SUSTINERE MISIONARI

: Hits: 6164

Șocul cultural

{AF}Am ajuns în I. de 2 săptămâni. Nu am ieșit prea mult. Mă sperie tot ce văd în jur. Femeile sunt acoperite în întregime și mi s-a spus și mie să nu ies din casă fără să fiu însoțită de un bărbat și fără batic. Azi am mers cu fiul meu la un magazin. Deși era destul de mare, mai mult de jumătate din articolele de pe lista mea nu le-am găsit, mai rău, mi s-a spus că nu există așa ceva acolo. M-am oprit la o tarabă la care se vindea pui. Se și tăiau acolo, peste tot era plin de sânge, pene și muște și mirosea îngrozitor. Nu am mai vrut să cumpăr și ne-am grăbit la autobuz. După o oră de așteptare în soare la 40 de grade, în care nu am găsit pe nimeni care să cunoască engleza și să mă lămurească dacă stăteam măcar în stația care trebuie, am luat un taxi și am mers acasă. Se făcuse deja seară. Eram un pachet de nervi și dacă s-ar fi putut aș fi plecat chiar azi din țara asta îngrozitoare. MN- soția unui misionar din Orientul Mijlociu{/AF}

Faptul că mergem în alte țări pentru a face misiune, nu ne scutește de problemele obișnuite întâmpinate de cei care iau contact și încearcă să se adapteze unei noi culturi cu tot ceeea ce înseamnă ea: limbă, obiceiuri diferite, valori, mâncare, poate îmbrăcăminte, religie diferită. Și mulți autori numesc acest proces de integrare “a depăși un șoc cultural”.

Șocul cultural a fost definit pentru prima dată în 1960 de către Dr. Kalervo Oberg, un antropologist care a afirmat că șocul cultural este declanșat de « anxietatea generată din pierderea reperelor familiare și a simbolurilor contactelor sociale ».

Împrumuturile sau asimilarea a ceea ce este nou dintr-o altă cultură nu poate exceda o anumită capacitate individuală sau de grup fără repercusiuni nocive asupra acestora, manifestată în dezechilibre la nivelul comportamentului individului sau însumate, la nivelul grupului. Personalitatea culturală a unui individ este dată de valorile culturale la care a aderat, în virtutea cărora acţionează şi îşi construieşte proiecte, deziderate. Ele, valorile, constituie continuitatea. Contactul cu o nouă cultură semnifică o ruptură cu valorile obişnuite, cu vechiul mod de viaţă, mai ales în cazul imigranţilor, o discontinuitate, în care ceea ce era tradiţional până la un moment dat trebuie să lase loc elementelor noi din noua societate în care intră. Aceasta înseamnă restructurarea întregii personalităţi umane sau a unei însemnate părţi din ea, ceea ce nu e puţin şi de neluat în seamă.¹

Există multe alte definiții și ipoteze cu privire la cum apare, de ce apare și când suferim de acest șoc cultural: în prima lună, primele 6 luni sau în primul an de la mutarea acolo etc. Cert este că e normal să reacționăm emoțional la o pierdere, la o schimbare și ne ajută să știm că nu suntem singurii care simțim asta și nici nu este un semn de pierdere a credinței sau alte trăiri păcătoase dacă trecem pe acolo. În realitate nu există un model fix nici nu se manifestă la toți la fel, depinde de mai mulți factori cât de acut sau de ușor vom resimți acest șoc:

* vârsta- cu cât misionarul este mai avansat în vârstă cu atât mai puternic şocul, deci mai grea va fi adaptarea!
* contactul anterior cu cultura în care s-a mutat să misioneze- ajută vizitele anterioare sau misiuni de termen scurt înaintea mutării definitive
* cat de diferită este cultura- una e să mergi în misiune în Republica Moldova sau altă țară Europeană, alta e să intri în ceva cu totul diferit
* pregătirea anterioară- este de ajutor să faci un curs de misiune sau să fii pregătit de cineva înainte, pentru a ști la ce să te aștepți acolo.
* gradul de cunoaștere a limbii locale- o mai bună comunicare ne va ajuta să înțelegem mai ușor cultura locală și să trecem mai repede peste șocul cultural
atitudinea cu care mergi- temerile și prejudecățile cu care plecăm de acasă pot deforma realitatea și ne pot împiedica adaptarea
* capacitatea de a face față la stres și schimbare- persoanele emotive, introvertite, cele cu probleme relaționale sau de caracter vor depăși mai greu acest test al adaptării persoanele din jur- nu este o regulă, dar se crede că persoanele necăsătorite simt mai acut acest șoc din cauză că pot simți și singurătate, lipsa unui partener cu care să împărtășească prin ce trec. A fi de la început integrat într-o echipă locală, poate de asemenea ajuta și poate să ne ajute în procesul de adaptare.
* diverse circumstanțe- uneori șocul cultural este declanșat de întâmplări care ne marchează, care ne fac să ne trezim și să vedem că de fapt suntem într-o altă cultură. Am trăit un astfel de șoc la un an de la sosirea mea în India, când am văzut o femeie cu care lucram omorâtă în flăcări de soțul abuziv. În acel moment simțeam că urăsc orice la o cultură cu astfel de practici barbare.

Unii autori vorbesc despre mai multe șocuri și tranziții, încercări normale de adaptare- readaptare de câte ori ne întoarcem pe câmpul de misiune după vacanțe sau permisii dar și despre un șoc cultural la reîntoarcerea în țara natală. Ceva de genul:

Simptome posibile ale șocului cultural:

· Epuizare datorită efortului de a face față adaptărilor psihologice cerute
· Un sentiment de pierdere a reperelor și a prietenilor, familiei, statutului, carierei și posesiei.
· Sentimentul de a fi respins de către/ sau respingerea membrilor noii culturi.
· Confuzie a rolului, valorilor , trăirilor și a identității proprii.
· Surpriza, neliniște și chiar dezgust și indignare la conștientizarea diferențelor culturale- te plângi și critici constant de condițiile climatice, de mâncare, de tot ceea ce este diferit sau ți se pare ciudat. Nimic nu pare la fel de bun ca în țara ta. Faci tot timpul comparații.
· Dezvolți tot felul de frici și îngrijorări nejustificate- teama de bolile locale, de a nu fi înșelat, prădat, atacat, nu ai încredere în nimeni
· Sentimentul de neputință datorită lipsei posibilității de adaptare la noul mediu.
· Evitarea comunicării- Cunoaşterea limbii este unul dintre cei mai importanţi factori în procesul de adaptare. Dificultăţile de exprimare ne izolează fizic şi psihic de lumea nouă în care trăim. Comunicarea începe să devină o pacoste pe care începi să o eviţi, deci începi să te izolezi. Îi vezi pe alţi străini că nu sunt atât de stingheri ca tine, chiar dacă poate vorbesc engleza mai prost. Aici îşi spune cuvântul educaţia primită în România şi înrădăcinarea ideii că trebuie să vorbeşti limba pe care o vorbeşti, corect. În România dacă nu vorbeşti corect gramatical, lumea te judecă. Ne vedem acum puşi noi în situaţia când ştim că nu vorbim limba corect şi ne simţim inferiori. Aşa că vorbim mai puţin, din ce în ce mai puţin, evităm contactele care conduc la multă comunicare sau dacă sunt necesare, simţim o oarecare nelinişte. ²
· Izolare- uneori te refugiezi în casă sau în birou și comunici doar cu cei apropiați. Pe timp ce trece, dorul se intensifică, ţi-e dor de prieteni, de vecini, de bârfă, de discuţiile la cafele, începe să-ţi fie dor de bloc, de strada pe care locuiai, de casa ta, de ruta familiară spre casă, până şi de autobuz, de tot ce odată era viaţa ta şi s-a dus! Dacă eşti singur şi familia este încă în România e cel mai greu. Vorbeşti din ce în ce mai des la telefon şi ai vorbi ore în şir, dar nu le spui că ţi-e greu pentru că nu ar înţelege şi oricum nu vrei să ştie.
· Cauți frecvent relaţii numai cu indivizi care fac parte din aceeaşi cultură ca tine- te retragi în siguranţa mediului familiar al compatrioţilor. Dezavantajul este că în siguranţă, în sânul comunităţii româneşti individul poate regresa și adaptarea culturală devine foarte greoaie. Am văzut în India adevărate insulițe românești, coreene, americane și ale altor națiuni. Ele erau așa de izolate de localnici și înțelegeau atât de puțin cultura, încât nu se putea vorbi despre echipe lucrând împreună ci numai despre grupuri interacționând slab, fără încredere unii în alții, fără impact în lucrare.
· Preocuparea de a te întoarce acasă- te uiți la calendar și calculezi perioada rămasă, ți se pare enorm de mult, timpul trece parcă mai greu. Faci scenarii în minte despre plecarea mai timpurie
· Uneori pot apărea chiar simptome fizice- depresie, atacuri de panică, insomnie, lipsa poftei de mâncare, imunitate scăzută Emoţiile sunt exacerbate nu numai în intensitate dar şi în frecvenţă.

