IN MISIUNE


    Modelele greşite de misionari se dezvoltă din motivaţiile greşite cu care aceştia au pornit în lucrare, din imaturitatea creştină, o pregătire slabă pentru misiune, o selecţie precară a celor care îi trimit etc. Din păcate nu doar că nu au o eficiență reală în lucrare, dar Satan le foloseşte pentru a denigra misionarismul, a descuraja alţi misionari şi chiar pentru a-i îndepărta pe oameni de la Hristos. 

    Poţi citi mai jos şi medita despre cum să nu fii sau poţi să fii atent ca Biserică sau Agenţie de trimitere ce semne să urmăreşti la candidaţi sau la cei deja trimişi care nu arată eficientă.

     

    Cuceritorul – cruciadele care au fost proclamate “războaie sfinte”, au avut la început scopul de a elibera Ierusalimul şi împrejurimile sale de sub dominaţia musulmană. Au existat multe alte războaie religioase şi conflicte în numele creştinismului, unele între creştinism şi alte religii, altele între culte. De multe ori cei cuceriţi erau creștinizați forţat sau erau omorâţi dacă nu acceptau această religie ori un cult anume.
    Războiul din Bosnia-Herţegovina desfăşurat chiar în zilele noastre (1992-1995) s-a soldat cu 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi, adică aproximativ o jumătate din populaţia locală dinainte de conflict. În mare parte s-a derulat între creştini şi musulmani. O echipă de misionari au încercat de curând să ducă într-un oraş din Bosnia Evanghelia. A fost o cauza pierdută de la început, ceva aproape imposibil. Un musulman le-a arătat un pod de pe care creştinii au aruncat civili copii. femei, bărbaţi care nu au acceptat să părăsească religia musulmană pentru a lor.
    Convertirea forţată nu este acceptată în nici o cultură, oricât de primitivă ar fi ea. Oamenii vor asculta poate de teamă dar îşi vor păstra în secret vechile practici şi nu vor dezvoltă o relaţie reală cu Isus.
    Poate veţi spune că la nivel de misionari actuali nu există astfel de modele. Poate nu se foloseşte violenţă directă, dar am văzut misionari care folosesc şantajul şi intimidarea localnicilor, pentru a-i face să accepte religia lor.
    “Nu mi-ar mai fi primit copiii la şcoală lor dacă nu mă botezăm creştin, mi-a spus un hindus. Eu merg pe ascuns şi la templu, nu pot renunţă la ce am practicat de mic.”

     

    Colonistul- este explicat de DEX că fiind “Cel care posedă şi exploatează colonii”. În secolele trecute, multe ţări au fost colonizate de creştini (unele mai sunt încă) dar scopul lor nu era de a duce Evanghelia printre localnici ci de a profita de resursele acelei ţări. Populaţia indigenă era folosită că sclavi sau servitori şi mult timp nu li s-a permis să participe la întâlnirile de biserică, fiind consideraţi inferiori şi nevrednici de o astfel de religie.
    Mulţi misionari străini ajung şi astăzi în culturi simple, sărace, cu bani mulţi şi îşi clădesc acolo un mic imperiu. Sunt singurii din zona care au poate condiţii corespunzătoare de locuit, au apă, electricitate, tot ce le trebuie, trăiesc luxos şi total separaţi de localnici. Luxul arătat adânceşte diferenţele, face imposibilă integrarea lor în cultură unde misioneaza şi acceptarea lor de către localnici. Chiar dacă lucrează cu creştini locali, aceştia sunt doar un gen de servitori sau angajaţi care, chiar dacă nu sunt plătiţi de ei, li se asigura un anume suport financiar de care devin dependenţi. Aceşti misionari sunt uneori total nepăsători faţă de nevoile celor din jur. Le place să cheltuiască enorm doar pentru ei şi se bucură din plin de ceea ce oferă acea locaţie mai bun.

     

    Salvatorul- unele persoane merg în misiune cu atitudinea copilărească de a deveni Salvatorul locaţiei respective. O vreme chiar încearcă să facă asta- se bagă în toate problemele locale, fac proiecte, aruncă cu bani în stânga şi în dreapta, par să aibă toate soluţiile şi să ştie ei ce e mai bine pentru localnici. Vanitatea de a şti totul şi a putea totul îi ţine departe de a înţelege cu adevărat cultură respectivă şi a aprecia valorile şi potenţialul ei. Mai mult, poate atrage atenţia de la Isus spre ei înşişi. Cu timpul realizează că a fi Super-Misionari este o povara foarte grea şi deven frustraţi, surmenaţi, dezamăgiţi.
    Un sfat dacă sunteţi tentaţi să deveniţi “salvatori”- e ok să fiţi sensibili la nevoile din jur dar aduceţi-le întâi în faţa Domnului. Veţi fi miraţi că de multe ori El va va spune să nu interveniţi acolo sau va da alte soluţii la care nu v-aţi gândit.

