SUSTINERE MISIONARI

    Recomandarea (imputernicirea si trimiterea) misionarilor


    Fiecare credincios are un mandat primit de la Dumnezeu de a proclama Evanghelia Domnului Isus (Matei 28: 16-20). Oricum, unii au primit o chemare specifică din partea Domnului de a părăsi locul în care trăiesc şi de a călători la distanţe mari în lume, pentru a vesti mesajul salvării. Acest lucru a fost adevărat în cazul lui Pavel şi al lui Barnaba (Fapte 13: 1-3), când Duhul Sfânt a vorbit şi a făcut foarte clar că El i-a ales pentru lucrarea misionară.

    Recomandarea este un act de recunoaştere al unei astfel de chemări şi sprijinirea chemării prin măsuri specifice. Aşadar, recomandarea conţine în esenţa sa ideea încredinţării lucrătorilor în harul lui Dumnezeu, atât pentru sprijinul necesar, cât şi pentru direcţie în sfera lucrării la care au fost chemaţi. Deşi chemarea pentru misiune este individuală, trupul colectiv al credincioşilor, adică biserica locală este cea care îi recomandă. Prin urmare, recomandarea este o funcţie importantă iniţiată şi exercitată de prezbiterii adunării şi nu ar trebui tratată cu uşurinţă ca o pură formalitate. Este un pas solemn şi responsabil, care cere multă rugăciune şi discuţii atente. Recomandarea presupune ca biserica locală, acţionând pe baza recomandării prezbiterilor, să sprijine din toată inima pe cei chemaţi să-L slujească pe Dumnezeu ca misionari. O astfel de recomandare va surveni doar când fiecare aspect al chemării individuale a fost examinat cu minuţiozitate, pentru o confirmare a faptului că acel candidat este într-adevăr chemat pentru slujire într-o ţară străină. Acest lucru este important pentru că, în slujirea Domnului, pe câmpul de misiune, există mult stres şi presiuni extraordinare, iar o potrivire adecvată a candidatului pentru respectiva lucrare este de o importanţă capitală.
    În principal, recomandarea implică patru domenii specifice de preocupare.

    RECUNOAŞTEREA CHEMĂRII LUI DUMNEZEU

    În Noul Testament primii misionari au fost recunoscuţi ca fiind chemaţi de Domnul în slujire. În Fapte 13: 1-3 Pavel şi Barnaba au primit recunoaşterea chemării lor pentru lucrarea misionară din partea liderilor bisericii şi din partea întregii biserici, cum se arată în Fapte 14: 26. De asemenea, Pavel şi Sila primesc o confirmare similară înainte ca ei să pornească în a doua lor călătorie misionară (Fapte 15: 40).
    Pentru validarea chemării cuiva pentru lucrarea de misiune se cere o „cernere” atentă a dovezilor, bazată pe o cunoaştere personală. Această cunoaştere ar trebui să aibă un spectru larg şi, de aceea, implică o verificare atentă şi sensibilă a multor aspecte ale vieţii personale, şi va include următoarele:

    * Capacitate spirituală. Trebuie să existe o dovadă clară a naşterii din nou şi o dorinţă profundă de a-L sluji pe Dumnezeu. Aceasta se evidenţiază printr-o contribuţie de lungă durată la lucrarea bisericii locale în care potenţialul misionar este implicat. Cu siguranţă, implicarea actuală în lucrarea creştină locală reprezintă o premisă obligatorie pentru o recomandare. Este, de asemenea, important de ştiut câte ceva despre calitatea vieţii de rugăciune personale şi despre obiceiul individual de a studia Biblia. Aceasta se va reflecta într-o creştere spirituală, într-o dezvoltare a roadei Duhului şi în deţinerea unor păreri echilibrate şi mature asupra doctrinelor creştine. Susţinerea cu precădere a vreunei doctrine sau practici s-ar putea transforma pe câmpul de misiune într-un handicap spiritual.