{AF}Frânturi din jurnalul unui misionar
Când citeam în revistele de misiune despre șoc cultural mi se părea că e ceva cu care nu am să mă întâlnesc niciodată. Fusesem în mai multe țări în vizită și mi se părea simplu să mă integrez în diverse culturi, să mă acomodez cu oameni din etnii diferite. Dar m-am înșelat și numai la câteva luni de la sosirea în misiune am ajuns să văd pe pielea mea toate simptomele.
Am știut că sunt în șoc cultural când:

*comandam la restaurant doar paste pentru că nu îmi mai aminteam ce însemnau celelalte chestii din meniu
*consumam o mulțime de pachețele de ketchup pentru că mi se părea că mâncărurile lor nu mai au nici un gust
*când venea duminica și simțeam nevoia să văd un meci la TV
*când mă descopeream criticând guvernul local, administrația orașului pentru nereguli și cam pe toată lumea din jur
*pentru că mi se întâmpla des să deschid gura să spun ceva și nu-mi mai veneau cuvinte în nici o limbă
*când mă trezeam noaptea și căutam pe fereastră locurile familiare din orașul meu natal
*când suna telefonul și îmi imaginam cum ar fi să aud vocea părinților
*când am simțit cum buzunarul mi se ușura considerabil pentru că cheltuiam pe produse importate, care semănau măcar puțin cu ceea ce eram obișnuit în țara mea
*când îmi făceam deja planuri unde să merg în vacanța din țara mea și ce să merg să cumpăr, deși știam că aveam să mă întorc acolo doar peste 3 ani
*refuzam ieșile cu prietenii localnici și, stând în casă, visam cu ochii deschiși la fețele familire, să aud limba mea, să văd revistele, banii, magazinele, toată rutina cunoscută de copil
*când toate cele de mai sus mi s-au întâmplat cam în același timp...

Rookie Notebook, Experiență personală cu șocul cultural. Rookie a fost misionar în Europa de Est {/AF}

Ce sa faci

Nu putem face prea mult să evităm total contactul dur cu diferențele culturale și reacțiile produse de acesta dar trebuie să fim conștienți că atitudinea inițială și alegerile pe care le facem în acest proces, ne pot duce spre o depășire mai rapidă sau spre izolare, eșecul adaptării la cultură. Ceva ca în graficul de mai jos.

Alte metode de a face față mai bine șocului cultural:

Pregătește-te înainte – fă un curs despre misiune care tratează și subiecte ca: tranziție în altă cultură, stresul sau șocul cultural, comunicare transculturală, contextualizare, diferențe culturale și de perspective asupra lumii. Citește cărți, articole despre țara în care mergi. Fă vizite/ misiuni scurte înainte de a te muta acolo definitiv. Găsește localnici care să îți facă o orientare culturală sau cărora să le poți pune întrebări asupra lucrurilor noi pe care le întâlnești. Învață din experiențele misionarilor transculturali mai vechi.
Lasă un timp pentru adaptare- nu te implica direct în lucrări, ia-ți un timp de început pentru a învăța limba, a cunoaște cultura. Slujește într-o lucrare locală, ia contact cât mai mult cu localnici, fă-ți prieteni. Nu te aventura să inițiezi tu și să conduci proiecte dacă încă nu cunoști destul cultura.
Atenție la atitudini- Nu criticați cultura gazdă. Încercați să rezistați tentației de a vorbi în mod negativ despre localnici. Priviți imaginea de ansamblu. Găsiți modele și explicații pentru lucrurile care se întâmplă astfel încât să nu mai pară neclare. Păstrați-vă simțul umorului. Încercați să faceți haz de necaz în toate situațiile ciudate ce apar în mod inevitabil. Găsiți modalități să acceptați și să vă descurcați cu lucrurile care nu vă satisfac 100%. Evitați să vă plângeți de milă.
Evită izolarea- deși vă veți simți mai bine și în siguranță printre lucrurile familiare acasă sau cu persoane din aceeași cultură și veți găsi mii de scuze să evitați contactul cu localnicii sau ieșirile, această fugă nu va ajuta deloc procesul de acomodare și de depășire a șocului. Unii misionari se izolează în treburi administrative în birou, alții în activități care le plac, hobby-uri, alții chiar vor găsi metode mai puțin creștinești de a refuza realitatea care îi șochează: privitul de filme, jocurile pe calculator, navigarea pe internet etc.
Ai grijă de tine- Odihniți-vă suficient. Încercați să păstrați o alimentație sănătoasă.
Concentrează-te asupra a ceea ce poți controla- senzația că totul pare înafara controlului te poate demoraliza și paraliza să nu mai faci nimic. Stabiliți-vă scopuri mici și un program simplu și evaluați-vă progresele. Nu investi timp mult în problemele minore.
Abordează-ți corect sentimentele- Fii conștient că acest șoc este ceva trecător și că nu ești singurul care treci sau care va trece pe acolo. Sentimentele par covârșitoare dar nu le lăsa să te copleșească. Ele nu reprezintă realitatea și nici ceea ce te definește ca persoană. Încercă să citești pasajele preferate din Biblie, mai ale cele care îți spun cine ești în Hristos și roagă-te să vezi acel loc prin ochii Lui. Asta poate să îți schimbe total perspectiva. Spuneți de mai multe ori pe zi versetul: Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Este sigur valabil și pentru depășirea șocului cultural în misiune.
Cere ajutor- Acordați atenție relațiilor cu familia și cu colegii de muncă. Aceștia vă pot ajuta în momente dificile. Vorbiți celor apropiați sau unei persoane de încredere de la Agenția/ biserica de trimitere. Cereți ajutorul în rugăciune. Nu vă puneți în față teama că imaginea voastră de misionar ar putea suferi dacă recunoașteți că aveți un timp mai greu acolo.

Cei 4 „D” ai depășirii șocului cultural

Distractie- starea începe înaintea călătoriei. Ești nerăbdător să cunoști lucruri noi, să ai aventuri acolo unde te trimite Domnul. Aștepți cu nerăbdare momentul plecării. La sosire totul îți pare fascinant. Noutatea te bucură, încerci mâncăruri, haine, mijloace de transport locale. Faci multe poze, vorbești cu entuziasm tuturor despre locația de misiune.

Dezorientare- starea euforică trece și începi să simți acut diferențele. Lucrurile nu mai sunt așa de roz ca la început. Ești confuz, nu găsești explicații, te lupți să păstrezi o atitudine bună. Ai senzația că pierzi controlul asupra a tot ceea ce ți se întâmplă. Multe lucruri devin supărătoare. Înţelegerea lumii aşa cum o ştii de acasa nu mai e valabilă. Începi să te simţi la o răscruce de drumuri. Capeți o senzaţie că ești diferit, inferior, te temi că nu vei face faţă.

