SPRE MISIUNE

    Te pregatesti pentru misiune? aici gasesti informatii importante.


    {AF}Tatal: Luna viitoare mergem acasa, anunta intr-o zi tatal la masa. Timpul nostru de misiune se termina.
    Cei 4 copii il privesc surprinsi.
    Maria, 6 ani: Acasa adica unde? Asta e casa mea!
    Teodor 11: Acasa adica in Romania, ce te faci ca nu stii? E chiar mai bine ca aici. Nu-ti amintesti cand mergeam in vacante? Tara natala.
    George, 8 ani: Dar eu aici m-am nascut. Si am aici scoala, prietenii, cainele meu, jucariile... Trebuie sa lasam totul?
    Ina, 3 ani: Uraaa! O sa mergem cu avionul! Departe!
    Mama: E adevarat ca cei mici nu isi amintesc prea multe despre Romania. Si ca aici ne simtim toti ca acasa dupa atatia ani in misiune. Dar trebuie sa intelegeti ca noi misionarii avem mai multe case. Este una in tara in care suntem cetateni, ca noi suntem romani, si una aici unde ati crescut, in tara gazda.
    Maria: Ma minti, in Romania nici nu avem casa! Stam mereu cand mergem cu bunica Ioana la tara.
    Tatal: Casa inseamna unde este familia ta, unde te simti bine si in siguranta, nu doar o cladire. Peste tot unde vom merge impreuna, ne vom simti ca acasa.
    George: Da dar nu-i voi avea pe colegii mei si pe Lucky...
    Teodor: Lasa ca si unchiul Marin are caini.
    Maria: Unchiul Marin e fratele lui bunicul?
    Mama: E fratele tatei, nu al bunicului...
    Maria: Dar si lui Malath is spunem unchi si nu e fratele tatei...{/AF}


    copil in misiuneLa fel ca la mutarea in tara de misiune, la reintoarcere, familia trebuie sa isi pregateasca copiii. Unii poate ca sunt mai mari si au putin idee despre ce insemna tara de pasaport, natala, isi mai amintesc persoane, rude din tara. Altii poate s-au nascut acolo pe campul de misiune si nu le spune multe Romania.


    Fa-ti timp sa le vorbesti din cand in cand despre tara lor de departe, cum este, ce este frumos acolo, cum este vremea, mancarea etc. Daca sotii sunt din culturi diferite, faceti asta despre fiecare tara in parte.
    Gatiti ceva ca in tara, sarbatoriti ceva in stilul din tara natala ca ei sa invete cat mai multe despre ea.


    Vorbiti cu ei limba natala pentru a facilita reintegrarea lor acolo la intoarcere.


    Fa un album sau un panou cu poze si nume ale rudelor lor, un fel de arbore genealogic ca ei sa inteleaga cu cine se inrudesc si de ce. In misiune copiii spun deseori unchi, matusa sau alte grade de rudenie unor persoane mai apropiate sau colegi de-ai parintilor si pentru ei poate fi confuz sa inteleaga adevaratele relatii de familie. In India copiii spun verisorilor frate si sora si am vazut copii de misionari care fac acelasi lucru la intoarcerea in tara si nu inteleg de ce este altfel.


    Vorbeste constant copiilor despre ideea de ACASA ca fiind acolo unde este familia, acolo unde esti in siguranta, iubit, ingrijit si nu intr-o cladire anume. Spune-le amanunte despre tara de pasaport si despre faptul ca intotdeauna aceea este o alta casa pentru ei.

     

    Ca sa pregatesti plecarea:

     

    * anunta-i din timp pe copii ca sa se obisnuiasca cu ideea. Cei mari pot fi implicati si ei in decizia plecarii, iar daca nu este doar un contract care se finalizeaza si despre care stiau, trebuie sa cunoasca motivele intoarcerii.
    da-le detalii despre plecare, despre ce veti face acolo, unde urmeaza sa locuiti, unde vor merge la scoala etc. Astfel ii veti feri de anxietate si de teama de necunoscut.
    * raspundeti-le la intrebari chiar daca par sacaitoare si copilaresti. Oricat le-ati explica ei tot o sa mai intrebe pana in momentul plecarii: De ce trebuie sa plecam? De ce sa ma despart de casa mea de aici?
    * faceti cu ei bagajele, ajutati-i sa-si aleaga cateva lucruri dragi si sa se desparta de celelalte. Poate ii incurajati sa le dea cadou prietenilor sau unor copii saraci care astfel sa-si aminteasca de ei. Daca sunt mai mari pot decide singuri ce sa faca cu ele, le pot chiar vinde pentru a-si cumpara altele in tara. Vor fi probabil multe discutii si vor vrea sa ia mai multe dar explicati-le cu rabdare despre limita de bagaj, despre cum sa aleaga doar ce este foarte important si cu valoare emotionala, urmand ca sa cumparati alte lucruri utile dar nu atat de importante la sosirea in tara.
    * daca timpul si situatia va permit, organizati o mica petrecere de ramas bun la care copiii sa-si invite colegii, prietenii.
    * Aveti rabdare cu ei, unii sunt foarte emotionali datorita schimbarii si pot avea multe toane si izbucniri. Discutati privat cu cei pe care ii vedeti foarte afectati. Vor simti teama, tristete, confuzie, revolta pe decizia voastra, poate impreuna cu curiozitatea si nerabdarea de a vedea locuri noi. Ajuati-i sa-si defineasca si sa exprime ce simt prin intrebari simple: Esti trist ca te desparti de prietenii tai? Iti este teama ca o sa fie mai greu la scoala din Romania? Te gandesti ca in Romania o sa te simti strain? Ca n-o sa-ti poti face prieteni acolo? Spune-le ca este normal ceea ce simt atunci chiar daca va vor spune lucruri ca: Va urasc ca ati luat decizia asta! Nu v-ati gandit deloc la noi cand ati decis sa ne intoarcem in tara! etc.
    * aratati-le cateva moduri de a ramane in contact cu prietenii lor si cu cei dragi care raman- email, skype, telefon, vizite etc.
    * chiar daca veti fi foarte ocupati cu pregatirile, faceti-va timp sa fiti impreuna cu toata familia, sa faceti lucruri ca inainte ca sa le dea siguranta si sa intareasca relatiile din interior (luati masa impreuna, mergeti si vizitati cateva locuri dragi lor din oras, vizitati familii de prieteni impreuna)
    * Poti juca cu ei un joc- o sa-l numim : Vreau sa iau cu mine... Stati toti la masa, incluzand parintii. In mijloc puneti un sacutel sau un ruxac mic si langa el ceva piese colorate de puzle sau carti de joc. Fiecare spune pe rand ce amintiri sau ce i-ar placea sa ia cu el/ ea in Romania si pune cate o piesa de puzle in ruxac. Ex: vreau sa iau cu mine niste mango. Vreau sa iau cu mine scoala mea. Vreau sa iau cu mine amintirea cand am invatat sa innot aici cu prietenii mei. Vreau sa iau cu mine cand am avut tort mare de inghetata de ziua mea. etc Ideea e ca oricat de multe ar spune si ar adauga, mereu ar ramane loc pentru alte amintiri in sac sau ruxac. Spuneti-le ca nimeni nu ii va opri sa ia cu ei oricat de multe lucruri frumoase de acolo in Romania ca si amintiri si ca atunci cand le va fi dor trebuie doar sa si le reaminteasca.
    * O alta varianta ar fi sa mergeti cu ei prin oras cu o camera foto si sa-i lasati sa fotografieze ce doresc sa-si aminteasca dupa ce vor pleca. Le pot vedea oricand la intoarcerea in tara sau se pot developa sa isi faca un panou mare cu poze pentru camera lor.
    * Invata-i sa isi ia ramas bun si sa multumeasca celor care au avut un rol important in viata lor acolo. Copiii vor vedea poate util sa faca asta doar cu prietenii sau colegii, dar trebuiesc invatati sa mearga si la profesori, invatatorii de scoala duminicala, persoane care au ajutat cu supravegherea lor , persoanele de la biserica, vecini etc.
    * Stabileste cateva reguli despre plecare de tipul: Cine poate tine pasapoartele si biletele, nu se paraseste grupul neanuntati, ce se poate face in timpul calatoriei (citit, juca jocuri), de ce bagaje au grija fiecare, li se explica de ce nu trebuie sa le lase nesupravegheate (se pot fura, oamenii pot crede ca sunt suspecte), cei mari pot avea cate un frate mai mic in grija, etc

