Intoarcerea acasa

    Cum sa lasi in urma lucruri dificile


     

    După părerea multor misionari cu experienţă şi autori de cărţi în domeniu, lucrurile dificile care se întâmplă în misiune ocupă printre primele locuri la cauzele care produc plecarea mai timpurie sau abandonul câmpului de misiune.

    Ele pot fi de la simple conflicte între lucrători, până la situaţii grele şi traumatizante prin care misionarii au trebuit să treacă (atacuri, accidente, boli, persecuţie, război şi tulburări politice locale, depresie, abuz sexual, răpire, ameninţări etc)

     

     

    De ce se produc conflicte în misiune:

     

    *suntem totuşi oameni cu probleme şi neajunsuri, Domnul încă lucrează în noi chiar dacă suntem misionari. Este mereu loc de mai bine.

    *diferenţele culturale produc multe conflicte şi deseori sunt doar neînţelegeri produse de un mod diferit de a gândi şi acţiona în anumite situaţii

    *unii lucrători nu au abilităţi de a rezolva conflicte într-un mod corect, creştinesc (lipsă de ucenicie, tineri în credinţă, probleme de caracter)

    *surmenaj, lipsa unui timp adecvat de odihnă şi a unui timp de calitate cu Domnul

    *unele conflicte au o pronunţată componentă spirituală, Satan ştie că împreună misionarii pot face lucruri grozave pentru Împărăţia duşmanului său (Domnul) şi atunci luptă din răsputeri să îi învrăjbească unul împotriva altuia. El poate manipula situaţii concrete sau planta gânduri şi sentimente diverse în noi (gelozie pentru reuşită sau lucrarea altuia, neîncredere, sentimente de superioritate/inferioritate, bănuieli nefondate etc)

    *unele conflicte vin dinafara echipei de misiune, de la oameni care nu înţeleg sau nu sunt de acord cu ceea ce credem sau facem (persecuţie religioasă) şi asta nu putem evita

     

    De ce se întâmplă lucruri rele misionarilor?

    Este acelaşi lucru cu a întreba de ce se întâmplă lucruri rele creştinilor? De ce îngăduie Domnul aşa ceva? Cu toţii ştim că prima venire a lui Hristos ne-a adus darul preţios al mântuirii celor care îl primesc, dar nu şi victoria totală asupra răului, asupra lui Satan, care este promisă la a două Să venire. Isus însuşi a suferit multe de la familia, neamul lui, de la cei care ar fi trebuit să Îl aştepte, să îl vadă ca Mesia. A suferit chiar moartea fără vină, ceva de neimaginat.
    În Ioan cap 15-16 Isus vorbeşte celor care îl urmau despre ura şi persecuţia care îi aşteaptă, împletite cu atât de multe lucruri bune care vor veni din acest nou statul al lor. Şi încheie cu memorabilă frază “În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33 . Şi apostolii, şi creştinii de atunci sau cei de azi trec prin diverse greutăţi, nimeni nu este scutit de probleme, conflicte, traume sau moarte în final.

    Noi tindem să spunem că ar trebui ca misionari să fim protejaţi de Domnul, ne-am dori că El să nu permită să ni se întâmple lucruri rele. Şi unele sunt adevărate tragedii: Anul trecut o misionară şi-a pierdut soţul şi cei doi copii adolescenţi, omorâţi de rebeli chiar în casă lor, în ţara musulmană în care misionau. Două misionare şi-au petrecut întreagă viaţă traducând biblia în limba unui trib şi au sfârşit murind într-un atentat pe un aeroport. Un grup de tâlhari a luat cu asalt un orfelinat creştin din Africa condus de misionari străini; au violat mama şi au omorât cu sânge rece tatăl a 3 copii, chiar în faţă lor. Cunosc mai mulţi colegi misionari care au fost nevoiţi să renunţe la slujirea lor transculturală datorită unor boli grave. Şi aceste cazuri actuale pot continua pe mai multe pagini.

    Lucrurile rele care se întâmplă misionarilor produc în mod natural dezamăgire, teamă, nesiguranţă, ruperea relaţiilor, depresii, traume şi implicit dorinţa de a pleca din lucrare, uneori chiar închiderea lucrărilor şi afectarea celor pe care îi slujeau. Există şi cazuri când cel afectat alege şi căi mai puţin creştineşti de ieşire din situaţie: lepădarea de Dumnezeu, refugiul în alcool, droguri, sinucidere etc.

     

    Lucruri mai puţin bune li s-au întâmplat şi misionarilor biblici:

    Pavel şi Barnaba au trăit lucruri bune în misiunile lor, dar, de asemenea, lucruri dificile. Luca a înregistrat în Fapte unele dintre aceste lucruri dificile, chiar alături de lucrurile bune. 

