SPRE MISIUNE

    In fata chemarii


    545987 289527271130091 402371269 nSlujirea creştină eficientă cere atât hotărâre, cât şi consacrare. În spatele ei stă chemarea lui Dumnezeu care este mandatul oricărei slujiri, şi pe care numai El ni-l poate da. Chemarea iniţială şi creşterea convingerii că Dumnezeu ne-a chemat, şi că El ne va echipa pentru slujirea Lui, reprezintă temelia eforturilor ulterioare. De fapt, aceasta este ceea ce ne întăreşte şi ne susţine când drumul devine anevoios. Această broşură încearcă să parcurgă drumul de la chemarea iniţială a lui Dumnezeu pentru o slujire specială, până la dezvoltarea ei în anii care urmează. Totdeauna trebuie avut clar în minte că ochii lui Dumnezeu sunt asupra celor pe care El îi cheamă, chiar şi înainte ca ei să fie conştienţi de acest lucru, pentru că ei sunt cei împuterniciţi de Domnul pentru slujire. El nu se grăbeşte niciodată, deşi noi ne grăbim adesea, şi ne doreşte întotdeauna ce este mai bun pentru a-Şi realiza scopurile Sale.

    Un precedent spiritual

    În Cuvântul lui Dumnezeu găsim multe exemple de oameni chemaţi la o slujire specială. Printre aceştia se numără Avraam, Moise şi Isaia din Vechiul Testament, şi Simon Petru, Pavel şi Timotei în Noul Testament. Ei au fost chemaţi cu scopuri diferite şi pe baza unor principii specifice, şi fiecare dintre cei chemaţi a îndeplinit un rol semnificativ. Ei au manifestat în viaţa lor, în mod continuu, dorinţa de a fi folosiţi de Dumnezeu, iar relaţia lor cu Dumnezeu a fost bazată pe încredere, chiar în circumstanţe nefavorabile. În cazul lui Pavel, chemarea a fost dramatică, pe când în cazul altora chemarea a venit prin cunoaşterea şi umblarea cu Dumnezeu. Studiul unor pasaje relevante ne va ajuta să înţelegem atitudinea lor specifică. Unele dintre aceste pasaje sunt menţionate în anexă.
    Generaţii la rând, Dumnezeu a chemat în mod continuu pe cei pe care I-a considerat vrednici şi pe cei care au căutat să-I acorde locul întâi în vieţile lor. De asemenea, El a fost răbdător cu unii care nu au răspuns atât de uşor, cum a fost cazul lui Iona, cărora Dumnezeu a trebuit să la aducă aminte, în situaţii excepţionale, despre suveranitatea Sa. Oricum, se pare că dorinţa este factorul cheie, şi când inima şi viaţa sunt pe aceeaşi lungime de undă cu scopurile lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu poate face prin noi lucruri mari pentru slava Sa.

    Să ne punem viaţa la dispoziţia lui Dumnezeu

    Întoarcerea la Dumnezeu este o experienţă minunată. Noi am făcut un pas spre împăcarea cu Dumnezeu şi nu mai suntem condamnaţi (Rom. 8:1); o nouă viaţă a început (2 Cor. 5:17). Oricum, acesta nu este sfârşitul, ci mai degrabă începutul unei vieţi de umblare cu Dumnezeu. ,,Nu ştiţi… că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ.” (1Cor. 6:19, 20). Pentru că acum Îi aparţinem Lui, trebuie să avem mare grijă de această proprietate a Lui. Noi nu am fost răscumpăraţi cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ci cu sângele scump al lui Hristos (1 Petru 1:18-19).
    Prin urmare, vieţile noastre ar trebui să fie puse la dispoziţia Lui, pentru orice doreşte El. Nu putem avea o dedicare mai prejos de atât, în lumina a ceea ce a făcut El pentru noi (Rom. 12:2). Acesta este marele adevăr pe care ar trebui să-l înţelegem, care ne va influenţa viaţa noastră întreagă. Lipsa de dorinţă pentru slujire şi neascultarea ne poate costa scump în sfera binecuvântării speciale a păcii cu Dumnezeu.

