IN MISIUNE

     


     

    shutterstock 37935085Esther, copil al unor fosti misionari reintorsi de curand in tara:

    “ Nu inteleg, arat ca majoritatea copiilor din clasa mea si vorbesc aceeasi limba ca ei, fara nici un accent. Dar cand vorbim serios, vad ca nu gandesc ca ei deloc. Ce cred eu ca este important, pentru ei nu are nici o valoare. Iar cateva lucruri dintre cele pe care le considera ei importante, ma gandesc ca sunt de-a dreptul prostesti. “

    Copiii se adapteaza in general usor la diverse situatii noi si culturi. Dar cu cat sunt mai mari sau au petrecut mai multi ani inafara tarii, integrarea va fi mai anevoioasa.

     

    Integrarea intr-un mediu nou de viata

    Copii care nu au crescut sau nu au mai fost demult in cultura romaneasca trebuiesc invatati/reinvatati:


    →  reguli de politete
    →  reguli de circulatie
    →  cum se fac lucrurile aici- un copil al unor fosti misionari a venit ingrozit sa povesteasca cum o vecina a lasat o farfurie de mancare sa se raceasca pe pervaz si ca sigur o vor manca sobolanii.
    →  reguli culturale si legale- in multe tari in Asia nu este nici o problema ca un copil sa stea pe bancheta din fata sau sa conduca scuterul inainte de majorat fara carnet, ceea ce nu este valabil si in Europa.
    →  Proprietate – in Africa copiii intra fara probleme in casele altor copii, mananca cu ei, iau ce le place de acolo, sunt o cultura comunitara in care foarte putine lucruri sunt proprietate si nu pot fi folosite de altii. Un copil de misionar crescut acolo va avea probleme sa inteleaga proprietatea.
    →  Reguli de imbracaminte in acord cu alta moda sau alt tip de clima

     

    Reintegrarea in scoala


    →  copiii de misionari vor fi la fel ca ceilalti elevi dar totusi diferiti- asta pentru ca au fost expusi la experiente diverse, poate vorbesc si scriu fluient in 1-2 alte limbi, au vazut locuri de care altii doar au citit ori sunt doar nume pe harta, au un univers mult mai larg
    →  materie diferita, stiluri diferite de predare, cerinte diferite- poate la unele obiecte este avansat dar la unele total incepator, necesita mai mult effort si multa rabdare din partea profesorilor pentru a a junge la acelasi nivel
    →  greutate in a-si face prieteni printre colegi- in general copiii de misionari au abilitati bune de relationare si nu ar trebui sa fie o problema sa isi faca noi prieteni. Va fi greu doar daca cei din clasa sunt exclusivisti si nu sunt pregatiti pentru cineva atat de diferit de ei chiar daca e de aceeasi varsta.

    Reintegrarea in familia largita


    →  va trebui timp sa se lege relatiile/ sa se reia acestea
    →  trebuiesc multe explicatii ca sa inteleaga gradele de rudenie si poate de ce familia este altfel organizata la noi decat in alte tari - in unele culturi familiile traiesc impreuna, sunt mult mai unite

     

    Reintegrarea la locul de joaca


    →  copiii au preocupari diferite- Mama de ce nu sunt copii pe afara? Intreba mereu fetita unor norvegieni fosti misionari in Zambia. Nu am cu cine sa ma joc.
    →  Creativitate diferita- In tarile in care accesul copiilor la tehnologie si jucarii sofisticate este redus, creativitatea celor mici este mai mare. Inventeaza jocuri si jucarii noi, petrec mai mult timp afara
    → cei mici vor fi retrasi poate la inceput si speriati in fata unor locuri de joaca moderne cum nu au mai vazut inainte.

     

    Daca sunt destul de mari, poarta deseori discutii cu ei. Pregateste-i, vorbeste cu ei inaintea iesirilor in oras, la rude, la scoala etc despre ce pot intalni, cum sa se poarte acolo, ce asteptari ai de la ei.
    Daca ii vezi incalcand o regula, nu le atrage atentia de fata cu ceilalti pentru a nu-i umili si descuraja. Explica-le ca este ok sa se simta straini si diferiti, ca se vor obisnui in timp dar si ca Dumnezeu le-a dat experiente minunate din care au invatat mult mai multe lucruri decat alti copii. Ca nu trebuie sa ii judece ci sa aiba rabdare cu ei, sa gaseasca prieteni carora sa le poata povesti despre locurile prin care au calatorit ei.


    Adolescentii si tinerii vor trebui sa se redescopere intr-o cultura noua, in care exista alte perceptii si idei despre frumusete, decenta, relationare, alte gusturi la haine, muzica, alte moduri de a petrece timpul liber. Pot lua o atitudine initiala de retragere si negare a acestora sau pot fi la o alta limita acceptand orice si dorind sa experimenteze totul. Invatatii-i sa isi ia o identitate biblica, in care nu tot ce vine din exterior e nepacatos. Incurajati-i sa se deschida si sa va povesteasca ce cred, ce simt, ce ii bucura sau ii frustreaza.

     

    Din jurnalul unei adolescente, copil al unor fosti misionari
    {AF}“Astazi am fost la mall cu colegii de liceu. Asa ca sa nu mai creada ca sunt o ciudata. Era aglomerat si multa galagie. Plictisitor. Majoritatea timpului si l-au petrecut chat-uind pe telefoane, razand unii de altii sau de alti tineri care treceau pe acolo. Au ras si de mine. Camy a povestit asa de fata cu toti ca a facut sex cu un baiat dintr-a 12a aseara si eu m-am inrosit toata. Mi-au zis ca sigur sunt vreo virgina, cum de nu am gasit in Pakistan vre-un un brunet frumos sa ma invete ce este distractia? Nu le-am spus ca acolo umblam doar acoperita si cu haine pana in pamant si ca nu exista notiunea de prieten sau prietena inainte de casatorie. Dar cum sa inteleaga ei, daca nu au crescut acolo? Ma intreb cat o sa mai pot pastra convingerile mele de pana acum. Si o fata de la biserica de aici mi-a spus ca are prieten si ca merge la el din cand in cand. Ca nu e asa problema cat nu afla nimeni si cat e sigura ca se vor casatori. Dar cum poti fi asa de sigura? Cine are dreptate? Ar trebui sa ingradesc asa de mult libertatea asa cum am trait pana acum cu parintii, unde m-au dus ei, sau ar trebui sa o las mai usor? “{/AF}

     


    Dana V.

     

    Sursa

    We’re Going Home: Reentry for Elementary Children
    Ron & Bonnie Koteskey, Member Care Consultants
    New Hope International Ministries

     


    debriefcopiiAsa cum se face o evaluare a etapei de misiune cu misionarii adulti, o astfel de discutie trebuie sa aiba loc si cu copii la intoarcere, sau cel putin cu cei mai mari.