     

    Tradiţionalistul- astfel de misionari predică cultul din care vin şi tradiţiile de acasă mai mult decât pe Hristos. Un frate dintr-o biserică m-a întrebat de ce în Africa nu le cerem femeilor să poarte batic la biserică. I-am explicat că din cauza căldurii ele nu-şi permit să poarte nici măcar păr, că îl au des şi căldura şi umezeala le produce multe boli de piele. Cum să le cerem să poarte batice? Un pastor român m-a făcut prostituată într-un email că a văzut o poză a mea purtând în India pantaloni pe sub curta (cămaşă lor tradiţională lungă). După părerea lui, ceea ce în cultură anumitor biserici tradiţionaliste româneşti e considerat de nepermis, ar fi trebuit să nu fie permis nici în India. Însă acolo doar femeile uşoare poartă rochii sau fuste fără pantalon pe dedesubt.
    Tot în Africa am văzut un sat întreg tremurând şi zbătându-se pe jos când ne rugam, de nu mai făceam diferenţa care e îndrăcit şi care era, spuneau ei, sub înfluiența Duhului Sfânt. Pastorul local a explicat că un misionar din America le-a spus că numai aşa se poate manifestă Duhul Sfânt şi că de atunci aşa făceau toţi la orice rugăciune. Creştinii dintr-un sat din India se îmbracă toţi în alb, la înfluiența tot a unui misonar străin care a plantat acolo biserica. Şi exemplele pot continua.
    Mulţi misionari sunt foarte preocupaţi să mute bisericile de acasă în curtea noii lor culturi cu tot ce înseamnă asta: tip de închinare, îmbrăcăminte, mod de predicare, de a desfăşura slujbele, organizare internă etc. Cred că aici ar trebui să luăm mai mult exemplu de la Pavel care a scris că s-a făcut grec cu grecul, evreu cu evreul... şi că l-a predicat doar pe “Hristos şi acela răstignit” printre ei.

     

    Lupul în piele de oaie- Un pericol mare sunt misionarii care aduc în alte culturi învăţături false sau practici periculoase în acea locaţie. În China, ţară în care de zeci de ani creştinii sunt întemniţaţi şi averile le sunt confiscate, sau în orice altă ţară săracă, cred că este un nonsens să vii să predici Evanghelia vestică a prosperităţii. La fel cei care au împrumutat ideile libertine de acceptare a homosexualilor şi căsătoriilor unisex în biserici cred că e mai bine să stea cu ele acasă decât să le ducă printre cei care au nevoie de salvare şi de Hristos.
    Unii misionari nu sunt siguri pe ceea ce cred, nu cunosc sau nu înţeleg deajuns textul biblic şi, ajungând într-un mediu în care nu au păstori sau creştini maturi să îi ghideze, seamănă erezii printre localnici în loc de Cuvintele Adevărului. Un misionar venit în România cu câţiva ani în urmă a început să predice poligamia şi în final a corupt câteva fete dintr-o biserică din apropiere pentru a-i deveni soţii. Soţia cu care venise în misiune şi cu care avea copii mari deja, a divorţat şi noile soţii au fost excluse din biserică după ce s-au mutat cu el.
    Înainte de a accepta un misionar sau a-i da libertate cuiva să se implice în lucrările voastre, fiţi siguri că aflaţi: ce orientări religioase are, ce idei predică, de cât timp este creştin, ce orientări sexuale are, a avut vreodată probleme cu legea etc (sunt unii care pot fi pedofili sau folosi misiunea pentru a ajunge la surse ieftine de sex).

     

    Peretele Văruit- a fost numit chiar aşa de către Isus. S-a referit la cei care predică ceva dar în viaţa de zi cu zi fac altceva. Misionarii de acest tip întinează lumina mesajului biblic cu ceea ce vine din problemele lor de caracter. Faptul că schimbi ţara şi îţi laşi profesia pentru una de misionar, nu te schimbă instant. Nu mă refer aici la faptul că toţi avem punctele noastre slabe şi slăbiciuni cu care ne luptăm în viaţă noastră, indiferent că suntem acasă sau misionari. Uneori e vorba de păcate sau lucruri grave printre lucrători care nu aduc cinste nici creştinismului, nici misionarismului.
    Unele pot fi lucruri simple ca de exemplu un mod greşit de a gestiona emoţiile şi epuizarea: “Tu de ce nu eşti nervoasă când vii din lucrare, m-a întrebat o localnică. Eu am lucrat pentru o misionară că tine şi când se întorcea din lucrare trebuia să fugim din calea ei că ţipa la cine apuca şi ne jignea.”
    Dar pot fi şi lucruri mult mai serioase:
    O intreaga lucrare de misiune din India s-a desfiinţat după mai mult de 10 ani de funcţionare cu multe lucrări creştine de succes. Lidera a descoperit că un coleg este dependent de pornografie şi l-a confruntat. Atunci a aflat că nu e doar situaţia lui ci că astfel de obiceiuri aveau majoritatea bărbaţilor din personal, deşi pe faţă erau creştini model şi soţi iubitori în familia lor. Chiar îşi împrumutau liber între ei astfel de materiale sau cumpărau de la tarabele din jur. Încercând să şteargă din mijlocul lor acest păcat ieşit la iveală, liderii au observat curând că se luptau cu morile de vânt- nimeni nu consideră o problemă ce făceau ei în ascuns în viaţă personală şi nici nu voiau să schimbe asta. Lucrarea şi echipa s-au destrămat, liderii au fost adânc afectaţi şi dezamăgiţi şi au părăsit ţara şi misiunea.