    Voinţa de a sluji – oriunde şi oricând

    Voinţa vine dintr-o relaţie deschisă cu Dumnezeu şi din conştientizarea faptului că noi datorăm Lui totul, pentru că Fiul Său a acceptat de bunăvoie să devină jertfă pentru păcat. Acum slujim unui nou Stăpân care vrea să ne binecuvânteze şi a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Binele şi binecuvântarea noastră cea mai mare vor decurge din disponibilitatea noastră şi umblarea continuă în voia lui Dumnezeu. În Isaia 6:8, profetul a fost copleşit de prezenţa lui Dumnezeu şi de experienţa sfinţirii, prin urmare el a răspuns la chemarea lui Dumnezeu spunând: „Iată-mă, trimite-mă!”. Iniţial, Moise s-a simţit slab pentru chemarea de a-i scoate pe copiii lui Israel din Egipt, dar experienţele lui de mai târziu sugerează cu tărie că, în timp ce el a fost implicat în realizarea acestui scop, Dumnezeu nu doar l-a împuternicit pentru aceasta, ci l-a trecut prin anumite experienţe personale care au evidenţiat apropierea lui de Dumnezeu. Dorinţa de a fi folosit şi umblarea zilnică cu Dumnezeu au fost temelia relaţiei lui.

    Ascultarea de vocea lui Dumnezeu

    Auzim multe voci astăzi pentru că există multă vorbărie şi în această bolboroseală noi am putea pierde vocea autentică a lui Dumnezeu. Ca şi în cazul lui Ilie, ea nu se aude totdeauna în vânt, în cutremurul de pământ sau în foc, ci într-un susur blând (2 Împăraţi 19:11-12). Noi suntem îndemnaţi: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Prin urmare este important să asculţi. O asemenea comunicare nu este totdeauna primită, după cât se pare, pe cale supranaturală, deşi acest lucru se poate întâmpla, cum s-a întâmplat în cazul lui Pavel pe drumul Damascului, dar se poate întâmpla şi în timpul părtăşiei noastre zilnice cu Dumnezeu, în timpul rugăciunii, în timpul citirii Cuvântului lui Dumnezeu sau în compania oamenilor spirituali care ne doresc binele dintr-o inimă sinceră.
    Dumnezeu le vorbeşte acelora care umblă cu El, vaselor curate care sunt de folos Stăpânului. Să ne asigurăm că urechile ne sunt deschise pentru a primi mesajul care vine de la tronul Său.

    Recunoaşterea chemării lui Dumnezeu

    În larma vocilor de azi, este important să putem deosebi ce este adevărat de ce este fals. Cum se poate face acest lucru? Nouă ni s-a dat un simţ spiritual, după cum ni s-au dat simţurile senzoriale şi acesta este cel care va trebui folosit în determinarea autenticităţii vocii.

    Dumnezeu lucrează într-un mod specific şi particular. Vocea Lui vine deseori ca un răspuns la chemarea noastră şi aici intervine dorinţa noastră de a fi folosiţi de El, care este atât de importantă. El nu va acţiona niciodată în dezacord cu caracterul Lui, nu ne va încuraja niciodată la ceva rău, ci mereu scopul Lui va fi slava Sa şi extinderea Împărăţiei Sale. Să fim atenţi să nu ajustăm vocea după ceea ce dorim noi, ceea ce poate fi diferit de scopul lui Dumnezeu pentru noi. Vocea poate fi verificată prin Scriptură, prin rugăciune, şi dacă este nimerit, prin discutarea cu un prieten matur spiritual sau cu un prezbiter. Se merită să ne întrebăm dacă chemarea primită este o cale spre ceva dorit de noi sau ceva care să ne lustruiască propria imagine. Căutând într-un mod constant să umblăm pe calea Domnului dăm ocazia Duhului Sfânt să-şi ducă la îndeplinire într-un mod eficient lucrarea Sa plină de har.