    * Capacităţi fizice. Este important să evaluezi starea generală de sănătate a unui potenţial misionar şi se impune chiar un control medical general. Acest lucru este necesar pur şi simplu pentru a avea siguranţa că nu este vreo boală care ar putea fi expusă unor condiţii diferite, şi deseori foarte dificile, de pe câmpul de misiune.
    Capacităţi intelectuale. Acest capitol implică o analiză a aptitudinilor potenţialului misionar de a învăţa o limbă străină, de a interacţiona cu o cultură nouă şi a înţelege accentul diferit pus pe lucruri diferite de către o societate necunoscută. De asemenea, o serie de cunoştinţe biblice şi abilitatea de a le folosi este un alt lucru important de luat în seamă.

    * Capacităţi emoţionale. În multe situaţii, sprijinul obişnuit din condiţiile de acasă, poate lipsi cu desăvârşire pe câmpul de misiune. Este important de ştiut dacă potenţialul misionar poate face faţă izolării şi singurătăţii, dacă s-ar putea adapta la circumstanţe diferite şi dacă ar fi capabil să se descurce având de-a face cu mentalităţi şi moduri noi de a face lucrurile. De asemenea, ar trebui luate în considerare capacitatea de a face faţă unor traume emoţionale cauzate de depravare socială profundă, cum ar fi sărăcia, mizeria, malnutriţia şi bolile –.

    * Capacităţi personale. Acest lucru implică cunoaşterea caracterului aplicantului, dacă persoana are capacitate de muncă în condiţii dificile, în ritm susţinut, dacă dă dovadă de stabilitate personală şi iniţiativă, în condiţiile date. De asemenea, este importantă dezvoltarea unei personalităţi calde şi a dragostei pentru suflete, exprimate într-o bunătate şi compasiune adevărată, în special faţă de cei nemântuiţi. În plus este vital să evaluăm disponibilitatea persoanei în a fi sfătuită şi abilităţile de a face faţă criticii.

    * Familia. Trebuie să existe dovezi clare ale stabilităţii şi maturităţii în relaţiile de căsătorie. De asemenea, părerea soţieie şi ale copiilor ar trebui evaluate în sensul recunoaşterii chemării, întrucât trebuie să existe o unitate de păreri în ceea ce priveşte slujirea misionară. Nevoile educaţionale şi cele sociale ale copiilor din familie ar trebui incluse în calcul, după cum şi posibilele nevoi ale părinţilor în vârstă sau a unor rude care depind de un ajutor constant.

    PERICOLE DE EVITAT

    Este evident faptul că pentru a ne convinge de autenticitatea chemării Domnului factorii de mai sus ar trebui să fie examinaţi în toate detaliile. De asemenea, următoarele chestiuni ar trebui discutate:


    -Fuga de realitate. Chemarea pentru slujirea misionară nu ar trebui să fie niciodată un refugiu în încercarea de a scăpa de o familie dificilă, dintr-o afacere sau un serviciu.
    -Emoţie puternică. Chemarea pentru slujire nu este pur şi simplu o aventură într-o ţară depărtată şi o dorinţă de experienţe noi.
    -Egoism. Chemarea pentru slujire misionară nu reprezintă un mandat de a controla oameni mai puţin privilegiaţi, ci mai degrabă o slujire smerită în lucrarea Evangheliei.
    -Încurajare excesivă. Chemarea pentru slujirea misionară ar trebui să fie un rezultat al frământărilor personale şi nu unul al presiuni exercitate asupra noastră de către alţi oameni.

    Probabil că va lua ceva timp prezbiterilor din biserică pentru a recunoaşte chemarea lui Dumnezeu în viaţa cuiva, dar acest lucru trebuie făcut doar după o perioadă de rugăciune susţinută înaintea Domnului.

     

    ÎNŢELEGEREA LUCRĂRII DE PE CÂMPUL DE MISIUNE

    Aceasta este parte a procesului de validare şi implică următoarele:

    Nevoile câmpului

    Este important pentru prezbiteri să aibă o cunoaştere a nevoilor locului în care misionarul din biserica lor se simte chemat să plece. Nevoile ar putea fi de natură spirituală, care necesită abilităţi evanghelistice, de învăţător sau pentru lucrarea cu copiii, abilităţi pentru producerea de literatură sau de natură practică, ce necesită calificări de a lucra în domeniul tipografic, calificări medicale, educaţionale sau în construcţii. Nevoia poate presupune o combinaţie de trăsături spirituale şi practice, dar ar putea cere şi o specializare tehnologică deosebită în lucrări precum cea de radio sau televiziune. Este evident faptul că viitorul misionar v-a trebui să împlinească unul din rolurile care lipseşte în comunitatea la care este chemat şi, astfel, anumite daruri sau aptitudini îi vor fi recunoscute încă de-acasă, ceea ce îl va împuternici să întâmpine astfel de nevoi locale.

