SUSTINERE MISIONARI

     

     


    Recomandarea şi trimiterea nu reprezintă sfârşitul, ci începutul unei relaţii permanente între biserica de acasă şi misionarul de pe câmpul de misiune. Pe lângă scrisorile de informare obişnuite pe care le primeşte adunarea, ar trebui să existe şi o înţelegere profundă a condiţiilor locului în care lucrează misionarul: climatice, politice, sociale, culturale şi ale mediului înconjurător. Ar trebui păstrat continuu interesul faţă de familia misionarului şi faţă de circumstanţe mereu i;n schimbare, iar diferitele nevoi care apar ar trebui comunicate. Astăzi, astfel de legături pot fi menţinute foarte us;or prin tehnologia modernă pe care o deţinem şi această comunicare între biserica trimiţătoare şi misionarul trimis să nu fie întreruptă.

    Agenţia noastră de misiune este disponibilă pentru a oferi ajutor în procesul dificial al recomandării. Oricum, responsabilitatea finală a trimiterii îi revine bisericii locale. Când am făcut o evaluare atentă a tuturor dovezilor şi prezbiterii sunt în măsură să concluzioneze că ei au siguranţa că Dumnezeu a chemat şi a echipat pe o anumită persoană să slujească într-o anume locaţie pentru a se implica într-o anume lucrare, atunci biserica poate, cu o inimă neîmpărţită, încredinţa pe fratele sau pe sora în harul lui Dumnezeu în câmpul de misiune, cu tot sprijinul lor nemijlocit.

     

    ÎNGRIJIREA PASTORALĂ

    Faptul că misionarii au nevoie de îngrijire pastorală poate fi uşor scăpat din vedere. Ei pot fi departe de casă, contactele cu prietenii sunt foarte rare, iar nevoile emoţionale şi spirituale sunt trecute cu vederea. Este greşit să presupunem că misionarii deţin suficiente resurse spirituale pentru a supravieţui şi a face faţă situaţiilor. Să-l luăm ca exemplu pe misionarul şi apostolul Pavel. Găsim că uneori el a trecut prin perioade extrem de stresante, “de afară lupte, dinăuntru temeri.” (2 Cor. 7:5), dar a fost mângăiat de venirea lui Tit şi de veştile pe care acesta le-a adus, sau de venirea şi veştile bune pe care le-a adus Timotei din Tesalonic (1 Tes. 3:6). Spre sfârşitul vieţii lui, el îl îndeamnă pe Timotei să vină cât de curând la el, pentru că el a rămas singur cu Luca, simţindu-se trădat de alţii (2 Tim. 4). Chiar şi marele apostol a avut nevoie de îngrijire şi sprijin. De aceea, noi trebuie să fim conştienţi de nevoile şi grijile spirituale ale oricărui lucrător implicat în slujirea creştină.

    Ce este îngrijirea pastorală?

    Găsim că în originalul Noului Testament termenul folosit pentru pastor este acelaşi ca şi pentru păstor. Păstorul nu doar hrăneşte oile sale, dar se şi îngrijeşte de toate nevoile lor: de adăpost, de siguranţa şi bunăstarea lor. Aceasta ne aminteşte că El Îşi cunoaşte oile şi ele Îl cunosc pe El. El îşi dă viaţa pentru oi şi nu fuge când vede lupul venind (Ioan 10:11-14). Cea mai bună îngrijire pe care noi o putem primi este cea a lui Hristos, care este Păstorul şi Episcopul sufletelor noastre (1 Petru 2:25). Acest lucru este posibil în cazul fiecărui creştin care menţine o viaţă spirituală consistentă de rugăciune şi părtăşie zilnică cu Domnul lui.
    Ştim că Isus a încredinţat îngrijirea de oile Sale altora. Lui Petru I s-a poruncit de trei ori: Paşte oile mele! (Ioan 21), iar experienţa lui personală de reabilitare l-a ajutat foarte mult în rolul de priveghetor. Spre sfârşitul vieţii lui el le-a scris supraveghetorilor: “Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră” (1 Petru 5:2). Scriitorul cărţii Evrei I-a îndemnat pe cititorii săi să asculte de mai marii lor, pentru că ei priveghează asupra sugfletelor lor (Evrei 13:17). Cea mai importantă funcţie a păstorilor şi scopul principal al îngrijirii pastorale este sănătatea spirituală a celor păstoriţi . Ţinta finală a păstoririi este creşterea în maturitate spirituală a copiilor lui Dumnezeu, “până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13).

    Schimbarea de generaţii

    Unii au sugerat că raţiunea pentru un accent to mai mare pus pe înrijirea pastorală se datorează unei schimbări a nevoilor şi a aşteptărilor. Oricum, nevoi au existat din totdeauna, dar au fost mai puţin vizibile în trecut, datorită izolării mai mari şi a contactului rar care a făcut mult mai dificilă acordarea îngrijirii pastorale în generaţiile trecute. Astăzi, transportul aerian a făcut ca cele mai izolate colţuri ale lumii să devină accesibile, ceea ce a facilitat, la rândul său, o comunicarea mai bună şi noi posibilităţi de ai vizita pe misionari.

    Fiecare generaţie este diferită şi s-a observat că generaţia de misionari de astăzi are nevoie şi se aşteaptă la un mai mare sprijin şi la mai multă îngrijire. Generaţia de pionieri de altădată părea mult mai mulţumită cu resursele proprii, ceea ce nu mai este cazul lucrătorilor de astăzi. Aceştia din urmă pot avea calificări deosebite, abilităţi şi viziune pentru lucrare, dar dacă nu li se acordă o îngrijire adecvată şi nu sunt sprijiniţi, ei pot claca curând.

    Dezvoltarea unei adevărate industrii a consilierii în cadrul comunităţii creştine a adăugat la cerinţele unei îngrijiri pastorale mai bune. Rata uzurii printre misionari este în creştere şi multe agenţii de misiune caută căi pentru a asigura un sprijin mai bun, pentru ca potenţialele cazuri să fie identificate, iar misionarii în cauză să fie menţinuţi pe câmpul de misiune. În timp ce noi nu ar trebui niciodată să urmăm orbeşte tendinţele prezentate, îngrijirea pastorală rămâne un domeniu în care este loc pentru mai bine şi care are o bază biblică solidă.

    Unde este nevoie de îngrijire

    În diferite etape ale slujirii misionare pot fi identificate domenii unde pot apărea dificultăţi şi unde purtarea de grijă şi înţelegerea sunt atât de necesare. Nu fiecare persoană se va confrunta cu probleme în aceleaşi domeniî unii se descurcă destul de bine, cu toate acestea însă o exprimare a unei înţelegerii solidare şi o atitudine potrivită faţă de persoana în cauză pot fi un sprijin extraordinar.