     

     

    Scopuri- ii ajutam pe copii sa:

     

    * Impartaseasca experiente, sa ia cu ei lucrurile bune
    * Exprime ce simt/ ce au simtit in anumite situatii
    * Simta ca a fost important ceea ce au facut si prezenta lor in misiune
    * Inchida acel capitol din viata lor pentru a incepe un altul in tara natala.
    * Identifici traume sau situatii peste care le este greu sa treaca si necesita atentie speciala

    Nu trebuie neaparat o persoana specializata sa poarte aceasta discutie, ci o poate face si persoana responsabila de misiune de la biserica sau agentia de trimitere.

    Se creaza un mediu sigur pentru ei, o camera linistita si fara prea multe lucruri care sa le distraga atentia (televizor, computer pornit, alte persoane prezente etc). Pot fi serviti cu ceva dulciuri sau suc in timp ce se poarta discutii simple care sa creeze o legatura intre ei si persoana care face evaluarea: Cand v-ati intors? Cum este vremea aici fata de acea tara? De ce v-a fost cel mai dor? Ce e ciudat pentru voi aici? etc.

     

    Metode de evaluare:


    * harta misiunii – pe o foaie lunga (sau mai multe coli lipite impreuna) se incepe trecand anul cand au mers in misiune cu parintii. Copiilor li se dau creioane colorate sau carioci sa deseneze la fiecare an din misiune ce-si amintesc ei mai bine din acel an, atat lucruri placute care li s-au intamplat, cat si alte evenimente, orice li s-a parut important (pe o foaie comuna). Apoi se trece la urmatorul an si tot asa pana la final. Apoi se pun pe masa mai multe stikere cu fete vesele, triste si neutre. Treceti cu ei prin fiecare intamplare, sa va explice ce au desenat si ce simt despre asta, ce stiker ar lipi. Daca este un eveniment comun, pot adauga stikere si ceilalti copii.
    Veti vedea ca au pareri diferite si ca lipesc stikere diferite. Incurajati-i sa faca asta ca este ok sa gandeasca sau sa simta diferit, nu ii judeca nimeni. Daca ai identificat zone dificile, traume, poti pune mai multe intrebari pentru a-i ajuta sa exprime mai bine ce au simtit.

    Exemplu:
    Consilierul: Aici ce ai desenat?
    Elena, 6 ani: Este o cruce. Prietena mea Amina a murit.
    Consilierul: Si vad ca ai pus o fetisoara trista langa ea. Ce ai simtit cand s-a intamplat asta?
    Elena: Ca imi pare rau. Apoi ca mi-e dor de ea. Si ca il urasc pe omul care a omorat-o.
    Magda, 13 ani: Elena, parintii ne-au invatat ca nu trebuie sa uram pe nimeni, chiar daca sunt asa de rai.
    Elena (izbucnind in plans): Da dar el a violat-o si a omorat-o iar ea nu a putut nici macar sa se apere ca era asa mica.
    Consilierul (dupa o perioada cand a lasat-o sa planga): Si voi stiti ce inseamna ca a violat-o?
    Magda:Da, am auzit la stiri si ne-a explicat apoi mama.
    Consilierul: Cum s-a intamplat? Si ce ati simtit cand ati auzit asta? Sincer.
    Magda: O cunosteam bine, era vecina cu noi. I-am spus de multe ori despre Isus. A fost rapita de pe drumul spre scoala de un barbat. Au gasit-o dupa doua zile moarta. Nu l-au prins decat tarziu, dupa 2 luni. Am fost toti speriati, ma gandeam ca mi se poate intampla si mie. Voiam acasa atunci... nu mai voiam in misiune.
    Elena: Apoi mama ne-a spus ca nu trebuie sa-l dusmanim pe nenea ala. Si noi am incercat sa-l iertam...
    Consilierul: L-ati iertat dar este tot dureros sa va amintiti ce a facut, nu-i asa?
    Elena: Da.
    Consilierul: Cred ca e normal ce simtititi. Asa simt toti oamenii care au fost martori la ceva trist. Si cel mai bun mod de a trece peste asta este sa va amintiti despre fetita cum era, ce lucruri frumoase ati facut impreuna. Puteti sa-mi povestiti despre ea ceva frumos?....

     

    * Fise tematice- alta metoda este sa lipesti pe coli separate cateva elemente din misiune ca: drumul spre locatie si mutarea, mancare, oameni, scoala, prieteni, casa, lucrare, vreme, mutarea inapoi etc . Pune pe fiecare copil in parte sa scrie o nota pe fiecare si sa explice de ce a ales-o pe aceea:

    Exemplu:
    Ema: Eu pun 10 la casa. Mi-a placut ca aveam curte mare.
    Dorin: Eu pun doar 5 ca nu aveam camera mea. Si Alex imi umbla mereu in lucruri ca statea cu mine. Era dezordonat.
    Alex: Eu pun 8. Ca veneau multi gandaci. Si se lua mereu lumina.
    Ema: Pot schimba nota mea? Aveam cateodata soareci in camera.
    Consilierul: De ce ati pus toti note mici la mutarea acolo? Ce ati simtit?
    Dorin: Mi-a parut rau sa imi pierd prietenii. Si mi-a fost greu sa schimb scoala, nu intelegeam bine engleza.
    Ema: Eu am pus 8. Acasa aveam mai multe jucarii.
    Alex: Mie mi-a placut, mama si tata stateau mai mult cu noi si ne luau cu ei peste tot.

     

    *Multumiri si intrebari- daca copii sunt mai mari, pune-i in cerc si jucati acest joc. Da cuiva sa ascunda la pumn un banut. Vecinul din dreapta trebuie sa ghiceasca daca este cap sau pajura. Daca ghiceste, spune ceva din perioada de misiune pentru care este multumitor lui Dumnezeu. Daca nu ghiceste, poate sa ii puna o intrebare lui Dumnezeu despre acea perioada, ceva ce nu au inteles sau crede el ca nu ar fi trebuit sa se intample. Cel care povesteste ia el banutul si se continua. Veti fi uimiti cat de adanc vad unii copii lucrurile ca in exemplul de mai jos.

