IN MISIUNE

    Modele greşite de misionari


    Modelele greşite de misionari se dezvoltă din motivaţiile greşite cu care aceştia au pornit în lucrare, din imaturitatea creştină, o pregătire slabă pentru misiune, o selecţie precară a celor care îi trimit etc. Din păcate nu doar că nu au o eficiență reală în lucrare, dar Satan le foloseşte pentru a denigra misionarismul, a descuraja alţi misionari şi chiar pentru a-i îndepărta pe oameni de la Hristos. 

    Poţi citi mai jos şi medita despre cum să nu fii sau poţi să fii atent ca Biserică sau Agenţie de trimitere ce semne să urmăreşti la candidaţi sau la cei deja trimişi care nu arată eficientă.

     

    Cuceritorul – cruciadele care au fost proclamate “războaie sfinte”, au avut la început scopul de a elibera Ierusalimul şi împrejurimile sale de sub dominaţia musulmană. Au existat multe alte războaie religioase şi conflicte în numele creştinismului, unele între creştinism şi alte religii, altele între culte. De multe ori cei cuceriţi erau creștinizați forţat sau erau omorâţi dacă nu acceptau această religie ori un cult anume.
    Războiul din Bosnia-Herţegovina desfăşurat chiar în zilele noastre (1992-1995) s-a soldat cu 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi, adică aproximativ o jumătate din populaţia locală dinainte de conflict. În mare parte s-a derulat între creştini şi musulmani. O echipă de misionari au încercat de curând să ducă într-un oraş din Bosnia Evanghelia. A fost o cauza pierdută de la început, ceva aproape imposibil. Un musulman le-a arătat un pod de pe care creştinii au aruncat civili copii. femei, bărbaţi care nu au acceptat să părăsească religia musulmană pentru a lor.
    Convertirea forţată nu este acceptată în nici o cultură, oricât de primitivă ar fi ea. Oamenii vor asculta poate de teamă dar îşi vor păstra în secret vechile practici şi nu vor dezvoltă o relaţie reală cu Isus.
    Poate veţi spune că la nivel de misionari actuali nu există astfel de modele. Poate nu se foloseşte violenţă directă, dar am văzut misionari care folosesc şantajul şi intimidarea localnicilor, pentru a-i face să accepte religia lor.
    “Nu mi-ar mai fi primit copiii la şcoală lor dacă nu mă botezăm creştin, mi-a spus un hindus. Eu merg pe ascuns şi la templu, nu pot renunţă la ce am practicat de mic.”

     

    Colonistul- este explicat de DEX că fiind “Cel care posedă şi exploatează colonii”. În secolele trecute, multe ţări au fost colonizate de creştini (unele mai sunt încă) dar scopul lor nu era de a duce Evanghelia printre localnici ci de a profita de resursele acelei ţări. Populaţia indigenă era folosită că sclavi sau servitori şi mult timp nu li s-a permis să participe la întâlnirile de biserică, fiind consideraţi inferiori şi nevrednici de o astfel de religie.
    Mulţi misionari străini ajung şi astăzi în culturi simple, sărace, cu bani mulţi şi îşi clădesc acolo un mic imperiu. Sunt singurii din zona care au poate condiţii corespunzătoare de locuit, au apă, electricitate, tot ce le trebuie, trăiesc luxos şi total separaţi de localnici. Luxul arătat adânceşte diferenţele, face imposibilă integrarea lor în cultură unde misioneaza şi acceptarea lor de către localnici. Chiar dacă lucrează cu creştini locali, aceştia sunt doar un gen de servitori sau angajaţi care, chiar dacă nu sunt plătiţi de ei, li se asigura un anume suport financiar de care devin dependenţi. Aceşti misionari sunt uneori total nepăsători faţă de nevoile celor din jur. Le place să cheltuiască enorm doar pentru ei şi se bucură din plin de ceea ce oferă acea locaţie mai bun.