    1. Înainte de plecare

    Chemarea. Decizia de a asculta şi a pleca pentru slujire într-o altă ţară este un timp emoţionant, când o lucrare profundă a lui Dumnezeu are loc în viaţă. Cunoaşterea şi discernerea voii lui Dumnezeu este în mod esenţial o chestiune de raţiune subiectivă, dar aceasta nu ar trebui niciodată luată ca un ultim cuvânt. Chemările trebuie testate, nu doar de potenţialul misionar, ci şi de cei care au cunoştinţă şi discernământ spiritual. Motivaţia adevărată ar treui evaluată şi, pentru aceasta, întrebări serioase ar trebui puse: Există vreo dorinţă de a fi cineva, nevoia de o slujbă sau dorinţa de a scăpa de o slujbă sau chiar întoarcerea acasă sunt cu adevărat motivaţiile mele?

    Când avem de-a face cu un cuplu, este important de întrebat pe soţ şi pe soţie dacă chemarea pentru slujire este împărtăşită de amândoi, pentru că dacă unul dintre parteneri este nesigur cu privire la decizia luată, atunci aceasta ar putea să degenereze într-o sursă continuă de tensiune în viaţa lor conjugală. O bună îngrijire implică o implicare activă în acest proces a celor care au responsabilitatea spirituală s-o facă şi dorinţa de a testa toate aspectele vieţii potenţialului misionar. Aceasta presupune testarea maturităţii spirituale, precum şi a profilului emoţional, fizic şi psihologic. Uneori ajutorul specializat ar putea fi necesar în evaluarea acestor aspecte.

    Perioada de tranziţie. Acesta este timpul de dinainte de plecare când interesul devine clar şi chemarea evidentă. Este perioada de instruire şi pregătire practică. Sfatul ar putea fi necesar în ceea ce priveşte tocmai această pregătire şi în discernerea corectă a priorităţilor. Poate că este nevoie chiar de o amânare a plecării în vederea efectuării tuturor pregătirilor. Poate că este necesară o pregătire mai avansată în domeniul professional, lingvistic sau vreo altă pregătire de specialitate. Aceasta poate să însemne că familia trebuie să se restabilească într-o altă zonă a ţării, ceea ce poate duce la discomfort. Astfel, pot apărea şi alte nevoi financiare.
    Plecarea. Aceasta va include o serie de evenimente importante, printre care un serviciu de rămas bun care să includă recunoaşterea oficială a misionarului şi recomandarea. Acestea sunt importante pentru viitor, întrucât ele servesc la confirmarea chemării noului misionar şi stabilirea rolului său propriu. O serie de evenimente sociale, vizitarea rudelor şi a prietenilor, cumpărăturile, depozitarea lucrurilor rămase acasă, împachetarea bagajelor şi apoi călătoria sunt chestiuni ce trebuiesc făcute. Aceasta deseori înseamnă că noii lucrători vor ajunge extenuaţi pe câmpul de misiune, datorită acestei porţiuni febrile a ultimelor săptămâni de pregătiri. Unele dintre aceste activităţi nu pot fi evitate, dar o înţelegere a acestor cerinţe şi o dorinţă de a ajuta, izvorâtă dintr-o inimă sensibilă, în ceea ce priveşte cumpărăturile, baby-sitting, transportul, etc. ar putea reduce mult din povara pregătirilor.

    2. La sosire

    Când noii lucrători sosesc în zonele lor de slujire ei pot experimenta o varietate de sentimente. O stare emoţionantă când ei, în sfârşit, ajung la destinaţie după luni sau poate ani de pregătire; anxietate când se întreabă dacă într-adevăr vor fi în stare să se descurce în acest mediu total diferit lor.
    Ceea ce este denumit “şoc cultural” intervine exact în această perioadă şi are câteva etape bine-cunoscute:

    Sentimentul de fascinaţie faţă de tot ce este nou şi interesant este prima reacţie. Cele mai mici detalii sunt observate, aparatul de fotografiat este folosit frecvent şi această perioadă este denumită faza turistului. Această perioadă durează de la patru la şase luni iar scrisorile trimise acasă sunt extrem de pozitive.
    Ostilitatea şi agresiunea ar putea urma, când alte aspecte ale noii locaţii sunt remarcate. Noul lucrător realizează curând că el nu se întoarce acasă, ci urmează să rămână aici. Comparaţiile cu situaţia de acasă nu mai sunt interesante, ci mai degrabă depresive. Mizeria, praful şi muştele devin vizibile la tot pasul. Diferenţele culturale sunt iritante, barierele lingvistice duc la înţelegeri greşite sau la sentimentul de inutilitate. Sistemul bancar şi cel administrative sunt diferite şi chiar aduce confuzie. Această etapă poate dura câteva luni, iar comunicarea cu cei de acasă poate dobândi o notă negativă şi ritică. Cunoaşterea, de ambele părţi, a pericolelor acestei etape va ajuta primirea unui răspuns potrivit de la baza de plecare de acasă.

    Acceptarea parţială a condiţiilor noului teritoriu şi a oamenilor începe după o perioadă de timp, care poate dura câteva luni. Pe măsură ce ne îmbunătăţim deprinderile de limbă, înţelegerile greşite vor fi îndepărtate treptat, iar gradul de acceptare al localnicilor va creşte. Prezenţa umorului, abilitatea de a râde de situaţie şi chiar de tine însuţi este un indice bun că se fac progrese în adaptare.

    Adaptarea biculturală este prezentă atunci când noul lucrător se simte ca acasă într-un mediu diferit şi poate activa fără anxietate. Acomodarea deplină poate lua ceva timp, chiar şi până la doi ani. Alţii poate că niciodată nu vor atinge un prag de adaptabilitate rezonabil în rolul lor de misionari. Aceasta poate duce la probleme pe o perioadă lungă de timp.

    3. Pe teren

    Nevoia de îngrijire şi spijin nu se diminuează când s-a trecut de faza acomodării iniţiale. Probleme pot apărea chiar după mai mulţi ani de slujire. Cu multe dintre acestea nu ne putem ocupa în detaliu în broşura de faţă, urmând să ne ocupăm în alte broşuri, dar am dori să facem o trecere în revistă a celor mai frecvente. Este important să reţinem că majoritatea misionarilor sunt puternic motivaţi de o viziune pe care speră să o vadă realizată în practică. Cu toate acestea, mulţi dintre ei falimentează în realizarea scopurilor şi când realitatea nu corespunde cu aşteptările, această experienţă se transformă în una căreia e dificil să faci faţă.
    Învăţarea limbii. Cei mai mulţi misionari vor trebui să înveţe o nouă limbă pentru a-şi face lucrarea într-un mod eficient. Învăţarea limbii este un proces de lungă durată ce implică muncă dificilă şi aplicaţii. Poate fi chiar o activitate frustrantă, iar timpul alocat acesteia variază, depinzând de abilităţile lingvistice ale studentului. Încurajarea şi un spirit înţelegător sunt de mare necesitate. De exemplu, o mamă tânără ce are copii poate să nu aibă suficient timp de petrecut în afara casei pentru o expunere la noul limbaj.