    Emanuel, 13 ani intrebare: 
    Ce sa intreb... cred ca as intreba pe Dumnezeu de ce a trebuit sa se imbolnaveasca sora mea.. De aia a trebuit sa ne intoarcem... De ce nu a facut-o El bine cand ne-am rugat de atatea ori? De ce nu a facut asa s-o vindece cum se intampla cu altii de acolo cand noi ne rugam? De ce nu mai are nevoie de noi acolo in misiune si a trebuit sa venim cu ea acasa?
    Amy, 10 ani multumire:
    Vreau sa multumesc Domnului ca noi avem ce manca si am avut mereu o casa. Am vazut de multe ori acolo in Africa copii care nu au aceste lucruri. Si ca avem parinti.
    Caleb 10 ani intrebare:
    De tata tipa la mama si era asa de nervos cand venea din lucrare? De ce el nu se bucura de nimic de acolo si voia mereu sa plecam acasa?
    Mary, 8 ani intrebare:
    De ce sunt rea daca eu cred in Isus? De ce ii tot supar pe mama si tata? Am lasat usa descuiata din greseala si au intrat hotii. Au luat multe si i-au facut rau lui tata. De ce i-a lasat Dumnezeu?

    Si pe perioada acestor intrebari si multumiri veti observa lucruri care au ramas nerezolvate sau care sunt traumatice. Poate continuati sa discutati privat cu copiii despre ele si sa va rugati impreuna. Invatati-i ca nu la toate intrebarile vor avea raspunsuri, la unele poate mai tarziu... Dar ca e important sa le spuna tare in rugaciune alaturi de multumiri si Domnul este cel care va aduce si rezolvarile la timpul potrivit. Invatati-i sa pretuiasca experientele bune si sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ele.

    Unii copii au trecut prin situatii stresante si traumatice (au trecut prin soc cultural, au asistat la dezastre naturale, accidente, persecutii, au fost chiar ei atacati, rapiti etc) sau reiese ca au fost neglijati ori abuzati chiar de catre parintii lor. Astfel de cazuri necesita o atentie speciala si consiliere psihologica de specialitate.

     

    Semne ale unei traume:


    ♦  copilul evita sa vorbeasca sau sa isi aminteasca despre un anume episod traumatic
    ♦  plans, ras necontrolat pe timpul discutiei sau comportament iesit din comun semnalat de parinti
    ♦  copilul fabuleaza despre o anumita intamplare in incercarea de a ascunde adevarul dureros
    ♦  frici nejustificate, dorinta de a fi doar cu parintii
    ♦  se autoinvinuieste pentru anumite intamplari traumatice
    ♦  cosmaruri, tulburari de somn
    ♦  ganduri sau tentative de sinucidere
    ♦  copilul se leagana, urineaza pe el sau in pat desi nu mai e la acea varsta, prezinta anumite ticuri nervoase
    ♦  comportament distructiv fata de lucruri, de altii sau propria persoana

     

    Dana V. 

     

    Surse:

    We’re Going Home: Reentry for Elementary Children
    Ron & Bonnie Koteskey,  Member Care Consultants
    New Hope International Ministries

     

    Seminar: Debriefing - ‎Doris Hannes Steets, YWAM counceling ministry

     

    Aceasta este a treia mea misiune în Ghana, în ultimii 2 ani . În prima mea călătorie, am venit ca necăsătorită și am lucrat cu FMC ( Families Mission Company) și pe parcursul misiunii am ajuns să cunosc și să mă îndrăgostesc de viitorul meu soț, misionar și el, Erik. Dumnezeu este credincios și își împlinește voia Lui foarte clar pentru noi, astfel încât în anul următor ne-am întors la Ghana ca un cuplu căsătorit. În această a doua misiune, ne-am dat seama că așteptam un copil. În acest an ne-am întors în Ghana ca o familie, cu frumosul nostru bebeluș de 5 luni, Theresa Marie .
    Nu există nici o îndoială în mintea mea că copiii sunt cei mai buni misionari. În timpul anilor mei de misiune ca necăsătorită, întotdeauna m-am bucurat uitându-mă la celelalte familii misionare cu copiii  mici care intrau în lucrare. 
    Copiii nu discriminează cum fac uneori adulții. Ei nu sunt prea preocupați să vorbească aceeași limbă, deoarece de cele mai multe ori se joacă și comunică în alte moduri. Zâmbetele lor sunt contagioase și puritatea inimii lor le permite să recunoască faptul că Dumnezeu lucrează în viața lor, în moduri simple și profunde. Așteptam cu nerăbdare ziua în care propria mea familie să se bucure de aceste bogății ale vieții misiune.

    Eu și Erik am fost de acord de la început că am fost chemați să fim o familie misionară și dacă El a chemat familia noastră să fie misionară, atunci copiii noștri sunt și ei chemați la stilul de viață misionar. Așa că atunci când s-a născut Theresa Marie, ea a fost numită Cea mai mică misionară la Covecrest. Am  petrecut ceva timp pentru a ne ruga și a discerne dacă Dumnezeu ne-a chemat pe toți să ne ducem în Ghana ca familie sau dacă ar fi mai bine pentru mine să stau cu Theresa în timp ce Erik va merge ca lider de misiune. Aproape toată lumea care am vorbit despre călătoria noastră s-a uitat la noi în stare de șoc, întrebând, "Voi luați și copilul?" Trebuie să recunosc că m-am cam speriat și m-a făcut să mă întreb dacă suntem părinți iresponsabili la început, dar cu cât ne rugam mai mult, cu atât eram mai convinși că promisiunile lui Dumnezeu sunt la fel de adevărate astăzi pentru noi ca familie cum au fost și ca misionari necăsătoriți.

    Avem nevoie de mai multă încredere în Domnul din partea noastră ? Absolut. Este un lucru ca eu să mă îmbolnăvesc în misiune, dar a expune un copil de cinci luni la boală este mult mai înfricoșător. Este ok pentru mine să fiu lipicioasă, transpirată și să mă simt inconfortabil, dar să văd cum copilul meu se se chinue să doarmă din cauza căldurii este dificil. Dumnezeu ne cere să mergem mai adânc în relația noastră cu El, să avem încredere în El, dincolo de confortul nostru, și să putem chiar duce copilul nostru mic până la marginile pământului pentru a vesti Evanghelia Sa . Micuța noastră Theresa este  o misionară înainte de a se fi născut în familia noastră, și este unul minunat! Are un zâmbet pentru toată lumea cu care ne întâlnim, nu plânge chiar când se simte incomod, și cred că Dumnezeu este capabil să folosească chiar și suferințele mici ale Theresei pentru slava Lui .

    Și așa , deși ar putea fi dificil sau înfricoșător uneori , Dumnezeu ne cere să facem un salt mare în credință și să ne încredem cu totul în El... chiar și pentru fetița noastră ... pentru ca alții să știe că El este Domnul. Doamna Genie Summers spunea că nu există nici  o dovadă mai mare că ai încredere în Domnul și ai dragoste pentru frații și surorile din întreaga lume decât a aduce copilul pentru a iubi și a sluji cu tine acolo, și eu cred  asta. Theresa adună mulțimile mai repede decât oricine, iar oamenii sunt încântați atunci când  reușesc să o facă să zâmbească . Copii înmoaie inimile și deschide uși pentru a împărtăși măreția lui Dumnezeu  Copiii sunt cei mai buni misionarii !

