SUSTINERE MISIONARI

    Biserica si marginile pamantului


    Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului. Isaia 45:22

    …și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria și până la marginile pământului. Faptele Apostolilor 1:8

    Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovaduită în toata lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul. Matei 24:14

    Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi Fața Lui, ca să se cunoască pe pământ calea Ta și printre toate neamurile mântuirea Ta! Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele te laudă… Dumnezeu ne binecuvântează și toate marginile pământului se tem de El.  Psalmul 67:1-3, 7

    Analizând versetele menționate mai sus, putem înțelege că, în planul lui Dumnezeu de salvare a omului, mântuirea Lui este extinsă până la marginile pământului. Psalmul 67 este unul profetic și vorbește despre momentul când toate marginile pământului se vor teme de El și se vor închina înaintea Lui. Momentul acesta încă este departe, deoarece nu toate marginile pământului au ajuns la cunoașterea singurului Dumnezeu adevărat. La pregătirea acestui moment trebuie să lucrăm noi, lăsați aici ca martori, cu misiunea de a propovădui Evanghelia în toată lumea, tuturor neamurilor.

    Însărcinarea pe care a lăsat-o Domnul Isus Bisericii este ducerea Evangheliei la orice seminție, limbă, norod și neam. Se pare că în zilele noastre este mai ușor ca oricând să împlinim Marea Trimitere, pentru că globalizarea ne aduce lumea mai aproape. În marile metropole ale lumii, musulmanii, hindușii, budiștii, ateii și evreii trăiesc în aceleași cartiere cu creștinii și pot vorbi aceeași limbă. Chiar și așa, există bariere importante pentru comunicarea Evangheliei către fiecare dintre ei.

    Dar, dincolo de lumea care dispune de facilități și care are acces la informații, există un tărâm tăcut, rupt de restul societății umane, unde, pentru a duce Evanghelia, trebuie depășite o mulțime de bariere. Lumea tribală este provocarea finală în evanghelizarea lumii. Aceștia sunt cei de la „marginile pământului”, cei care locuiesc în ostroavele îndepărtate din profeția lui Isaia.

    Spunea cineva că „misiunea bisericii sunt misiunile” și „numai în măsura în care Biserica își împlinește obligația ei misionară, își justifică existența.” Așadar, înțelegând inima lui Dumnezeu pentru cei pierduți și pentru marginile pământului, înțelegând responsabilitatea pe care o avem ca biserică și ca indivizi în a împlini Marea Trimitere, de ce totuși atât de puțini se găsesc să meargă până la marginile pământului? De ce lumea tribală e atât de neglijată?

    Câți dintre noi știm că în jungla amazoniană sunt peste 200 de triburi neevanghelizate și doar Papua Noua Guinee, luată singură, însumează mai mult de 700 de triburi neevanghelizate pe teritoriul ei? Cine va merge la ei ca să le vestească Evanghelia? Ce ne împiedică să ajungem noi la ei cu Vestea Bună?

    Să fie oare lipsa informației, acum când avem acces la ea mai mult ca niciodată și când suntem bombardați zilnic cu vești din lumea întreagă? Să fie oare lipsa sprijinului economic cauza pentru care nu ajungem până la ei? Și de ce să fie aceasta o problemă, când Tatăl nostru deține toate resursele și are de toate din belșug? Să fie oare teama de necunoscut și reținerea provocată de accederea într-un mediu natural neprielnic, un tărâm ostil care îngreunează pătrunderea în astfel de zone? Și de ce să ne temem de astfel de lucruri când natura ascultă de Stăpânul și Creatorul ei și îi este supusă?

    Aș vrea să ne analizăm și să vedem dacă nu cumva lipsa dorinței e factorul principal care stă la baza neimplicării noastre. Fiindcă putem lua cunoștință de toate aceste realități, însă să nu fim și dispuși să ne implicăm într-o misiune pe termen lung, riscantă și consumatoare de resurse, în care rezultatele vin uneori după zeci de ani! În plus, nu pare o mare realizare să dedici ani întregi din viață pentru ca la sfârșit să vezi doar un număr redus de convertiți, ținând cont că populația tribală este cantitativ mică. Totuși, noi nu trebuie să ne ghidăm după acest aspect, ci trebuie să ținem cont de porunca lui Dumnezeu de a merge până la marginile pământului, dar și de promisiunea Lui că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor. Pe El nu-L interesează numărul, respectiv mărimea triburilor, ci neamurile toate. Și dacă pe El îl interesează triburile, înseamnă că și pe noi trebuie să ne intereseze la fel de mult. Dacă în ochii lui Dumnezeu cei din triburi sunt la fel de prețioși ca ceilalți, aceeași viziune trebuie să ne-o însușim și noi.

    Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă toate misiunile s-ar axa doar pe evanghelizarea celor de la orașe. Ce ar fi cu toți ceilalți? Ce vină ar avea ei că s-au născut în junglă și că nu au avut posibilitatea de a se naște la oraș ca să poată avea acces la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu? Domnul Isus mergea din loc în loc, prin sate și propovăduia Evanghelia. El nu S-a oprit doar la Ierusalim. A fost prietenul vameșilor și al păcătoșilor și nu I-a fost rușine să se însoțească cu ei. S-a oprit la pătura de jos, la cei mai disprețuiți și marginalizați oameni, deoarece a înțeles că „nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.”

    Aș vrea să aduc puțin în fața ochilor noștri minunea înmulțirii pâinilor. Domnul Isus poruncește oamenilor să se așeze, ucenicii îi grupează în șiruri, în cete și împart tuturor din pâine și din pește. Gandiți-vă cum ar fi fost ca să împartă pâinea și peștele celor din primul rând și apoi să se întoarcă din nou la aceștia și să le mai dea o porție. Cei din rândurile din spate ar fi rămas flămânzi. Imaginea aceasta este asemănătoare cu ceea ce se întâmplă astăzi în rândul misiunilor. Cei de la orașe, cei din lumea civilizată sunt cei din primul rând, care beneficiază înaintea tuturor de „pâine”, însă cum rămâne cu cei din rândul doi, trei, patru? Celor din primul rând li se dă și li se tot dă până la saturație. Zilnic sunt bombardați cu predici, evanghelizări, emisiuni, programe de adunare și li se dă mai mult decât au nevoie și nimeni nu se mai gândește la rândurile din spate. Triburile din Africa, din Papua Noua Guinee, din India, din America de Sud sunt flămânde dupa Pâinea Vieții și nimeni nu vine și la rândurile lor să le împartă această Pâine. A cui să fie oare vina? Domnul Isus nu a făcut diferența și a săturat întreaga mulțime. Nu doar primul rând, ci toate rândurile. De ce noi să facem altfel?

    Câmpul de misiune este întreaga lume. Statele Unite ale Americii nu sunt întreaga lume. România nu este întreaga lume. Tot pământul este întreaga lume. Un fermier, de exemplu, nu lucrează numai un colț al pământului. El lucrează întreg pământul fermei sale. România este unai un colț mic. Lumea trebuie evanghelizată, întreaga lume! Și dacă „lumea este câmpul”, nu avem de ales decât să mergem în fiecare loc al ei. Lucrarea este una și trebuie făcută, nu doar colțurile, ci în întregime.

    Apostolul Pavel în Romani 10:14 și 15 ne explica felul în care funcționează lucrurile. Ca oamenii să poată crede, trebuie mai întâi să audă. Ca să audă, trebuie să fie cineva care să le spună, să le propovaduiască. Ca să se propovaduiască Evanghelia, trebuie să existe o trimitere. Întreb eu dar: „Oare nu mai trimite Dumnezeu lucrători? Sau nu mai sunt oameni dispuși să creadă mesajul Evangheliei?” Nu cred că aceasta e problema. Mulți ar putea să creadă, însă nu au auzit niciodată rostindu-se Numele lui Dumnezeu. Mulți ar vrea să creadă, însă nu a venit nimeni care să le spună despre singurul Dumnezeu adevărat. Așadar, cum ar putea ei să creadă fără să audă? Nu are logică. Nu se poate așa. Este un non-sens.

    Aș vrea ca toți să ne însușim viziunea lui Dumnezeu și dragostea Lui pentru cei pierduți să devină și preocuparea noastră. El să aprindă focul acesta în noi cum l-a aprins și în Ieremia, încât să ajungem în punctul în care putem spune „caut să-l sting, dar nu pot.”

    Am scris aceste rânduri în dorința de a trage un semnal de alarmă și de a „suna din trâmbiță” asemenea străjerului care stă în post și vestește apropierea dușmanului. Suntem responsabili de mântuirea oamenilor. Și asemeni străjerului din Ezechiel 33 trebuie să sunăm din trâmbiță și să transmitem mesajul divin. Înțelegem noi cât de serios se pune problema? „Dacă vei înștiința pe cel rău să se întoarcă de la calea lui și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îți vei mântui sufletul. Dar dacă zic celui rău: „răule vei muri negreșit!” și tu nu-i spui ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta.”

    „Ai o singură lucrare pe pământ: să salvezi suflete” spunea John Wesley, iar Oswald J. Smith spunea: „Trebuie sau să mergi tu însuți, sau să trimiți un înlocuitor.”

    Să ne ajute Dumnezeu ca să nu ne facem responsabili de sângele nimănui ci să fim oameni care ne-am înțeles chemarea și locul în lucrarea Stăpânului!

    Liviu Acatrinei

    misionar în tribul asheninka, Peru

    sursa Agentia Kairos 


     

    © 2015 Resurse pentru misiune