Discordie- începi o adevărată luptă interioară și cu tot ceea ce este în jur. Judeci tot ceea ce ți se pare diferit sau nu înțelegi. Te revolți: sunt proști, sunt înapoiați! În realitate, nu-i înţelegi! Compari totul cu țara de unde vii. Dezvolți diverse frici, te simți copleșit și încerci să te izolezi. Ți-e greu uneori să ai un timp personal cu Domnul de calitate. Ai tot felul de întrebări incusiv: rămîn în misiune sau mă întorc? Poți să dezvolți chiar o depresie sau să simți anumite simptome fizice mai ales senzația de oboseală excesivă.

Depășire- începi treptat să accepți diferențele. Nu mai judeci așa ușor ce nu înțelegi. Te obișnuiești cu limba, oamenii, modul de a se face lucrurile acolo. Accepți locația cu punctele ei bune și cu neajunsurile ei. Te simți în siguranță și de-a casei acolo deși o să mai ai încă mult timp conștientizarea clară că vei fi pentru localnici tot un străin. Rămâne o oarecare tensiune benefică care duce la o explorare mai aprofundată a posibilităţilor acestei identităţi noi, posibilitatea unor idealuri şi realizări mai înalte.

Tranziţia începe prin întâlnirea cu o cultură nouă şi se termină prin întâlnirea cu sine. Individul care a parcurs fazele şocului cultural şi care în final le-a depăşit, învaţă din experienţe că nici o cultură nu este superioară sau inferioară altei culturi, fiecare având aspecte pozitive şi negative şi că fiecare dintre noi este produsul culturii în care trăieşte. Paradoxal, cu cât individul este mai deschis, mai liber să experimenteze dimensiuni noi şi diferite ale diversităţii umane, cu atât învaţă mai mult despre sine.³

Ajutor din Biblie

Cartea Faptele Apostolilor este un pasaj bun cu care să începi pentru a vedea exemple de adaptare culturală ale celor care au fost primii misionari creștini. Pavel, care a crescut într-o locașie modernă (Turcia de astăzi) și a fost educat la Ierusalim, a mers în jurul Mediteranei pentru a planta biserici în contexte culturale diferite. El a scris Filipenilor în 4:11 : m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Sau în alte traduceri: să fiu mulțumit în orice circumstanțe. El a rezistat tentativelor evreești de a transforma noii creștini convertiți dintre neamuri în evrei prin tăierea împrejur, ceea ce ar fi făcut din creștinism o religie mono-etnică, o mișcare a unei singure culturi.
Puteți de asemenea privi spre Rut, o tânără care și-a părăsit țara și cultura ei pentru a se muta în Israel, care a ajuns în final să fie pe lista strămoșilor lui Isus.
Alte personaje de la care putem învăța sunt:

Iosif- el a fost forțat să trăiască în altă țară și altă cultură. Și-a păstrat credința și a trăit atât de înțelept încât a ajuns pe o poziție de putere. (Gen 37-50)
Daniel- A trait în Babilon pe perioada exilului. Și el și-a păstrat credința și a ajuns o persoană cu influiență în guvernul babilonian.
Avraam- a avut ceva căderi în timpul adaptării lui culturale. Temându-se pentru siguranța lui, a prezentat-o pe soție ca fiindu-i soră în Egipt (Gen 12:10-20)

Autor: Dana V.

1, 2 și 3 - Socul Cultural - Adaptarea in America - Autor: Gabriela Mihalache
Coping with culture shock, SNU missions course materials
Rookie Notebook, Experiență personală cu șocul cultural.

: Hits: 3352

Echilibrul intre lucrare si viata personala

{AF}Sunt un copil al unui cuplu de misionari. Viața pe câmpul de misiune m-a ajutat în multe domenii. Dar m-a și afectat foarte puternic la un moment dat. Când tatăl meu, datorită experienței sale, a devenit lider regional al organizației, atunci a început să fie foarte rar pe acasă. Timpul lui era acum împărțit între călătorii, conferințe, vizite la birourile din alte localități, continuarea lucrării pe plan local și... foarte puțin mai avea timp pentru noi. Mama a încercat să-l ajute și a preluat ea multe din responsabilitățile casei și chiar pe cele cu comunicarea, secretariatul la misiune etc. Așa că am început să ducem și lipsa ei. Fratele meu era mai mic dar eu eram la vârsta critică de adolescență când aveam nevoie de atenție și îndrumare.
Lăsată fără supraveghere, am început să ies cu prietenele de la liceu, să mă încred în cine nu trebuie. Voiam mult să fiu și acceptată, mai ales că în oraș nu erau mulți străini și mă simțeam ca o ciudată. Am ajuns să frecventez cluburile dar desigur că mințeam și multe luni ai mei nici nu au bănuit asta. Erau ocupați cu ale lor, eu mi-am găsit ceva al meu. Într-o dupăamiază am fost invitată la o petrecere pe plajă, doar la câțiva km de oraș. Mi-am propus să nu stau mult, așa că m-am dus. Era muzică, mulți tineri, au servit mâncare și alcool. Cineva mi-a dat un pahar, mi-a spus că e suc cu foarte puțin alcool. Am băut și nu-mi mai amintesc nimic. Când mi-am revenit era spre dimineață, mă aflam pe o bancă în parc și mă simțeam foarte rău. Am sunat pe ai mei și m-au dus de urgență la spital. Fusesem drogată și violată. Agresorii nu au fost niciodată prinși.
Am fost afectată grav psihologic, mai ales știind că totul mi se întâmplase în mare parte din vina mea, mi-am mințit părinții și nu am respectat principiile învățate la biserică. Dar pe undeva mă tot gândesc că... dacă părinții mei nu ne-ar fi neglijat în folosul lucrării.. poate povestea mea ar fi fost astăzi alta. J.T {/AF}

Mărturia de mai sus este dureroasă, dezechilibrul dintre lucrare și familie a distrus poate viața unuia dintre membrii familiei, probabil pe a tuturor. Este o extremă dar este posibilă și nimeni dintre noi nu dorim să ajungem acolo.
Sperăm ca rândurile de mai jos să ne ajute să avem un echilibru între timpul nostru de familie și lucrare:

Familia și lucrarea din perspectivă biblică:

I. Responsabilitatea familiei
Unii au crezut în mod greșit că, dacă aveau grijă de lucrarea lui Dumnezeu El va avea grijă de familia lor . Cu toate acestea , trebuie să ne amintim că Dumnezeu ne-a dat instrucțiuni foarte simple în ceea ce privește responsabilitatea noastră față de soții noștri și pentru copiii noștri .

Îmi place lista de priorități de multe ori citată : Dumnezeu în primul rând , al doilea soțul/ soția , copii al treilea , al patrulea lucrarea .

A. Căsătoria este Planul lui Dumnezeu- Geneza 2:20-25

1 . Femeia a fost luată din coasta lui Adam
2 . Prioritatea acestei relații - v . 24a
3 . Unitatea prin relația de căsătorie v . 24b
4 . Intenția unei relații transparente - v . 25
5 . Permanența uniunii - Matei 19:3-6

B. Bucuria de a avea copii - Psalm 127:1-5

1 . Ei sunt o moștenire
2 . Ei sunt un avantaj (o bogăție), nu o datorie
3 . Ei merită timpul și atenția noastră
4 . Ei au nevoie de dragostea noastră , învățătura noastră , și de noi - Efeseni 6:04

II . Responsabilitatea unei lucrări date de Dumnezeu- 1 Timotei 1:11-14

Asemenea lui Pavel , ar trebui să ne dăm seama de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi .

A. El ne-a încredințat Evanghelia
B. El ne-a împuternicit să mergem s-o predicăm
C. El a fost milostiv cu noi și ne-a iertat
D. Harul său este pentru toți

III . Lucrarea și Familia nu intră în conflict, ci sunt complementare

Dumnezeu dorește ca atât familia mea cât și lucrarea mea dată de Dumnezeu să aducă roade.

A. Trebuie să fiu recunoscător pentru ambele
B. Trebuie să am grijă de ambele
C. Nu trebuie să neglijez nici una dintre ele
D. Trebuie să am Duhul lui Dumnezeu -Efeseni 5:18
E. Trebuie să am înțelepciunea lui Dumnezeu- Iacov 1:5-6

Concluzie:

Tot ceea ce facem trebuie să facem ca pentru Domnul, indiferent dacă este vorba de lucrări importante ca evanghelizarea, conducerea oamenilor la Domnul sau exercitarea rolului de soț sau părinte- 1Cor 10:31 Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

Posibile probleme date de lipsa unui echilibru familie-lucru în misiune

Neglijarea familiei pentru lucrare poate aduce probleme de cuplu. Am întâlnit un păstor misionar care a plantat o biserică mare și avea mult succes în a întoarce suflete la Domnul într-o țară africană. Cum soția era ocupata cu cei 5 copii ai lor, nu participa la prea multe în lucrarea lui și cumva relația lor s-a răcit. El era mult timp plecat la evanghelizări, era invitat ca predicator sau profesor la colegii creștine. Cam în acel timp o misionară tânără a venit să ajute misiunea lor pentru un an. Datorită șocului cultural a avut nevoie de sprijin și pastorul a început s-o cheme la consiliere. La început totul a fost pur profesional dar apoi ambii au simțit altceva, lucrurile s-au complicat. Familia și lucrarea păstorului s-au destrămat când el a anunțat divorțul pentru căsătoria cu tânăra aceea.
Presiunea culturală, lipsa de părtășie și de lideri spirituali maturi care să ne îndrume, cărora să le dăm socoteală, încărcarea timpului până la epuizare pot crea multă vulnerabilitate în viețile misionarilor și pot deschide ușa lui Satan pentru a ne face să păcătuim.

Uneori, datorită culturii diferite, a necunoașterii limbii sau altor circumstanțe create de locația de misiune, soții sau copiii pot trece prin crize de adaptare, șocuri culturale, se pot simți izolați, nedoriți. Un timp împreună poate fi un timp când ei se pot deschide și cere ajutor, rugăciune. Am citit despre un cuplu care a trebuit să renunțe la lucrarea lor în lumea musulmană pentru că fetița lor de 12 ani s-a simțit foarte singură și nu s-a adaptat la noua cultură (nu ieșea aproape deloc, făcea școala acasă, nu avea prieteni care să vorbească limba ei, pe stradă trebuie să fie doar însoțită și acoperită ca fetițele localnice pentru a nu atrage atenția). O vreme părinții au crezut că totul va fi bine și i-au acordat toată atenția dar la un moment dat s-a deschis și le-a povestit că are gânduri persistente de sinucidere. Un psiholog creștin la care au dus-o a sugerat că e mai bine să se întoarcă în țara lor până când fata va fi destul de mare să poată singură să aleagă să locuiască într-o astfel de țară sau nu. Pentru mine acesta este un exemplu pozitiv când adulții au ales să nu sacrifice familia lor pentru misiune.

Puteți pierde autoritatea copiilor- Tata crede că poate mântui toată India în seara asta, a comentat un copil într-o zi la un eveniment de familii la care tatăl a lipsit datorită unei conferințe la care a mers ca vorbitor. Din ton și dezamăgire am înțeles că nu era prima dată.

Atunci când părinții neglijează constant îndatoririle lor față de copii, cei mici pot deveni închiși, înstrăinați, pot dezvolta complexe și probleme emoționale. La vârsta adolescenței lucrurile se pot complica și mai tare. Unii copii devin rebeli ca o reacție la faptul că nu li se acordă destulă atenție, intră în grupuri periculoase și se pot chiar depărta și de Dumnezeu.

Reevaluiază-ți prioritățile și motivațiile:

Cineva ne-a vorbit o dată despre echilibrul în viața de misionar și ne arătat o roată care arată cam așa:

Roata reprezintă echilibrul, distanța față de centru este aceeași. Dacă vrem să decoperim în Biblie versete care să susțină că fiecare dintre aceste 4 sunt necesare în viața noastă, putem găsi destule. Cei mai mulți misionari ar sacrifica probabil Timpul Liber pentru a face mai multe lucrări, apoi vine rândul familiei.
Dar toate spițele unei roți sunt importante. Oricare din ele s-ar micșora, ar lipsi, roata se deformează, se strică. Lucrarea mai multă decât celelalte laturi va aduce dezechilibru, va crea o gâlmă, va transforma roata într-un oval care nu va funcționa.
Lipsa timpului pentru tine, pentru a te auto-îngriji, reface, iarăși va aduce multe neajunsuri vieții tale. Poți ajunge la epuizare, boli, tensiuni în relații etc.
Un păstor înțelept mi-a dat un sfat: Există un MESAJ și un MESAGER. Dacă omori mesagerul, mesajul nu mai folosește nimănui, nu va avea cine să îl ducă.
Uneori preocuparea pentru lucrare și ocuparea întregului timp cu proiecte pentru misiune, ne ia subtil și din timpul nostru cu Dumnezeu. Ajungem să studiem Biblia mai serios doar când trebuie să dăm un mesaj sau o învățătură undeva, spunem în grabă o rugăciune în timp ce ne pierdem în trafic spre lucru sau numai la timpul de rugăciune cu ceilalți, pentru ceilalți. Cu greu ne facem timp să ne oprim, să căutăm părtășia tainică cu El, să ne încărcăm spiritual, să facem liniște în așa multe lucruri de făcut ca să îl putem auzi.

Observi deja în viața ta un dezechilibru, ia măsuri!

Începe prin a-ți pune întrebări ca:

► De ce faci ceea ce faci?
► Crezi că Dumnezeu ar vrea să câștigi pentru El toată națiunea respectivă și să-ți pierzi familia?
► Ești dependent de muncă?
► Îți iei identitatea din realizările de la lucru?
► Este ceva nerezolvat în familia sau în viața ta și de aceea te refugiezi în lucrare?
► Consideri că toate sunt prioritare înaintea familiei sau a copiilor tăi?

Roagă-te ca prin aceste întrebări Domnul să-ți arate unde greșești și cere-ți iertare pentru ele, încearcă să nu le mai repeți. Cere iertare și familiei dacă comportamnetul tău i-a afectat.

Nu uita că a fi devotat familiei este Evanghelie vie- lumea de astăzi este disperată după modele autentice de familie creștină. Dacă Isus nu este vizibil în relația ta cu cei apropiați, cum vrei ca alții să vrea să-L urmeze?

Alte sfaturi utile:

► Fă un program săptămânal în care să cuprinzi toate cele 4 domenii: Familie, Relație cu Domnul, Lucrare și timp liber nu doar uzualele sarcini de la misiune. Când ceva nou intervine, nu îți fă un obicei să tai din restul pentru lucrare.
► Dacă Dumnezeu ți-a dat un partener și copii, nu uita că misiunea ta principală sunt eu și apoi restul! Învață să spui NU la lucruri care vin peste ce ți-ai planificat dacă asta înseamnă să-i neglijezi, să tai din timpul cu ei.
► Respectă porunca sabatului- a unei zile libere pe săptămână și dedic-o familiei.
► Ia o vacanță anuală cu familia și n-o încărca cu vizite la suporteri, la rude etc.
► Dacă consideri că ai mers prea departe în neglijarea familiei și că eșuezi mereu în încercările de a face un echilibru între muncă și timpul cu ei, cere ajutorul unui lider matur, al unui consilier creștin. Cere-i să te ajute să stabilești pași de a redresa asta și fii deschis să îi dai socoteală de progresele tale...