    " Înainte de a te fi întocmit în pântece te-am cunoscut , și înainte de a te-ai născut -am consacrat ; Te-am numit un profet pentru neamuri . " Ieremia 01:05

     

    Autoare: Bridget Martin

    Erik și Bridget Martin s-au casatorit in luna aprilie a anului 2011. Bridget a fost misionar cu FMC timp de 10 ani și Erik a devenit misionar cu Life Teen în 2007. Ei trăiesc în prezent și slujesc la Life Teen Covecrest în Tiger, GA concentrându-se pe mobilizare și de conducerea de misiuni externe pe termen scurt pentru studenți.


    {AF}Tatal: Luna viitoare mergem acasa, anunta intr-o zi tatal la masa. Timpul nostru de misiune se termina.
    Cei 4 copii il privesc surprinsi.
    Maria, 6 ani: Acasa adica unde? Asta e casa mea!
    Teodor 11: Acasa adica in Romania, ce te faci ca nu stii? E chiar mai bine ca aici. Nu-ti amintesti cand mergeam in vacante? Tara natala.
    George, 8 ani: Dar eu aici m-am nascut. Si am aici scoala, prietenii, cainele meu, jucariile... Trebuie sa lasam totul?
    Ina, 3 ani: Uraaa! O sa mergem cu avionul! Departe!
    Mama: E adevarat ca cei mici nu isi amintesc prea multe despre Romania. Si ca aici ne simtim toti ca acasa dupa atatia ani in misiune. Dar trebuie sa intelegeti ca noi misionarii avem mai multe case. Este una in tara in care suntem cetateni, ca noi suntem romani, si una aici unde ati crescut, in tara gazda.
    Maria: Ma minti, in Romania nici nu avem casa! Stam mereu cand mergem cu bunica Ioana la tara.
    Tatal: Casa inseamna unde este familia ta, unde te simti bine si in siguranta, nu doar o cladire. Peste tot unde vom merge impreuna, ne vom simti ca acasa.
    George: Da dar nu-i voi avea pe colegii mei si pe Lucky...
    Teodor: Lasa ca si unchiul Marin are caini.
    Maria: Unchiul Marin e fratele lui bunicul?
    Mama: E fratele tatei, nu al bunicului...
    Maria: Dar si lui Malath is spunem unchi si nu e fratele tatei...{/AF}


    copil in misiuneLa fel ca la mutarea in tara de misiune, la reintoarcere, familia trebuie sa isi pregateasca copiii. Unii poate ca sunt mai mari si au putin idee despre ce insemna tara de pasaport, natala, isi mai amintesc persoane, rude din tara. Altii poate s-au nascut acolo pe campul de misiune si nu le spune multe Romania.


    Fa-ti timp sa le vorbesti din cand in cand despre tara lor de departe, cum este, ce este frumos acolo, cum este vremea, mancarea etc. Daca sotii sunt din culturi diferite, faceti asta despre fiecare tara in parte.
    Gatiti ceva ca in tara, sarbatoriti ceva in stilul din tara natala ca ei sa invete cat mai multe despre ea.


    Vorbiti cu ei limba natala pentru a facilita reintegrarea lor acolo la intoarcere.


    Fa un album sau un panou cu poze si nume ale rudelor lor, un fel de arbore genealogic ca ei sa inteleaga cu cine se inrudesc si de ce. In misiune copiii spun deseori unchi, matusa sau alte grade de rudenie unor persoane mai apropiate sau colegi de-ai parintilor si pentru ei poate fi confuz sa inteleaga adevaratele relatii de familie. In India copiii spun verisorilor frate si sora si am vazut copii de misionari care fac acelasi lucru la intoarcerea in tara si nu inteleg de ce este altfel.


    Vorbeste constant copiilor despre ideea de ACASA ca fiind acolo unde este familia, acolo unde esti in siguranta, iubit, ingrijit si nu intr-o cladire anume. Spune-le amanunte despre tara de pasaport si despre faptul ca intotdeauna aceea este o alta casa pentru ei.

     

    Ca sa pregatesti plecarea:

     

    * anunta-i din timp pe copii ca sa se obisnuiasca cu ideea. Cei mari pot fi implicati si ei in decizia plecarii, iar daca nu este doar un contract care se finalizeaza si despre care stiau, trebuie sa cunoasca motivele intoarcerii.
    da-le detalii despre plecare, despre ce veti face acolo, unde urmeaza sa locuiti, unde vor merge la scoala etc. Astfel ii veti feri de anxietate si de teama de necunoscut.
    * raspundeti-le la intrebari chiar daca par sacaitoare si copilaresti. Oricat le-ati explica ei tot o sa mai intrebe pana in momentul plecarii: De ce trebuie sa plecam? De ce sa ma despart de casa mea de aici?
    * faceti cu ei bagajele, ajutati-i sa-si aleaga cateva lucruri dragi si sa se desparta de celelalte. Poate ii incurajati sa le dea cadou prietenilor sau unor copii saraci care astfel sa-si aminteasca de ei. Daca sunt mai mari pot decide singuri ce sa faca cu ele, le pot chiar vinde pentru a-si cumpara altele in tara. Vor fi probabil multe discutii si vor vrea sa ia mai multe dar explicati-le cu rabdare despre limita de bagaj, despre cum sa aleaga doar ce este foarte important si cu valoare emotionala, urmand ca sa cumparati alte lucruri utile dar nu atat de importante la sosirea in tara.
    * daca timpul si situatia va permit, organizati o mica petrecere de ramas bun la care copiii sa-si invite colegii, prietenii.
    * Aveti rabdare cu ei, unii sunt foarte emotionali datorita schimbarii si pot avea multe toane si izbucniri. Discutati privat cu cei pe care ii vedeti foarte afectati. Vor simti teama, tristete, confuzie, revolta pe decizia voastra, poate impreuna cu curiozitatea si nerabdarea de a vedea locuri noi. Ajuati-i sa-si defineasca si sa exprime ce simt prin intrebari simple: Esti trist ca te desparti de prietenii tai? Iti este teama ca o sa fie mai greu la scoala din Romania? Te gandesti ca in Romania o sa te simti strain? Ca n-o sa-ti poti face prieteni acolo? Spune-le ca este normal ceea ce simt atunci chiar daca va vor spune lucruri ca: Va urasc ca ati luat decizia asta! Nu v-ati gandit deloc la noi cand ati decis sa ne intoarcem in tara! etc.
    * aratati-le cateva moduri de a ramane in contact cu prietenii lor si cu cei dragi care raman- email, skype, telefon, vizite etc.
    * chiar daca veti fi foarte ocupati cu pregatirile, faceti-va timp sa fiti impreuna cu toata familia, sa faceti lucruri ca inainte ca sa le dea siguranta si sa intareasca relatiile din interior (luati masa impreuna, mergeti si vizitati cateva locuri dragi lor din oras, vizitati familii de prieteni impreuna)
    * Poti juca cu ei un joc- o sa-l numim : Vreau sa iau cu mine... Stati toti la masa, incluzand parintii. In mijloc puneti un sacutel sau un ruxac mic si langa el ceva piese colorate de puzle sau carti de joc. Fiecare spune pe rand ce amintiri sau ce i-ar placea sa ia cu el/ ea in Romania si pune cate o piesa de puzle in ruxac. Ex: vreau sa iau cu mine niste mango. Vreau sa iau cu mine scoala mea. Vreau sa iau cu mine amintirea cand am invatat sa innot aici cu prietenii mei. Vreau sa iau cu mine cand am avut tort mare de inghetata de ziua mea. etc Ideea e ca oricat de multe ar spune si ar adauga, mereu ar ramane loc pentru alte amintiri in sac sau ruxac. Spuneti-le ca nimeni nu ii va opri sa ia cu ei oricat de multe lucruri frumoase de acolo in Romania ca si amintiri si ca atunci cand le va fi dor trebuie doar sa si le reaminteasca.
    * O alta varianta ar fi sa mergeti cu ei prin oras cu o camera foto si sa-i lasati sa fotografieze ce doresc sa-si aminteasca dupa ce vor pleca. Le pot vedea oricand la intoarcerea in tara sau se pot developa sa isi faca un panou mare cu poze pentru camera lor.
    * Invata-i sa isi ia ramas bun si sa multumeasca celor care au avut un rol important in viata lor acolo. Copiii vor vedea poate util sa faca asta doar cu prietenii sau colegii, dar trebuiesc invatati sa mearga si la profesori, invatatorii de scoala duminicala, persoane care au ajutat cu supravegherea lor , persoanele de la biserica, vecini etc.
    * Stabileste cateva reguli despre plecare de tipul: Cine poate tine pasapoartele si biletele, nu se paraseste grupul neanuntati, ce se poate face in timpul calatoriei (citit, juca jocuri), de ce bagaje au grija fiecare, li se explica de ce nu trebuie sa le lase nesupravegheate (se pot fura, oamenii pot crede ca sunt suspecte), cei mari pot avea cate un frate mai mic in grija, etc