     

    Salvatorul- unele persoane merg în misiune cu atitudinea copilărească de a deveni Salvatorul locaţiei respective. O vreme chiar încearcă să facă asta- se bagă în toate problemele locale, fac proiecte, aruncă cu bani în stânga şi în dreapta, par să aibă toate soluţiile şi să ştie ei ce e mai bine pentru localnici. Vanitatea de a şti totul şi a putea totul îi ţine departe de a înţelege cu adevărat cultură respectivă şi a aprecia valorile şi potenţialul ei. Mai mult, poate atrage atenţia de la Isus spre ei înşişi. Cu timpul realizează că a fi Super-Misionari este o povara foarte grea şi deven frustraţi, surmenaţi, dezamăgiţi.
    Un sfat dacă sunteţi tentaţi să deveniţi “salvatori”- e ok să fiţi sensibili la nevoile din jur dar aduceţi-le întâi în faţa Domnului. Veţi fi miraţi că de multe ori El va va spune să nu interveniţi acolo sau va da alte soluţii la care nu v-aţi gândit.

     

    Tradiţionalistul- astfel de misionari predică cultul din care vin şi tradiţiile de acasă mai mult decât pe Hristos. Un frate dintr-o biserică m-a întrebat de ce în Africa nu le cerem femeilor să poarte batic la biserică. I-am explicat că din cauza căldurii ele nu-şi permit să poarte nici măcar păr, că îl au des şi căldura şi umezeala le produce multe boli de piele. Cum să le cerem să poarte batice? Un pastor român m-a făcut prostituată într-un email că a văzut o poză a mea purtând în India pantaloni pe sub curta (cămaşă lor tradiţională lungă). După părerea lui, ceea ce în cultură anumitor biserici tradiţionaliste româneşti e considerat de nepermis, ar fi trebuit să nu fie permis nici în India. Însă acolo doar femeile uşoare poartă rochii sau fuste fără pantalon pe dedesubt.
    Tot în Africa am văzut un sat întreg tremurând şi zbătându-se pe jos când ne rugam, de nu mai făceam diferenţa care e îndrăcit şi care era, spuneau ei, sub înfluiența Duhului Sfânt. Pastorul local a explicat că un misionar din America le-a spus că numai aşa se poate manifestă Duhul Sfânt şi că de atunci aşa făceau toţi la orice rugăciune. Creştinii dintr-un sat din India se îmbracă toţi în alb, la înfluiența tot a unui misonar străin care a plantat acolo biserica. Şi exemplele pot continua.
    Mulţi misionari sunt foarte preocupaţi să mute bisericile de acasă în curtea noii lor culturi cu tot ce înseamnă asta: tip de închinare, îmbrăcăminte, mod de predicare, de a desfăşura slujbele, organizare internă etc. Cred că aici ar trebui să luăm mai mult exemplu de la Pavel care a scris că s-a făcut grec cu grecul, evreu cu evreul... şi că l-a predicat doar pe “Hristos şi acela răstignit” printre ei.

     

    Lupul în piele de oaie- Un pericol mare sunt misionarii care aduc în alte culturi învăţături false sau practici periculoase în acea locaţie. În China, ţară în care de zeci de ani creştinii sunt întemniţaţi şi averile le sunt confiscate, sau în orice altă ţară săracă, cred că este un nonsens să vii să predici Evanghelia vestică a prosperităţii. La fel cei care au împrumutat ideile libertine de acceptare a homosexualilor şi căsătoriilor unisex în biserici cred că e mai bine să stea cu ele acasă decât să le ducă printre cei care au nevoie de salvare şi de Hristos.
    Unii misionari nu sunt siguri pe ceea ce cred, nu cunosc sau nu înţeleg deajuns textul biblic şi, ajungând într-un mediu în care nu au păstori sau creştini maturi să îi ghideze, seamănă erezii printre localnici în loc de Cuvintele Adevărului. Un misionar venit în România cu câţiva ani în urmă a început să predice poligamia şi în final a corupt câteva fete dintr-o biserică din apropiere pentru a-i deveni soţii. Soţia cu care venise în misiune şi cu care avea copii mari deja, a divorţat şi noile soţii au fost excluse din biserică după ce s-au mutat cu el.
    Înainte de a accepta un misionar sau a-i da libertate cuiva să se implice în lucrările voastre, fiţi siguri că aflaţi: ce orientări religioase are, ce idei predică, de cât timp este creştin, ce orientări sexuale are, a avut vreodată probleme cu legea etc (sunt unii care pot fi pedofili sau folosi misiunea pentru a ajunge la surse ieftine de sex).