Concluzie: Amintiți-vă că nu fiecare oportunitate este o responsabilitate . Asigurați-vă că vă păstrați prioritățile drepte , și veți avea întotdeauna timp pentru a face ceea ce ar trebui să faceți .

Includeți responsabilitățile suplimentare în orele de lucru

autor: Samuel John, misionar cu IHOP, IRIS și YWAM

Mi-e dor de zilele în care responsabilitățile mele se încheiau în momentul în care ieșeam pe ușile de la locul meu de muncă . Cu excepția orelor de lucru , puteam să fac tot ce doream . Puteam simplu separa viața mea personală de slujba mea . A fost frumos . Dar acele zile au trecut și acum am multe motive să mă bucur de asta . Există o mare diferență între a fi un angajat al unei organizații și a fi un misionar al uneia . Ca și misionar , eu sunt sigur că nu confunzi cele două , dar suporterii , prietenii și s-ar putea chiar familia ta să le confunde .

Ca angajat, te duci la locul de muncă , faci ceea ce ți se cere în fișa postului , vii acasă , și aștepți să fii plătit lunar. Oamenii care au semnat un contract de muncă, pot să vină acasă și să își îndeplinească responsabilitățile lor personale . Pot petrece timpul cu prietenii și familia . Put merge în vacanță și nu se simt vinovați . Au posibilitatea să cumpere diverse lucruri scumpe: televizor cu plasmă, aer condiționat, computere performante, sau orice alte echipamente sunt la modă .

Ca misionar de obicei nu ai o descriere a postului. Munca ta este cu oamenii . Și nu ești plătit . Deci, atunci când te duci la serviciu sarcinile de zi cu zi ți se tot schimbă. Și asta își lasă o amprentă în viața ta. La sfârșitul zilei, ai venit acasă cu prietenii și familia , dar de multe ori mintea ta este în altă parte. Este greu să te oprești din lucru ca și misionar. Nu numai că trebuie să te ocupi de comunicare , de creșterea suportului tău financiar , dar și de toate celelalte „bonusuri” adăugate de viața într-o țară străină. Dacă iei o vacanță simți imediat că mulți dintre suporterii tăi resimt asta negativ . Unii chiar încetează să mai trimită bani . Dacă dorești să ai aer condiționat, pentru că îți petreci toată ziua transpirând și că ar fi frumos să vii acasă la un anume confort , oamenii pot crede că nu cheltui banii "lor" cu înțelepciune . Doamne ferește să îți iei un televizor... Se crede că misionarii nu se uita la TV... n-ar trebui să aibă timp....

Misionarii au de a face cu mult mai multe decât cei care merg la un serviciu obișnuit . Să lucrezi 40 de ore de lucru pe săptămână și apoi să adaugi toate celelalte realitățile ale vieții într-o altă cultură , nu este sănătos . Dacă vrei să faci asta , este alegerea ta. Știu unii oameni care vă pot ajuta cu vindecarea interioară mai târziu . Deci, scrie-mi un email când ajungi la epuizare .

Cu câțiva ani în urmă, când lucram cu o organizație de misiune , am ajuns la această concluzie: eu nu sunt un angajat, trebuie să includ în cele 40 de ore de lucru săptămânale și cele cu comunicarea și ridicarea de suport. Când nu făcusem asta, în săptămâna mea de lucru aveam peste 50 de ore și , uneori, mai mult . Mă forța să lucrez în zilele de sâmbătă câteodată. Îmi dadea foarte puțin timp pentru mine . Pe atunci simțeam debutul epuizării la pândă chiar după colț . Trebuia să schimb ceva în programul meu . La început m-am simțit vinovat pentru că a însemnat să îmi fac mai puține ore de slujire . Nu știam cum vor lua asta suporterilor mei . Dar , Vinovăția, care funcționează în minte, trebuia să plece . Am tras-o deoparte într-o zi, am bătut-o până am lăsat-o inconștientă și e tot în comă de atunci . Dar ghici ce: eu sunt sănătos și fericit . Integrarea responsabilităților mele suplimentare ca misionar în săptămâna mea de lucru, m-a salvat .

Deci, gândește-te: Care sunt responsabilitățile pe care le ai suplimentar ca și misionar ? Ce ai face dacă ai avea de fapt mai mult timp pentru tine și familia ta ? Dacă ceva anume te va face un misionar mai fericit și mai sănătos. Găsește o cale să obții asta. Deoarece echilibrarea tuturor acestor sarcini suplimentare este parte din viață de misiune . Adaugă-le în săptămâna ta de lucru. Spune-i conducătorului echipei că ai nevoie de o jumatate de zi pe săptămână pentru a lucra la suport sau pentru comunicare . Ia o zi liberă în plus în fiecare lună și relaxează-te . Așa cum am mai spus-o tu ești mai important decât lucrarea și sunt sigur că Dumnezeu crede și El la fel .

Atenție la devoratorii de timp!

A fi cu familia nu înseamnă să stai acasă ori în acea cameră dar pe computer comunicând cu suporterii ori făcând alte treburi personale.
Dușmanii unui timp cu familia, înafară de lucrare:

► Televizorul
► Computerul
► lipsa de organizare a treburilor proprii
► lipsa unor priorități corecte în viața personală
► lipsa de disciplină (faci program dar nu îl respecți, nu îți notez evenimentele de familie la care trebuie să fii, nu respecți orele de somn și ești prea obosit etc)

Lucruri pe care le poți face cu copii/ soția:

► ieșiți săptămânal undeva împreună (film, parc, restaurant etc)
► luați cel puțin o masă pe zi împreună și faceți-o să fie un timp special, vesel, în care povestiți ce s-a mai întâmplat peste zi
► jucați ceva împreună – un joc de grup, un joc în aer liber
► studiați o carte biblică
► rugați-vă regulat împreună
► faceți lucruri practice în casă/ curte împreună
► pregătiți un eveniment pentru copii sau alt grup țintă în care fiecare membru al familiei să participe cu ceva
► luați și copiii la locurile de lucrare și implicați-i
► faceți schimb cu soția la supravegherea copiilor, la treburile practice astfel încât și ea să se poată implica în lucrare măcar o dată pe săptămână
► fă-ți timp să-l petreci cu câte un membru al familiei separat, să simtă că este important pentru tine, că nu e tratat la grămadă sau întrebat doar în fugă cum a fost la școală. Pune-le întrebări ca: cum te simți aici? Ce îți place? Ce nu-ți place? Reușești să îți faci prieteni? Ce te-a învățat Dumnezeu săptămâna asta despre viața în misiune? etc
► consultă-ți toată familia când iei decizii sau schimbări importante legate de locație, lucrare etc. Stabiliți scopuri de misiune comune, faceți planuri împreună.

Sprijină acest principiu al echilibrului lucrare- familie la locul tău de lucrare, în echipa ta.

Mai întâi cu exemplul propriu. Apoi, dacă ești lider, poți ajuta pe alții să îl aplice- nu îi încărca cu responsabilități, oprește pe cei care fac prea multe ore în plus, când responsabilitățile sunt prea multe comparativ cu numărul de lucrători lărgește echipa, reconsideră anumite lucrări, rugați-vă pentru mai mulți misionari și pentru călăuzire pentru a nu neglija pe cei de acasă.
Organizează evenimente la care să poată participa cu toată familia.

Nu încuraja despărțirea cuplurilor pentru mult timp în folosul lucrării.