     

    Dana V


    Sentimentul pierderii

    Pentru copiii născuți sau mutați de mici în altă cultură, lucrurile sunt mai simple, este mai ușor ca aceștia să se adapteze și să se integreze. Unii poate nici nu au ajuns să cunoască o altă lume decât câmpul de misiune. 
    Pentru cei de o vârstă mai mare lucrurile stau diferit. Sentimentul de pierdere a locurilor, lucrurilor și persoanelor familiare poate fi acut, poate crea crize și probleme emoționale. 
    Iată cum explică această pierdere niște specialiști:

    "Doar cu un zbor de avion de câteva ore, toată lumea pe care a cunoscut-o un copil de misionar poate muri. Fiecare loc important în care a fost, fiecare copac în care a urcat, fiecare animăluț pe care l-a avut, și, practic, fiecare prieten apropiat, toate dispar odată cu închiderea ușii avionului. Locurile și mirosurile cunoscute, valurile de oameni care merg pe trotuare, mașinile care claxonează când treci străzile locului natal, reclamele de la magazine scrise în limba locală, tot ceea ce el simte atât de familiar și " acasă" se topește într-o clipă.  Un copil de misionar nu pierde doar un singur lucru cândva ci pierde totul dintr-o dată. Și nu există "înmormântări", nu există timp și spațiu pentru a plânge pierderile pentru că mâine vor fi în Bangkok, poimâine în alte patru locuri interesante ... "
    David C. Pollock și Ruth E. Van Reken , Copii din a treia cultură : Crescând în alte lumi


    Mandla, copil de misionar  "Cred că întreaga situație a unui copil misionar poate fi rai sau iad. Atâta timp cât copiii sunt mutați în străinătate la o vârstă fragedă, vor fi bine. Cred că este mai greu pentru copiii mai mari. "

    O adolescentă descrie amănunțit ce a trăit ea după mutarea cu familia în misiune în Guatemala:
    Este greu de imaginat cum e să pierzi totul. Cred că știm că ar fi greu , dar nu înțelegem pe deplin decât atunci când trecem prin asta. Cred că unul dintre cele mai grele lucruri cu care se confruntă copiii misionarilor este că nimeni nu înțelege cu adevarat prin ce trecem. Oamenii nu înțeleg cum e să renunți la toată viața ta ci îți cer să fii întotdeauna mulțumitor pentru ceea ce ești și trăiești. 
    Unul dintre lucrurile cu care mă confrunt este că oamenii îmi spun că  vor fi acolo dacă am vreodată nevoie să vorbesc. Dar apoi îmi dau aceleași răspunsuri-clișeu precum că "totul va fi bine " și  "o să câștigi o experiență" sau că "știm cum e că și noi am trecut prin așa ceva." Pot să vă spun că m-am mutat în total de unsprezece ori în viața mea. Credeam că știu cum este. Am crezut că mutarea într-o altă țară nu va fi diferită. Dar niciodată nu m-am înșelat mai mult. 
    Pur și simplu mintea nu poate concepe. Să ai totul într-o zi, și să pierzi totul în următoarea.
    Imaginați-vă că treceți prin ce trecem noi- ai petrecut ultimele două săptămâni vânzând tot și spunând la revedere. Ți-ai luat rămas bun de la prietenii pe care i-ai cunoscut încă de la grădiniță, de la bunica și bunicul, mătuși, unchi, veri.. De la biserica în care ai învățat să ai o pasiune pentru Isus, de la școala în care ți-ai făcut atât de multe amintiri, de la patul care ți-a ținut de cald și de la condițiile care ți-au dat siguranță, de la bicicletele pe care ai mers înainte de a putea conduce, de la câinele pentru care ți-ai implorat părinții să-l ai și apoi l-ai privit cum crește de pe când era cățeluș, de la vecinii cu care ai prins licurici în serile calde de vară, de la canapeaua pe care ai vărsat lac de unghii, de la toate jucăriile din copilărie cu care te-ai jucat ore întregi pe podea, de la vaza despre care nu i-ai spus mamei că ai ciobit-o,  de la trofeele câștigate la fotbal , de la cărțile preferate cu care ai trăit atât de multe aventuri, de la masa la care ați mâncaet așa multe zile, de la toate. S-au dus definitiv. 