     

    Dana V

    Să fii chemat de Dumnezeu să pleci în misiune este o perspectivă extraordinară, dar ce e de făcut pentru asta? Ce ar fi de spus referitor la aspecte precum sănătatea, siguranţa, limba, cultura etc., etc.? Barry Haigh, împreună cu soţia lui, Rachel, L-au slujit pe Domnul în Zambia timp de 40 de ani, şi au o bogată experienţă şi multe cunoştinţe în domeniu. Deşi este scris cu referire la contextul african, acest articol ne oferă sfaturi extrem de practice care vin în ajutorul celor pe care Dumnezeu i-a chemat să se „ducă” acum, indiferent de loc.

    Înainte de a pleca de acasă

    Întreabă-te cu sinceritate: „De ce vreau să plec?” Poate pentru că încerc să fug de problemele personale de acasă sau doar pentru nevoia de ceva mai multă căldură solară?

    Dacă nu te-a chemat Dumnezeu cu adevărat, „plecarea” ta s-ar putea dovedi un dezastru atât pentru tine, cât şi pentru cei de pe câmpul de misiune, care să degenereze în nefericire şi stres. Cei din jurul tău, prezbiterii, membrii bisericii tale, precum şi cei din bisericile apropiate ar trebui să se asigure că tu într-adevăr ai fost chemat de Duhul Sfânt. Viaţa într-o ţară şi o cultură străină, cu toate problemele ei specifice, apoi lucrarea alături de misionari mai în vârstă, care ţi se pare că au o concepţie de viaţă ciudată şi diferită, te va secătui, cu siguranţă, emoţional, spiritual şi fizic. Tu vei avea nevoie de sprijin spiritual şi practic din partea credincioşilor de acasă care te cunosc bine. Dan Crawford, autorul lucrării Thinking Black (Gânduri negre – n.t.), a spus că misionarul care încearcă să meargă de unul singur va sfârşi ca şi un copac singur în mijlocul unei câmpii africane – pipernicit şi strâmb. Copacii din pădure sunt, de obicei, înalţi şi drepţi. În istoria noastră pe câmpul de misiune, am întâlnit mulţi misionari care au vrut să meargă de unii singuri şi au sfârşit pipernicit şi strâmb.

    Dacă eşti convins că Dumnezeu te-a chemat, atunci încearcă să afli cât mai multe informaţii posibil despre ţara în care intenţionezi să te duci: istoria ei, politica, grupurile etnice şi specificul localităţii în care vei lucra etc. Chiar de la bun început încearcă să înveţi câte ceva din limba locală, chiar de când eşti acasă, din cărţi şi casete disponibile sau pe care unii misionari de acolo ţi le pot pune la dispoziţie. Încearcă să contactezi, dacă este posibil, un student indigen care studiază la tine în ţară, un vorbitor nativ. Cu siguranţă, el (sau ea) se va simţi onorat să te ajute să-i înţelegi pe oamenii şi limba locului de unde provine. Poate că nu vei face progrese remarcabile, dar aceasta te va ajuta pentru a avea un început bun.

    În zilele noastre, foarte puţini sunt chemaţi la o muncă de pionierat. Prin urmare va trebui să lucrezi în echipă. De aceea, ar fi bine să comunici cu alţi membri ai echipei pentru a afla despre modul lor de închinare, poziţia lor doctrinară etc. Dacă ei sunt extrem de conservatori, iar tu nu eşti, probabil că un alt loc va fi mai bun pentru tine, iar ei nu se vor simţi obligaţi să facă schimbări majore la venirea ta. Există multe diferenţe doctrinare chiar şi printre membrii adunărilor frăţeşti, în aspecte precum lucrarea şi darurile Duhului Sfânt, rolul femeii în biserică, etc. Fii onest şi deschis, pentru ca şi ei să afle pe ce poziţie te găseşti tu. Nu-i aşa că ultimul lucru pe care ţi l-ai dori ar fi o tensiune în mijlocul grupului? Echipa organizaţiei Echoes of Service (sau Agenţia Kairos din România – n.r.) are suficiente informaţii în acest domeniu şi va fi mai mult decât bucuroasă să ofere consultanţă ţie personal, cât şi prezbiterilor din biserica ta.

    Probabil vei găsi o carte de gramatică pentru limba pe care o înveţi, elaborată de misionari literaţi. Dacă nu înţelegi nici măcar termenii gramaticali folosiţi în engleză, acest lucru va crea dificultăţi în învăţarea unei noi limbi mai dificile. De aceea, ar fi bine să începi un curs de gramatică engleză „Fără profesor” înainte de a-ţi părăsi ţara, pentru a te familiariza cu verbele, substantivele, adjectivele, adverbele, infinitivele etc. Şcoala de lingvistică Wycliffe oferă, de asemenea, un curs succint de învăţare a unei limbi străine: ( http://www.sil.org/lglearning/preparing.htm ), European Training Programme, Horsleys Green, High Wycombe, HP14 3XL, England, Tel. +44(0) 1494 682 209, http://www.eurotp.org/uk/courses.asp

    Dacă ai deja o casă, nu te grăbi s-o vinzi. Să găseşti o cazare în concediu este mereu o problemă, în special atunci când ai o familie. De asemenea, ar putea fi oferta lui Dumnezeu pentru timpul când în cele din urmă ieşi la pensie. Desigur, doar tu, înaintea Domnului, poţi decide ce-i de făcut în această situaţie.

