SUSTINERE MISIONARI

    Grija pastorală faţă de misionari (Member Care)- informații generale

    Instrumente ale vindecării şi binecuvântării în mâna lui Dumnezeu

    Când citim Scripturile, un lucru care iese în evidenţă este îngrijirea plină de dragoste a lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Lui Dumnezeu cu adevărat îi pasă de slujitorii Săi! Cât de mult ne pasă nouă de lucrătorii din câmpul Evangheliei? Cât de mult le purtăm de grijă, pentru ca slujirea lor să fie uşurată şi să nu fie făcută suspinând?

    În rândul Bisericilor Creştine după Evanghelie grija pastorală este asociată cu lucrarea prezbiterilor în relaţie cu membrii adunării în care aceştia slujesc. De dată mai recentă grija pastorală îi include şi pe misionarii trimişi de către biserici locale pe câmpul de misiune. Cât am îndeplinit-o sau nu până acum este o altă chestiune, însă dacă Bisericile Creştine după Evanghelie din România doresc cu adevărat să fie eficiente în îndeplinirea Marii Trimiteri, atunci grija pastorală ar trebui să fie un punct din capul listei de priorităţi a liderilor bisericilor misionare. Provocările de pe câmpul de misiune sunt multe, riscurile sunt mari, preţul uneori este deopotrivă de mare – de aceea acest domeniu necesită multă atenţie, înţelegere, maturitate spirituală şi empatie. Aşadar, aş vrea să spun încă de la început, cât se poate de clar, faptul că dacă ne dorim ca misionarii noştri să fie eficienţi pe câmpul de misiune şi să atingă scopul la care Dumnezeu ne-a chemat ca biserică – asta va necesita o îngrijire pastorală continuă. Iar scurtături nu există!

    În ultimele decenii, agenţiile de misiune străine s-au întrebat de ce un procent atât de mare de misionari pe termen lung se întorc prematur acasă? Evident cauzele sunt multiple, însă una din principalele cauze este şi lipsa de îngrijire pastorală adecvată.

    1. Ce presupune îngrijirea pastorală (Member Care)

    Îngrijirea pastorală presupune, în primul rând, interes pentru misionarul ca persoană şi pentru lucrarea acestuia. Odată ce a plecat pe câmpul de misiune nu trebuie să uităm că el rămâne membru în biserica noastră, şi, mai mult decât atât, el este trimis de adunarea locală pentru o lucrare specială, o lucrare care este de fapt o misiune a întregii biserici. Grija pastorală are în vedere bunăstarea emoţională şi duhovnicească a misionarului şi a familiei lui. Lucrătorul care slujeşte într-un context cultural diferit trebuie asigurat de părtăşia continuă cu biserica locală de acasă.

    Organizaţiile misionare au identificat de-a lungul anilor principalele probleme care duc la ineficienţă în lucrare sau întoarcerea prematură acasă a misionarilor. Printre aceste probleme se numără cele de natură relaţională (probleme interpersonale atât cu alţi misionari, cât şi cu biserica trimiţătoare sau cu agenţia misionară etc.), urmate de cele de natură personală (gradul scăzut de dedicare, neînţelegerea clară a chemării, probleme de sănătate, lipsa unei pregătiri emoţionale, fizice şi teologice adecvate etc.), cât şi de cele legate de familie (şcoala copiilor, probleme în viaţa de cuplu etc.). Prin urmare, îngrijirea pastorală ar trebui să vizeze aceste domenii ale vieţii misionarului. De asemenea, trebuie să includă şi rugăciune continuă din partea bisericii trimiţătoare; echipe mici de sprijin care să comunice constant cu misionarul, vizite speciale ale unuia dintre prezbiterii numiţi de comitetul bisericii trimiţătoare, un concediu anual pentru odihnă pentru misionar şi îngrijire pastorală individuală. Membrii bisericii pot să dea o mână de ajutor în lucrarea pe care o desfăşoară misionarul mergând în călătorii pe termen scurt în ţara unde acesta îşi desfăşoară activitatea. Şi lista ar putea continua.