    Cu lacrimi pe obraz spui la revedere casei în care ai crescut și îi îmbrățișezi pe cei dragi pentru ultima dată , nu știi când îi vei vedea din nou. Pleci apoi doar cu familia și cu ceea ce poate încăpea într-o valiză de 30 kg și un bagaj de mână. 
    Scriu aceste lucruri pentru că un alt copil de misionar a scris pe Facebook despre tristețea pe care i-a provocat-o despărțirea de țara natală. Cineva a comentat că va fi bine, să fie puternică pentru că într-o zi va fi mulțumitoare pentru experiența ei. Oamenii nu înțeleg că avem nevoie câteodată doar să plângem. La urma urmei, tocmai am trecut printr-o mare pierdere. Când pierzi pe cineva iubit, nu vrei să auzi doar că o să treci peste asta. Ai nevoie de cineva să plângă împreună cu tine și să se roage pentru tine. 

    Acum știu că, chiar dacă pierdem multe venind în misiune, câștigăm chiar mai mult, dar din afară se văd numai lucrurile pe care le-am câștigat, nu ceea ce am avut de lăsat în urmă pentru a obține acea experiență. Nu este deloc ușor. Este cel mai greu  lucru pe care l-am scris vreodată . Am procesat aceste sentimente aproximativ doi ani, e ca și cum Dumnezeu m-a învățat o lecție și sincer, nu cred că am terminat complet cu acest subiect, pentru că nu am cu adevărat un răspuns. Este un subiect delicat, nu vreau să calc pe nimeni pe bătături, și nu vreau să mă plâng , pentru că îmi place foarte mult să fiu un copil misionar. Ideea din acest articol nu este să vă spun cât de groaznic e, pentru că, , chiar și în momentele grele , nu mi-aș schimba viața pe care o am pentru nimic în lume (și pun pariu că majoritatea copiilor misionari ar fi de acord cu mine). Dar ceea ce vreau este doar să comunic că noi copiii de misionari avem nevoie de tine. Amintiți-vă de misionari și de copiii lor. Rugați-vă pentru ei. Vorbește cu ei. Lasă-i să știe că ești acolo să îi asculți fără să-i judeci, fără răspunsuri tipice, doar cu dragoste.
    Addisyn
    Sunt a 3lea copil al unei familii adoptive mari, multi-rasiale. Dumnezeu a chemat familia mea să slujească în misiune în Guatemala
    sursa: Feelings on the Field- http://lifeasamissionarykid.blogspot.in/

     

    Singurătate:

    " Mă rog ca nici un misionar să nu fie niciodată la fel de singur cum am fost  eu" . Lottie Moon
    Un alt lucru care se confruntă copiii de misionari pe teren, mai ales cei mai mari, este singurătatea. Nu este deloc simplu să fii diferit ori să fii considerat o ciudățenie pentru cei din jur. Mai ales la vârsta când atunci îți formezi identitatea ta ca individ. 

    Poate copiii de misionari doar ce au lăsat veri, colegi și prieteni de o viață. Poate cultura sau limba diferită nu le permite încă să facă legături. Ei tânjesc după prieteni de vârsta lor care să îi înțeleagă. Da, ei se pot juca și discuta cu copiii localnici, dar cultura este încă foarte diferită. Ei nu pot împărtăși pe deplin totul cu prietenii lor localnici, din cauza barierei culturale de acolo. Trebuie să vorbească despre lucruri pe care prietenii lor le înțeleg ca de exemplu despre porci, grădini, mersul pe jos pe cărările de munte etc. Acești noi prieteni, probabil, nu ar înțelege sau chiar nu ar fi interesați de o discuție despre o carte bună pe care tocmai ai terminat-o de citit. Din acest motiv, frații devin foarte apropiați pe câmpurile de misiune, deoarece frații sunt singurii prieteni pe care îi au și care îi înțeleg cu adevărat.

    Jessy, misionară în Kenia cu soțul și 2 copii
    http://joyunspeakableinkenya.blogspot.in/

    Pentru o lungă perioadă de timp am fost foarte supărată pe toți " prietenii " mei din țară despre care am simțit că nu le pasă de mine. Au trecut doi ani de la plecarea mea și nu am primit nici un rând de la ei. Am crescut plină de resentimente pe adolescenții care veneau în vizită la familia noastră în misiuni scurte, pentru că relaționam timp de două săptămâni, apoi ei plecau și nu se sinchiseau să se uite înapoi.  A trebuit să-mi aduc aminte mereu că Dumnezeu aduce oameni în viața noastră pentru un anumit sezon și că trebuie să-i iubim pur și simplu nu să ne oprim doar pentru că nu va fi acolo pentru totdeauna. Hannah


    Șoc cultural

    O lume total diferită de a lor, cu condiții de viață diferite, probleme diferite, limbă, obiceiuri diferite poate crea șoc copiilor de misionari. 
    Posibile semne: frici, frustrare, dor de casă, vor să fie doar cu părinții, cu cei din cultura lor, sentiment de singurătate, de tristețe, dificultăți de concentrare, se simt ciudați, le este greu să creeze legături. Unii copii vor fi foarte critici asupra a ceea ce văd în jur, vor fi nemulțumiți, alții se vor simți copleșiți. 

    Cei mici pot arăta disconfort, pot avea somn neliniștit, coșmaruri, pot refuza mâncarea care nu are gust ca cea cu care sunt obișnuiți. Fetița de 4 ani a unor prieteni misionari nu a mai vorbit câteva săptămâni la întoarcerea din țara natală pentru o pauză de 6 luni. 

    În încercarea de a empatiza cu cei din jur care trec prin greutăți și abuzuri, unii vor avea simtome de adevărate traume. 

    Uneori mă simt neputincioasă când mă uit la lumea din jurul meu. Oriunde mă uit acolo sunt oameni care trăiesc drame, cum ar fi Rosa, și nu are sens pentru mine. 
    De ce viața ei trebuie să fie așa? De ce trebuie să trăiască în violență. De ce ea nu are nimic de mâncare acasă? De ce nu poate să meargă la școală? De ce toți cei 12 frați ai ei trăiesc într-o singură cameră? De ce nu poate fi și ea un copil normal? Nu-i corect... 
    Tot ce-ar putea veni ca răspuns la întrebările acestea pare așa de ciudat. Este simplu să spun că Dumnezeu este bun pentru cineva a cărui viață totul e destul de bine. Dar pentru cineva care nu are absolut nimic bun în viața ei? Cum sună să spun asta unui copil fără nici o speranță, pentru cineva care este numită "paduche" de către comunitatea din jurul ei?
    Addysin

    Katie scrie, "Nu-mi plăcea să fiu unul dintre cei doi copii albi bogați din cartier."