     

    Peretele Văruit- a fost numit chiar aşa de către Isus. S-a referit la cei care predică ceva dar în viaţa de zi cu zi fac altceva. Misionarii de acest tip întinează lumina mesajului biblic cu ceea ce vine din problemele lor de caracter. Faptul că schimbi ţara şi îţi laşi profesia pentru una de misionar, nu te schimbă instant. Nu mă refer aici la faptul că toţi avem punctele noastre slabe şi slăbiciuni cu care ne luptăm în viaţă noastră, indiferent că suntem acasă sau misionari. Uneori e vorba de păcate sau lucruri grave printre lucrători care nu aduc cinste nici creştinismului, nici misionarismului.
    Unele pot fi lucruri simple ca de exemplu un mod greşit de a gestiona emoţiile şi epuizarea: “Tu de ce nu eşti nervoasă când vii din lucrare, m-a întrebat o localnică. Eu am lucrat pentru o misionară că tine şi când se întorcea din lucrare trebuia să fugim din calea ei că ţipa la cine apuca şi ne jignea.”
    Dar pot fi şi lucruri mult mai serioase:
    O intreaga lucrare de misiune din India s-a desfiinţat după mai mult de 10 ani de funcţionare cu multe lucrări creştine de succes. Lidera a descoperit că un coleg este dependent de pornografie şi l-a confruntat. Atunci a aflat că nu e doar situaţia lui ci că astfel de obiceiuri aveau majoritatea bărbaţilor din personal, deşi pe faţă erau creştini model şi soţi iubitori în familia lor. Chiar îşi împrumutau liber între ei astfel de materiale sau cumpărau de la tarabele din jur. Încercând să şteargă din mijlocul lor acest păcat ieşit la iveală, liderii au observat curând că se luptau cu morile de vânt- nimeni nu consideră o problemă ce făceau ei în ascuns în viaţă personală şi nici nu voiau să schimbe asta. Lucrarea şi echipa s-au destrămat, liderii au fost adânc afectaţi şi dezamăgiţi şi au părăsit ţara şi misiunea.

     

    Cameleonul- Acest tip de misionar pare să fie cel mai plăcut şi mai deschis om. El este gata să se integreze şi adoptă cultura locală foarte repede. Localnicii îl plac şi se poate să aibă succces. Unii ajung repede să adopte şi lucruri din religia locală sau chiar să treacă la religia locului de misiune. De vină poate să fie şi o înfluienta New Age în viaţă lor anterioară, faptul că s-au întors de curând la Domnul sau pur şi simplu nu au o pregătire sau o înţelegere biblică corectă. Unii sunt oameni instabili, care îşi tot schimbă ideile şi culoarea religioasă după emoţii, influiențe sau oportunităţi.
    Cu câţiva ani în urmă am vrut să vizitez un misionar român din Turcia. A evitat să ne întâlnească şi am aflat mai apoi că se trecuse la Islam. Acesta fusese nu mult în urmă preot ortodox şi chipurile se pocăise, umbla din biserică în biserică şi îşi spunea mărturia, îi plăcea să fie în centrul atenţiei. Probabil trecerea la Islam l-a făcut o vedetă în alte cercuri, sau poate acest om chiar nu a reuşit să îl cunoască pe Domnul în mod personal ci doar mimează o orientare religioasă sau altă, că un cameleon culoarea locului.