    Este bine să poţi avea un cont în bancă funcţional şi în străinătate, cum ar fi un cont online, în cazul în care vei avea acces la internet şi pe câmpul de misiune sau un cont care poate fi accesat telefonic. De asemenea, dacă este posibil, notează-ţi adresa de email şi numărul de telefon al băncii cu care lucrezi. Va fi foarte bine să discuţi cu directorul băncii aceste aspecte înainte de plecare. Solicită, de asemenea, ca operaţiunile bancare obişnuite să fie efectuate la intervale de timp mai mari. De asemenea, ar fi înţelept să desemnezi şi pe altcineva cu specimen de semnătură care să poată efectua operaţiuni bancare în locul tău, în cazuri de urgenţă.

    Un lucru absolut necesar este asigurarea misionară: asigurare de sănătate, asigurare de viaţă etc. Asigurarea Banner este folosită de mulţi misionari în Marea Britanie, întrucât oferă servicii excelente. Pentru familii se oferă tarife speciale.

    Păstrează o parte din venit pentru pensia de stat. Este indicat să fii încadrat într-un sistem de pensii sigur, să-ţi continui să plăteşti la Asigurarea Naţională Externă şi, dacă este posibil, să pui de-o parte un mic procent din venitul tău pentru viitor. Îi vei mulţumi Domnului pentru aceste economii atunci când, în cele din urmă, vei ajunge la pensie, cu toate că, în momentul de faţă, pensia pare ceva mult prea departe în viitor.

    Există agenţii de turism care ar putea găsi bilete de călătorie la preţuri foarte bune, incluzând chiar şi kilograme în plus la bagaje. Agenţia Siama este una dintre agenţiile larg folosite de către misionari ( http:/siama.nl/ ).

    Începe procedurile profilactice pentru malaria (dacă este cazul) înainte de a pleca. Interesează-te de vaccinele cele mai recomandate pentru ţara în care urmează să te stabileşti. De asemenea, fă vaccinele necesare cu o bucată bună de timp înainte de plecare, pentru prevenirea unor eventuale reacţii adverse. Organizaţia medicală creştină, Interhealth, te poate sfătui cu privire la medicamentele care ţi-ar putea fi necesare în zona în care vei pleca ( http://www.interhealth.org.uk )

    La destinaţie

    Prezintă-te liderului local (şef de trib, primar etc.), departamentului de imigrări şi ofiţerului de poliţie. Acest lucru este extrem de important în special într-un context african. Mulţi misionari noi îşi încep pe un picior greşit lucrarea datorită faptului că nu au mers să-l salute pe şef.

    Dacă este posibil, rezervă-ţi cel puţin un an pentru a învăţa limba locală. Nu vorbi printr-un translator mai mult de o dată sau de două ori la prima ta sosire, întrucât altfel se poate transforma într-un obicei care să împiedice progresul. Comunică bisericii locale faptul că vei predica şi învăţa atunci când o vei putea face în limba lor locală. Vei fi un misionar mult mai eficient dacă vei cunoaşte bine limba, iar localnicii te vor respecta mai mult datorită acestui lucru. Stabileşte-ţi un plan de studiu al limbii, punând de o parte zilnic un timp pentru acest lucru, veghind ca nimic să nu te distragă de la aceasta. Ar trebui să priveşti la modul cel mai serios însuşirea abilităţilor de limbă. Planul Frame Drills elaborat de şcoala de lingvistică a organizaţiei Wycliffe este o metodă eficientă. Un reportofon ar fi extrem de necesar, pixuri şi hârtie. Vorbeşte cu copiii; ei nu au nici o inhibiţie în a te corecta când greşeşti.

    Persoanele mai în vârstă, în special din Africa, nu vor face acest lucru. Secretul principal în învăţarea unei limbi străine este să ai libertatea să fii printre oamenii locului, fără să-ţi fie frică să nu pari caraghios în încercarea de a te exprima.

    Încearcă să-ţi faci prieteni apropiaţi printre indigenii de vârsta ta şi de acelaşi sex. Vizitează-i şi invită-i în vizită la tine. Fă tot ce ţine de tine să înveţi cultura lor. Fii pregătit să mănânci orice (în parametrii logici!). Invită-i în mod regulat pe localnici să servească masa cu tine. Încearcă să împărtăşeşti lucrurile obişnuite ale zilei la nivel mai profund. Învaţă să iei viaţa mai uşor – zâmbeşte, fii drăguţ şi smerit, şi niciodată nu încerca să-l faci pe şefu’. Aceasta ar putea fi o mare ispită într-un mediu rural din Africa. Dacă împrumuţi bani, este posibil să-i pierzi, şi împreună cu banii şi pe prietenii tăi – fapt care te va acri. Fii atent la şmecheriile confidenţiale. Chiar şi cei mai needucaţi săteni sunt experţi în aceasta. Nu lăsa cheile casei tale pe mâna prietenilor până nu-i cunoşti cu adevărat şi nu eşti parte a noii culturi. Este inutil să te simţi vinovat pentru sărăcia oamenilor, lucru care nu-i va ajuta nici pe ei şi nici pe tine.

    Ei se vor aştepta oricum să primească vreun ajutor, precum şi guvernul lor. Este practic imposibil să rezolvi nevoia fiecăruia şi îţi vei lega o povară grea pe umeri dacă vei încerca aceasta. Un indigen are un bagaj cultural diferit şi nu va încerca să se alinieze standardelor tale, prin urmare nu încerca nici tu să-l aliniezi. Să nu subestimăm nimic într-o altă cultură, atâta timp cât nu contravine în mod fundamental Cuvântului lui Dumnezeu, şi chiar şi atunci noi ar trebui să fim prudenţi. Dacă consiliezi o persoană de sex opus în singurătate, tu te expui posibilităţii şi probabilităţii unui şantaj. Mulţi oameni din lumea a treia încearcă să facă bani cu orice chip şi se vor folosi de orice oportunitatea pentru aceasta. Ar trebui să fii înţelept ca şerpii şi inofensiv ca porumbeii.