    Probleme de identitate și de apartenență

    Eu sunt copil de aici din India! protesta cu vehemență în hindi, un băiețel de numai 5-6 ani, la râsetele unei cete de localnici opriți curioși pe stradă. Deși el chiar acolo se născuse și nu mai știa o altă casă, pielea lui deschisă la culoare moștenită de la mama europeancă, ochii frumoși și ușor alungiți la fel ca ai tatălui coreean, toate acestea comunicau altceva oamenilor cu pielea ciocolatie. Mai încolo, prietena lui blondă cu ochi verzi, și ea copil de misionar, nu se mai vedea din mijlocul mulțimii care se îmbulzea să-i atingă pielea sau părul pentru că nu mai văzuseră așa ceva. 

    Vorbesc și gândesc în 6-7 limbi, nu mă simt acasă niciunde, și totuși mă simt bine peste tot. Cred că următoarea mea mutare va fi în Brazilia. Îmi place limba, e plin de oameni de tot felul, vremea e bună. Vom vedea . Sau poate voi merge în Islanda , pentru a mă conecta cu rădăcinile mele de Viking. Joel

    Jenny reflectă, A fost o provocare cu această identitate duală de a avea aspecte ale culturii mele americane dar și din cultura din El Salvador. Nu știu exact unde mi-e locul pentru că văd lucrurile altfel. Nu mă potrivesc cu adevărat cu ceilalți copii "albi", dar pentru că eu nu sunt `Latino, nu mă potrivesc nici cu copiii latini, chiar dacă împărtășesc atât de mult dintre aspectele lor culturale. Deci, această lipsă a unui loc de aparteneță este o comoară, dar, de asemenea, o provocare în a-mi afla identitatea.

    M-am mutat înapoi "acasă" în America și nimeni nu mă înțelege. Dar este atât de bine să știu că , deși nu mă mai simt americancă și nici estonă , sunt pe viață un copil din a 3a cultură. Elizabeth

    Mă simt de multe ori confuz cu privire la definiția mea de identitate și de culturală- naționalitate. M-am născut în New York , ne-am mutat în California, la vârsta de 3 ani , și am plecat în Filipine, la vârsta de 6 ani (am fost în Filipine până în ziua de azi). M-am simțit întotdeauna deplasat pentru că mă consider atât american cât și filipinez . Joy

    În timpul uneia dintre pauze la un examen, am întrebat pe unul dintre copii de unde este. A chicotit și a clătinat din cap. Apoi m-a privit și mi-a spus: " Nu știu . " A continuat să-mi povestească despre cum a trăit în patru țări diferite, dar că nu a rămas într-un singur loc suficient de mult timp pentru ca să se simtă acasă. Cred că viata lui este ca a o mulțime de copii misionari. Suntem blocați între diferite țări și culturi, iar noi nu facem parte din nici una dintre ele .
    În unele privințe, a nu ști de unde sunt sau unde mi-e locul este atât de greu pentru mine. Este acasă, în Guatemala sau Texas sau Indiana sau Illinois sau Pennsylvania sau una dintre multe alte locuri în care am locuit? Este acasă un loc sau un sentiment? Este acasă acolo unde este familia mea? E acolo unde inima mea este? Să fiu sinceră, nu am un răspuns. Sunt fără adăpost, atât în sens fizic ( familia noastră nu deține în proprietate nici o casă ) cât și sentimental. Dar pe de altă parte, acest sentiment că nu aparțin de niciunde, m-a făcut să mă agaț tot mai mult de Salvatorul meu. Chiar dacă nu pot avea poate o casă aici pe pământ, eu sunt un cetățean al Cerului , și știu că există un loc care mă așteptă pregătit pentru mine.
    Am ajuns să realizez că, în calitate de creștin, eu nici nu ar trebui să simt ca și cum aș aparține unui loc,  pentru că eu nu fac parte de nicăieri, pe acest pământ.  Acest loc este doar temporar. Nu ar trebui să ne simțim nici confortabil, pentru că în clipa în care începi să te simțiți în siguranță, începi să ai încredere în securitatea ta în loc să depinzi de Dumnezeu. Când ne simțim confortabil pierdem și acel sentiment de urgență pentru a-i găsi pe cei pierduți și a-i ajuta pe cei în suferință.

    Addisyn

    Întrebarea  "De unde ești?" poate fi, uneori, dureroasă pentru copiii de misionari.  Ca răspuns trebuie să spui o întreagă poveste, nu doar să denumești un loc. Copiii de misionari nu se simt întordeauna confortabili să împărtășească povestea lor cu persoana care-i întreabă. Întrebarea stârnește, de asemenea, un pic de durere și de confuzie asupra apartenenței. 
    Copiii de misionari  nu sunt în măsură să-și satisfacă nevoia psihologică de a fi înrădăcinați într-o comunitate de persoane similare cu ei înșiși. Dorința de a aparține și sentimentul dureros de a nu aparține sunt mereu prezente. Un prieten copil de misionari a descris trăirile sale ca pe un "sentiment de a fi gol în biserică, duminica dimineața." Downie făcea referire la fenomenul ca "făcând parte din și totuși fiind înafară." Acești copii explică cu ușurință  folosind metafore că trăiesc într-o "zonă crepusculară" sau că funcționează la "marginile" unei societăți în care nu se simt în întregime acasă.  

    Copiii de a 3a cultură: copiii fără patrie. Autori: John and Diane Larsen

    Psihologul John Larsen a lucrat 29  de ani la Centru Creștin de Consiliere Midwest din Kansas, Missouri. 

     

    Probleme de readaptare în țara natală

    La întoarcerea în țară copiii își întâlnesc rudele din fotografii și o mulțime de oameni din biserici, care sunt fericiți să-i vadă, dar care se așteaptă de multe ori ca ei să cunoască "regulile" culturale și sociale ale țării lor. Și apoi este școala și biserica, care sunt de multe ori atât de diferite. Copiii de misionari știu că, la întorcere, intră într-un nou teritoriu, o nouă cultură în care nu pot pătrunde mereu cu ușurință. "Cred că revenirea în SUA a fost cel mai greu lucru", scrie Jenny.