     

    Aventurierul- mulţi oameni, în special tineri şi fără prea multe posibilităţi, visează să călătorească în jurul lumii. Ei se entuziasmează repede când aud în mărturiile misionarilor despre locaţii exotice sau despre oportunitatea de a vedea lumea. Îi puteţi cunoaşte prin faptul că nu au avut nici o preocupare anterioară de a face lucrare în ţară lor sau altundeva şi viaţa lor de creştin poate fi superficială. Unii reuşesc chiar să mimeze o chemare reală şi câştigă sprijinul oamenilor. Dar când ajung pe câmpul de misiune, preocuparea lor principală rămâne tot călătoria şi aventura. Am întâlnit mulţi misionari stabiliți în zonele turistice cu plaje, munţi şi condiţii bune de locuit, şi foarte puţini să locuiască în jungle, în sate, în locuri greu de pătruns sau de misionat. Ei sunt rar eficienţi în lucrare, nu investesc în nimic de termen lung, preferă să facă lucruri care să le împlinească nevoia de a călători, chiar vor justifică mereu că Domnul îi cheamă când pe un continent, când pe altul că să predice, să predea sau să participe la conferinţe, întâlniri, cursuri, etc. Nu vorbesc despre cazurile de predicatori sau vorbitori consacraţi ci despre oameni care se află în misiune de 1-3-5 ani şi tot îi vezi de colo-colo şi cu nimic concret, iar rezultatele lor nu pot fi cuatificate nicicum.

     

    Afaceristul- acest tip de misionar nu face nimic fără un câştig, fără cifre pozitive. La el totul este un proiect, chiar şi oamenii cu care lucrează sau pentru care misionează. Nu este ceva rău să faci proiecte urmărind un câştig pentru Domnul sau pentru Evanghelie, dar biblia vorbeşte clar şi de multe ori despre a “iubi” oamenii nu despre a-i “iubi în scopul convertirii”. Samariteanul milostiv din pilda Mântuitorului nu are nici o intenţie religioasă în faptul că adună acel om rănit de pe drum, o face doar din milă. Dar preotul şi levitul, care din dragostea lor de Dumnzezeu puteau să simtă şi dragoste pentru oameni, nu acţionează în nici un fel, lucru condamnat de Isus.
    Văd mulţi misionari care tot încep proiecte noi, în locuri noi şi renunţă numai după câteva luni pentru că nimeni nu se întoarce la Domnul. E drept că uneori poate nu folosim metoda bună, nu cunoaştem îndeajuns cultura, limba şi atunci trebuie să facem unele schimbări, dar nu scrie nicăieri că o lucrare creştină trebuie să aibă rezultate imediat ori doar după câteva luni. Au existat misionari în trecut şi sunt şi în prezent care lucrează neobosiţi în zone foarte dificile şi cu greu ajung să vadă câţiva întorşi la Domnul în toată carieră lor, uneori doar după 20-30 de ani de lucrare.
    Localnicii simt imediat când un serviciu este făcut pentru ei cu interes. Poate vor profita de el (mai ales când sunt servicii gratuite sociale, medicale, etc) sau pur şi simplu vor condamna acel lucru. În ambele cazuri lucrarea nu va avea impact real în vieţile lor. Un post de radio musulman dintr-o ţară dezvoltată comenta aprins: “Creştinilor nu le pasă de voi, ei doar mimează asta că să va convertească. Ia spuneţi ceva împotriva Dumnezeului lor să vedeţi că nu vă mai ajută.”
    Eu îngrijeam nişte bolnavi în casele de muribunzi ale Maicii Tereza. Nu le puteam vorbi despre Domnul decât foarte puţin, prin translatori. Într-o zi mai multe femei hinduse de acolo mi-au spus că vor să devină creştine. Am fost mirată pentru că, la cât le povestisem eu, nu ştiau aproape nimic despre mântuire şi despre Isus. Ele au argumentat că vor să fie că mine. Văzuseră dragoste, grijă, ceva deosebit. A fost mai puternic decât orice predică evanghelistică.
    Poţi iubi şi ajuta pe cei pierduţi, bolnavi, murdari, inculţi, flamanzi necondiţionat? Atunci dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu li se va revela cu putere şi vor începe curând să se vadă şi rezultate.