     

    Cameleonul- Acest tip de misionar pare să fie cel mai plăcut şi mai deschis om. El este gata să se integreze şi adoptă cultura locală foarte repede. Localnicii îl plac şi se poate să aibă succces. Unii ajung repede să adopte şi lucruri din religia locală sau chiar să treacă la religia locului de misiune. De vină poate să fie şi o înfluienta New Age în viaţă lor anterioară, faptul că s-au întors de curând la Domnul sau pur şi simplu nu au o pregătire sau o înţelegere biblică corectă. Unii sunt oameni instabili, care îşi tot schimbă ideile şi culoarea religioasă după emoţii, influiențe sau oportunităţi.
    Cu câţiva ani în urmă am vrut să vizitez un misionar român din Turcia. A evitat să ne întâlnească şi am aflat mai apoi că se trecuse la Islam. Acesta fusese nu mult în urmă preot ortodox şi chipurile se pocăise, umbla din biserică în biserică şi îşi spunea mărturia, îi plăcea să fie în centrul atenţiei. Probabil trecerea la Islam l-a făcut o vedetă în alte cercuri, sau poate acest om chiar nu a reuşit să îl cunoască pe Domnul în mod personal ci doar mimează o orientare religioasă sau altă, că un cameleon culoarea locului.

     

    Aventurierul- mulţi oameni, în special tineri şi fără prea multe posibilităţi, visează să călătorească în jurul lumii. Ei se entuziasmează repede când aud în mărturiile misionarilor despre locaţii exotice sau despre oportunitatea de a vedea lumea. Îi puteţi cunoaşte prin faptul că nu au avut nici o preocupare anterioară de a face lucrare în ţară lor sau altundeva şi viaţa lor de creştin poate fi superficială. Unii reuşesc chiar să mimeze o chemare reală şi câştigă sprijinul oamenilor. Dar când ajung pe câmpul de misiune, preocuparea lor principală rămâne tot călătoria şi aventura. Am întâlnit mulţi misionari stabiliți în zonele turistice cu plaje, munţi şi condiţii bune de locuit, şi foarte puţini să locuiască în jungle, în sate, în locuri greu de pătruns sau de misionat. Ei sunt rar eficienţi în lucrare, nu investesc în nimic de termen lung, preferă să facă lucruri care să le împlinească nevoia de a călători, chiar vor justifică mereu că Domnul îi cheamă când pe un continent, când pe altul că să predice, să predea sau să participe la conferinţe, întâlniri, cursuri, etc. Nu vorbesc despre cazurile de predicatori sau vorbitori consacraţi ci despre oameni care se află în misiune de 1-3-5 ani şi tot îi vezi de colo-colo şi cu nimic concret, iar rezultatele lor nu pot fi cuatificate nicicum.

     

    Afaceristul- acest tip de misionar nu face nimic fără un câştig, fără cifre pozitive. La el totul este un proiect, chiar şi oamenii cu care lucrează sau pentru care misionează. Nu este ceva rău să faci proiecte urmărind un câştig pentru Domnul sau pentru Evanghelie, dar biblia vorbeşte clar şi de multe ori despre a “iubi” oamenii nu despre a-i “iubi în scopul convertirii”. Samariteanul milostiv din pilda Mântuitorului nu are nici o intenţie religioasă în faptul că adună acel om rănit de pe drum, o face doar din milă. Dar preotul şi levitul, care din dragostea lor de Dumnzezeu puteau să simtă şi dragoste pentru oameni, nu acţionează în nici un fel, lucru condamnat de Isus.
    Văd mulţi misionari care tot încep proiecte noi, în locuri noi şi renunţă numai după câteva luni pentru că nimeni nu se întoarce la Domnul. E drept că uneori poate nu folosim metoda bună, nu cunoaştem îndeajuns cultura, limba şi atunci trebuie să facem unele schimbări, dar nu scrie nicăieri că o lucrare creştină trebuie să aibă rezultate imediat ori doar după câteva luni. Au existat misionari în trecut şi sunt şi în prezent care lucrează neobosiţi în zone foarte dificile şi cu greu ajung să vadă câţiva întorşi la Domnul în toată carieră lor, uneori doar după 20-30 de ani de lucrare.
    Localnicii simt imediat când un serviciu este făcut pentru ei cu interes. Poate vor profita de el (mai ales când sunt servicii gratuite sociale, medicale, etc) sau pur şi simplu vor condamna acel lucru. În ambele cazuri lucrarea nu va avea impact real în vieţile lor. Un post de radio musulman dintr-o ţară dezvoltată comenta aprins: “Creştinilor nu le pasă de voi, ei doar mimează asta că să va convertească. Ia spuneţi ceva împotriva Dumnezeului lor să vedeţi că nu vă mai ajută.”
    Eu îngrijeam nişte bolnavi în casele de muribunzi ale Maicii Tereza. Nu le puteam vorbi despre Domnul decât foarte puţin, prin translatori. Într-o zi mai multe femei hinduse de acolo mi-au spus că vor să devină creştine. Am fost mirată pentru că, la cât le povestisem eu, nu ştiau aproape nimic despre mântuire şi despre Isus. Ele au argumentat că vor să fie că mine. Văzuseră dragoste, grijă, ceva deosebit. A fost mai puternic decât orice predică evanghelistică.
    Poţi iubi şi ajuta pe cei pierduţi, bolnavi, murdari, inculţi, flamanzi necondiţionat? Atunci dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu li se va revela cu putere şi vor începe curând să se vadă şi rezultate.

     

    Evadatul- este misionarul care alege acesta carieră pentru a fugi de ceva. Asta poate fi o situaţie grea în familie, un loc de muncă neatrăgător, o stare financiară precară, o viaţă monotonă, datorii, un mediu în care se simte mai puţin apreciat şi scos în evidenţă, conflicte, eşuări, părere slabă despre sine etc.
    Astfel de oameni au aşteptarea nerealistă ca misiunea să le acopere acele nevoi ale lor sau să le ofere un mediu mai prielnic pentru satisfacţia lor personală. La prima problema mai serioasă în lucrare, ei vor fi primii care vor da înapoi, vor renunţa, pentru că sunt specializaţi în a “evada” din situaţii dificile.
    Atenţie când intervievaţi astfel de oameni pentru a-i trimite misionari. E ceva în viaţa lor de care ar putea fugi?