    Separarea de copii. Acest lucru poate deveni o necesitate pentru a dobândi o pregătire bună, iar multe familii de misionari au de luat, cu toată strângerea de inimă, decizii dureroase în privinţa direcţiei pe care ar trebui s-o urmeze. Un sprijin plin de înţelegere este necesar indiferent de decizia luată. O atitudine severă sau o critică directă poate fi devastatoare.

    Educaţia copiilor. Unii ar putea să nu ştie care este decizia cea mai bună în privinţa educaţiei, să-şi trimită copiii la şcolile locale, să-I trimită la şcoli tip pensionat (şcoală cu internat), să-i încadreze în sistemul de “home-schooling” sau să-i trimită înapoi în ţara de origine. Cănd copiii ajung la vârsta învăţământului superior, problemele se pot înmulţi, aşadar sprijinul este necesar în fiecare stadiu.

    Schimbări în statutul muncii. Aceasta poate să însemne că există o diferenţă între ceea ce se aşteaptă misionarul să facă şi ceea ce i s-a cerut să facă în domeniul lui de slujire. Poate că el va constata că i s-a atribuit prea repede prea multă responsabilitate. Schimbări inopinante, incluzând un volum mai mare de muncă, pot apărea datorită unei îmbolnăviri sau a întoarcerii acasă a unuia dintre colegi. Extenuarea de puteri este o realitate prezentă în viaţa multora. Numirea cuiva într-o poziţie nepotrivită poate duce la un stress de neconceput când unei persoane i se cere să facă o lucrare pentru care n-a beneficiat de o pregătire sau nu este capabilă s-o facă.
    Angrenarea într-o nouă cultură. Am văzut deja stadiul şocului cultural la începutul slujirii, dar trebuie să nu uităm că adaptarea la o cultură nouă este un process de lungă durată şi pot trece mulţi ani până un misionar este acceptat pe deplin de cei în mijlocul cărora slujeşte.

    Acomodarea cu o nouă casă şi siguranţa. Poate că noile condiţii sunt mult diferite de cele de acasă şi necesită schimbări majore, în mod special din partea soţiei care va încerca să-şi organizeze casa având la dispoziţie facilităţi foarte diferite. În multe părţi ale lumii există multă nesiguranţă, în special acolo unde s-a instaurat instabilitatea politică, ceea ce din nou poate cauza anxietate.

    Dificultăţi cu cei apropiaţi. Acesta este domeniul în care apar cele mai multe probleme, în lucrarea misionară. Dificultăţi pot apărea în relaţiile cu colegii care provin dintr-o altă ţară sau cultură. Diferenţele de personalitate se pot evidenţia într-o comunitate închisă sau la locul de muncă. Tensiuni finaciare, folosirea resurselor, priorităţile în lucrare; lista posibilelor domeniilor de conflict este lungă , iar problemele uneori sunt inevitabile. Dificultăţile din viaţa de familie pot fi amplificate de tesiunile adiţionale create de o viaţă trăită în afară, iar cei care sunt necăsătoriţi se pot simţi singuri şi izolaţi.

    Lipsa unei evaluării. În situaţia lipsei de supraveghere de nici un fel în lucrare poate duce la o situaţie stresantă. Dacă nu se găseşte nimeni care să evalueze lucrarea făcută, lucrătorul se poate simţi nesigur de eficienţa lucrării pe care o face.

    Lipsa rezultatelor. Când după mult efort şi după mulţi ani de lucrare este puţin răspuns, în mintea misionarului pot apărea întrebări cu privire la calitatea lucrării pe care o face. Când calitatea muncii făcute este de asemenea chestionată de cei de acasă , care au devenit orientaţi pe rezultate, o criză se poate dezvolta astfel. Pentru mulţi misionari, identitatea le este stabilită în funcţie de lucrarea pe care o fac, ceea ce devine aproape o extensie a lor înşişi, iar când aceasta este criticată pe nedrept, aceştia pot ajunge la o situaţie devastatoare.

    3.Tranziţia culturală

    Acest domeniu a fost prea puţin înţeles în trecut, dar astăzi este recunoscut faptul că în perioada părăsirii câmpului de misiune şi întoarcerea acasă definitivă, fie la sfârşitul lucrării fie la pensionare, un sprijin şi o îngrijire pastorală consistentă ar trebui acordată celui în cauză. Aceasta ar trebui să includă oportunităţi de prezentare a ţării în care a slujit şi a lucrării în faţa prietenilor, a bisericii locale, pentru ca noi relaţii să fie stabilite cu aceste persoane.

    În plus, o întâlnire confidenţială ar trebui neapărat să aibă loc cu prezbiterii bisericii locale care l-au recomandat pe lucrător pentru lucrarea de misiune. Această întâlnire de audiere ar trebui să permită o discuţie cuprinzătoare a fiecărui aspect al perioadei petrecute în misiune şi libertatea de a discuta aspecte sensibile care nu vor fi menţionate în întâlnirea publică. Accentul ar trebui pus pe confidenţialitate.

    Întoarcerea acasă îşi are presiunile ei, care se referă acum la călătorie, multele invitaţii de a fi disponibil pentru a participa la întâlniri de adunare şi uneori condiţii de trai precare.

    Repatrierea bruscă, în mod special în cazul unor situaţii de urgenţă, poate duce uneori la reacţii emoţionale severe.

    Întoarcerea finală

    Re-intrarea în ţara natală la sfârşitul unei perioade sau a unei vieţi de slujire este o experienţă dificilă în viaţa oricărui misionar.
    Poate fi o perioadă de bucurie sau de dificultăţi profunde şi se poate constitui ca într-o experienţă a unei pierderi grele, creând sentimente de pierdere, părere de rău şi amintiri permanente de pe câmpul de misiune. În acelaşi timp, ei se luptă cu sentimente de neapartenenţă, iar şocul cultural la întoarcere poate fi chiar mai rău decât cel la sosirea pe câmpul de misiune. În perioada de reacomodare când totul revine la normal – deşi această perioadă se poate lungi destul de mult – sprijinul şi un spirit înţelegător sunt extreme de necesare.

