase de lut nemernic. Toate acestea sunt doar consecințe ale neascultărilor noastre de Dumnezeu și a înstrăinării noastre de lumea prezenței Lui.
    Dumnezeu știe toate acestea și de aceea … nu se supără când cădem în depresie, când vorbim aiurea, când ne luăm la ceartă cu El, când vrem mai bine să murim decât să continuăm o existență lipsită parcă de orice sens și semnificație. Într-un cuvânt, Dumnezeu ne lasă îngăduitor să „ne dăm în petec“, pentru că știe că am ajuns în zdrențe.


     

    Tratamente ale depresiei oferite de Biblie:

    Tratamentul lui Ilie: Ca un Părinte desăvârșit și ca un Medic priceput, Dumnezeu tratează depresia lui Ilie după o rețetă pe care ar trebui să o înțelegem, să ne-o însușim și să o aplicăm și noi la nevoie.Din cartea I a Împăraţilor, în cap. 19, aflăm că o principală cauză a deprimării lui Ilie pare să fi fost sfârşeala lui, adică extenuarea fizică de care el a fost cuprins. Ca prin urmare, prima terapie a lui Dumnezeu pentru Ilie aflăm că au fost mâncarea şi somnul (de la versetele 5 la 8). Mai încolo Dumnezeu l-a ajutat pe Ilie să-şi ia ochii de la el însuşi şi să-i îndrepte la Dumnezeu (ce-şi revela suveranitatea Lui între timp, vezi versetele 11 şi 13). După aceea, l-a mai ajutat să arunce o privire realistă asupra vieţii (vers.18), în cele din urmă Dumnezeu reuşind să-şi implice din nou profetul în lucrare (de la versetele 15 la 19). Întregul proces a durat mai multe săptămâni.
    Exemplul lui Ilie este unul pe care cel deprimat ar trebui să-l examineze fiindcă asemenea acestui mare om al lui Dumnezeu, mulţi dintre cei ce suferă de depresie adesea îşi îndreaptă toată atenţia asupra lor înşişi în loc de a o acorda lui Dumnezeu sau altora. În plus, această eroare este de multe ori agravată suplimentar prin extenuare şi o dietă inadecvată. Adesea remediul constă din redirecţionarea atenţiei noastre, cât şi din odihna şi alimentaţia corespunzătoare.

    Mărturisește-ți vina- Psalmii 32, 38 şi 51 descriu la unison deprimările celui vinovat. (Notaţi aici Psalmul 32:3-5 unde s-a spus: "Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.") Astfel că unii cred că sursa numărul unu a depresiei este reprezentată de vinovăţia persistentă din viaţa cuiva. Adeseori această vinovăţie este rezultată din păcatele anilor petrecuţi în care iertarea lui Dumnezeu nu a fost niciodată solicitată ori primită. Iar dacă vinovăţia nu este înlăturată în urma mărturisirii păcatului (1 Ioan 1:9), depresia va fi rezultatul firesc. 

    © 2015 Resurse pentru misiune