     

    Evadatul- este misionarul care alege acesta carieră pentru a fugi de ceva. Asta poate fi o situaţie grea în familie, un loc de muncă neatrăgător, o stare financiară precară, o viaţă monotonă, datorii, un mediu în care se simte mai puţin apreciat şi scos în evidenţă, conflicte, eşuări, părere slabă despre sine etc.
    Astfel de oameni au aşteptarea nerealistă ca misiunea să le acopere acele nevoi ale lor sau să le ofere un mediu mai prielnic pentru satisfacţia lor personală. La prima problema mai serioasă în lucrare, ei vor fi primii care vor da înapoi, vor renunţa, pentru că sunt specializaţi în a “evada” din situaţii dificile.
    Atenţie când intervievaţi astfel de oameni pentru a-i trimite misionari. E ceva în viaţa lor de care ar putea fugi?

     

    Vedeta- este misionarul centrat pe sine. Nu contează câte persoane va avea echipa, el va vorbi mereu despre lucrarea “lui”, rezultatele “lui”, cum a lucrat Domnul prin “el”. Îi place să se afle în centrul atenţiei, să fie numit “om al lui Dumnezeu”, va ocupa băncile din faţă şi va fi foarte indignat pe cei care nu-i acordă destulă apreciere. Astfel de om va fi des antrenat în critica altora şi în conflicte izvorâte din individualismul lui. Membrii echipei se vor tot schimba, nimeni nu va fi deajuns de bun pentru el, sau pleacă chiar ei, sufocaţi de modul dictatorial de a lucra al acestuia.
    Misionarii - vedete au uneori rezultate în lucrare (sau inventează ei unele) pentru că vor face totul pentru a-şi crea o imagine proprie mai bună, dar calitativ lucrurile vor sta altfel. Unii fac şi compromisuri pentru a nu li se ştirbi reputaţia. De exemplu am aflat despre un misionar care a făcut o înţelegere cu localnicii dintr-o comunitate săracă cerându-le ca atunci când vin străini în vizită să umple biserica pentru a avea ce arăta ca lucrare. În schimb le dădea o masă gratuită după ce plecau vizitatorii.

     

    Profesionistul- este în general tipul de misionar cu multe experienţe şi calificări, cu multe daruri şi axat pe proiecte. Face lucrurile din obişnuinţă, uneori de calitate, dar fără să implice nici un fel de sentimente, nu se identifica deloc cu cei cărora le slujeşte.
    De multe ori astfel de oameni au o atitudine de superioritate asupra localnicilor sau a misionarilor cu mai puţină experienţă şi este foarte greu de lucrat cu ei. Pot fi rigizi, încăpăţânaţi, foarte puţin deschişi la moduri noi sau locale de a face lucrurile. Vor încerca să se impună cu orice preţ, deseori călcând peste relaţii. Vor caută să lucreze singuri, în biroul lor, în colţul lor, eventual cu 1-2 persoane pe care le plătesc/ recompensează cumva şi care nu fac decât să execute ce spun ei. Nu rezistă mult în echipe şi vor schimba locaţia imediat ce “expertiza” lor nu va fi luată în considerare.

     