    Problemele unice care intervin include pierderea statutului şi a rolului anterior, precum şi lipsa unei lucrări concrete la întoarcerea acasă. Ei nu mai sunt misionari la sosirea acasă şi li se pare că au ajuns într-o zonă crepusculară a celuia care se numeşte ex- sau misionar pensionar. Dacă şi biserica locală şi-a pierdut interesul faţă de lucrarea pe care misionarul a părăsit-o, comasat cu schimbările majore din acea biserică şi în rândul membrilor ei, problemele s-ar putea multiplica.
    Re-întoarcerea acasă a misionarilor pe termen lung singuri poate fi dificil într-un mod particular. Ei şi-au lăsat “familia” pe teren, iar acei “membri ai familiei” de acasă sunt doar foarte puţini. Pentru copii, experienţa poate fi una şi mai dificilă pentru că ei îşi părăsesc “casa” pentru o ţară căreia ei simt că nu-i aparţin şi, astfel, ei pierd o parte din ceea ce sunt.

    Cine acordă îngrijire pastorală?

    Aparent, îngrijirea pastorală acordată misionarilor este complexă şi noi ne putem întreba cine poate întâmpina toate aceste nevoi. Răspunsul este că nici o persoană şi nici o biserică locală nu este calificată să ajute în toate domeniile şi că mai mulţi ar trebui să fie implicaţi în a se asigura că cei care sunt recomandaţi şi trimişi vor primi cel mai bun sprijin posibil.

    Biserica locală. Aceasta este sursa firească a unei îngrijiri pastorale majore. Dacă biserica locală deţine rolul cheie în recomandarea şi susţinerea unui misionar, atunci ea ar trebui, de asemenea, să-şi asume responsabilitatea îngrijirii faţă de el, în mod special în perioada când el este venit în ţara lui natală, dar şi când acesta este în afara ţării.

    Unul dintre punctele tari ale metodei trimiterii de către biserica locală este legătura puternică dezvoltată cu misionarul când biserica locală îşi împlineşte rolul purtătorului de grijă. Când nevoile misionarului sunt neglijate sau întâmpinate într-un mod neadecvat, punctual forte se poate transformă într-un mare slăbiciune (punct slab).

    Există câteva domenii specifice unde biserica locală deţine o funcţie specifică în grija pastorală. Acestea sunt:
    Recomandarea
    Rugăciunea
    Încurajarea şi comunicarea
    Organizarea unui serviciu de “Bun venit!” şi audierea unui raport de lucrare
    Sprijin financiar
    Primirea şi diseminarea ştirilor

    Desemnarea unui prezbiter / persoane pentru sarcina îngrijirii pastorale este o strategie înţeleaptă, după cum este şi practica organizării unei întâlniri cu prezbiterii de audiere completă, deschisă şi confidenţială a lucrării de pe câmpul de misiune, la sosirea acasă.
    Colegii. Colegii de muncă de asemenea pot acorda sprijin şi îngrijire majoră. Aceasta depinde de dezvoltarea unor relaţii bune şi stabile. Sfatul lor în multe aspecte ale culturii, muncii, al tabuurilor culturale şi al unei serii de alte probleme ar putea fi un ajutor absolute vital în special în perioada de început a slujirii. Cei care au vechime ar putea acţiona ca părinţi spirituali, ceilalţi ca ascultători sau placă de rezonanţă (tribună).

    Biserica locală din ţara în care slujeşte misionarul. Dacă există deja o lucrare începută, misionarii vor deveni membri ai unei bisericii locale din apropiere de locul unde slujesc. Autoritatea prezbiterilor trebuie respectată şi sfatul lor poate fi dat sau căutat din timp în timp în multe probleme. Este adevărat, mulţi prezbiteri ar putea fi reticienţi în a discuta anumite probleme cu un misionar, dar când o recomandare este făcută de către aceştia ea ar trebui respectată şi urmată, pe cât este posibil. Sunt credincioşi locali evlavioşi şi mature care pot fi o sursă valoroasă de ajutor în situaţii dificile.

    Prin acceptarea noului misionar, biserica locală îl poate ajuta în privinţa adaptării culturale, a învăţării limbii şi a lărgirii concepţiei despre lume şi viaţă şi, astfel, perioada de tranziţie va deveni mult mai uşoară. Făcând parte dintr-o biserică, misionarul va dobândi acel sentiment de identitate şi dacă el va avea o atitudine corectă, dând dovadă de smerenie, acceptând conducerea locală şi fiing gata să se supună acesteia, atunci legături puternice se vor putea dezvolta şi se vor constitui într-un sprijin şi ajutor excelent în multe frământări şi probleme neaşteptate.

    Agenţia de slujire- Agenţiile de slujire precum Echoes of Service sau Interlink, are o experienţă largă şi lungă în lucrarea de misiune şi deţine posibilităţi de acordare de ajutor într-o serie de domenii, adesea domenii practice. Ajutorul este disponibil în domeniul echipării, a pregătirilor de dinainte de plecare şi al consilierii. Când apar probleme, cunoştinţele profunde pe care acestea le deţin cu privire la locul de slujire şi lucrare sunt de nepreţuit. Deseori se fac vizite în câmpurile unde chestiunile şi problemele pot fi discutate, iar o consiliere adecvată ar putea fi acordată. O varietate de resurse sunt disponibile, iar ajutorul este disponibil, la nevoie, în domenii de specialitate la sosirea acasă. De exemplu: asistenţă medicală, educaţie şi sprijin financiar.

    Concluzii

    “Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Gal.6:2) este o poruncă biblică şi se aplică atât la poverile pe care misionarii le au de purtat, cât şi la sarcinile oricărui credincios. Pentru a fi eficienţi în ajutorul acordat, trebuie să înţelegem particularitatea unică a problemelor în slujirea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că grija şi compasiunea noastră va fi potrivită cu nevoile existente şi îi va întări în lucrarea la care au fost chemaţi de Dumnezeu şi recomandaţi de biserica lor locală. Dumnezeu să ne ajute tuturor să împlinim acest rol cu mai multă eficienţă, pentru ca lucrarea Lui să prospere.

    sursa http://www.agentiakairos.ro/


     


    Fiecare credincios are un mandat primit de la Dumnezeu de a proclama Evanghelia Domnului Isus (Matei 28: 16-20). Oricum, unii au primit o chemare specifică din partea Domnului de a părăsi locul în care trăiesc şi de a călători la distanţe mari în lume, pentru a vesti mesajul salvării. Acest lucru a fost adevărat în cazul lui Pavel şi al lui Barnaba (Fapte 13: 1-3), când Duhul Sfânt a vorbit şi a făcut foarte clar că El i-a ales pentru lucrarea misionară.