    Un bun venit pe câmpul de misiune. Astăzi mai sunt puţine zone în lume pe care le putem numi „de pionierat”. În majoritatea ţărilor lucrarea este bine dezvoltată şi ar fi ciudat ca un nou lucrător care se stabileşte într-o astfel de zonă să nu primească un cuvânt de bun venit din partea prezbiterilor sau a misionarilor care slujesc deja acolo. Este important ca prezbiterii care trimit un misionar să se asigure că misionarul lor va fi bine primit.

    Potenţialul câmpului de misiune. Este vital să ai acea convingere că lucrarea viitoare de răspândire a Evangheliei va cunoşte un progres. În unele domenii de slujire există nevoi care pot fi rezolvate într-un timp scurt de un misionar calificat, după care acesta poate pleca mai departe. Oricum, în lume mai există zone în care este nevoie de misionari pe termen lung pentru a ajuta dezvoltarea lucrării.

    CONFIRMAREA PĂRTĂŞIEI ŞI COOPERAREA CU LUCRĂTORUL

    Recomandarea prezbiterilor care au evaluat veridicitatea chemării lui Dumnezeu pentru misiune şi recunoaşterea faptului că o persoană ar putea îndeplini nevoia de pe câmpul de misiune, reprezintă factorii necesari în trimiterea unui anume lucrător. Astfel, prezbiterii vor încuraja adunarea în recunoaşterea chemării lui Dumnezeu şi va fi acordată mâna de însoţire a bisericii.

    În Noul Testament o astfel de confirmare implica trei lucruri:

    Rugăciunea (Fapte 13:3)

    Misionarii Pavel şi Barnaba au fost trimişi pe „un val” de rugăciune şi în mod cert rugăciunea nu a încetat atunci când ei au fost plecaţi. Biserica din Antiohia a fost alcătuită dintr-un grup de credincioşi cu o spiritualitate profundă şi nu există nici un dubiu că nu i-ar fi susţinut pe misionari într-un mod regulat. Astfel, recomandarea unui anume misionar implică o dedicare serioasă de a-l şi susţine în rugăciune.

    Identificarea (Fapte 13:3)

    Prezbiterii şi-au pus mâinile peste Pavel şi Barnaba ca semn de sprijin şi părtăşie. Punerea mâinilor n-a fost un gen de ordinare sau investire cu un dar special, ci mai degrabă un semn al unităţii în lucrarea lui Hristos. Recomandarea înseamnă unitate în scop şi o dorinţă de partăşie între biserică şi cel trimis. Aceasta presupune o dorinţă vie de a vedea iniţiativele misionare dezvoltându-se, şi astfel va fi nevoie atât de sprijin financiar, cât şi de încurajările date prin scrisori şi vizite. Aşadar, avem şi implicaţii financiare care trebuie luate în calcul în procesul trimiterii.

    Darea de seamă (Fapte 14:27)

    Misionarii Pavel şi Barnaba s-au întors în adunarea care i-a trimis şi au povestit în mod detaliat şi cuprinzător experienţelr prin care au trecut. Tot ce a fost realizat a fost pentru slava lui Dumnezeu, dar ne putem imagina uşor entuziasmul credincioşilor atunci când au aflat că Dumnezeu a binecuvântat lucrarea misionarilor trimişi de ei. Prin urmare, adunarea care trimite are responsabilitatea de a-şi menţine interesul pentru lucrarea misionarilor şi de a facilita oportunităţile de informare şi prezentare a lucrării acestora.

     

    Sursa http://www.agentiakairos.ro/


     

    © 2015 Resurse pentru misiune