     

    Vedeta- este misionarul centrat pe sine. Nu contează câte persoane va avea echipa, el va vorbi mereu despre lucrarea “lui”, rezultatele “lui”, cum a lucrat Domnul prin “el”. Îi place să se afle în centrul atenţiei, să fie numit “om al lui Dumnezeu”, va ocupa băncile din faţă şi va fi foarte indignat pe cei care nu-i acordă destulă apreciere. Astfel de om va fi des antrenat în critica altora şi în conflicte izvorâte din individualismul lui. Membrii echipei se vor tot schimba, nimeni nu va fi deajuns de bun pentru el, sau pleacă chiar ei, sufocaţi de modul dictatorial de a lucra al acestuia.
    Misionarii - vedete au uneori rezultate în lucrare (sau inventează ei unele) pentru că vor face totul pentru a-şi crea o imagine proprie mai bună, dar calitativ lucrurile vor sta altfel. Unii fac şi compromisuri pentru a nu li se ştirbi reputaţia. De exemplu am aflat despre un misionar care a făcut o înţelegere cu localnicii dintr-o comunitate săracă cerându-le ca atunci când vin străini în vizită să umple biserica pentru a avea ce arăta ca lucrare. În schimb le dădea o masă gratuită după ce plecau vizitatorii.

     

    Profesionistul- este în general tipul de misionar cu multe experienţe şi calificări, cu multe daruri şi axat pe proiecte. Face lucrurile din obişnuinţă, uneori de calitate, dar fără să implice nici un fel de sentimente, nu se identifica deloc cu cei cărora le slujeşte.
    De multe ori astfel de oameni au o atitudine de superioritate asupra localnicilor sau a misionarilor cu mai puţină experienţă şi este foarte greu de lucrat cu ei. Pot fi rigizi, încăpăţânaţi, foarte puţin deschişi la moduri noi sau locale de a face lucrurile. Vor încerca să se impună cu orice preţ, deseori călcând peste relaţii. Vor caută să lucreze singuri, în biroul lor, în colţul lor, eventual cu 1-2 persoane pe care le plătesc/ recompensează cumva şi care nu fac decât să execute ce spun ei. Nu rezistă mult în echipe şi vor schimba locaţia imediat ce “expertiza” lor nu va fi luată în considerare.

     

    Visătorul- misionarii de acest gen sunt vizionari şi... cam atât.... Îţi vor vorbi de fiecare dată despre un plan nou, o strategie nouă a lor sau a lucrării lor dar nu vei auzi despre paşi concreţi spre a le duce la împlinire. Chiar dacă paşii există, în ceea ce ei spun, chiar şi după mult timp nu vei vedea semne că s-a avansat cumva. Pot fi buni filosofi, gânditori, teologi, angajaţi în polemici despre politică sau alte domenii, pot inventa cele mai inedite teorii, unii nu refuză să fie invitaţi să ţină prelegeri ori chiar scriu cărţi.
    Pierduţi în lumea lor, contactul cu realitatea de pe teren va fi slab, vor rămâne nişte neadaptaţi şi cu greu îi veţi vedea făcând lucruri practice. Viziunile măreţe chiar îi copleşesc şi pe ei şi de cele mai multe ori se plâng de epuizare şi de lipsa de timp pentru a face tot ce şi-au propus. Unii chiar nu sunt iubitori de muncă şi dacă te uiţi la trecutul lor, nu au realizat mare lucru nici în viaţa sau în ţara lor. Iată un exemplu real de la un misionar extern din India:
    “Noi prin lucrarea noastră de media, dorim să avem un impact creştin asupra claselor superioare din India şi asupra tuturor sferelor societăţii: artă, învăţământ, religie, social etc”. Deşi înfiinţată în India în urmă cu 15 ani, această lucrare are doar 4 persoane în staff, nu mai au birou de câţiva ani şi fac 1-2 seminarii despre fotografie pe an sau ceva filmări şi editări video contra cost. În rest liderul care predică peste tot despre această viziune măreaţă călătoreşte şi ţine prelegeri pompoase în jurul lumii despre impactul misiunii creştine asupra societăţii.

     

    Dezorientatul- sunt şi din aceştia mulţi. Spun că Domnul îi cheamă în misiune dar nu sunt siguri unde. Fac un adevărat caz din găsirea locaţiei ideale şi uneori trec ani doar că să se hotărască să plece. Unii tot ezită şi fac cursuri şi şcoli motivând că se pregătesc mai mult. Când ajung în final la locul de misiune, atunci nu se pot decide în ce lucrare să slujească mai bine, ce oraş sau regiune li se potriveşte mai mult etc. Ei nu prind rădăcini nicăieri. Tot schimbă echipele, lucrările, orice frustrare sau neîmplinire îi destabilizeasa şi îi mâna spre alte locaţii.
    Dezorientarea poate fi şi doar un sezon în viaţa unui misionar adus de Satan. Văd în India misionari care au viza de 10-15 ani ceea ce este enorm de mult faţă de majoritatea care primim doar pe 6 luni-un an. Ei nu au presiunea aceasta a vizei dar cu toate astea sunt cei mai puţin eficienţi. Nu se fixează nicăieri, încep lucruri şi apoi se mută la altceva, trăiesc într-o confuzie permanentă. Unii chiar ajung să se îndoiască de abilităţile şi de chemarea lor la misiune. Dacă această situaţie temporară nu este tratată imediat cu rugăciune şi consiliere, riscă să devină “cronică”, misionarul rămânând doar un nomad pururea în ceaţă.