    Recomandarea este un act de recunoaştere al unei astfel de chemări şi sprijinirea chemării prin măsuri specifice. Aşadar, recomandarea conţine în esenţa sa ideea încredinţării lucrătorilor în harul lui Dumnezeu, atât pentru sprijinul necesar, cât şi pentru direcţie în sfera lucrării la care au fost chemaţi. Deşi chemarea pentru misiune este individuală, trupul colectiv al credincioşilor, adică biserica locală este cea care îi recomandă. Prin urmare, recomandarea este o funcţie importantă iniţiată şi exercitată de prezbiterii adunării şi nu ar trebui tratată cu uşurinţă ca o pură formalitate. Este un pas solemn şi responsabil, care cere multă rugăciune şi discuţii atente. Recomandarea presupune ca biserica locală, acţionând pe baza recomandării prezbiterilor, să sprijine din toată inima pe cei chemaţi să-L slujească pe Dumnezeu ca misionari. O astfel de recomandare va surveni doar când fiecare aspect al chemării individuale a fost examinat cu minuţiozitate, pentru o confirmare a faptului că acel candidat este într-adevăr chemat pentru slujire într-o ţară străină. Acest lucru este important pentru că, în slujirea Domnului, pe câmpul de misiune, există mult stres şi presiuni extraordinare, iar o potrivire adecvată a candidatului pentru respectiva lucrare este de o importanţă capitală.
    În principal, recomandarea implică patru domenii specifice de preocupare.

    RECUNOAŞTEREA CHEMĂRII LUI DUMNEZEU

    În Noul Testament primii misionari au fost recunoscuţi ca fiind chemaţi de Domnul în slujire. În Fapte 13: 1-3 Pavel şi Barnaba au primit recunoaşterea chemării lor pentru lucrarea misionară din partea liderilor bisericii şi din partea întregii biserici, cum se arată în Fapte 14: 26. De asemenea, Pavel şi Sila primesc o confirmare similară înainte ca ei să pornească în a doua lor călătorie misionară (Fapte 15: 40).
    Pentru validarea chemării cuiva pentru lucrarea de misiune se cere o „cernere” atentă a dovezilor, bazată pe o cunoaştere personală. Această cunoaştere ar trebui să aibă un spectru larg şi, de aceea, implică o verificare atentă şi sensibilă a multor aspecte ale vieţii personale, şi va include următoarele:

    * Capacitate spirituală. Trebuie să existe o dovadă clară a naşterii din nou şi o dorinţă profundă de a-L sluji pe Dumnezeu. Aceasta se evidenţiază printr-o contribuţie de lungă durată la lucrarea bisericii locale în care potenţialul misionar este implicat. Cu siguranţă, implicarea actuală în lucrarea creştină locală reprezintă o premisă obligatorie pentru o recomandare. Este, de asemenea, important de ştiut câte ceva despre calitatea vieţii de rugăciune personale şi despre obiceiul individual de a studia Biblia. Aceasta se va reflecta într-o creştere spirituală, într-o dezvoltare a roadei Duhului şi în deţinerea unor păreri echilibrate şi mature asupra doctrinelor creştine. Susţinerea cu precădere a vreunei doctrine sau practici s-ar putea transforma pe câmpul de misiune într-un handicap spiritual.

    * Capacităţi fizice. Este important să evaluezi starea generală de sănătate a unui potenţial misionar şi se impune chiar un control medical general. Acest lucru este necesar pur şi simplu pentru a avea siguranţa că nu este vreo boală care ar putea fi expusă unor condiţii diferite, şi deseori foarte dificile, de pe câmpul de misiune.
    Capacităţi intelectuale. Acest capitol implică o analiză a aptitudinilor potenţialului misionar de a învăţa o limbă străină, de a interacţiona cu o cultură nouă şi a înţelege accentul diferit pus pe lucruri diferite de către o societate necunoscută. De asemenea, o serie de cunoştinţe biblice şi abilitatea de a le folosi este un alt lucru important de luat în seamă.

    * Capacităţi emoţionale. În multe situaţii, sprijinul obişnuit din condiţiile de acasă, poate lipsi cu desăvârşire pe câmpul de misiune. Este important de ştiut dacă potenţialul misionar poate face faţă izolării şi singurătăţii, dacă s-ar putea adapta la circumstanţe diferite şi dacă ar fi capabil să se descurce având de-a face cu mentalităţi şi moduri noi de a face lucrurile. De asemenea, ar trebui luate în considerare capacitatea de a face faţă unor traume emoţionale cauzate de depravare socială profundă, cum ar fi sărăcia, mizeria, malnutriţia şi bolile –.

    * Capacităţi personale. Acest lucru implică cunoaşterea caracterului aplicantului, dacă persoana are capacitate de muncă în condiţii dificile, în ritm susţinut, dacă dă dovadă de stabilitate personală şi iniţiativă, în condiţiile date. De asemenea, este importantă dezvoltarea unei personalităţi calde şi a dragostei pentru suflete, exprimate într-o bunătate şi compasiune adevărată, în special faţă de cei nemântuiţi. În plus este vital să evaluăm disponibilitatea persoanei în a fi sfătuită şi abilităţile de a face faţă criticii.

    * Familia. Trebuie să existe dovezi clare ale stabilităţii şi maturităţii în relaţiile de căsătorie. De asemenea, părerea soţieie şi ale copiilor ar trebui evaluate în sensul recunoaşterii chemării, întrucât trebuie să existe o unitate de păreri în ceea ce priveşte slujirea misionară. Nevoile educaţionale şi cele sociale ale copiilor din familie ar trebui incluse în calcul, după cum şi posibilele nevoi ale părinţilor în vârstă sau a unor rude care depind de un ajutor constant.

    PERICOLE DE EVITAT

    Este evident faptul că pentru a ne convinge de autenticitatea chemării Domnului factorii de mai sus ar trebui să fie examinaţi în toate detaliile. De asemenea, următoarele chestiuni ar trebui discutate:


    -Fuga de realitate. Chemarea pentru slujirea misionară nu ar trebui să fie niciodată un refugiu în încercarea de a scăpa de o familie dificilă, dintr-o afacere sau un serviciu.
    -Emoţie puternică. Chemarea pentru slujire nu este pur şi simplu o aventură într-o ţară depărtată şi o dorinţă de experienţe noi.
    -Egoism. Chemarea pentru slujire misionară nu reprezintă un mandat de a controla oameni mai puţin privilegiaţi, ci mai degrabă o slujire smerită în lucrarea Evangheliei.
    -Încurajare excesivă. Chemarea pentru slujirea misionară ar trebui să fie un rezultat al frământărilor personale şi nu unul al presiuni exercitate asupra noastră de către alţi oameni.