    Ia-ţi zile libere şi încearcă să-ţi faci concediile în mod regulat. Mulţi misionari în trecut s-au simţit vinovaţi când a fost cazul unei activităţi nu neapărat spirituale. Nu este greşit să ai un hobby, cum ar fi pescuitul, creşterea păsărilor, pictură, cântatul la tobă etc. Dacă este posibil, fă-ţi o rezervă bună de cărţi care te interesează. Desprinde-te de contextul în care îţi petreci timpul zilnic. Nu pierde cursul ştirilor şi al evenimentelor care se petrec în lume. Dacă este posibil, procură-ţi un radio prin satelit sau de medii scurte. Desigur, dacă eşti într-un oraş, internetul va fi probabil calea cea mai bună de comunicare. Este aşa de uşor să pierzi contactul cu normalitatea, când trăieşti într-o societate închisă.

    Scrie cât de des posibil scrisori bisericii şi prietenilor de acasă, dar este indicat să împărtăşeşti şi cu colegii tăi misionari lucrurile cuprinse în scrisoare, înainte de a o trimite.

    Ţine minte regulile bunului simţ

    Pune-ţi centura de siguranţă când mergi cu maşina. Asigură-te că maşina este într-o stare bună de funcţionare. Nu te urca la volan dacă frâna este defectă. Cauza cea mai frecventă a morţii printre misionari sunt accidentele rutiere.
    Ia în mod constant medicamentele profilactice împotriva malariei, asigură-ţi intrările de la casă cu plasă de ţânţari şi dormi sub o pânză protectoare.
    Asigură-ţi o dietă echilibrată. Dieta africană din mediul rural este de obicei una sănătoasă.
    Fierbe şi filtrează apa.

    Nu uita că totuşi casa ta este România (adaptare)

    Fă un control medical când ajungi acasă, în concediu. Consultă un generalist, un optician şi un dentist.

    Statutul tău va rămâne cel de cetăţean român. Te poţi referii la anii petrecuţi pe câmpul de misiune ca „plecat în interes de serviciu”. Este important să specifici clar că tu nu ai emigrat din România. Acest lucru va fi în beneficiul copiilor când vor vrea să meargă la şcoală sau la Universitate, sau când tu însuţi vei avea de făcut o operaţie, sau când vei avea nevoie de îngrijire medicală sau de îngrijire la domiciliu când îmbătrâneşti. Ar fi bine să pleci printr-o agenţie de misiune care să se ocupe de cartea ta de muncă şi de plătirea impozitelor. Astfel, asigurările medicale din ţară şi pensia îţi vor fi asigurate. Călătoreşte în România ori de câte ori va fi posibil şi păstrează toate chitanţele medicale sau de la primăria locală sau cele guvernamentale. Fă o listă pe care să notezi data intrării în ţară şi cea a ieşirii.

    Gândeşte-te la o „strategie de ieşire” din lucrarea la care eşti angajat; un plan cu termeni clari privind timpul necesar pentru finalizarea lucrării pe care Dumnezeu ţi-a încredinţat-o să o faci şi modalitatea predării lucrării în responsabilitatea credincioşilor locali. Am în vedere doar un plan care nu trebuie neapărat să se şi concretizeze punct cu punct după cum l-ai stabilit de la început. Fii flexibil şi deschis pentru orice te va călăuzi Dumnezeu.

    Retrage-te la pensie pe când încă eşti suficient de capabil să te readaptezi la viaţa de acasă şi poţi să-ţi mai faci prieteni. Vârsta de 65 de ani este o vârstă potrivită pentru aceasta. Tu doreşti să fii pe „câmpul de misiune” doar atât cât Domnul te vrea acolo. Nu încerca să împlineşti un anume număr de ani. De exemplu: „Dacă aş sta alţi patru ani aş împlini 40 sau 50 de ani de lucrare!” Noi nu ne propunem să atingem un anume record, ci să rămânem în centrul voii Sale.

    De Barry Haigh

    sursa http://www.agentiakairos.ro/ 


    Modelele greşite de misionari se dezvoltă din motivaţiile greşite cu care aceştia au pornit în lucrare, din imaturitatea creştină, o pregătire slabă pentru misiune, o selecţie precară a celor care îi trimit etc. Din păcate nu doar că nu au o eficiență reală în lucrare, dar Satan le foloseşte pentru a denigra misionarismul, a descuraja alţi misionari şi chiar pentru a-i îndepărta pe oameni de la Hristos. 

    Poţi citi mai jos şi medita despre cum să nu fii sau poţi să fii atent ca Biserică sau Agenţie de trimitere ce semne să urmăreşti la candidaţi sau la cei deja trimişi care nu arată eficientă.

     

    Cuceritorul – cruciadele care au fost proclamate “războaie sfinte”, au avut la început scopul de a elibera Ierusalimul şi împrejurimile sale de sub dominaţia musulmană. Au existat multe alte războaie religioase şi conflicte în numele creştinismului, unele între creştinism şi alte religii, altele între culte. De multe ori cei cuceriţi erau creștinizați forţat sau erau omorâţi dacă nu acceptau această religie ori un cult anume.
    Războiul din Bosnia-Herţegovina desfăşurat chiar în zilele noastre (1992-1995) s-a soldat cu 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de refugiaţi, adică aproximativ o jumătate din populaţia locală dinainte de conflict. În mare parte s-a derulat între creştini şi musulmani. O echipă de misionari au încercat de curând să ducă într-un oraş din Bosnia Evanghelia. A fost o cauza pierdută de la început, ceva aproape imposibil. Un musulman le-a arătat un pod de pe care creştinii au aruncat civili copii. femei, bărbaţi care nu au acceptat să părăsească religia musulmană pentru a lor.
    Convertirea forţată nu este acceptată în nici o cultură, oricât de primitivă ar fi ea. Oamenii vor asculta poate de teamă dar îşi vor păstra în secret vechile practici şi nu vor dezvoltă o relaţie reală cu Isus.
    Poate veţi spune că la nivel de misionari actuali nu există astfel de modele. Poate nu se foloseşte violenţă directă, dar am văzut misionari care folosesc şantajul şi intimidarea localnicilor, pentru a-i face să accepte religia lor.
    “Nu mi-ar mai fi primit copiii la şcoală lor dacă nu mă botezăm creştin, mi-a spus un hindus. Eu merg pe ascuns şi la templu, nu pot renunţă la ce am practicat de mic.”