     

    Inventatorul- motivaţia acestui tip de lucrător nu este misiunea. El inventează rezultate, umflă cifre, face fel de fel de compromisuri pentru a arată lumii o “poză” perfectă de misionar. Se poate folosi de localnici pentru scopul sau şi de asemenea de cei care îl sprijină în misiune. De cele mai multe ori interesele sunt financiare. Unii chiar au pornit cu sinceritate şi cu intenţii bune, dar faptul că întrezăresc posibilitatea unor câştiguri mari cu muncă puţină, aleg să o ia pe altă pantă.
    Nişte prieteni au venit din România să misioneze pentru o lună. Au contactat un misionar local a cărui lucrare părea foarte impresionantă pe pagina de web. Avea orfelinat, biserici şi multe lucrări creştine. Pentru o lună de stat acolo li s-a cerut o suma exorbitantă de 1000 euro ca şi cazare/ masă, deşi preţul real, nu ar trebui să depăşească 300-400, asta în condiţii foarte bune. Când au ajuns, au văzut la orfelinat un depozit mare cu donaţii primite din care se vindeau sau folosea misionarul şi ai lui, dar la copii nu ajungea mai nimic. Ei erau folosiţi pentru a atrage suport şi de aceea se menţinea o aparenţă sărăcăcioasă a orfelinatului. Românii au mai fost duşi şi în alte lucrări dar curând au observat că participanţii erau cam aceiaşi peste tot şi că nu veneau decât dacă primeau ceva ajutoare.



    {AF}Sunt un copil al unui cuplu de misionari. Viața pe câmpul de misiune m-a ajutat în multe domenii. Dar m-a și afectat foarte puternic la un moment dat. Când tatăl meu, datorită experienței sale, a devenit lider regional al organizației, atunci a început să fie foarte rar pe acasă. Timpul lui era acum împărțit între călătorii,  conferințe, vizite la birourile din alte localități, continuarea lucrării pe plan local și... foarte puțin mai avea timp pentru noi. Mama a încercat să-l ajute și a preluat ea multe din responsabilitățile casei și chiar pe cele cu comunicarea, secretariatul la misiune etc. Așa că am început să ducem și lipsa ei. Fratele meu era mai mic dar eu eram la vârsta critică de adolescență când aveam nevoie de atenție și îndrumare. 
    Lăsată fără supraveghere, am început să ies cu prietenele de la liceu, să mă încred în cine nu trebuie. Voiam mult să fiu și acceptată, mai ales că în oraș nu erau mulți străini și mă simțeam ca o ciudată. Am ajuns să frecventez cluburile dar desigur că mințeam și multe luni ai mei nici nu au bănuit asta. Erau ocupați cu ale lor, eu mi-am găsit ceva al meu. Într-o dupăamiază am fost invitată la o petrecere pe plajă, doar la câțiva km de oraș. Mi-am propus să nu stau mult, așa că m-am dus. Era muzică, mulți tineri, au servit mâncare și alcool. Cineva mi-a dat un pahar, mi-a spus că e suc cu foarte puțin alcool. Am băut și nu-mi mai amintesc nimic. Când mi-am revenit era spre dimineață, mă aflam pe o bancă în parc și mă simțeam foarte rău. Am sunat pe ai mei și m-au dus de urgență la spital. Fusesem drogată și violată. Agresorii nu au fost niciodată prinși.
    Am fost afectată grav psihologic, mai ales știind că totul mi se întâmplase în mare parte din vina mea, mi-am mințit părinții și nu am respectat principiile învățate la biserică. Dar pe undeva mă tot gândesc că... dacă părinții mei nu ne-ar fi neglijat în folosul lucrării.. poate povestea mea ar fi fost astăzi alta. J.T {/AF}


    Mărturia de mai sus este dureroasă, dezechilibrul dintre lucrare și familie a distrus poate viața unuia dintre membrii familiei, probabil pe a tuturor. Este o extremă dar este posibilă și nimeni dintre noi nu dorim să ajungem acolo. 
    Sperăm ca rândurile de mai jos să ne ajute să avem un echilibru între timpul nostru de familie și lucrare:

     

    Familia și lucrarea din perspectivă biblică:

    I. Responsabilitatea familiei
    Unii au crezut în mod greșit că, dacă aveau grijă de lucrarea lui Dumnezeu El va avea grijă de familia lor . Cu toate acestea , trebuie să ne amintim că Dumnezeu ne-a dat instrucțiuni foarte simple în ceea ce privește responsabilitatea noastră față de soții noștri și pentru copiii noștri .

    Îmi place lista de priorități de multe ori citată : Dumnezeu în primul rând , al doilea soțul/ soția , copii al treilea , al patrulea lucrarea .

    A. Căsătoria este Planul lui Dumnezeu- Geneza 2:20-25

    1 . Femeia a fost luată din coasta lui Adam
    2 . Prioritatea acestei relații - v . 24a
    3 . Unitatea prin relația de căsătorie v . 24b
    4 . Intenția unei relații transparente - v . 25
    5 . Permanența uniunii - Matei 19:3-6

    B. Bucuria de a avea copii - Psalm 127:1-5

    1 . Ei sunt o moștenire
    2 . Ei sunt un avantaj (o bogăție), nu o datorie
    3 . Ei merită timpul și atenția noastră
    4 . Ei au nevoie de dragostea noastră , învățătura noastră , și de noi - Efeseni 6:04

    II . Responsabilitatea unei lucrări date de Dumnezeu- 1 Timotei 1:11-14

    Asemenea lui Pavel , ar trebui să ne dăm seama de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi .

    A. El ne-a încredințat Evanghelia
    B. El ne-a împuternicit să mergem s-o predicăm
    C. El a fost milostiv cu noi și ne-a iertat
    D. Harul său este pentru toți  

    III . Lucrarea și Familia nu intră în conflict, ci sunt complementare

    Dumnezeu dorește ca atât familia mea cât și lucrarea mea dată de Dumnezeu să aducă roade.

    A. Trebuie să fiu recunoscător pentru ambele
    B. Trebuie să am grijă de ambele
    C. Nu trebuie să neglijez nici una dintre ele
    D. Trebuie să am Duhul lui Dumnezeu -Efeseni 5:18
    E. Trebuie să am înțelepciunea lui Dumnezeu- Iacov 1:5-6

    Concluzie:

    Tot ceea ce facem trebuie să facem ca pentru Domnul, indiferent dacă este vorba de lucrări importante ca evanghelizarea, conducerea oamenilor la Domnul sau exercitarea rolului de soț sau părinte- 1Cor 10:31  Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. 

     

    Posibile probleme date de lipsa unui echilibru familie-lucru în misiune

    Neglijarea familiei pentru lucrare poate aduce probleme de cuplu. Am întâlnit un păstor misionar care a plantat o biserică mare și avea mult succes în a întoarce suflete la Domnul într-o țară africană. Cum soția era ocupata cu cei 5 copii ai lor, nu participa la prea multe în lucrarea lui și cumva relația lor s-a răcit. El era mult timp plecat la evanghelizări, era invitat ca predicator sau profesor la colegii creștine. Cam în acel timp o misionară tânără a venit să ajute misiunea lor pentru un an. Datorită șocului cultural a avut nevoie de sprijin și pastorul a început s-o cheme la consiliere. La început totul a fost pur profesional dar apoi ambii au simțit altceva, lucrurile s-au complicat. Familia și lucrarea păstorului s-au destrămat când el a anunțat divorțul pentru căsătoria cu tânăra aceea. 
    Presiunea culturală, lipsa de părtășie și de lideri spirituali maturi care să ne îndrume, cărora să le dăm socoteală, încărcarea timpului până la epuizare pot crea multă vulnerabilitate în viețile misionarilor și pot deschide ușa lui Satan pentru a ne face să păcătuim. 

    Uneori, datorită culturii diferite, a necunoașterii limbii sau altor circumstanțe create de locația de misiune, soții sau copiii pot trece prin crize de adaptare, șocuri culturale, se pot simți izolați, nedoriți. Un timp împreună poate fi un timp când ei se pot deschide și cere ajutor, rugăciune. Am citit despre un cuplu care a trebuit să renunțe la lucrarea lor în lumea musulmană pentru că fetița lor de 12 ani s-a simțit foarte singură și nu s-a adaptat la noua cultură (nu ieșea aproape deloc, făcea școala acasă, nu avea prieteni care să vorbească limba ei, pe stradă trebuie să fie doar însoțită și acoperită ca fetițele localnice pentru a nu atrage atenția). O vreme părinții au crezut că totul va fi bine și i-au acordat toată atenția dar la un moment dat s-a deschis și le-a povestit că are gânduri persistente de sinucidere. Un psiholog creștin la care au dus-o a sugerat că e mai bine să se întoarcă în țara lor până când fata va fi destul de mare să poată singură să aleagă să locuiască într-o astfel de țară sau nu. Pentru mine acesta este un exemplu pozitiv când adulții au ales să nu sacrifice familia lor pentru misiune. 

    Puteți pierde autoritatea copiilor- Tata crede că poate mântui toată India în seara asta, a comentat un copil într-o zi la un eveniment de familii la care tatăl a lipsit datorită unei conferințe la care a mers ca vorbitor. Din ton și dezamăgire am înțeles că nu era prima dată. 

    Atunci când părinții neglijează constant îndatoririle lor față de copii, cei mici pot deveni închiși, înstrăinați, pot dezvolta complexe și probleme emoționale. La vârsta adolescenței lucrurile se pot complica și mai tare. Unii copii devin rebeli ca o reacție la faptul că nu li se acordă destulă atenție, intră în grupuri periculoase și se pot chiar depărta și de Dumnezeu. 

     

    Reevaluiază-ți prioritățile și motivațiile:

    Cineva ne-a vorbit o dată despre echilibrul în viața de misionar și ne arătat o roată care arată cam așa:

                         

     