    Probabil că va lua ceva timp prezbiterilor din biserică pentru a recunoaşte chemarea lui Dumnezeu în viaţa cuiva, dar acest lucru trebuie făcut doar după o perioadă de rugăciune susţinută înaintea Domnului.

     

    ÎNŢELEGEREA LUCRĂRII DE PE CÂMPUL DE MISIUNE

    Aceasta este parte a procesului de validare şi implică următoarele:

    Nevoile câmpului

    Este important pentru prezbiteri să aibă o cunoaştere a nevoilor locului în care misionarul din biserica lor se simte chemat să plece. Nevoile ar putea fi de natură spirituală, care necesită abilităţi evanghelistice, de învăţător sau pentru lucrarea cu copiii, abilităţi pentru producerea de literatură sau de natură practică, ce necesită calificări de a lucra în domeniul tipografic, calificări medicale, educaţionale sau în construcţii. Nevoia poate presupune o combinaţie de trăsături spirituale şi practice, dar ar putea cere şi o specializare tehnologică deosebită în lucrări precum cea de radio sau televiziune. Este evident faptul că viitorul misionar v-a trebui să împlinească unul din rolurile care lipseşte în comunitatea la care este chemat şi, astfel, anumite daruri sau aptitudini îi vor fi recunoscute încă de-acasă, ceea ce îl va împuternici să întâmpine astfel de nevoi locale.

    Un bun venit pe câmpul de misiune. Astăzi mai sunt puţine zone în lume pe care le putem numi „de pionierat”. În majoritatea ţărilor lucrarea este bine dezvoltată şi ar fi ciudat ca un nou lucrător care se stabileşte într-o astfel de zonă să nu primească un cuvânt de bun venit din partea prezbiterilor sau a misionarilor care slujesc deja acolo. Este important ca prezbiterii care trimit un misionar să se asigure că misionarul lor va fi bine primit.

    Potenţialul câmpului de misiune. Este vital să ai acea convingere că lucrarea viitoare de răspândire a Evangheliei va cunoşte un progres. În unele domenii de slujire există nevoi care pot fi rezolvate într-un timp scurt de un misionar calificat, după care acesta poate pleca mai departe. Oricum, în lume mai există zone în care este nevoie de misionari pe termen lung pentru a ajuta dezvoltarea lucrării.

    CONFIRMAREA PĂRTĂŞIEI ŞI COOPERAREA CU LUCRĂTORUL

    Recomandarea prezbiterilor care au evaluat veridicitatea chemării lui Dumnezeu pentru misiune şi recunoaşterea faptului că o persoană ar putea îndeplini nevoia de pe câmpul de misiune, reprezintă factorii necesari în trimiterea unui anume lucrător. Astfel, prezbiterii vor încuraja adunarea în recunoaşterea chemării lui Dumnezeu şi va fi acordată mâna de însoţire a bisericii.

    În Noul Testament o astfel de confirmare implica trei lucruri:

    Rugăciunea (Fapte 13:3)

    Misionarii Pavel şi Barnaba au fost trimişi pe „un val” de rugăciune şi în mod cert rugăciunea nu a încetat atunci când ei au fost plecaţi. Biserica din Antiohia a fost alcătuită dintr-un grup de credincioşi cu o spiritualitate profundă şi nu există nici un dubiu că nu i-ar fi susţinut pe misionari într-un mod regulat. Astfel, recomandarea unui anume misionar implică o dedicare serioasă de a-l şi susţine în rugăciune.

    Identificarea (Fapte 13:3)

    Prezbiterii şi-au pus mâinile peste Pavel şi Barnaba ca semn de sprijin şi părtăşie. Punerea mâinilor n-a fost un gen de ordinare sau investire cu un dar special, ci mai degrabă un semn al unităţii în lucrarea lui Hristos. Recomandarea înseamnă unitate în scop şi o dorinţă de partăşie între biserică şi cel trimis. Aceasta presupune o dorinţă vie de a vedea iniţiativele misionare dezvoltându-se, şi astfel va fi nevoie atât de sprijin financiar, cât şi de încurajările date prin scrisori şi vizite. Aşadar, avem şi implicaţii financiare care trebuie luate în calcul în procesul trimiterii.

    Darea de seamă (Fapte 14:27)

    Misionarii Pavel şi Barnaba s-au întors în adunarea care i-a trimis şi au povestit în mod detaliat şi cuprinzător experienţelr prin care au trecut. Tot ce a fost realizat a fost pentru slava lui Dumnezeu, dar ne putem imagina uşor entuziasmul credincioşilor atunci când au aflat că Dumnezeu a binecuvântat lucrarea misionarilor trimişi de ei. Prin urmare, adunarea care trimite are responsabilitatea de a-şi menţine interesul pentru lucrarea misionarilor şi de a facilita oportunităţile de informare şi prezentare a lucrării acestora.

     

    Sursa http://www.agentiakairos.ro/


     

    Avea aproape 10 ani de misiune intr-o tara asiatica, atunci cand cativa pastori romani au venit pentru prima data sa o viziteze la locul de lucrare. Pentru ea era ceva total nou, pur si simplu nu stia cum sa se raporteze la acest nou eveniment. Cum nu avusese prea multi vizitatori, nici nu avea o camera de oaspeti sau ceva potrivit pentru ei in micul ei camin aranjat in stil local, asa ca  primul lucru la care s-a gandit a fost sa le inchirieze camere la cel mai bun hotel din oras. Praful, mizeria, umezeala, galagia, sigur nu ar fi fost pe placul unor oameni neobisnuiti cu un astfel de loc.

    Cand au sosit, sentimentele ii erau amestecate? Cum ar fi trebuit sa se raporteze la ei? Pastorul ei din biserica de acasa nu ii scrisese niciodata si rar facuse vreun gest sa mobilizeze biserica sa o sustina cu cate o colecta. Nu stia nici cum sa se adreseze. A pastrat distanta deci, le-a prezentat lucrarea ei acolo in linii mari, simplu, fara sa intre in amanunte sau sa vorbeasca despre lucrurile cu care se confrunta. Intrebarile lor i-au parut la inceput suspecte. Si-a pus cumva un zid in fata... Nimeni nu-i mai fusese parinte spiritual de multa vreme.  La un moment dat unul dintre ei a privit-o cu blandete si i-a spus ca sunt acolo s-o binecuvanteze, sa se roage pentru ea. I-a zis chiar sa le spuna pe nume si nu cu atatea titluri de "pastor" si "dumneavoastra" in fata. Pentru o clipa a ramas blocata. Cat? Ce putea spune? Inafara de familia ei nimeni nu o intrebase pana atunci daca ii este greu sau usor, daca are ceva pe suflet, daca are nevoie de rugacine. pur si simplu cuvintele 

     


    În timpul unei calatorii misionare Domnul te va învata multe lucruri despre tine si despre stilul de viata al unui misionar. În ultimii trei ani am avut aproximativ 100 de vizitatori în România. Ne bucuram sa avem asa multi vizitatori si Domnul este credincios si deseori ofera celor care ne viziteaza experiente puternice care le schimba viata.