     

    Colonistul- este explicat de DEX că fiind “Cel care posedă şi exploatează colonii”. În secolele trecute, multe ţări au fost colonizate de creştini (unele mai sunt încă) dar scopul lor nu era de a duce Evanghelia printre localnici ci de a profita de resursele acelei ţări. Populaţia indigenă era folosită că sclavi sau servitori şi mult timp nu li s-a permis să participe la întâlnirile de biserică, fiind consideraţi inferiori şi nevrednici de o astfel de religie.
    Mulţi misionari străini ajung şi astăzi în culturi simple, sărace, cu bani mulţi şi îşi clădesc acolo un mic imperiu. Sunt singurii din zona care au poate condiţii corespunzătoare de locuit, au apă, electricitate, tot ce le trebuie, trăiesc luxos şi total separaţi de localnici. Luxul arătat adânceşte diferenţele, face imposibilă integrarea lor în cultură unde misioneaza şi acceptarea lor de către localnici. Chiar dacă lucrează cu creştini locali, aceştia sunt doar un gen de servitori sau angajaţi care, chiar dacă nu sunt plătiţi de ei, li se asigura un anume suport financiar de care devin dependenţi. Aceşti misionari sunt uneori total nepăsători faţă de nevoile celor din jur. Le place să cheltuiască enorm doar pentru ei şi se bucură din plin de ceea ce oferă acea locaţie mai bun.

     

    Salvatorul- unele persoane merg în misiune cu atitudinea copilărească de a deveni Salvatorul locaţiei respective. O vreme chiar încearcă să facă asta- se bagă în toate problemele locale, fac proiecte, aruncă cu bani în stânga şi în dreapta, par să aibă toate soluţiile şi să ştie ei ce e mai bine pentru localnici. Vanitatea de a şti totul şi a putea totul îi ţine departe de a înţelege cu adevărat cultură respectivă şi a aprecia valorile şi potenţialul ei. Mai mult, poate atrage atenţia de la Isus spre ei înşişi. Cu timpul realizează că a fi Super-Misionari este o povara foarte grea şi deven frustraţi, surmenaţi, dezamăgiţi.
    Un sfat dacă sunteţi tentaţi să deveniţi “salvatori”- e ok să fiţi sensibili la nevoile din jur dar aduceţi-le întâi în faţa Domnului. Veţi fi miraţi că de multe ori El va va spune să nu interveniţi acolo sau va da alte soluţii la care nu v-aţi gândit.

     

    Tradiţionalistul- astfel de misionari predică cultul din care vin şi tradiţiile de acasă mai mult decât pe Hristos. Un frate dintr-o biserică m-a întrebat de ce în Africa nu le cerem femeilor să poarte batic la biserică. I-am explicat că din cauza căldurii ele nu-şi permit să poarte nici măcar păr, că îl au des şi căldura şi umezeala le produce multe boli de piele. Cum să le cerem să poarte batice? Un pastor român m-a făcut prostituată într-un email că a văzut o poză a mea purtând în India pantaloni pe sub curta (cămaşă lor tradiţională lungă). După părerea lui, ceea ce în cultură anumitor biserici tradiţionaliste româneşti e considerat de nepermis, ar fi trebuit să nu fie permis nici în India. Însă acolo doar femeile uşoare poartă rochii sau fuste fără pantalon pe dedesubt.
    Tot în Africa am văzut un sat întreg tremurând şi zbătându-se pe jos când ne rugam, de nu mai făceam diferenţa care e îndrăcit şi care era, spuneau ei, sub înfluiența Duhului Sfânt. Pastorul local a explicat că un misionar din America le-a spus că numai aşa se poate manifestă Duhul Sfânt şi că de atunci aşa făceau toţi la orice rugăciune. Creştinii dintr-un sat din India se îmbracă toţi în alb, la înfluiența tot a unui misonar străin care a plantat acolo biserica. Şi exemplele pot continua.
    Mulţi misionari sunt foarte preocupaţi să mute bisericile de acasă în curtea noii lor culturi cu tot ce înseamnă asta: tip de închinare, îmbrăcăminte, mod de predicare, de a desfăşura slujbele, organizare internă etc. Cred că aici ar trebui să luăm mai mult exemplu de la Pavel care a scris că s-a făcut grec cu grecul, evreu cu evreul... şi că l-a predicat doar pe “Hristos şi acela răstignit” printre ei.

     

    Lupul în piele de oaie- Un pericol mare sunt misionarii care aduc în alte culturi învăţături false sau practici periculoase în acea locaţie. În China, ţară în care de zeci de ani creştinii sunt întemniţaţi şi averile le sunt confiscate, sau în orice altă ţară săracă, cred că este un nonsens să vii să predici Evanghelia vestică a prosperităţii. La fel cei care au împrumutat ideile libertine de acceptare a homosexualilor şi căsătoriilor unisex în biserici cred că e mai bine să stea cu ele acasă decât să le ducă printre cei care au nevoie de salvare şi de Hristos.
    Unii misionari nu sunt siguri pe ceea ce cred, nu cunosc sau nu înţeleg deajuns textul biblic şi, ajungând într-un mediu în care nu au păstori sau creştini maturi să îi ghideze, seamănă erezii printre localnici în loc de Cuvintele Adevărului. Un misionar venit în România cu câţiva ani în urmă a început să predice poligamia şi în final a corupt câteva fete dintr-o biserică din apropiere pentru a-i deveni soţii. Soţia cu care venise în misiune şi cu care avea copii mari deja, a divorţat şi noile soţii au fost excluse din biserică după ce s-au mutat cu el.
    Înainte de a accepta un misionar sau a-i da libertate cuiva să se implice în lucrările voastre, fiţi siguri că aflaţi: ce orientări religioase are, ce idei predică, de cât timp este creştin, ce orientări sexuale are, a avut vreodată probleme cu legea etc (sunt unii care pot fi pedofili sau folosi misiunea pentru a ajunge la surse ieftine de sex).

     

    Peretele Văruit- a fost numit chiar aşa de către Isus. S-a referit la cei care predică ceva dar în viaţa de zi cu zi fac altceva. Misionarii de acest tip întinează lumina mesajului biblic cu ceea ce vine din problemele lor de caracter. Faptul că schimbi ţara şi îţi laşi profesia pentru una de misionar, nu te schimbă instant. Nu mă refer aici la faptul că toţi avem punctele noastre slabe şi slăbiciuni cu care ne luptăm în viaţă noastră, indiferent că suntem acasă sau misionari. Uneori e vorba de păcate sau lucruri grave printre lucrători care nu aduc cinste nici creştinismului, nici misionarismului.
    Unele pot fi lucruri simple ca de exemplu un mod greşit de a gestiona emoţiile şi epuizarea: “Tu de ce nu eşti nervoasă când vii din lucrare, m-a întrebat o localnică. Eu am lucrat pentru o misionară că tine şi când se întorcea din lucrare trebuia să fugim din calea ei că ţipa la cine apuca şi ne jignea.”
    Dar pot fi şi lucruri mult mai serioase:
    O intreaga lucrare de misiune din India s-a desfiinţat după mai mult de 10 ani de funcţionare cu multe lucrări creştine de succes. Lidera a descoperit că un coleg este dependent de pornografie şi l-a confruntat. Atunci a aflat că nu e doar situaţia lui ci că astfel de obiceiuri aveau majoritatea bărbaţilor din personal, deşi pe faţă erau creştini model şi soţi iubitori în familia lor. Chiar îşi împrumutau liber între ei astfel de materiale sau cumpărau de la tarabele din jur. Încercând să şteargă din mijlocul lor acest păcat ieşit la iveală, liderii au observat curând că se luptau cu morile de vânt- nimeni nu consideră o problemă ce făceau ei în ascuns în viaţă personală şi nici nu voiau să schimbe asta. Lucrarea şi echipa s-au destrămat, liderii au fost adânc afectaţi şi dezamăgiţi şi au părăsit ţara şi misiunea.