    2. Cine oferă îngrijire pastorală

    Cu siguranţă vă întrebaţi, cine este chemat să ofere îngrijire pastorală: biserica trimiţătoare în întregime? Agenţia de misiune? Un psiholog creştin? Comisia de păstorire şi disciplină a Uniunii? Sau poate membrii echipei cu care lucrează pe câmpul de misiune?

    Este normal să gândim că persoana cea mai abilitată să ofere îngrijire pastorală unui misionar ar trebui să fie tot cineva care să fi avut experienţa câmpului de misiune. Acest lucru este de înţeles, întrucât nimeni altcineva nu va înţelege mai bine provocările câmpului de misiune şi nevoile unui misionar, decât cineva care a experimentat el însuşi presiunile şi frământările unei slujiri într-un context transcultural. Dacă suntem însă realişti, trebuie să recunoaştem că România, la ora actuală, nu are o pleiadă de astfel de oameni cu experienţa slujirii transculturale, capabili să ofere păstorire. Va trebui să mai treacă ceva timp pentru acest lucru. Iar problema îngrijirii pastorale este una urgentă. Apoi, să nu pierdem din vedere faptul că nu toţi misionarii sunt şi dăruiţi să ofere îngrijire pastorală, întrucât aceasta are de-a face, mai degrabă, cu darul spiritual de păstorire, decât cu experienţa acumulată.

    Cred, aşadar, că cei care trimit au şi datoria să poarte de grijă celui trimis. Prin urmare, fiecare biserică locală trimiţătoare are responsabilitatea şi bucuria purtării de grijă lucrătorilor săi (3 Ioan 5-8). Şi pentru că responsabilitatea lui oricine devine sarcina nimănui, aş recomanda ca biserica să numească un frate prezbiter sau chiar un grup de doi, trei fraţi cu inimă pentru lucrarea misionară care să se ocupe îndeaproape de misionarul plecat. Aceşti fraţi ar trebui să fie maturi spiritual, să fie adevăraţi fii ai mângăierii (un Barnaba din Scripturi), adică instrumente ale vindecării şi binecuvântării în mâna lui Dumnezeu.

    Deseori, prezbiterii sunt atât de consumaţi de problemele interne ale bisericii, încât misionarii vor fi puşi pe o listă de priorităţi secundare. De aceea este vitală desemnarea unui frate prezbiter cu dar de păstor şi interes pentru lucrarea misionară responsabil cu acest domeniu. El ar putea să sensibilizeze şi pe ceilalţi prezbiteri, cât şi biserica ca întreg, să înţeleagă mai bine dificultăţile şi stresul din lucrare, realizările şi neajunsurile, pentru ca asftel, şi biserica să poată într-o oarecare măsură veni în sprijinul acordării de ajutor spiritual.

    Nu aş vrea să trec cu vederea responsabilitatea Agenţiei de misiune prin care misionarul a plecat pe câmpul de misiune. Acesteia îi revine o parte semnificativă în acest proces, întrucât ea lucrează în mod direct cu misionarul şi supervizează lucrarea acestuia. Prin personalul calificat, Agenţia oferă ajutor specializat misionarului, dar şi sprijin în ceea ce priveşte instruirea fraţilor responsabili cu păstorirea misionarilor din biserica trimiţătoare. De exemplu, Agenţia Kairos, prin Departamentul de personal, pune la dispoziţia misionarilor un plan de dezvoltare individuală care vine în ajutorul rezolvării unor probleme personale, cât şi a creşterii spirituale a misionarului, pentru a putea face faţă provocărilor. De asemenea, prin literatura de specialitate şi seminarii de instruire punem la dispoziţia fraţilor lucrători resursele necesare pentru o slujire eficientă în relaţia cu misionarii.

    Purtarea de grijă intră în cele din urmă în responsabilitatea lui Dumnezeu. El ne-a promis că va fi cu noi zi de zi, că ne va purta de grijă şi această purtare de grijă este desăvârşită.