    Roata reprezintă echilibrul, distanța față de centru este aceeași. Dacă vrem să decoperim în Biblie versete care să susțină că fiecare dintre aceste 4 sunt necesare în viața noastă, putem găsi destule. Cei mai mulți misionari ar sacrifica probabil Timpul Liber  pentru a face mai multe lucrări, apoi vine rândul familiei. 
    Dar toate spițele unei roți sunt importante. Oricare din ele s-ar micșora, ar lipsi, roata se deformează, se strică. Lucrarea mai multă decât celelalte laturi va aduce dezechilibru, va crea o gâlmă, va transforma roata într-un oval care nu va funcționa. 
    Lipsa timpului pentru tine, pentru a te auto-îngriji, reface, iarăși va aduce multe neajunsuri vieții tale. Poți ajunge la epuizare, boli, tensiuni în relații etc. 
    Un păstor înțelept mi-a dat un sfat: Există un MESAJ și un MESAGER. Dacă omori mesagerul, mesajul nu mai folosește nimănui, nu va avea cine să îl ducă. 
    Uneori preocuparea pentru lucrare și ocuparea întregului timp cu proiecte pentru misiune, ne ia subtil și din timpul nostru cu Dumnezeu. Ajungem să studiem Biblia mai serios doar când trebuie să dăm un mesaj sau o învățătură undeva, spunem în grabă o rugăciune în timp ce ne pierdem în trafic spre lucru sau numai la timpul de rugăciune cu ceilalți, pentru ceilalți. Cu greu ne facem timp să ne oprim, să căutăm părtășia tainică cu El, să ne încărcăm spiritual, să facem liniște în așa multe lucruri de făcut ca să îl putem auzi. 

    Observi deja în viața ta un dezechilibru, ia măsuri!

    Începe prin a-ți pune întrebări ca:

    • ► De ce faci ceea ce faci?
    • ► Crezi că Dumnezeu ar vrea să câștigi pentru El toată națiunea respectivă și să-ți pierzi familia?
    • ► Ești dependent de muncă?
    • ► Îți iei identitatea din realizările de la lucru?
    • ► Este ceva nerezolvat în familia sau în viața ta și de aceea te refugiezi în lucrare?
    • ► Consideri că toate sunt prioritare înaintea familiei sau a copiilor tăi?

    Roagă-te ca prin aceste întrebări Domnul să-ți arate unde greșești și cere-ți iertare pentru ele, încearcă să nu le mai repeți. Cere iertare și familiei dacă comportamnetul tău i-a afectat.

    Nu uita că a fi devotat familiei este Evanghelie vie- lumea de astăzi este disperată după modele autentice de familie creștină. Dacă Isus nu este vizibil în relația ta cu cei apropiați, cum vrei ca alții să vrea să-L urmeze? 

    Alte sfaturi utile:

    • ► Fă un program săptămânal în care să cuprinzi toate cele 4 domenii: Familie, Relație cu Domnul, Lucrare și timp liber nu doar uzualele sarcini de la misiune. Când ceva nou intervine, nu îți fă un obicei să tai din restul pentru lucrare.
    • ► Dacă Dumnezeu ți-a dat un partener și copii, nu uita că misiunea ta principală sunt eu și apoi restul! Învață să spui NU la lucruri care vin peste ce ți-ai planificat dacă asta înseamnă să-i neglijezi, să tai din timpul cu ei. 
    • ► Respectă porunca sabatului- a unei zile libere pe săptămână și dedic-o familiei. 
    • ► Ia o vacanță anuală cu familia și n-o încărca cu vizite la suporteri, la rude etc. 
    • ► Dacă consideri că ai mers prea departe în neglijarea familiei și că eșuezi mereu în încercările de a face un echilibru între muncă și timpul cu ei, cere ajutorul unui lider matur, al unui consilier creștin. Cere-i să te ajute să stabilești pași de a redresa asta și fii deschis să îi dai socoteală de progresele tale...

    Concluzie: Amintiți-vă că nu fiecare oportunitate este o responsabilitate . Asigurați-vă că vă păstrați prioritățile drepte , și veți avea întotdeauna timp pentru a face ceea ce ar trebui să faceți .

     

    Includeți responsabilitățile suplimentare în orele de lucru

    autor: Samuel John, misionar cu IHOP, IRIS și YWAM

    Mi-e dor de zilele în care responsabilitățile mele se încheiau în momentul în care ieșeam pe ușile de la locul meu de muncă . Cu excepția orelor de lucru , puteam să fac tot ce doream . Puteam simplu separa  viața mea personală de slujba mea . A fost frumos . Dar acele zile au trecut și acum am multe motive să mă bucur de asta . Există o mare diferență între a fi un angajat al unei organizații și a fi un misionar al uneia . Ca și misionar , eu sunt sigur că nu confunzi cele două , dar suporterii , prietenii și s-ar putea chiar familia ta să le confunde .

    Ca angajat, te duci la locul de muncă , faci ceea ce ți se cere în fișa postului , vii acasă , și aștepți să fii plătit lunar. Oamenii care au semnat un contract de muncă, pot să vină acasă și să își îndeplinească responsabilitățile lor personale . Pot petrece timpul cu prietenii și familia . Put merge în vacanță și nu se simt vinovați . Au posibilitatea să cumpere diverse lucruri scumpe: televizor cu plasmă, aer condiționat, computere performante, sau orice alte echipamente sunt la modă .

    Ca misionar de obicei nu ai o descriere a postului. Munca ta este cu oamenii . Și nu ești plătit . Deci, atunci când te duci la serviciu sarcinile de zi cu zi ți se tot schimbă. Și asta își lasă o amprentă în viața ta. La sfârșitul zilei, ai venit acasă cu prietenii și familia , dar de multe ori mintea ta este în altă parte. Este greu să te oprești din lucru ca și misionar. Nu numai că trebuie să te ocupi de comunicare , de creșterea suportului tău financiar , dar și de toate celelalte „bonusuri” adăugate de viața într-o țară străină. Dacă iei o vacanță simți imediat că mulți dintre suporterii tăi resimt asta negativ . Unii chiar încetează să mai trimită bani . Dacă dorești să ai aer condiționat, pentru că îți petreci toată ziua transpirând și că ar fi frumos să vii acasă la un anume confort , oamenii pot crede că nu cheltui banii "lor" cu înțelepciune . Doamne ferește să îți iei un televizor... Se crede că misionarii nu se uita la TV... n-ar trebui să aibă timp....