    Visătorul- misionarii de acest gen sunt vizionari şi... cam atât.... Îţi vor vorbi de fiecare dată despre un plan nou, o strategie nouă a lor sau a lucrării lor dar nu vei auzi despre paşi concreţi spre a le duce la împlinire. Chiar dacă paşii există, în ceea ce ei spun, chiar şi după mult timp nu vei vedea semne că s-a avansat cumva. Pot fi buni filosofi, gânditori, teologi, angajaţi în polemici despre politică sau alte domenii, pot inventa cele mai inedite teorii, unii nu refuză să fie invitaţi să ţină prelegeri ori chiar scriu cărţi.
    Pierduţi în lumea lor, contactul cu realitatea de pe teren va fi slab, vor rămâne nişte neadaptaţi şi cu greu îi veţi vedea făcând lucruri practice. Viziunile măreţe chiar îi copleşesc şi pe ei şi de cele mai multe ori se plâng de epuizare şi de lipsa de timp pentru a face tot ce şi-au propus. Unii chiar nu sunt iubitori de muncă şi dacă te uiţi la trecutul lor, nu au realizat mare lucru nici în viaţa sau în ţara lor. Iată un exemplu real de la un misionar extern din India:
    “Noi prin lucrarea noastră de media, dorim să avem un impact creştin asupra claselor superioare din India şi asupra tuturor sferelor societăţii: artă, învăţământ, religie, social etc”. Deşi înfiinţată în India în urmă cu 15 ani, această lucrare are doar 4 persoane în staff, nu mai au birou de câţiva ani şi fac 1-2 seminarii despre fotografie pe an sau ceva filmări şi editări video contra cost. În rest liderul care predică peste tot despre această viziune măreaţă călătoreşte şi ţine prelegeri pompoase în jurul lumii despre impactul misiunii creştine asupra societăţii.

     

    Dezorientatul- sunt şi din aceştia mulţi. Spun că Domnul îi cheamă în misiune dar nu sunt siguri unde. Fac un adevărat caz din găsirea locaţiei ideale şi uneori trec ani doar că să se hotărască să plece. Unii tot ezită şi fac cursuri şi şcoli motivând că se pregătesc mai mult. Când ajung în final la locul de misiune, atunci nu se pot decide în ce lucrare să slujească mai bine, ce oraş sau regiune li se potriveşte mai mult etc. Ei nu prind rădăcini nicăieri. Tot schimbă echipele, lucrările, orice frustrare sau neîmplinire îi destabilizeasa şi îi mâna spre alte locaţii.
    Dezorientarea poate fi şi doar un sezon în viaţa unui misionar adus de Satan. Văd în India misionari care au viza de 10-15 ani ceea ce este enorm de mult faţă de majoritatea care primim doar pe 6 luni-un an. Ei nu au presiunea aceasta a vizei dar cu toate astea sunt cei mai puţin eficienţi. Nu se fixează nicăieri, încep lucruri şi apoi se mută la altceva, trăiesc într-o confuzie permanentă. Unii chiar ajung să se îndoiască de abilităţile şi de chemarea lor la misiune. Dacă această situaţie temporară nu este tratată imediat cu rugăciune şi consiliere, riscă să devină “cronică”, misionarul rămânând doar un nomad pururea în ceaţă.

     

    Inventatorul- motivaţia acestui tip de lucrător nu este misiunea. El inventează rezultate, umflă cifre, face fel de fel de compromisuri pentru a arată lumii o “poză” perfectă de misionar. Se poate folosi de localnici pentru scopul sau şi de asemenea de cei care îl sprijină în misiune. De cele mai multe ori interesele sunt financiare. Unii chiar au pornit cu sinceritate şi cu intenţii bune, dar faptul că întrezăresc posibilitatea unor câştiguri mari cu muncă puţină, aleg să o ia pe altă pantă.
    Nişte prieteni au venit din România să misioneze pentru o lună. Au contactat un misionar local a cărui lucrare părea foarte impresionantă pe pagina de web. Avea orfelinat, biserici şi multe lucrări creştine. Pentru o lună de stat acolo li s-a cerut o suma exorbitantă de 1000 euro ca şi cazare/ masă, deşi preţul real, nu ar trebui să depăşească 300-400, asta în condiţii foarte bune. Când au ajuns, au văzut la orfelinat un depozit mare cu donaţii primite din care se vindeau sau folosea misionarul şi ai lui, dar la copii nu ajungea mai nimic. Ei erau folosiţi pentru a atrage suport şi de aceea se menţinea o aparenţă sărăcăcioasă a orfelinatului. Românii au mai fost duşi şi în alte lucrări dar curând au observat că participanţii erau cam aceiaşi peste tot şi că nu veneau decât dacă primeau ceva ajutoare.


    © 2015 Resurse pentru misiune