    3. Când oferim îngrijire pastorală

    Din moment ce o biserică recunoaşte chemarea unui membru de-al ei pentru lucrarea misionară, ea este chemată să i se alăture pentru a-l ajuta pas cu pas în călătoria lui spre câmpul de misiune. De exemplu, asigurarea unei instruiri înainte de plecare demonstrează grijă pastorală. Biserica trimiţătoare în parteneriat cu Agenţia ar trebui să acorde atenţie chiar de la început de drum acestei pregătiri.

    Înainte de plecare

    Acest stagiu include procesul de selecţie, ajutorul logistic (carte de muncă, asigurări medicale, viză etc.) şi pregătirea emoţională, practică şi financiară. O şcoală de misiune se recomandă înainte de plecare, cât şi o slujire concretă în diverse domenii cum ar fi evanghelizare printre anumite grupuri etnice neevanghelizate, predicare în stradă, călătorii pe termen scurt etc. Acesta ar trebui să fie un proces de „cernere”, în care candidatul să fie pregătit din punct de vedere emoţional şi spiritual pentru un context de slujire tensionant. Este de preferat să-i oferim viitorului misionar premisele creşterii de pe acum, decât să-l vedem doborât de poveri mai târziu, pe câmpul de misiune.

    În timpul lucrării

    Este vital ca în acest stadiu misionarii să simtă cu adevărat că ei nu sunt uitaţi de cei de acasă. Prin urmare, este indicat să folosim orice mijloc pentru păstrarea unei comunicări regulate: email, Skype, telefon, vizite pe câmpul de misiune. Astfel, misionarii să simtă că atât biserica, cât şi agenţia de misiune luptă alături de ei, în războiul spiritual în care ei s-au angajat.

    Îngrijirea în timpul cât sunt plecaţi pe câmpul de misiune ar trebui să includă susţinere emoţională, financiară şi spirituală.

    La întoarcerea acasă

    Când misionarii se întorc acasă, de regulă, ei sunt primiţi cu mari aşteptări, pentru a auzi din experienţele extraordinare trăite pe câmpul de misiune. Oamenii nu se aşteaptă să audă că ei au fost răniţi, că au trecut prin dezamăgiri sau depresie. De aceea, trebuie să ne asigurăm însă că în prima perioadă de după întoarcerea acasă, aceştia şi-au alocat suficient timp pentru odihnă, recreere şi reînnoire a relaţiilor familiale. Să ne asigurăm de asemenea că ne-am rezervat timp pentru o întâlnire de analiză (debriefing) în cadrul căreia misionarul să-şi descarce bagajul emoţional, iar nevoile pastorale să fie identificate şi rezolvate. Misionarul are nevoie să i se ofere ocazia să prezinte un raport de lucrare (asemenea lui Pavel în Fapte 14: 27) în biserică, dar şi într-un cadru neoficial (cum a făcut şi Pavel în restul timpului când se afla acasă în Antiohia, vezi Fapte 14: 28 şi 18: 23).

    Concluzii:

    Misiunea transculturală înseamnă o înrolare într-un război spiritual şi, după cum ştim, în orice război se produc şi pagube. Ori, dacă Bisericile evanghelice din România s-au angajat de mai bine de zece ani, în acest război pe scară globală, îngrijirea pastorală n-ar trebui să fie o opţiune, ci mai degrabă o condiţie pentru victorie. Orice armată bună va purta de grijă soldaţilor săi, dar se va grăbi să le ofere ajutor şi celor răniţi. Prin urmare, să învăţăm şi noi să le purtăm de grijă atât celor care sunt în lupta de pe câmpul de misiune, cât şi celor care sunt răniţi în bătălia pentru extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu.

    Bibliografie:

    1. Manualul Bisericii misionare, Agenţia Kairos, 2008.

    2. Doing Member Care Well, Kelly O’Donnell, William Carey Library, 2002.

    3. Too Valuable to Lose, William D. Taylor, William Carey Library, 1997.

    4. Introducing World Missions. A Biblical, Historical, and Practical Survey, A. Scott Moreau, Gary R. Corwin, Gary B. McGee, Baker Academic, 2004.

    sursa articolului Agentia Kairos

    © 2015 Resurse pentru misiune