    Consolidarea chemării

    Cum am menţionat mai devreme, Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată. El va aştepta ani de zile până slujitorii Săi vor fi bine pregătiţi. Este interesant de văzut că în alegerea lui David ca successor al lui Saul, nu aspectul fizic a fost cel care a contat, ci inima (1 Sam. 16:7). David a fost ales de Dumnezeu cu mult înainte ca Samuel să-i recunoască valoarea. În timp ce păştea oile, el a fost preocupat de lucruri care i-au fost de mare ajutor mai târziu – mânuirea praştiei, cântatul la harpă şi, mai presus de orice, comunicarea cu Dumnezeu prin psalmii pe care îi compunea.

    Prin urmare, reiese că şi noi avem nevoie de un timp de pregătire înainte de a păşi pe calea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Deprinderea de a trăi prin credinţă, atât în lucrurile mici, cât şi în cele mari, dezvoltarea unui caracter duhovnicesc, cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, timpul petrecut în rugăciune, implicarea în slujirea creştină, încurajarea altora – acestea, precum şi multe alte aspecte ne vor întări pentru lucrarea din viitor. Nu ar trebui să ne simţim frustraţi din cauza acestui timp de aşteptare. Moise a petrecut 40 de ani în pustie înainte ca să fie chemat să-i conducă pe copiii lui Israel. Să sperăm că noi nu vom avem de aşteptat atât de mult timp, dar, cu siguranţă, durata acestei perioade nu este necunoscută. Unii dintre noi am putea fi doar foarte înceţi în a răspunde şi a păşi pe căile Domnului.

    Testarea chemării

    În timp ce noi vrem să ne asigurăm dacă am înţeles clar chemarea lui Dumnezeu, conştientizând‑o tot mai mult în mod continuu, vor fi şi alţii din jurul nostru care vor putea recunoaşte dacă am primit cu adevărat o anumită chemare. Pot vedea aceştia că mâna Domnului este asupra noastră? Recunosc ei o creştere a maturităţii noastre spirituale, o schimbare în implicarea noastră în slujba Domnului, o extindere în slujirea altora şi un sentiment profund de conştientizare a ceea ce are Dumnezeu pregătit pentru noi?

    Trebuie să ne dorim confirmarea celor din jurul nostru legată de chemarea şi trimiterea pe care am primit-o, iar ei, văzându-ne dedicarea şi implicarea în lucrarea lui Dumnezeu, să afirme că acesta este drumul pe care trebuie să mergem. Prea adesea, răspunsul unora la chemare este provocat doar de un anume entuziasm de moment sau de o nevoie specifică, iar când pe cale apar dificultăţi, profunzimea chemării se dovedeşte că a fost una de suprafaţă.

    Aşadar, pentru a permite chemării lui Dumnezeu să fie dezvoltată şi aprofundată, aşteptarea ar trebui să fie privită ca o parte clar definită în procesul de pregătire.

    Căutarea informaţiei şi a călăuzirii

    Dacă am primit o chemare pentru o lucrare specifică, fie la noi acasă, fie în afara graniţei, va trebui să ne informăm pe deplin cu privire la acea lucrare. De ce fel de pregătire avem nevoie, cu ce probleme ne putem confrunta, există factori medicali de care trebuie să ţinem seama, este familia noastră de aceeaşi părere? Acestea, precum şi multe alte întrebări ar trebui luate în considerare şi serios cântărite. Există o gamă largă de literatură utilă în această privinţă, iar referitor la activitatea misionară de peste hotare, lucrătorii agenţiei Kairos sunt bucuroşi să te ajute.

    Cui ne adresăm pentru un sfat? În general, nu sunt foarte mulţi consilieri spirituali, de aceea noi ar trebui să fim foarte atenţi cu cine împărtăşim anumite lucruri confidenţiale. Prezbiterii ar trebui să fie oamenii potriviţi pentru aceasta sau unii creştini cu care avem o relaţie specială. Mulţi pot da multe sfaturi, însă noi ar trebui să fim atenţi în cântărirea acestora, pentru că nu toate sfaturile vor fi utile. Nimic nu poate înlocui cercetarea făcută cu rugăciune, în lumina propriilor noastre convingeri şi a chemării pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o.