Traducere si adaptare

Dana V

TPM Medias

Descarca si citeste si Echilibrul intre Viata personala si slujire - autori: Familia Vlasin

: Hits: 5723

Misiune și depresie

Misionar în depresie? -

Mulți nu vor să pună alături nici cuvintele creștin și depresie, nicidecum pe cel de misionar cu depresia, dar asta nu va aduce o soluție și nu va elimina faptul că misionarii sunt oameni și ei și că pot trece prin perioade mai grele de depresie sau burn-out. Personal am întâlnit 3 persoane diferite, români, care acum nu mai sunt în misiune pentru că au nu au reușit să treacă cu bine peste o perioadă de depresie. Am mai întâlnit câțiva (incluzându-mă pe mine), care s-au confruntat cu astfel de probleme și nu au avut unde să găsească suport, nu știau dacă pot să spună cuiva sau unde ar putea găsi ajutor.

A simți depresie nu este un păcat sau un lucru pentru care trebuie să fim condamnați ori să ne autocondamnăm. Trăim într-o lume în care ni s-a spus că vom avea necazuri și organismul nostru reacționează la ele și fizic și emoțional – schimbările, moartea, traumele, stresul prelungit, dezamăgirile, dar și lipsa anumitor substanțe din corp pot produce depresie.

Sperăm ca materialele și rândurile de mai jos să vă ajute în perioade mai puțin roz din viața de misionar, în anotimpuri grele dar perfect normale sau cu ele să puteți ajuta alți membri ai familiei, prieteni sau colegi misionari aflați în depresie.

{AF}Mărturia unui misionar care a învins depresia

Am venit în S. când aveam 20 de ani, eram tânăr și entuziast. Am început să lucrez cu o biserică locală și să învăț limba. Acolo am cunoscut-o și pe viitoarea mea soție, tot misionară și ea. Ne-am căsătorit și cei 2 copii au venit foarte curând după aceea. Plin de energie și de idei, am pionierat un centru de training pentru tineri creștini. Toate mergeau bine și personal și în lucrare.Misiunea noastră a crescut și s-a diversificat și am ajuns să avem 24 de lucrători full time. Parcă au zburat 16 ani de la mutarea mea în S. Am început și un proiect mare de construcție a unui centru și așa de multe depindeau de mine.

Când M, fetița mea mai mare a ajuns adolescentă, am considerat că problemele ei sunt doar datorită vârstei și că o să treacă. Dar într-o zi a avut o tentativă de sinucidere, ne-a spus că nu mai crede în Dumnezeu și m-a acuzat că am neglijat-o din cauza lucrării. Nu știam ce să cred. Am fost zguduit și am început să-mi pun multe întrebări, ușor să mă depărtez și de soția mea. La misiune nu arătam nimic față de colegii mei și nici nu aveam un mentor sau un prieten de încredere cu care să împărtățesc despre mine. La biserica ce m-a trimis tocmai se schimbase pastorul cu unul care nu mă cunoscuse deloc. Eram mulțumitor că încă mă sprijineau financiar dar nu puteam aștepta altceva de la ei.
O perioadă am încercat singur să fac față problemelor. Am început să postesc și să mă rog dar postul mi-a slăbit mai mult organismul. Aveam insomnii și tot felul de dureri ciudate. Pe deasupra, a intervenit moartea neașteptată a tatălui meu și mutarea acasă pentru câteva săptămâni s-o sprijin pe mama, singur, la celălalt capăt de lume. M-am trezit după un timp că nu mai aveam nici o dorință să mă întorc în S. deși tot ceea ce făcusem jumătate din viața mea și familia mea erau acolo. M-am închis în camera mea de copil și ieșeam foarte rar. Oricum plecasem de mult timp și nu mai aparțineam acelui loc, nu mai cunoșteam pe nimeni. Citeam, visam cu ochii deschiși, mă lăsam cuprins de gânduri și de disperare. Mă simțeam și foarte deconectat de Dumnezeu deși petreceam mai mult timp în rugăciune ca de obicei. Mă gândeam chiar la moarte, ca la singura soluție de a scăpa de presiunea responsabilităților și de lucrurile de care mă autoînvinuiam.

Mama a observat prima problema mea, devenise evidentă. Într-o zi a invitat o bătrânică simpatică din grupul ei de pensionari. M-a enervat că mă cheamă s-o cunosc, nu aveam nici cea mai mică intenție să fac asta. Femeia era un psiholog creștin renumit, acum la pensie. A știut imediat cum să mă ia, ce să mă întrebe. M-am pomenit vorbind cu ea ore în șir și mărturisindu-i cele mai ascunse gânduri și sentimente ale mele. Eram în depresie adâncă, aveam nevoie de ajutor, asta am înțeles atunci atât de clar. Teama de a nu scădea prin starea mea în ochii oamenilor și de a nu afecta lucrarea, mă ținuse mult timp departe de a cere sprijinul lor.

M-am întors în S. cu un plan, cu pași concreți de a ieși din impas: am numit mai întâi oameni să se ocupe de responsabilitățile mele la misiune, le-am spus deschis că am o problemă. Au fost foarte suportivi deși nu mă așteptasem la asta și s-au descurcat excelent și în lucrare. Anumite lucruri le-am amânat temporar. Am făcut o prioritate din a merge singur sau cu familia la consilieri și în locuri care mă puteau reîncărca fizic, emoțional, spiritual. Am urmat și un tratament medicamentos ușor.

Am reluat lucrarea doar după 2 ani când m-am simțit perfect refăcut. Nu am crezut niciodată că depresia îi poate afecta pe misionari și mai ales nu pe mine care îmi dăruisem viața Domnului de la 9 ani și misionam de la 20 de ani. Dar am învățat prin această experiență că sunt om, nu sunt un super-erou sau ceva și că în slăbiciunea mea Dumnezeu și-a arătat mult puterea. Sunt acum mult mai aproape de familie, de copiii mei și chiar pot să acord asistență altor misionari care trec prin momente grele ca și mine. {/AF}

ARTICOLE DESPRE ACEST SUBIECT:

Ce spune Biblia despre depresie

Situații favorizante de depresie în misiune

Diferența dintre Depresie și Burn-out

Tratarea depresiei

* surse

Mărturii cunoscuți, experiențe personale- Dana V.

Misiunea Alege Astazi -www.CeAlegi.BlogSpot.ro

Gary E. Gilley,"Think on These Things"

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 685

: Hits: 5915

Situații favorizante de depresie în misiune

În realitate un misionar trece prin multe situații stresante, deosebite de cele din țara de trimitere cu care este el familiar și acestea pot favoriza dezechilibre fizice, spirituale și desigur emoționale.

Iată câteva exemple care pot crea riscul unei depresii:

⇒ Condiții de viață diferite- România nu este neaparat cea mai dezvoltată țară a lumii dar, ca și români în timpurile actuale, suntem obișnuiți cu un minim de confort: apă curentă, electricitate, toaletă, căldură, un minim de mobilier, un mijloc de comunicare (telefon, internet) etc. Desigur că, atunci când misionarul pleacă în misiune se presupune că acesta cunoaște locația unde merge, situația de acolo economică, culturală și că alege conștient să accepte și schimbări, să fie gata poate pentru un mod de viață mai simplu. Admir mult misionarii care se adaptează la orice condiții, care merg curajoși să locuiască în triburi și în zone izolate. Dar realitatea este că nu toți sunt făcuți pentru a locui în condiții extreme sau total diferite de acasă. Și cred că nici Domnul nu cere de la cei chemați în misiune să ducă neaparat o viață de sărăcie, de lipsuri sau care să le pună sănătatea și viața în pericol. Dimpotrivă, am experimentat mari binecuvântări ale Lui pe câmpul de misiune și i-am văzut purtarea de grijă. Nu sunt nici adepta luxului în astfel de lucrări pentru că asta poate crea o distanță între noi și misionarii localnici sau între noi și cei cărora le ducem Vestea bună.

Oricâte condiții ți-ai face unde locuiești, oricum unele țări sunt total diferite de tot ceea ce ai trăit înainte (mizerie, aglomerație, zgomot, umiditate, trafic infernal etc) și acestea pot produce presiune asupra noastră și stres.