    Comportamentele și atitudinile cu care sunt familiarizați, sunt dintr-o dată "străine" și chiar inacceptabile. Katie scrie: "Îmi place să stau ghemuită jos în loc de stau  pe un scaun. Nu-mi place să port haine strâmte sau ceva care arată pielea prea mult pentru că nimeni dintre cei cu care am crescut nu a făcut asta. Mi s-a spus o dată că nu știu să privesc oamenii în ochi, atunci când vorbesc cu cei mai învârstă, dar în țara unde am crescut asta nu era permis. "

    M-am născut în America și am locuit acolo timp de 16 ani, până când m-am mutat în Germania . Am trăit în Germania doar un an și jumătate, așa că nu știu dacă mă pot numi cu adevărat  un copil din a 3a cultură, dar eu încă mă mai simt ca unul . Mutarea înapoi la America a fost mult mai greu decât  deplasarea în Germania . Nu credeam că va fi, dar cu siguranță a fost . A fi expuși la viața internațională îți deschide așa de mult mintea. E o nebunie!  Beka


    Sunt fiul unui indian dar m-am născut în Zambia. Ne-am mutat în Franța, când aveam 4 ani. Am îndurat acolo tot felul de hărțuiri și nu mi-am făcut nici un prieten. După aproape trei ani, a trebuit să părăsim acesată țară și toată familia a plecat în Azerbaidjan pentru 5 ani apoi în Bahrain, unde părinții mei au decis să mă înscrie la o școală indiană, în încercarea de a mă pune în contact cu cultura și limba mea (nu vorbeam hindi). Apoi ne-am mutat în India, care s-a dovedit a fi cea mai rea experienta din viata mea. Am urât de la început pe toată lumea din India. Ei nu m-au acceptat și nu am putut să-i accept. Mă lupt pentru a face față la sistemul universitar indian, eu care am studiat în sistemului american în cea mai mare parte a școlarizării mele. M-am înstrăinat de cei mai mulți indieni și interacționez numai cu minoritatea de studenți internaționali de la Universitatea mea. Ankit Nair


    Din păcate, mulți copii de a 3a cultură subestimează și devalorizează abilitățile lor cele mai remarcabile.  Ei au avut experiențe extraordinare de viață, care pot lucra pentru sau împotriva lor. 


    Probleme de credință 

    Deși alegerile copiilor de a 3a cultură variază foarte mult în ceea ce privește călătoriile lor de credință, ei pot fi sortați în trei grupe: 
    Nu este surprinzator, că mulți calcă pe urmele părinților lor alegând serviciului misionar sau o altă formă de slujire creștină. 
    Un al doilea grup devine înstrăinat de Dumnezeu și de părinți. Cei din acest grup, care constituie un segment mare, trăiesc viața lor plină de amărăciune asupra experienței de copii de misionari (fac asta mai ales copiii care au fost neglijați din cauza lucrării sau au crescut depărtați de părinți cu rudele rămase în țară sau în școli cu internat). 
    Al treilea segment este format din cei cu "credință ambivalentă" 

    John and Diane Larsen 

     

    Dificultatea de a-și face prieteni

    Limba, diferențele culturale, schimbările frecvente de locație, fac dificilă relaționarea acestor copii cu alte persoane de vârsta lor și uneori problemele predomină când ajung adulți. 

    După ce am părăsit prietenii mei de peste mări și țări, mi-am mai făcut niște cunoștințe de-a lungul anilor , dar pentru că timpul petrecut cu ei este foarte limitat , nu este niciodată același nivel de prietenie cu ei ca acela pe care l-am avut cu prietenii mai vechi . Într-o anumită măsură, acest lucru se poate întâmpla oriunde , deoarece odată ce îți începi cariera, pur și simplu ai mai puțin timp pentru a petrece cu prietenii tăi din cauza programului de lucru , sau din cauza deplasărilor , căsătoriei etc. Cea mai mare diferență constă însă în a nu avea amintiri sau experiențe comune. În cazul în care conversația este despre ceva sau cineva despre care nu ai auzit niciodata, interesul dispare în mod natural , deoarece pur și simplu nu te poți identifica cu ei.
    În plus, dacă nu ai mai experimentat niciodată o altă cultură, nu te poți identifica cu luptele sau sentimentele asociate cu asta. Acest lucru previne prieteniile să crească și să se aprofundeze, și duce la "relații de suprafață." Dacă de-a lungul timpului , ai tot fost "dezrădăcinat" și cu forța " replantat" în altă parte, din cauza unor circumstanțe, începe sa devină dificil să stabilești noi relații și există o tendință puternică de a te retrage definitiv și deconecta de la situatii sociale . Pur și simplu obosești să investești timp și energie în oameni cu care ai puține în comun sau cu care nu te poți identifica și cu care niciodată nu va fi probabil destul timp pentru a construi o prietenie semnificativă de termen lung. Din această cauză eu încă mă simt foarte deconectat de ambele: de oameni și de biserici . 

    Greg http://www.gregdonner.org/

    Oamenii mă întreabă mereu despre prietenii mei de aici... Să fiu sinceră, pentru mult timp după ce ne-am mutat aici, să-mi fac prieteni a fost foarte greu pentru mine. Este atât de greu să-ți găsești prieteni atunci când toată lumea din jurul tău este atât de diferită de tine, și nu se vorbește aceeași limbă. E chiar mai greu  să vezi că prietenii tăi de acasă se distrează și s-au depărtat de tine, te-au uitat complet. Asta m-a făcut să mă simt singură și tristă de cealaltă parte a lumii. Cu toate acestea, în realitate a fost o binecuvântare, pentru că m-a forțat să ies din zona mea de confort și m-a împins să-mi găsesc noi prieteni pentru care acum sunt atât de recunoscătoare.

    Cred că oamenii care nu au trăit în străinătate nu înțeleg cu adevărat acest lucru. Ei cred că viețile noastre sunt distractive și că facem lucruri interesante tot timpul, că e ca o vacanță care nu se mai termină, dar realitatea nu este de obicei asta. Uneori, lucrurile devin dificile, și te fac să te întrebi ce oare ai gândit când ai fost de acord să te muți aici. Ți-e dor de țara și de prietenii tăi, de casa ta, de mâncarea, și  de tot ceea ce te făcea să te simți confortabil. Uneori, vrei doar să poți să comunici cu cei din jur, cu prietenii tăi, dar ei vorbesc o limbă diferită. Uneori îți dorești să ieși din casă fără să simți mereu stresul de a nu avea întotdeauna condiții de siguranță, sau vrei doar un duș fierbinte. Uneori, vrei doar să plângi, întrebându-te ce s-a întâmplat cu viața ta ... Addisyn, Out of Your zone

     

    Instabilitate în viața de adult de mai târziu

    (greutatea de a se se ancora într-un loc sau într-o relație)


    Acest lucru se întâmplă mai ales celor care au crescut în multe culturi, care au experimentat schimbări dese de locuri. 

    Sunt un  Copil din cultura a 3a și tocmai m-am mutat înapoi în Finlanda (unde m-am născut ), după ce am trăit în mai multe țări în timpul adolescenței . Mă lupt cu sentimente amestecate serios și o mare parte din mine vrea doar să fugă de aici. Sentimentul de a fi blocat aici mă deranjează constant și mă simt ca și cum singurul lucru pe care chiar vreau să îl fac este să merg la aeroport și  să iau primul avion care pleacă de aici. Tom

     


     

    © 2015 Resurse pentru misiune