     

    Cameleonul- Acest tip de misionar pare să fie cel mai plăcut şi mai deschis om. El este gata să se integreze şi adoptă cultura locală foarte repede. Localnicii îl plac şi se poate să aibă succces. Unii ajung repede să adopte şi lucruri din religia locală sau chiar să treacă la religia locului de misiune. De vină poate să fie şi o înfluienta New Age în viaţă lor anterioară, faptul că s-au întors de curând la Domnul sau pur şi simplu nu au o pregătire sau o înţelegere biblică corectă. Unii sunt oameni instabili, care îşi tot schimbă ideile şi culoarea religioasă după emoţii, influiențe sau oportunităţi.
    Cu câţiva ani în urmă am vrut să vizitez un misionar român din Turcia. A evitat să ne întâlnească şi am aflat mai apoi că se trecuse la Islam. Acesta fusese nu mult în urmă preot ortodox şi chipurile se pocăise, umbla din biserică în biserică şi îşi spunea mărturia, îi plăcea să fie în centrul atenţiei. Probabil trecerea la Islam l-a făcut o vedetă în alte cercuri, sau poate acest om chiar nu a reuşit să îl cunoască pe Domnul în mod personal ci doar mimează o orientare religioasă sau altă, că un cameleon culoarea locului.

     

    Aventurierul- mulţi oameni, în special tineri şi fără prea multe posibilităţi, visează să călătorească în jurul lumii. Ei se entuziasmează repede când aud în mărturiile misionarilor despre locaţii exotice sau despre oportunitatea de a vedea lumea. Îi puteţi cunoaşte prin faptul că nu au avut nici o preocupare anterioară de a face lucrare în ţară lor sau altundeva şi viaţa lor de creştin poate fi superficială. Unii reuşesc chiar să mimeze o chemare reală şi câştigă sprijinul oamenilor. Dar când ajung pe câmpul de misiune, preocuparea lor principală rămâne tot călătoria şi aventura. Am întâlnit mulţi misionari stabiliți în zonele turistice cu plaje, munţi şi condiţii bune de locuit, şi foarte puţini să locuiască în jungle, în sate, în locuri greu de pătruns sau de misionat. Ei sunt rar eficienţi în lucrare, nu investesc în nimic de termen lung, preferă să facă lucruri care să le împlinească nevoia de a călători, chiar vor justifică mereu că Domnul îi cheamă când pe un continent, când pe altul că să predice, să predea sau să participe la conferinţe, întâlniri, cursuri, etc. Nu vorbesc despre cazurile de predicatori sau vorbitori consacraţi ci despre oameni care se află în misiune de 1-3-5 ani şi tot îi vezi de colo-colo şi cu nimic concret, iar rezultatele lor nu pot fi cuatificate nicicum.

     

    Afaceristul- acest tip de misionar nu face nimic fără un câştig, fără cifre pozitive. La el totul este un proiect, chiar şi oamenii cu care lucrează sau pentru care misionează. Nu este ceva rău să faci proiecte urmărind un câştig pentru Domnul sau pentru Evanghelie, dar biblia vorbeşte clar şi de multe ori despre a “iubi” oamenii nu despre a-i “iubi în scopul convertirii”. Samariteanul milostiv din pilda Mântuitorului nu are nici o intenţie religioasă în faptul că adună acel om rănit de pe drum, o face doar din milă. Dar preotul şi levitul, care din dragostea lor de Dumnzezeu puteau să simtă şi dragoste pentru oameni, nu acţionează în nici un fel, lucru condamnat de Isus.
    Văd mulţi misionari care tot încep proiecte noi, în locuri noi şi renunţă numai după câteva luni pentru că nimeni nu se întoarce la Domnul. E drept că uneori poate nu folosim metoda bună, nu cunoaştem îndeajuns cultura, limba şi atunci trebuie să facem unele schimbări, dar nu scrie nicăieri că o lucrare creştină trebuie să aibă rezultate imediat ori doar după câteva luni. Au existat misionari în trecut şi sunt şi în prezent care lucrează neobosiţi în zone foarte dificile şi cu greu ajung să vadă câţiva întorşi la Domnul în toată carieră lor, uneori doar după 20-30 de ani de lucrare.
    Localnicii simt imediat când un serviciu este făcut pentru ei cu interes. Poate vor profita de el (mai ales când sunt servicii gratuite sociale, medicale, etc) sau pur şi simplu vor condamna acel lucru. În ambele cazuri lucrarea nu va avea impact real în vieţile lor. Un post de radio musulman dintr-o ţară dezvoltată comenta aprins: “Creştinilor nu le pasă de voi, ei doar mimează asta că să va convertească. Ia spuneţi ceva împotriva Dumnezeului lor să vedeţi că nu vă mai ajută.”
    Eu îngrijeam nişte bolnavi în casele de muribunzi ale Maicii Tereza. Nu le puteam vorbi despre Domnul decât foarte puţin, prin translatori. Într-o zi mai multe femei hinduse de acolo mi-au spus că vor să devină creştine. Am fost mirată pentru că, la cât le povestisem eu, nu ştiau aproape nimic despre mântuire şi despre Isus. Ele au argumentat că vor să fie că mine. Văzuseră dragoste, grijă, ceva deosebit. A fost mai puternic decât orice predică evanghelistică.
    Poţi iubi şi ajuta pe cei pierduţi, bolnavi, murdari, inculţi, flamanzi necondiţionat? Atunci dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu li se va revela cu putere şi vor începe curând să se vadă şi rezultate.

     

    Evadatul- este misionarul care alege acesta carieră pentru a fugi de ceva. Asta poate fi o situaţie grea în familie, un loc de muncă neatrăgător, o stare financiară precară, o viaţă monotonă, datorii, un mediu în care se simte mai puţin apreciat şi scos în evidenţă, conflicte, eşuări, părere slabă despre sine etc.
    Astfel de oameni au aşteptarea nerealistă ca misiunea să le acopere acele nevoi ale lor sau să le ofere un mediu mai prielnic pentru satisfacţia lor personală. La prima problema mai serioasă în lucrare, ei vor fi primii care vor da înapoi, vor renunţa, pentru că sunt specializaţi în a “evada” din situaţii dificile.
    Atenţie când intervievaţi astfel de oameni pentru a-i trimite misionari. E ceva în viaţa lor de care ar putea fugi?