    Misionarii au de a face cu mult mai multe decât cei care merg la un serviciu obișnuit . Să lucrezi 40 de ore de lucru pe săptămână și apoi să adaugi toate celelalte realitățile ale vieții într-o altă cultură , nu este sănătos . Dacă vrei să faci asta , este alegerea ta. Știu unii oameni care vă pot ajuta cu vindecarea interioară mai târziu . Deci, scrie-mi un email când ajungi la epuizare .

    Cu câțiva ani în urmă, când lucram cu o organizație de misiune , am ajuns la această concluzie: eu nu sunt un angajat, trebuie să includ în cele 40 de ore de lucru săptămânale și cele cu comunicarea și ridicarea de suport. Când nu făcusem asta, în săptămâna mea de lucru aveam peste 50 de ore și , uneori, mai mult . Mă forța să lucrez în zilele de sâmbătă câteodată. Îmi dadea foarte puțin timp pentru mine . Pe atunci simțeam debutul epuizării la pândă chiar după colț . Trebuia să schimb ceva în programul meu . La început m-am simțit vinovat pentru că a însemnat să îmi fac mai puține ore de slujire . Nu știam cum vor lua asta suporterilor mei . Dar , Vinovăția, care funcționează în minte, trebuia să plece . Am tras-o deoparte într-o zi, am bătut-o până am lăsat-o inconștientă și e tot în comă de atunci . Dar ghici ce: eu sunt sănătos și fericit . Integrarea responsabilităților mele suplimentare ca misionar în săptămâna mea de lucru, m-a salvat .

    Deci, gândește-te: Care sunt responsabilitățile pe care le ai suplimentar ca și misionar ? Ce ai face dacă ai avea de fapt mai mult timp pentru tine și familia ta ? Dacă ceva anume te va face un misionar mai fericit și mai sănătos. Găsește o cale să obții asta.  Deoarece echilibrarea tuturor acestor sarcini suplimentare este parte din viață de misiune . Adaugă-le în săptămâna ta de lucru. Spune-i conducătorului echipei că ai nevoie de o jumatate de zi pe săptămână pentru a lucra la suport sau pentru comunicare . Ia o zi liberă în plus în fiecare lună și relaxează-te . Așa cum am mai spus-o tu ești mai important decât lucrarea și  sunt sigur  Dumnezeu crede și El la fel .

     

    Atenție la devoratorii de timp!

    A fi cu familia nu înseamnă să stai acasă ori în acea cameră dar pe computer comunicând cu suporterii ori făcând alte treburi personale. 
    Dușmanii unui timp cu familia, înafară de lucrare:

    • ► Televizorul
    • ► Computerul
    • ► lipsa de organizare a treburilor proprii
    • ► lipsa unor priorități corecte în viața personală
    • ► lipsa de disciplină (faci program dar nu îl respecți, nu îți notez evenimentele de familie la care trebuie să fii, nu respecți orele de somn și ești prea obosit etc) 

     

    Lucruri pe care le poți face cu copii/ soția:

    • ► ieșiți săptămânal undeva împreună (film, parc, restaurant etc)
    • ► luați cel puțin o masă pe zi împreună și faceți-o să fie un timp special, vesel, în care povestiți ce s-a mai întâmplat peste zi
    • ► jucați ceva împreună – un joc de grup, un joc în aer liber
    • ► studiați o carte biblică
    • ► rugați-vă regulat împreună
    • ► faceți lucruri practice în casă/ curte împreună
    • ► pregătiți un eveniment pentru copii sau alt grup țintă în care fiecare membru al familiei să participe cu ceva
    • ► luați și copiii la locurile de lucrare și implicați-i
    • ► faceți schimb cu soția la supravegherea copiilor, la treburile practice astfel încât și ea să se poată implica în lucrare măcar o dată pe săptămână
    • ► fă-ți timp să-l petreci cu câte un membru al familiei separat, să simtă că este important pentru tine, că nu e tratat la grămadă sau întrebat doar în fugă cum a fost la școală. Pune-le întrebări ca: cum te simți aici? Ce îți place? Ce nu-ți place? Reușești să îți faci prieteni? Ce te-a învățat Dumnezeu săptămâna asta despre viața în misiune? etc
    • ► consultă-ți toată familia când iei decizii  sau schimbări importante legate de locație, lucrare etc. Stabiliți scopuri de misiune comune, faceți planuri împreună. 

     

    Sprijină acest principiu al echilibrului lucrare- familie la locul tău de lucrare, în echipa ta. 

    Mai întâi cu exemplul propriu. Apoi, dacă ești lider, poți ajuta pe alții să îl aplice- nu îi încărca cu responsabilități, oprește pe cei care fac prea multe ore în plus, când responsabilitățile sunt prea multe comparativ cu numărul de lucrători lărgește echipa, reconsideră anumite lucrări, rugați-vă pentru mai mulți misionari și pentru călăuzire pentru a nu neglija pe cei de acasă. 
    Organizează evenimente la care să poată participa cu toată familia.

    Nu încuraja despărțirea cuplurilor pentru mult timp în folosul lucrării. 

    Traducere si adaptare

    Dana V

    TPM Medias


    Descarca si citeste si Echilibrul intre Viata personala si slujire - autori: Familia Vlasin

     


     

    © 2015 Resurse pentru misiune