    Vizitarea misionarului pe care îl sustii (daca ai unul) ar putea fi un sacrificiu, dar va merita fiecare banut. Ce modalitate mai buna sa îi întelegi si sa îi sustii decât sa te duci tu însuti, sa vezi unde stau si sa înveti mai multe despre modul lor de viata si viziunea lor cu privire la ceea ce fac? Vizita ta îti poate deschide ochii fata de lumea misionarului si te poate echipa mai bine sa te rogi specific pentru el. În plus, îti va da o întelegere mai buna referitor la cum poti deveni partenerul acelui misionar si cum îl poti ajuta în îmbunatatirea lucrarii si vietii lui. În timpul acestei calatorii, cauta modalitati relevante în care sa îl sustii pe misionar dupa ce te întorci acasa.

    Cei care ne viziteaza ne binecuvânteaza temporar cu ajutor si partasie de care avem nevoie în timp ce merg cu noi pe câmpul de misiune. Dar, dintre cei care ne viziteaza, procentajul celor care devin partenerii nostri în mod continuu este foarte mic. Ajutorul din partea celor care ne cunosc si cred în noi ar face o diferenta uriasa pentru noi lunar, oferindu-ne resursele necesare pentru a acoperi nevoile curente, a extinde lucrarea si a folosi potentialul de care dispunem.

    Sunt multe carti bune disponibile, care te pot ajuta sa îti pregatesti inima si atitudinea pentru o calatorie misionara scurta.
    Aici sunt câteva carti pe care noi le recomandam vizitatorilor nostri:
    - How To Get Ready For Short-Term Missions
    Anne-Geri Fann & Greg/Taylor Nelson Reference
    - Serving With Eyes Wide Open
    David A. Livermore/Baker Books
    - Serving as Senders
    Neil Pirolo/ Emmaus Road International

    Câteva efecte pozitive ale calatoriilor misionare pe termen scurt
    1. Calatoriile misionare dau oamenilor ocazii sa fie folositori în domenile în care ei au primit daruri si chemari de la Dumnezeu, sau prin hobby-urile lor într-un fel care îl glorifica pe Dumnezeu
    într-un mediu inter-cultural.
    2. Calatoriile misionare le permit crestinilor sa vada si sa experimenteze ce înseamna misiunea, si este posibil ca sa le prezinte destinul si viitorul lor camin.
    3. Calatoriile misionare le expun crestinilor maretia lui Dumnezeu în lumea Lui.
    4. Faptul ca iesim din zona noastra de confort în timp ce slujim într-o calatorie misionara ne face sa ne deschidem într-un mod nou la calauzirea Duhului Sfânt.
    5. Când vin vizitatori din alte tari si lucreaza în bisericile locale, aceasta adauga credibilitate acelei biserici si îmbunatateste marturia bisericii în comunitatea acesteia.
    6. Folosirea darurilor, a chemarii si a ideilor de lucrare ale vizitatorilor da misionarilor idei noi si practice pe care sa le implementeze în lucrarea lor.
    7. Echipele care viziteaza sunt uneori folosite de Domnul pentru a deschide usi pentru modalitati de slujire care nu existau în locul respectiv înainte.
    Sursa
    Misiunea este Posibila
    Brad Hayes- misionar in Romania


    Mulți misionari nu au foarte mult succes sau nu aduc roade în lucrarea lor pentru cel puțin unul din următoarele motive: 

    ♦  Nu sunt disciplinați și nu sunt destul de motivați. 

    ♦  Nu au o viziune clară a ceea ce Dumnezeu îi cheamă să facă. 

    ♦  Nu au relații responsabile cu ceilalți (colegi, lideeri, localnici etc)

    ♦  Au probleme de caracter nerezolvate 

    ♦  Nu au o relație autentică cu Domnul

    Fără aceste trăsături, va eșua, fie ca misionar independent, fie ca misionar printr-o agenție sau prin biserică. Nimic nu va compensa aceste neajunsuri. 

    Agențiile de Misiune pot oferi pregătirea misonarilor înainte de plecare și multe au perioade de misiune de termen scurt, de voluntariat local sau mai aproape de casă, stagiu sau perioade de probă în care observă misionarii și eventualele lor probleme înainte ca aceștia să meargă pe câmpul de misiune. 

     

    De asemenea, a trimite și a sprijini un misionar în misiune pe termen lung implică foarte multe aspecte și foarte puține biserici sunt pregătite să facă asta. De aceea o colaborare biserică-agenție poate fi ideală, experiențele și purtarea de grijă se pot împleti. 

    Iată cum descrie păstorul unei biserici mari din Statele Unite cum au ajuns ei la concluzia că au nevoie de această colaborare. 

     

    {AF} Biserica a înțeles că misionarii au nevoie de o agenție

    Autor: Porter Speakman, pastor la Biserica Ansamblies of God Charlotte, Carolina de Nord.

     

    La început am decis să trimitem misionarii noștri direct în câmpul de misiune fără ajutorul unei agenții, doar prin departamentul nostru intern de misiune. Privind înapoi, am fost destul de naivi. Ne-am gândit că a trimite oameni pe termeni lung nu ar implica mai multe probleme decât a-i trimite pe termen scurt. Ne-am înșelat.

    Am trimis mai întâi două fete în Panama. Imediat ne-am confruntat cu numeroase complicații și documente birocratice, în scopul asigurării pentru ele a unor vizele de termen lung. Apoi, a trebuitluăm în considerare cum să le plătim o asigurare medicală și un plan de pensii în țară. După ce lucrătorii noștri au ajuns pe teren a trebuit să le amenajăm un sediu de misiune acolo, ceea ce a ridicat o altă întrebare: ce se întâmplă dacă misionarii noștri se răzgândesc și se întorc acasă în curând ? Ce vom face cu mobilierul reședinței din Panama?

    Am trimis, de asemenea, pe fiul meu mai mare într-o misiune în Ecuador. El a coordonat echipele noastre de misiune pe termen scurt acolo. Într-o zi, în timp ce se deplasa cu autobuzul, niște bandiți l-au deturnat și călătorii au fost eliberați doar după câteva ore. În timp ce noi am fost recunoscători că nimeni nu a fost rănit, ne-am dat seama că ne-am putea întâlni cu situații chiar mai dificile de haos politic sau dezastre naturale în care s-ar putea afla misionarii noștri. Am concluzionat că, dacă cineva dintre cei trimiși ar fi luat vreodată ostatic, ne lipsea expertiza pentru a negocia cu teroriștii sau cu guvernele străine.