     

    Vedeta- este misionarul centrat pe sine. Nu contează câte persoane va avea echipa, el va vorbi mereu despre lucrarea “lui”, rezultatele “lui”, cum a lucrat Domnul prin “el”. Îi place să se afle în centrul atenţiei, să fie numit “om al lui Dumnezeu”, va ocupa băncile din faţă şi va fi foarte indignat pe cei care nu-i acordă destulă apreciere. Astfel de om va fi des antrenat în critica altora şi în conflicte izvorâte din individualismul lui. Membrii echipei se vor tot schimba, nimeni nu va fi deajuns de bun pentru el, sau pleacă chiar ei, sufocaţi de modul dictatorial de a lucra al acestuia.
    Misionarii - vedete au uneori rezultate în lucrare (sau inventează ei unele) pentru că vor face totul pentru a-şi crea o imagine proprie mai bună, dar calitativ lucrurile vor sta altfel. Unii fac şi compromisuri pentru a nu li se ştirbi reputaţia. De exemplu am aflat despre un misionar care a făcut o înţelegere cu localnicii dintr-o comunitate săracă cerându-le ca atunci când vin străini în vizită să umple biserica pentru a avea ce arăta ca lucrare. În schimb le dădea o masă gratuită după ce plecau vizitatorii.

     

    Profesionistul- este în general tipul de misionar cu multe experienţe şi calificări, cu multe daruri şi axat pe proiecte. Face lucrurile din obişnuinţă, uneori de calitate, dar fără să implice nici un fel de sentimente, nu se identifica deloc cu cei cărora le slujeşte.
    De multe ori astfel de oameni au o atitudine de superioritate asupra localnicilor sau a misionarilor cu mai puţină experienţă şi este foarte greu de lucrat cu ei. Pot fi rigizi, încăpăţânaţi, foarte puţin deschişi la moduri noi sau locale de a face lucrurile. Vor încerca să se impună cu orice preţ, deseori călcând peste relaţii. Vor caută să lucreze singuri, în biroul lor, în colţul lor, eventual cu 1-2 persoane pe care le plătesc/ recompensează cumva şi care nu fac decât să execute ce spun ei. Nu rezistă mult în echipe şi vor schimba locaţia imediat ce “expertiza” lor nu va fi luată în considerare.

     

    Visătorul- misionarii de acest gen sunt vizionari şi... cam atât.... Îţi vor vorbi de fiecare dată despre un plan nou, o strategie nouă a lor sau a lucrării lor dar nu vei auzi despre paşi concreţi spre a le duce la împlinire. Chiar dacă paşii există, în ceea ce ei spun, chiar şi după mult timp nu vei vedea semne că s-a avansat cumva. Pot fi buni filosofi, gânditori, teologi, angajaţi în polemici despre politică sau alte domenii, pot inventa cele mai inedite teorii, unii nu refuză să fie invitaţi să ţină prelegeri ori chiar scriu cărţi.
    Pierduţi în lumea lor, contactul cu realitatea de pe teren va fi slab, vor rămâne nişte neadaptaţi şi cu greu îi veţi vedea făcând lucruri practice. Viziunile măreţe chiar îi copleşesc şi pe ei şi de cele mai multe ori se plâng de epuizare şi de lipsa de timp pentru a face tot ce şi-au propus. Unii chiar nu sunt iubitori de muncă şi dacă te uiţi la trecutul lor, nu au realizat mare lucru nici în viaţa sau în ţara lor. Iată un exemplu real de la un misionar extern din India:
    “Noi prin lucrarea noastră de media, dorim să avem un impact creştin asupra claselor superioare din India şi asupra tuturor sferelor societăţii: artă, învăţământ, religie, social etc”. Deşi înfiinţată în India în urmă cu 15 ani, această lucrare are doar 4 persoane în staff, nu mai au birou de câţiva ani şi fac 1-2 seminarii despre fotografie pe an sau ceva filmări şi editări video contra cost. În rest liderul care predică peste tot despre această viziune măreaţă călătoreşte şi ţine prelegeri pompoase în jurul lumii despre impactul misiunii creştine asupra societăţii.

     

    Dezorientatul- sunt şi din aceştia mulţi. Spun că Domnul îi cheamă în misiune dar nu sunt siguri unde. Fac un adevărat caz din găsirea locaţiei ideale şi uneori trec ani doar că să se hotărască să plece. Unii tot ezită şi fac cursuri şi şcoli motivând că se pregătesc mai mult. Când ajung în final la locul de misiune, atunci nu se pot decide în ce lucrare să slujească mai bine, ce oraş sau regiune li se potriveşte mai mult etc. Ei nu prind rădăcini nicăieri. Tot schimbă echipele, lucrările, orice frustrare sau neîmplinire îi destabilizeasa şi îi mâna spre alte locaţii.
    Dezorientarea poate fi şi doar un sezon în viaţa unui misionar adus de Satan. Văd în India misionari care au viza de 10-15 ani ceea ce este enorm de mult faţă de majoritatea care primim doar pe 6 luni-un an. Ei nu au presiunea aceasta a vizei dar cu toate astea sunt cei mai puţin eficienţi. Nu se fixează nicăieri, încep lucruri şi apoi se mută la altceva, trăiesc într-o confuzie permanentă. Unii chiar ajung să se îndoiască de abilităţile şi de chemarea lor la misiune. Dacă această situaţie temporară nu este tratată imediat cu rugăciune şi consiliere, riscă să devină “cronică”, misionarul rămânând doar un nomad pururea în ceaţă.

     

    Inventatorul- motivaţia acestui tip de lucrător nu este misiunea. El inventează rezultate, umflă cifre, face fel de fel de compromisuri pentru a arată lumii o “poză” perfectă de misionar. Se poate folosi de localnici pentru scopul sau şi de asemenea de cei care îl sprijină în misiune. De cele mai multe ori interesele sunt financiare. Unii chiar au pornit cu sinceritate şi cu intenţii bune, dar faptul că întrezăresc posibilitatea unor câştiguri mari cu muncă puţină, aleg să o ia pe altă pantă.
    Nişte prieteni au venit din România să misioneze pentru o lună. Au contactat un misionar local a cărui lucrare părea foarte impresionantă pe pagina de web. Avea orfelinat, biserici şi multe lucrări creştine. Pentru o lună de stat acolo li s-a cerut o suma exorbitantă de 1000 euro ca şi cazare/ masă, deşi preţul real, nu ar trebui să depăşească 300-400, asta în condiţii foarte bune. Când au ajuns, au văzut la orfelinat un depozit mare cu donaţii primite din care se vindeau sau folosea misionarul şi ai lui, dar la copii nu ajungea mai nimic. Ei erau folosiţi pentru a atrage suport şi de aceea se menţinea o aparenţă sărăcăcioasă a orfelinatului. Românii au mai fost duşi şi în alte lucrări dar curând au observat că participanţii erau cam aceiaşi peste tot şi că nu veneau decât dacă primeau ceva ajutoare.