    Gata pentru slujire

    Timpul de pregătire s-a încheiat iar noi suntem gata să păşim pe drumul ales. În lunile şi anii care s-au scurs, Dumnezeu ne-a descoperit multe din gândurile şi planurile Lui şi noi ne-am întărit atât în convingeri cât şi în dobândirea de abilităţi necesare pentru lucrarea la care am fost chemaţi. Cu toate acestea, experienţa iniţierii ne poate expune unor anumite pericole. Prea marea încredere în sine, dorinţa de a realiza mult în timp record, noile relaţii, intoleranţa sau simpla lipsă de experienţă ne pot vlăgui puterea şi pot duce la slăbiciune fizică şi spirituală. Diavolul nu este inactiv în astfel de momente şi noi ar trebui să veghem la aceasta.

    Deşi este nevoie şi este corect să fim entuziaşti cu privire la lucrarea lui Dumnezeu, de asemenea, este de recomandat să luăm măsuri de precauţie, să analizăm situaţia şi în mod constant să însoţim orice pas al lucrării cu rugăciune. Ar trebui să fim mereu conştienţi de faptul că, deseori, chiar în cercurile creştine pot apărea gelozia sau alte probleme, acestea pot fi ca oricare altă încercare din sfera seculară, sau chiar mai serioase.

    Iniţierea şi perseverarea în slujbă

    Am ajuns la destinaţie şi lucrarea pe care o are Dumnezeu pentru noi e înaintea noastră. Care ar trebui să ne fie atitudinea, din moment ce noi servim pe cel mai mare Stăpân?

    Poate că suntem într-o situaţie de pionierat sau poate că suntem parte a unei echipe. În ambele situaţii există pericole şi binecuvântări. Pionieratul cere auto-disciplină şi un caracter dârz, întrucât nu va exista nimeni altcineva prin preajmă care să ne impulsioneze. Munca în echipă presupune relaţii cu ceilalţi colegi. Iar în etapa iniţială am putea să ne găsim doar la munca „de jos”, care, la prima vedere, poate părea foarte diferită de ceea ce credeam noi că este chemarea lui Dumnezeu. Şi totuşi, aceştia sunt paşi importanţi în pregătirea noastră pentru viitor. Dumnezeu nu şi-a terminat treaba cu noi, avem de învăţat în mod continuu lecţii noi.

    Va fi nevoie să fim disciplinaţi, să fim veghetori, păstrând o evidenţă clară înaintea lui Dumnezeu, căutând în mod constant să Îi fim dedicaţi Lui şi să fim deschişi faţă de voia Lui.

    De multe ori şi în diferite feluri vom fi puşi la încercare, iar unele trăsături de character pe care nici nu ne-am fi închipuit că le avem vor ieşi la iveală. Putem întâmpina perioade dificile, de aceea asigurarea chemării noastre în lucrare este vitală pentru susţinerea în duhul şi în ţelul nostru, indiferent de ce ni se întâmplă. Chiar şi relaţiile în familie ar putea fi încordate, dar în mijlocul unor presiuni intense şi a dificultăţilor, nu renunţa! Dumnezeu întotdeauna va găsi pe cineva din preajma ta care să te înţeleagă, să te încurajeze şi să te ajute.

    Confruntarea cu probleme şi dificultăţi

    Să presupunem că v-aţi urmat chemarea pentru o vreme şi aţi acumulat ceva experienţă. Lucrurile au intrat pe un anume făgaş transformându-se în rutină. Oricum, problemele nu s-au sfârşit. Din timp în timp va fi nevoie să reevaluezi chemarea pe care ai primit-o şi să descoperi dacă Dumnezeu nu are şi altceva pentru tine. Poate copiii tăi au crescut şi, fiind într-o ţară îndepărtată, educaţia lor ar putea fi o problemă. Aspectele medicale necesită atenţie şi poate că tensiunile au devenit evidente în relaţiile interpersonale. Partea financiară ar putea fi un alt domeniu de îngrijorare, precum şi comunicarea cu cei de acasă care, acum, lasă de dorit.