    Am decis că într-adevăr avem nevoie de agenții de misiune prin care să trimitem oamenii noștri. Agențiile oferă bisericii plasarea înțeleaptă a lucrătorilor, expertiza pe teren, și contactele din țara gazdă. Așa că am început cu seriozitate căutarea de agenții care doresc să fie partenere cu noi. Am găsit una în special, care se dovedește a fi o potrivire excelentă pentru noi. Aceasta a dezvoltat, de asemenea, modalități prin care misionarii primesc o formare de calitate înainte de plecare și fac practică mai întâi în lucrări mai aproape de casă.

    Aș atenționa bisericile care au în vedere trimiterea de misionari pe termen lung, fără ajutorul unei agenții, să manifeste o prudență extremă. O astfel de biserică are pe umeri o mare responsabilitate pentru siguranța misionarilor săi, pentru sănătatea și supravegherea lor în lucrare. Este o sarcină mare, pentru care bisericile sunt puțin pregătite. Suntem o biserică de opt mii de personae, cu personal bun și putem finanța misiuni, dar am constatat că nu avem aceeși experiență ca agenția de misiune.

     

    Extras din articolul " Am constatat că avem nevoie de Agenții " în ediția din martie 2002 al revistei Mobilizator, publicată de ACMC ( Dezvoltarea bisericii în angajamentul pentru misiune). 

    {/AF}


     

     


    Putem sa facem mai mult împreuna, în timp ce fiecare din noi îsi face partea lui personala. Aici sunt câteva sugestii privitor la felul în care putem deveni parteneri cu cei din biserica pentru a extinde impactul misiunii.


    A. O echipa pentru lucrarea de misiune. Daca în biserica ta nu este o echipa de misiune îl poti întreba pe pastor/conducator daca ti se permite formarea unei astfel de echipe care sa împlineasca marea trimitere în biserica. Daca exista deja o astfel de echipa, întreaba cum îi poti ajuta. Gândeste-te serios cum poti sa te îngrijesti mai bine de misionari. Famillile din biserica se întâlnesc ca sa se joace sau sa se uite la programe sportive sau sa vorbeasca despre viata; puteti vorbi de asemenea despre cum puteti binecuvânta sau încuraja un misionar sau sa planificati sau sa ajutati la o strângere de fonduri. De ce nu? Poti chiar sa intri pe Google si sa cauti “resurse pentru o echipa de misiune” ca sa gasesti ajutor în a dezvolta o strategie de misiune în biserica ta.


    B. Parteneri de rugaciune. Te poti întâlni periodic cu prietenii sa va rugati pentru misionari si lucrarea lor. Poti alege una sau mai multe zile pe luna în care tu si partenerii tai faceti un efort special sa va gânditi si sa va rugati pentru anumiti misionari. Noi am facut acest lucru împreuna cu familia noastra ca parte din timpul devotional. Faptul ca ne-am rugat pentru misionari când copiii nostri erau înca mici a avut impact pentru ei în special în pregatirea lor pentru a deveni ei însisi misionari.


    C. Misiune prin media. Pune o fotografie sau un bilet cu motive de rugaciune ale unui misionar pe frigiderul tau sau pe un perete ca sa îti aduci aminte sa te rogi pentru ei. Îngrijeste-te ca fiecare membru din biserica sau persoana din lista de email a acelui misionar sa primeasca un biletel din acela. Cauta sa incluzi anunturi legate de misiune în foaia de informare a bisericii tale.


    D. Fonduri medicale. Comitetul de misiune al unei biserici pe care o cunosc a donat un mic procentaj din strângerile lor lunare pentru misiune pentru a forma un fond medical de urgenta pentru misionari. Un misionar cu care am lucrat a putut sa foloseasca acele resurse pentru alinarea unei dureri dentare cronice.

     

    E. Fii o “voce” pentru misiune
    Familia mea si eu suntem misionari care traim prin credinta din sponsorizarea lunara care ne este oferita de oameni care cred în noi si în lucrarea noastra. În acleasi timp si noi sustinem lucrari de misiune din alte locuri ca familie si devenim o voce pentru misiune în diferite locatii în tara în care slujim. Dupa ce
    faci mai mult pentru misiune, poti sa devii mai mult pentru misiune! Schimba-ti atitudinea fata de misiune ca sa poti sa cresti în credinta ta cu privire la cum si cât de mult te poate folosi Dumnezeu în acest domeniu important. Am adoptat acest motto în ce priveste misiunea în viata mea -- “Orice pentru un misionar”.Acest motto m-a ajutat sa îmi conduc inima, pasii si deciziile.
    Folosesc acest motto când este vorba de ce pot sa dau, nu referitor la ce pot sa primesc ca si misionar.

    Pasi pe care sa îi urmezi în a “deveni o voce”

    • Determina posibile persoane de legatura. Roaga-te pentru calauzire în a cauta oameni care sa te ajute ca la rândul tau sa ajuti lucrarea de misiune si pe misionarul tau. Fa o lista cu cei care îti vin în minte.
    • Stabileste întâlniri. Întâlneste-te cu acesti oameni ca sa vorbiti si sa gasiti împreuna idei. Acesti oameni ar putea fi:

    - Un prieten
    - Seful tau
    - Organizatii din care faci parte
    - O ruda înstarita care are o inima generoasa
    - Grupul tau de relatii
    - Pastorul tau sau grupa de misiune a bisericii

    • Stabileste locuri noi în care sa vorbesti. Când misionarul tau este în oras, gândeste-te sa îl inviti sa vorbeasca la alte biserici sau grupuri, mari sau mici, pe care tu le frecventezi. Am fost invitat sa vorbesc la Cluburi “Rotary”, scoli particulare si de stat, grupuri de tineret, cercuri de casa, biserici de diferite denominatiuni, lucrari diferite pe lânga biserica, întâlniri de barbati si de femei, mic-dejunuri, etc. Ca si misionar, voi merge oriunde Domnul îmi da o ocazie sa merg.

    Tine minte: sa nu te îndoiesti de abilitatea ta de a avea impact.
    S-ar putea sa spui sau sa crezi “nu pot sa fac asta: nu pot sa fiu o voce, nu pot sa vorbesc cu oamenii despre misiune,mi-ar fi rusine si ar fi un esec total!” Dar singurul motiv din care spui ca nu poti este ca tu spui ca nu poti. Nu ai nevoie decât de un motiv pentru care ar trebui si poti sa o faci, nu 20 de motive
    pentru care nu poti.

    Sursa
    Misiunea este Posibila
    Autor Brad Hayes- misionar in Romania

    © 2015 Resurse pentru misiune