    10154252 1420134661579882 624889848 nExistă multe cărți și articole care dezbat situația persoanelor necăsătorite în misiune. Unii pun chiar întrebarea dacă cei single ar trebui sau nu să meargă și unele agenții sau biserici de trimitere chiar au adoptat ca și condiție ca cei care doresc să plece, să fie căsătoriți. 

    Situația fetelor necăsătorite în lucrare este de asemenea discutată larg, atât din punct de vedere teologic (ar trebui să meargă să spună Evanghelia o femeie sau nu?) dar și din alte puncte de vedere mai practice ca: siguranță personală, acceptare de către localnici, stabilitate emoțională etc. Cert este că procentul femei/bărbați în misiune este încă de peste 100 de ani de 4 la 1 și nu se va schimba ușor. Cauzele invocate sunt diverse: femeile sunt mai sensibile la chemarea lui Dumnezeu, bărbații folosesc mai multe argumente logice contra, crescuți să fie mai responsabili financiar, bărbații nu pot accepta ușor riscurile unei vieți prin credință, sunt mai mult atrași pe panta materialismului etc. 

    Mai realiști, alți autori concluzionează că și cei necăsătoriți și cuplurile au bucuriile și provocările lor ca misionari. Că a fi single nu e nici pe departe ceva care să împiedice rezultatele în lucrare sau pe Domnul să lucreze în mijlocul celor neevanghelizați. 


    Avantajele misionării ca single:

    ► O persoană necăsătorită are mai multă flexibilitate să se încadreze în cultură, este mai bine acceptată

    Melinda, misionară printre musulmani timp de nouă ani, cinci dintre ei în Asia Centrală. 
    Din experienta mea, avantajul slujirii ca persoană single în misiune este mare. De ce? Am putut să creez legături culturale într-un mod incredibil. De exemplu, am locuit 6 luni cu o familie de localnici,  și am devenit "fiica" lor. Participam la fiecare eveniment de familie și de vacanță. 

    ► Cei necăsătoriți se pot concentra doar pe slujirea Domnului

    Tot timpul, eforturile și energia lor se pot canaliza pe lucrare din lipsa unor alte obligații care să îi limiteze sau să îi distragă. 

    ► Există locuri în care ar fi foarte greu sau periculos să locuiești și să trăiești ca și cuplu

    Am întâlnit un misionar care făcea lucrare într-o zonă de prostituție și locuia acolo în apropiere. Ar fi fost un loc foarte greu pentru un cuplu mai ales ca să își crească copiii în zonă. La fel o misionară tânără a petrecut câțiva ani înaintea căsătoriei locuind într-un slum (cartier sărac) cu condiții foarte simple. Din punct de vedere al misiunii a făcut lucruri grozave acolo ca și single și a schimbat viețile multor văduve și fete orfane. După căsătorie a trebuit nu doar să se mute ci să schimbe și natura lucrării pentru că nu era cultural să lucreze cu soțul printre femei și fete. 

    ► Misionarea ca și single te va expune la multe situații și experiențe care îți clădesc caracterul, îți măresc încrederea în Dumnezeu și îți cresc dependența de El. Asta face ca atunci când te vei căsători să aduci în cuplu ceva unic, de o mare valoare. 

     

    Posibile probleme

    ► A fi necăsătorit și a misiona în zone nesigure poate să-ți pună în pericol siguranța (mai ales dacă sunteți de sex feminin și locuiți sau lucrați singură)
    ► În multe țări o persoană peste o anumită vârstă necăsătorită poate fi o ciudățenie și va fi mai greu să pătrundeți în anumite medii
    ► În anumite culturi unei femei necăsătorite nu i se va permite să se implice în lucrare, nici chiar să facă singură lucruri simple ca: cumpărături, contracte, să închirieze un apartament etc. Are la tot pasul nevoie de un bărbat să facă asta pentru ea. Există și medii unde un tânăr necăsătorit este de asemenea privit cu rezervă ca și lucrător, considerându-l nematur sau o amenințare pentru fetele sau soțiile lor. 
    ► Hărțuire- puteți primi tot felul de oferte și apropo-uri cu privire la relații de la cei din jur, chiar de la creștini. În țările în care se practică căsătoriile aranjate, veți găsi și binevoitori care vor să vă găsescă parteneri. 
    ► Singurătate și izolare- de cele mai multe ori misionarii necăsătoriți nu sunt deloc singuri, au colegi, au persoane cu care lucrează, au mulți oameni împrejur și totuși nu pot scăpa la un moment dat de un sentiment acut de singurătate. Acesta poate fi produs de lucruri cu care misionarul vine în „bagaj”: nu este ca personalitate orientat pe oameni, nu are capacitatea de a crea relații, poartă răni din trecut nevindecate (respingere, neglijare, părăsire, relații rupte) sau are chiar probleme de natură psihică care se activează acolo (depresii, fobii etc). Există însă și situații când singurătatea este produsă de situații concrete viața de misiune și a simți asta este un sentiment normal: despărțirea de prieteni, de familie, necunoașterea limbii de comunicare, mutări, prieteni care vin și pleacă, cultură neprietenoasă cu străinii, discriminare, ai colegi dar toți sunt căsătoriți, boală, a locui în zone cu grad de pericol ridicat etc. 
    ► Presiune să te căsătorești- atât din partea celor din țara în care misionează cât și a celor de acasă. Câteodată presiunea vine și din interior, mai ales când anii trec și șansele de a mai găsi un partener scad. Ca urmare a acestei presiuni poate apărea și tentația de a renunța la misiune și de a te căsători, în special când întâlnești un posibil partener care nu are aceeași chemare ca tine. 
    ► Probleme de natură sexuală și implicit morală- unii autori spun că tentațiile sexuale la cei single sunt mai mari decât la cei care au un partener și că anumite situații stresante și solicitante emoțional ale vieții în alte culturi pot să îi împingă pe aceștia în păcat, atât în curvie propriuzisă dar și în alte practici păcătoase ca: fantezii sexuale, dependența de pornografie etc. 
    ► Probleme de identitate- când toți cei de seama ta devin pe rând soți, soții, mai apoi părinți, apare întrebarea dureroasă tu ce ești? Care este rolul tău? 

    © 2015 Resurse pentru misiune