⇒ Mâncarea diferită- în multe locații de lucrare mâncarea are alt gust, nu este poate așa de hrănitoare, nu găsești anumite produse sau ingrediente cu care ești obișnuit (de fapt în orice altă țară decât a ta este așa). Dincolo de aspectul tehnic incomod, acesta nu este deloc un simplu amănunt. Am întâlnit misionari care au devenit anemici, au dezvoltat boli de stomac sau alte boli din cauza unor scăderi de vitamine, minerale și alți nutrienți din organism. Uneori stările depresive sunt produse sau în relație foarte strânsă cu aceste dezechilibre de substanțe din organism.

⇒ Climă diferită- depinde de țara unde merge misionarul dar dacă clima este total diferită, aceasta va avea impact asupra întregului organism. Ca și români corpul nostru e obișnuit cu anumite limite de temperatură și cu 4 anotimpuri și ceva diferit va aduce un disconfort major. Desigur că o perioadă mai mare acolo ne va ajuta cumva să ne adaptăm dar nu se întâmplă întotdeauna fără urme. De exemplu după câțiva ani fără iarnă și supusă la temperaturi de peste 40-50 de grade C în Asia, am început să nu mai suport frigul și am avut o perioadă când chiar temperatura corpului meu a scăzut cu 2-3 grade sub cea normală (probabil așa s-a adaptat organismul meu la temperaturile mari). Întoarsă în România, acestă nouă temperatură mi-a dat probleme, făceam frisoane la orice adiere de vânt și chiar ceva apropiat de șocul hipotermic, așa că medicii m-au spitalizat și testat pentru malarie și alte boli infecțioase. Tot în această perioadă am avut stări de tristețe și emoționale inexplicabile. Am aflat de la o prietenă medic că cel mai probabil și temperatura mea ciudată le provoca pentru că diferența de doar un grad sub cea normală scade metabolismul și automat absorbția de nutrienți din mâncare și producerea de substanțe utile funcționării normale.

De asemenea zonele în care plouă mult, e foarte frig sau sunt perioade cu lumină redusă sau nopți mai lungi pot și ele să afecteze pe cei noi acolo atât fizic cât și emoțional.

⇒ Atmosfera spirituală- din orice misiune nu putem exclude specificul spiritual al zonei in care mergem și faptul că spunând DA marii trimiteri ne angajăm într-un război deschis cu cel rău care nu va sta indiferent. Dacă religia principală este alta decât creștină, o mare presiune și multe atacuri spirituale vom experimenta probabil pe perioada marilor lor sărbători păgâne, dar nu numai atunci. Îmbolnăviri ciudate, lucruri care se strică inexplicabil, coșmaruri, stări emoționale sau spirituale pe care nu le-au avut până atunci, accidente sunt numai câteva dintre strategiile pe care le-am observat la Satan pentru a ataca. O colegă din Olanda a ajuns la spital cu depresie gravă după ce, timp de 8 luni în lucrare în India, nu putuse să doarmă deloc nopțile. A trebuit să părăsească misiunea. O altă colegă aflată în misiune într-o țară musulmană, s-a trezit într-o noapte simțind fizic senzația unui viol, deși în cameră nu a fost în realitate nimeni. Astfel de experiențe nu te pot lăsa indiferent oricât de mare îți este credința și cât ai fi de dedicat lucrării Domnului. Satan va încerca să te atace acolo unde te va vedea el cel mai sensibil și mai slab, se va juca cu fricile tale, va riposta cu încăpățânare la nivelul minții și a sentimentelor încercând să distrugă mai ales încrederea și relația ta cu Dumnezeu.

⇒ Schimbări continue- Uneori viața în misiune seamănă cu o gară, fie că ești mereu pe drumuri, fie că există multe schimbări: schimbi locația- multe adaptări/ readaptări, te deplasezi în diverse locuri pentru lucrare sau training, lucrătorii vin și pleacă, cei convertiți vin și pleacă, te muți departe de familie, prieteni, schimbări de strategii, de viziune, trebuie să mergi în țară sau în alte locuri la vize etc. Aceste schimbări pot afecta pe unii misionari mai ales dacă țin o perioadă mai mare de timp și în special pe cei cărora le place o viață organizată, stabilă, cu o anumită rutină și continuitate.

⇒ Amenințarea siguranței și a vieții- există câmpuri de misiune în care se întâlnesc situații de risc precum: instabilitate politică, atacuri teroriste, amenințarea/ atacarea creștinilor, furturi, violuri, trafic infernal, epidemii curente etc. Oricare dintre acestea pot aduce temeri legitime misionarilor legate de siguranța lor fizică și chiar teama de moarte. Desigur că decizia de a fi acolo cunoscând circumstanțele, presupune și acceptarea acestor riscuri, dar nu e simplu. În India de exemplu, este o aventură să traversezi strada în traficul local. Rar există semafoare sau treceri de pietoni și rar sunt respectate, așa că singurul mod este să o iei printre mașini cu o mână întinsă spre ele, dar de fapt nu ai niciodată certitudinea că chiar vor opri și că chiar vei ajunge viu pe partea cealaltă. Patru misionari români au fost închiși în Indonezia pentru distribuirea de literatură creștină, două misionare ale Wycliff au murit în Israel într-un atac terorist, mai mulți au fost răpiți în diverse țări, în Kenia o familie de misionari olandezi au fost atacați (soțul a fost omorât și soția violată), copilul unor misionari din Nepal a rămas infirm din cauza poliomielitei răspândite acolo... iată numai câteva exemple de lucruri care pot afecta pe cei care au curajul să meargă în alte culturi. Amenințarea continuă a siguranței crează natural stres și dacă am trecut sau am fost martorii unei astfel de situații produce și mai clar riscul de depresie sau de afectare emoțională gravă.

⇒ Greutate în comunicare – Locuiesc într-un oraș în care se vorbesc zeci de limbi- merg la o biserică în hindi (una dintre limbile naționale pe care mă chinui să o învăț), limba locală este marathi, comunic cu echipa mea în engleză (dar suntem membri din mai multe națiuni, cu mai multe accente și grade de cunoaștere a limbii), majoritatea prietenilor mei indieni vorbesc malayalam sau dialectul canadda, oamenii în oraș vin din diverse zone ale Indiei, fiecare cu dialectul lui, comunic doar pe net în română cu cei din țară (când merge netul sau când nu se ia curentul)... cam așa aș putea să încep povestea comunicării mele în India. Să vrei să comunici ceva și să nu poți, să fii limitat la a discuta doar în termeni simpli și a nu putea să-ți exprimi în întregime gândurile, emoțiile, asta nu te afectează doar în lucrare ci și ca persoană. A locui în locuri izolate, cu limbi diferite care cer mult timp să le înveți, a face parte din echipe multiculturale, a avea acces slab la mijloace de comunicație toate acestea crează stres și uneori izolare, închidere, probleme emoționale.

⇒ Dezamăgiri legate de lucrare- pot fi produse și de așteptări sau obiective nerealiste ale misionarului cât și de presiunea exercitată de biserica sau Agenția de trimitere care dorește poate rezultate concrete, rapide și cât mai mulți oameni mântuiți. În realitate sunt doar anumite sezoane când vezi în lucrarea transculturală minuni din acestea, în majoritatea timpului lucrările necesită ani de lucru, de răbdare, de încercări până apar rezultate. Într-o țară hindusă sau islamică unde familia, societatea, totul se bazează pe principiile impuse de religia lor, este copilărește să crezi că vei avea sute de convertiți după câteva luni sau chiar ani de lucrare. Sunt locații în care doar semeni, altele în care mergi și construiești la ceea cea au făcut alții, ucenicești, deschizi drumuri, cercetezi cultura, limba etc. Când îți iei satisfacția și valoarea din cifrele rapoartelor sau din ceea ce îți spun alții că ar fi trebuit să obții prin munca ta, ești în pericolul de a ajunge într-un impas spiritual și emoțional serios și am văzut misionari care au ajuns în burn-out sau au clacat din această cauză.