    Prin aceste exemple nu vrem să spunem că problemele menţionate vor apărea neapărat, ci mai degrabă vrem să evidenţiem unele dintre cele mai posibile probleme care ar putea afecta chemarea noastră. Lipsa aparentă de succes, în special în situaţii de pionierat, ar putea fi o altă cauză a îngrijorării.

    În toate acestea, încrederea în Dumnezeu, căutarea călăuzirii divine şi asigurarea că Dumnezeu niciodată nu face greşeli, ne pot ajuta cu adevărat. Am putea fi încurajaţi de faptul că alţii au trecut prin experienţe similare şi totuşi au rămas în linia întâi. De asemenea, să fim recunoscători pentru faptul că Dumnezeu îngăduie circumstanţele respective pentru a ne deschide alte uşi în lucrare.

    Revizuirea progresului

    Vine şi vremea bilanţului când trbuie să revizuim progresul făcut. Acesta a fost, se pare, şi cazul lui Pavel în Filipeni 3, cu excepţia faptului că el era nerăbdător de a merge înainte şi gata de a uita ce era în urma lui (Filipeni 3:13). Ţinta lui a fost înainte. Oricum, noi trebuie să ne uităm din când în când şi în urmă, iar lucrul acesta va fi poate chiar un imbold pentru o mai mare dedicare în lucrare.

    Aşa stau lucrurile şi în privinţa chemării noastre. Vor exista motive pentru care să ne exprimăm recunoştinţa, gratitudinea faţă de Dumnezeu pentru ce a putut realiza El prin vase atât de slabe. Vor exista, de asemenea, lecţii pe care le-am învăţat şi experienţe care ne-au modelat caracterul. Toate acestea sunt pentru încurajarea noastră. Pe cine îl cheamă Dumnezeu, pe acela îl şi împuterniceşte. Putem fi siguri de mâna Lui protectoare asupra noastră, pe măsură ce ne încredem în El, pe parcursul vieţii.

    Unele lucruri pe care le-am considerat importante devin mai puţin importante acum şi altele pe care le consideram înainte inutile devin parte vitală a lucrării noastre. Să ne rugăm ca să fim oameni mai buni şi ca Duhul Sfânt să aibă libertatea să producă roada Duhului în viaţa noastră (Galateni 5:22-23).

    Continuarea

    O cursă nu s-a încheiat până nu a fost câştigată. În cazul unui maraton, răbdarea şi rezistenţa sunt foarte importante şi cursa este terminată doar după ce kilometrii au fost parcurşi. Acelaşi lucru este şi în cazul chemării lui Dumnezeu, indiferent de genul lucrării. În Evrei 12:1 găsim o referinţă la cursă, dar aceasta nu este una competitivă. Cu toţii alergăm şi premiul pentru fiecare este Domnul Isus, care este atât inspiraţia, cât şi ţinta noastră. El este cu noi în cursă şi este şi la finalul cursei pentru a ne răsplăti. Continuarea până la finiş este foarte importantă în viaţa creştină.

    Dacă am primit chemarea lui Dumnezeu pentru o slujbă specială şi am răspuns afirmativ la ea, atunci vom fi primit şi bucuria de a parcurge traseul până la capăt. Cu siguranţă, nu există altă chemare mai măreaţă şi nici un alt Stăpân mai minunat, iar slujirea pe care o prestăm este puţinul pe care îl putem oferi. Noi suntem beneficiarii şi ispravnicii vieţii veşnice, a vieţii lui Hristos şi ce se cere unui ispravnic este doar să fie găsit credincios în slujba încredinţată lui (1 Corinteni 4:2).

    sursa :http://www.agentiakairos.ro/


     

    © 2015 Resurse pentru misiune