    - În timp ce cei doi erau în Perga (în Pamfilia), Ioan Marcu, vărul lui Barnaba, s-a despărţit de ei că să se întoarcă în ţară să natală (Fapte 13:13), înainte de a pleca spre Antiohia (în Pisidia). Din moment ce mărimea echipei lor a scăzut brusc, Pavel şi Barnaba, probabil s-au simţit suprasolicitaţi şi abandonaţi, iar mai târziu au avut unele probleme de relaţionare din cauza acestui lucru. Pavel a trecut cu greu peste asta. (A ales chiar să se despartă de Barnaba în a doua călătorie misionară. )
    - Încă umpluţi cu Duhul Sfânt, când au fost deportaţi din Antiohia (în Pisidia), au scuturat praful de pe picioare în semn de protest şi au continuat misiunea în Iconia (Fapte 13: 50-52). Pavel şi Barnaba au cunoscut durerea de a fi respinşi chiar de cei cărora veniseră să le slujească.
    - În Iconia au aflat despre un complot pentru a le face rău, aşa că au fugit la Listra (Fapte 14: 5-6). Pavel şi Barnaba au experimentat pericol, teamă şi evacuare.
    - În Listra Pavel a fost aproape ucis cu pietre, târât afară din cetate, şi abandonat să moară (Fapte 14:19).

    Este posibil să fi trecut şi tu prin "Antiohia", "Perga," "Iconia," sau "Listra" ta. Ia-ţi un timp să te uiţi la formularul de mai jos dacă ai trăit acele vremuri dificile notate acolo. Pavel a scris cu multe detalii despre acestea în 2 Corinteni 11: 23-28. Bifează ceea ce ai experimentat. Apoi, pe liniile goale de la sfârşitul listei lui Pavel, adaugă alte situaţii grele pe care le-ai experimentat.

    O surmenaj, oboseală / burn out
    O ai fost în închisoare/ privat de libertate
    O în pericol de moarte/ ameninţat cu moartea
    O bătut/ împroşcat cu pietre/ supus la violente fizice
    O naufragiat / plutind în derivă pe mare/ victima unui accident
    O constant în mişcare / călătorii/ privat de siguranţă unui domiciliu sigur
    O În pericol pe râuri/ în timpul deplasărilor în lucrare
    O În pericol de a fi atactat de bandiţi/ de persoane ostile
    O În pericol de la conaţionalii tăi / de la cei apropiaţi
    O În pericol din partea celor nemantuiti
    O În pericol într-o localitate anume / într-o ţară anume
    O În pericol pe mare / în pustiu / trăind în teamă şi nesiguranţă
    O În pericol datorat unor fraţi mincinoşi/ unor colegi de lucrare sau creştini
    O privare de somn / de mâncare/ de apă/ haine sau de alte condiţii esenţiale de viaţă
    O presiune şi grijă permanentă datorată lucrării/ stres

    O ________________________________________________

    O ________________________________________________

    O ________________________________________________

    O ________________________________________________

    O ________________________________________________

    O ________________________________________________

    Uneori este dificil emoţional de încheiat un capitol şi lăsa astfel de lucruri în urmă, dar este posibil. Pavel a făcut acest lucru în momentul când i-a scris lui Timotei. Pavel a descris viaţă lui cu scop, credinţă, răbdare, dragoste, persecuţii şi suferinţe toate într-o singură propoziţie- bine şi rău deopotrivă. De fapt, el a menţionat în mod specific dificultăţile pe care le-a îndurat "în Antiohia, Iconia şi Listra" (2 Timotei 3: 10-11) că apoi să încheie prin a spune, "Dar Domnul m-a izbăvit din toate."

    Fă-ţi timp pentru a merge înapoi a doua oară prin lista lui Pavel, precum şi prin cele pe care le-ai adăugat. Verifică dintre ele care încă te deranjează sau dacă ceva de acolo te provoacă chiar să pleci din lucrare. Este un moment bun să faci o închidere a lor înainte de a părăsi câmpul de misiune. Dacă nu o faci acum, acestea pot să te urmărească în următorul capitol din viaţă ta şi devin pietre de poticnire acolo. Du-te înapoi la cercurile pe care le-ai bifat şi încearcă să răspunzi la întrebările de mai jos.

    Cum au dus aceste lucruri dificile la o creştere în viaţă ta?

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    Cum a folosit Dumnezeu dificultăţile din viaţă ta?

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    Cum te-au ajutat colegii tăi, alţi misionari să creşti în acele vremuri dificile?

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    Cum aceste circumstanţe dificile se potrivesc cu restul poveştii tale de viaţă, cu capitolele anterioare din viaţă ta?

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________


    Cum vezi pe Dumnezeu folosind aceste experienţe dificile că să facă trecerea la următorul capitol din viaţă ta?