Boli locale- în unele zone ale lumii există încă boli eradicate de mult la noi în țară sau în țările civilizate (malarie, lepră, febră tifoidă, febră galbenă etc). Unele dintre aceste boli pot fi foarte grave, chiar mortale. Unii misionari experimentează teama de aceste boli și câțiva fac chiar anumite obsesii din a se proteja de ele. Desigur că trebuie să existe măsuri conștiente de protecție, atât cât ne stă în puteri (vaccinuri, igienă), dar trebuie să ne încredem și în Dumnezeu care ne poate proteja cu adevărat. Dacă totuși se produce îmbolnăvirea cu astfel de boli sau altele care nu sunt neaparat doar în acea zonă, nu este ceva plăcut să fii bolnav în altă cultură mai ales într-una unde nu cunoști îndeajuns limba să explici ce ai, să înțelegi ce îți prescrie medicul, sau într-o țară al cărui sistem medical este precar. Mai ales dacă ești singur, te îmbolnăvești și nu ai pe cine te baza local sau cei din țară nu se pot implica în ajutorul tău, acest lucru poate aduce temeri serioase legate de viața ta și pot crea traume, lăsa urme.

⇒ Stres familial- este altul decât stresul normal din țară. Unor misionari le este greu să mențină un echilibru familie-lucrare și de aici pot veni multe probleme în cuplu, cu copii etc. Apoi unul dintre membrii familiei este poate plecat mult în alte zone pentru lucrare și poate astfel perturba sau neglija viața de familie. În anumite țări este un stres imens asupra capului familiei care poate se teme pentru siguranța soției, a copiilor cât nu este prezent, se teme că nu va avea destule resurse să îi întrețină etc. Apoi sunt multe lucruri care funcționează diferit acolo, poate nu înțelegi sistemul medical, școlar, modul de obținere al utilităților, serviciilor publice etc. Acestea îți vor lua multă energie, timp și vor aduce stres.

⇒ Stres legat de finanțe- meseria de misionar solicită multe fonduri atât pentru călătorie, vize, întreținerea acolo, cât și pentru lucrările pe care le desfășori sau le inițiezi. Cum România nu se poate lăuda cu o tradiție în trimiterea și susținerea de misionari, este greu să găsești biserici sau creștini care să se angajeze în sprijinul lunar al unui misionar (există dar nu multe). Misionarul pășește poate prin credință și se bazează pe ceva colecte făcute la plecare și pe donații sporadice de la prieteni sau familie. Acest lucru nu le dă o siguranță în lucrarea lor pe termen lung. De aici pot apărea îngrijorări, conflicte, judecată, lipsuri și unii ajung chiar la depresie sau la părăsirea câmpului de misiune.

⇒ Stres legat de vize- la un chestionar completat de mai mulți misionari români, stresul legat de obținerea de rezidență/viză a fost cel mai bifat de către aceștia, înainte cu mult de alte problemele de pe câmpul de misiune. Sunt puține țările în care se poate merge cu viză de misionar/ voluntar/ lucrător social sau ONG etc. În majoritatea locațiilor de misiune, trebuie să găsești o altă metodă de a obține viză și a justifica prezența ta acolo pe termen lung. Aceasta poate însemna înregistrarea unei afaceri, înscrierea la o școală, angajarea cu normă întreagă sau part-time, etc. Nu este un lucru simplu să faci așa ceva pentru că uneori acestea nu sprijină direct lucrarea ta și îți iau timp, energie, resurse, îți dau stresul că vei fi descoperit. Mai este birocrația prin care trebuie să treci la reînnoirea vizelor, uneori ești refuzat fără explicații, alteori ți se cere mită ori legislația și cerințele de viză se tot schimbă. Sunt și cazuri când tipul de viză presupune să călătorești înapoi în țară sau să ieși în alte țări la o anumită perioadă. Toate acestea pot produce un stres major pentru misionar și familia lui, poate aduce nesiguranță și discontinuitate în lucrare.

⇒ Presiune culturală- de cele mai multe ori locația de misiune va presupune că vei fi de la început văzut ca un intrus- poate ai culoare a pielii diferită, limbă, cultură diferită etc. Te îmbraci ca ei, guști din mâncarea lor, încerci cumva să te adaptezi dar tot străin de multe lucruri vei rămâne. Vor trece probabil mulți ani până când te vei putea simți acasă acolo. Dar pentru mulți vei rămâne tot un străin. În Uganda oamenii din sate ne strigau Mzungu (omul alb), copii mici plângeau și fugeau de noi. În anumite țări din Asia era ca și cum vedeau semnul dolarului pe noi, localnicii ne abordau peste tot să ne ceară bani sau mâncare.

Probabil că niciodată nu vom ajunge să cunoaștem toate obiceiurile sau detaliile culturale și că din când în când vom indigna pe cineva făcând o gafă culturală.

Apoi în unele țări descoperi că a fi femeie capătă alte înțelesuri când ajungi acolo. Într-o țară arabă trebuie să te acoperi și să mergi doar însoțită de un bărbat pe stradă; în multe țări din lumea a 3a femeia trebuie să stea doar la cratiță, vei avea nevoie de o persoană de gen masculin să facă lucruri ca: închirierea unui apartament, încheierea unor contracte, chiar și lucruri simple cum ar fi cumpărarea de mobilă, cumpărături zilnice etc. Fiind femeie, albă și necăsătorită în India mi s-a întâmplat să primesc avansuri de la diverși tineri care văd femeile străine doar prin prisma filmelor de la Holywood.

Acestea sunt doar câteva exemple care pot creea presiune culturală și te pot afecta și emoțional.

⇒ Medicamente- mergând în Uganda, am fost sfătuită să iau zilnic medicamente contra malariei care este întradevăr o epidemie frecventă acolo. Ce nu mi s-a spus era despre reacțiile adverse a unui astfel de tratament luat pe termen lung. Ajunsă în țară nu m-am simțit bine și analizele au arătat o distrugere serioasă a ficatului, deși nu au descoperit nici un virus hepatic sau o altă boală care să-l afecteze așa. Concluzia medicilor a fost că tratamentul antimalarie a provocat asta. Două prietene misionare au luat un tratament similar tot într-o țară africană și le-a produs depresie.

În India mi s-a prescris un tratament local pentru o afecțiune de piele. După o săptămână aveam semne clare de depresie (plângeam continuu, aveam doar gânduri negre, panică) și am văzut pe prospect că era unul dintre efectele adverse frecvente. Am încetat tratamentul și simptomele au dispărut.

⇒ Supraîncărcare a programului – de obicei pe câmpul de misiune este greu să tragi o linie între timpul personal și cel de lucrare. Nu este o slujbă obișnuită. Uneori călătorești mult la locațiile de misiune, ajungi târziu, te odihnești puțin, poate ești nevoit să sari peste ceva mese. Alteori la sosirea acasă trebuie să te pregătești pentru altă zi de lucrare sau trebuie să faci și comunicarea personală, finanțe, planificări, rapoarte pentru cei de acasă etc. În unele culturi te poți aștepta la musafiri oricând și, cum a mânca sau a petrece timp cu ei este o metodă bună de a le spune despre credința ta, atunci nu-i poți refuza.

În anumite cazuri misionarii necăsătoriți sunt priviți ca disponibili mereu și atunci li se încarcă programul cu mai multe sarcini.

Cei dependenți de muncă sau care își iau valoare lor din asta pot de asemenea să își depășească constant orele normale de lucru. Pe termen lung aceasta poate duce la burn-out și la probleme familiale, de sănătate, emoționale etc.