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

    ______________________________________________________

     

    Ce mai poţi să faci când treci prin lucruri dificile:

     

    *nu lua decizii cu privire la plecarea ta din misiune când eşti supărat, şocat, când doar ce ţi s-a întâplat ceva. Aşteaptă un timp, stai cu Domnul, revino apoi şi încercă să vezi soluţiile şi rezolvarea când te-ai mai liniştit.

    *dacă stă în puterea ta şi problemele tale vin dintr-un conflict sau dintr-o relaţie ruptă, fă tot posibilul să ai o discuţie cu cei implicaţi şi să laşi lucrurile în ordine (Rom 12:18 Dacă este cu putinţă, întrucît atîrnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. )

    *iartă şi uneori este o soluţie să ceri iertare când şi alţii se simt lezaţi, chiar dacă tu nu consideri că ai greşit. Gladys Staines, o misionară australianca, a putut ierta chiar pe ucigaşii soţului şi celor doi fii ai săi, omorâţi în India în 1999. Gestul ei, făcut şi în public a adus mai mult serviciu misiunii şi lui Dumnzeu decât toţi anii lor de slujire în acea ţară idolatră. Zile în şir presă locală a vorbit despre un astfel de gest nemaiîntâlnit. Ea a găsit puterea să rămână să misioneze în India şi în 2005 a primit premiul Padma Shri pentru contribuţie în asistenţă socială din partea Guvernului Indiei.

    *găseşte-ţi puterea de a depăşi situaţia în Domnul. El nu a intenţionat că acel rău să ţi se întâmple, El nu se schimbă niciodată, este mereu bun, iubitor, atotputernic. El are totul în control chiar dacă tu pari să nu mai ai nici un control şi nu mai vezi nici o ieşire din situaţie.

    *Vezi partea bună a situaţiilor rele ca în exemplul de mai sus: ce ai învăţat, cum te-au ajutat să creşti, ce vrea Domnul să îţi spună sau să corecteze prin ele, ce vrea să te înveţe despre caracterul Lui?

    *cere ajutorul cuiva să treci cu bine peste situaţie- în funcţie de problema poate fi un mentor, o persoană în care ai încredere şi care îţi poate da sfaturi bune, un consilier, un mediator de conflicte, un psiholog sau alt specialist în caz de traume majore

    *dacă consideri că ieşirea din situaţie este doar plecarea ta de pe câmpul de misiune sau din locaţia respectivă, fii sigur că această este voia lui Dumnezeu şi nu o soluţie personală. După cum aflăm din Biblie, au fost timpuri când apostolii au părăsit o locaţie periculoasă şi asta le-a adus siguranţă, continuarea lucrării în altă locaţie sau în altă formă ori în altă perioadă, dar au fost şi momente când au rămas chiar dacă au plătit asta cu viaţa. Oricum orice plecare prematură din misiune atrage după sine multe sentimente contradictorii şi problema în sine nu se încheie doar cu asta. Vezi şi articolul ... Despre plecarea prematură din misiune


     

    C. era un tânăr, misionar transcultural de 5 ani. Fiind un bun evanghelist, darurile lui erau repede observate şi dădeau rezultate. A slujit în mai multe echipe şi în mai multe locaţii dar mereu şi-a încheiat angajamentele prematur şi a plecat rănit. Dacă îl întrebai despre experienţele vechi, acuza mereu pe alţii şi nu vedea nimic greşit în modul în care el a procedat.
    La primul conflict mai serios în nouă lui echipă, C. şi-a manifestat dorinţa de a pleca. Era dezamăgit profund şi se gândea nu doar să schimbe locaţia ci de data asta chiar să abandoneze cariera lui de misionar transcultural. Agenţia de trimitere a trecut cu el printr-un timp de evaluare şi de rugăciune înainte de decizia finală. A fost încurajat să facă şi ceva ce nu mai făcuse până atunci: să meargă la colegii cu care a avut conflictul şi să discute deschis ce l-a rănit, să se despartă de ei în termeni buni. C. a discutat şi a aflat că în mare parte cearta fusese produsă de o neînţelegere şi de o necunoaştere bună a limbii de comunicare şi nu din ceva intenţionat. Chiar nimeni nu îşi dorea că el să plece şi îl apreciau mult.
    Domnul l-a cercetat pe C. să vadă că problema era de fapt modul în care el rezolva (de fapt nu rezolva) conflictele. A hotărât să ierte, să nu mai ia totul personal, să nu mai lase lucrurile care l-au rănit să rămână neclare şi să rupă relaţiile. Nu doar că nu a plecat atunci dar a continuat să rămână în misiune încă 20 de ani şi în prezent predă despre Team building şi Rezolvare de Conflicte în multe şcoli creştine.

     

    Autor Dana V


     

     

    © 2015 Resurse pentru misiune